Hotărârea Guvernului nr. 1266/2004
M. Of. nr.
776 din 25 august 2004
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â R E
pentru aprobarea
Normelor metodologice privind contractarea, finanțarea, monitorizarea și
evaluarea proiectelor din planurile sectoriale de cercetare-dezvoltare
În temeiul art. 108 din
Constituție, republicată, și al art. 60 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr.
57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată, cu
modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările
ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. (1)
Se aprobă Normele metodologice privind contractarea, finanțarea, monitorizarea
și evaluarea proiectelor din planurile sectoriale de cercetare-dezvoltare, prevăzute
în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Normele metodologice
prevăzute la alin. (1) se aplică tuturor autorităților publice centrale și
locale, cu excepția Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,
care va elabora norme proprii, conform prevederilor Legii nr. 290/2002 privind
organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile
agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe
Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești,
cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul educației și
cercetării,
Alexandru Athanasiu
Ministrul
finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
București,
13 august 2004.
Nr. 1.266.
ANEXĂ
NORME METODOLOGICE
privind contractarea,
finanțarea, monitorizarea și evaluarea proiectelor din planurile sectoriale de
cercetare-dezvoltare
CAPITOLUL I
Cadrul general
Art. 1. (1) Planurile sectoriale se elaborează de către
autoritățile publice finanțatoare, denumite în continuare autorități
contractante, cu avizul Ministerului Educației și Cercetării, în calitate
de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare.
(2) Autoritatea de stat
pentru cercetare-dezvoltare elaborează propriul său plan sectorial de cercetare-dezvoltare,
pentru care este autoritate contractantă.
(3) Planurile sectoriale
conțin programe și proiecte de cercetare-dezvoltare de interes prioritar pentru
domeniul respectiv, denumite în continuare proiecte, care urmăresc
realizarea obiectivelor din strategia de dezvoltare a domeniului/sectorului
coordonat de autoritatea contractantă și care sunt prevăzute să se realizeze într-o
perioadă determinată, în limita fondurilor publice alocate cu această destinație.
(4) Pentru definitivarea
structurii planurilor sectoriale, autoritățile contractante pot solicita
propuneri de proiecte de la structuri reprezentative ale domeniului/sectorului
coordonat.
Art. 2. Planul
sectorial și proiectele componente se întocmesc pe baza unei structuri-cadru
obligatorii, care conține:
a) scopul planului
sectorial;
b) durata planului
sectorial;
c) fondurile publice
alocate cu această destinație/fondul estimat al
planului sectorial;
d) obiectivele de
realizat ale planului sectorial, în conformitate cu documentele de strategie,
Programul de guvernare și/sau alte documente de
importanță pentru dezvoltarea domeniului/sectorului
respectiv;
e) rezultatele estimate
ale planului sectorial;
f) proiectele asociate
fiecărui obiectiv, pentru care se indică: titlul, durata de realizare,
rezumatul, rezultatele preconizate, modul de aplicare/utilizare
a rezultatelor obținute, bugetul estimat.
Art. 3. După
avizarea și aprobarea planurilor sectoriale autoritățile contractante elaborează
pentru fiecare proiect termenii de referință, conform structurii prevăzute la
art. 19 pct. 1.
Art. 4. Atribuirea
contractelor de finanțare pentru realizarea proiectelor cuprinse în planurile
sectoriale se face în sistem competițional sau în mod direct.
Art. 5. (1)
Atribuirea contractelor de finanțare în sistem competițional se face pe baza
termenilor de referință și prin una dintre următoarele categorii de proceduri
de selectare, în condițiile precizate în cap. III:
a) licitație restrânsă,
respectiv procedura care se desfășoară în două etape distincte, conform
prevederilor art. 17 și 21, și prin care numai candidații selectați de către
autoritatea contractantă în prima etapă sunt invitați să depună oferte pentru
contracte a căror valoare este mai mare decât echivalentul în lei a 40.000
euro. Pentru atribuirea contractului de finanțare autoritatea contractantă
adresează invitația de a depune oferte unui număr de minimum 5 potențiali
contractori, care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute la cap. II,
pentru a se asigura o competiție efectivă, dar în același timp pentru ca
efortul de evaluare a ofertelor să nu fie disproporționat de mare în raport cu
valoarea contractului de finanțare;
b) cerere de ofertă,
respectiv procedura competițională simplificată prin care autoritatea
contractantă solicită, fără publicarea unui anunț publicitar, oferte de la mai
mulți furnizori, executanți sau prestatori de servicii, pentru contracte a căror
valoare echivalentă în lei este mai mare de 10.000 euro, dar nu mai mare de 40.000
euro. Selectarea contractorului prin procedura de cerere de oferte este
efectuată prin compararea ofertelor depuse de cel puțin 3 potențiali
contractori desemnați de către autoritatea contractantă, conform prevederilor
cap. III.
(2) Atribuirea contractelor
de finanțare în mod direct se face în condițiile prevăzute la cap. IV.
CAPITOLUL II
Eligibilitatea potențialilor contractori
Art. 6. Contractele de finanțare pot fi atribuite numai
potențialilor contractori care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute
în prezentul capitol.
Art. 7. Condițiile
referitoare la eligibilitatea potențialilor contractori se aplică cumulativ și în
egală măsură tuturor potențialilor contractori, subcontractori,
precum și tuturor potențialilor contractori asociați la o ofertă comună,
indiferent de metoda de selectare.
Art. 8. Toate
persoanele fizice sau juridice române trebuie să îndeplinească următoarele
condiții de eligibilitate:
a) să nu fie declarate,
conform legii, în stare de incapacitate de plată;
b) plățile/conturile
să nu fie blocate conform unei hotărâri judecătorești;
c) să nu existe, în urma
verificărilor întreprinse de autoritatea contractantă, declarații inexacte cu
privire la informațiile solicitate de aceasta persoanei fizice sau reprezentantului
persoanei juridice, în vederea selectării contractanților;
d) să nu fi încălcat
prevederile unui alt contract de finanțare încheiat anterior cu o autoritate
contractantă.
Art. 9. În
cazul propunerilor de proiecte de cercetare-dezvoltare, o condiție suplimentară
de eligibilitate a potențialilor contractori este:
a) pentru persoanele
juridice, activitatea de cercetare-dezvoltare să fie prevăzută în obiectul lor
de activitate stabilit potrivit legii și persoana juridică respectivă să fie
atestată pentru a desfășura aceste activități, potrivit legii;
b) pentru persoanele
fizice, acestea trebuie să fie autorizate în condițiile legii să desfășoare
activitate de cercetare-dezvoltare.
Art. 10. Alte
condiții de eligibilitate pot fi stabilite de către autoritatea contractantă în
cadrul termenilor de referință numai cu acordul autorității de stat pentru
cercetare-dezvoltare.
Art. 11. Potențialul
contractor prezintă o declarație scrisă pe propria răspundere și dacă i se cere
face dovada către autoritatea contractantă că îndeplinește condițiile prevăzute
la art. 8.
Art. 12. Potențialii
contractori au obligația să prezinte autorității contractante documentele
cerute de aceasta, în scopul de a face dovada îndeplinirii condițiilor de
eligibilitate.
Art. 13. Evidența
potențialilor contractori se asigură de către autoritatea de stat pentru
cercetare-dezvoltare, care înființează în acest scop Registrul central al potențialilor
contractori.
Art. 14. Într-un
anumit proiect nu pot fi contractori, subcontractori
sau contractori asociați la o ofertă comună/propunere
de proiect comună, sub sancțiunea nulității contractului de finanțare,
persoanele juridice și fizice care au redactat condițiile de finanțare și modul
de realizare a contractului ori termenii de referință pentru acel proiect sau
au participat, în diverse etape, la selectarea contractorilor pentru proiectul
respectiv.
Art. 15. După
semnarea contractului de finanțare contractorul nu poate angaja, sub sancțiunea
rezilierii contractului de finanțare de către autoritatea contractantă,
persoane juridice și fizice care au redactat condițiile de finanțare și modul
de realizare a contractului sau termenii de referință pentru proiectul ce face
obiectul contractului respectiv ori au participat în diferite faze la
selectarea contractorilor pentru acel proiect.
CAPITOLUL III
Declanșarea și desfășurarea licitației restrânse
și a cererilor de ofertă
Art. 16. Autoritatea contractantă declanșează procedura de
licitație restrânsă prin elaborarea și difuzarea unui anunț public privind
intenția de a lansa competiția, anunț care se publică în cel puțin două publicații
cotidiene de răspândire națională, precum și prin pagina de Internet
a autorității contractante.
Art. 17. O
dată cu anunțul public al intenției de lansare a competiției se solicită și
exprimarea interesului potențialilor contractori de a participa la aceasta,
adresată în scris autorității contractante, în termen de 10 zile calendaristice
de la data publicării anunțului.
Art. 18. Anunțul
public indică, de asemenea, modalitatea prin care cei interesați pot consulta
condițiile de finanțare și modul de realizare a contractului, elaborate de către
autoritatea contractantă.
Art. 19. Documentația
de participare la competiție este elaborată de autoritatea contractantă și
definește condițiile de finanțare și modul de realizare a contractului, cu următoarea
structură-cadru:
1. termenii de referință:
a) prezentarea
obiectului competiției, care include: obiectivul și conținutul tematic al
acestuia, calendarul acțiunilor și fondurile publice alocate cu această destinație;
b) instrucțiunile
privind modul și condițiile în care se poate solicita și obține finanțarea,
cuprinzând:
|
(i) |
condițiile de eligibilitate a ofertanților; |
|
(ii) |
categoriile de componente/activități/acțiuni
care pot fi finanțate, precum și condițiile de finanțare; |
|
(iii)
|
instrucțiunile de elaborare și de prezentare a
propunerilor de oferte; |
|
(iv)
|
criteriile și modul de evaluare și selectare a
propunerilor; |
2. modelul contractului
de finanțare;
3. punctele de contact.
Art. 20. După
expirarea termenului fixat conform art. 17 autoritatea contractantă procedează
la derularea procedurii de selecție, corespunzătoare obiectului competiției.
Pentru desfășurarea selectării contractorului autoritatea contractantă
folosește datele existente în Registrul central al potențialilor contractori, întocmit
în conformitate cu prevederile art. 13, precum și expresiile de interes primite
în urma declanșării competiției, astfel cum se prevede la art. 17.
Art. 21. (1)
În cazul în care numărul intențiilor exprimate este suficient pentru derularea
procedurii corespunzătoare, în termen de 7 zile calendaristice de la expirarea
termenului prevăzut la art. 17, autoritatea contractantă selectează potențialii
contractori cărora le transmite invitația de a participa cu oferte la competiție.
(2) Selectarea potențialilor
contractori se efectuează pe baza criteriilor de eligibilitate și, în final,
prin evaluarea nivelului de competență pe care potențialii contractori îl invocă
și, după caz, îl probează în conducerea de proiect sau în domeniul realizării/execuției proiectului, în funcție de obiectul
respectivului contract de finanțare. Evaluarea trebuie realizată în condiții de
competență, multidisciplinaritate, obiectivitate și
imparțialitate.
Art. 22. În
cazul în care numărul intențiilor exprimate nu este suficient pentru derularea
procedurii corespunzătoare, autoritatea contractantă repetă în termen de 10
zile calendaristice și o singură dată procedurile prevăzute la art. 16 și 17,
după care procedează conform prevederilor art. 21.
Art. 23. Dacă
și după repetarea prevăzută la art. 22 numărul intențiilor de care se dispune
nu este suficient, se procedează fie la derularea procedurii cu numărul de
potențiali contractori existent, dar nu mai mic decât doi, fie la atribuirea
directă conform prevederilor art. 37 pct. 2 lit. d), în cazul existenței unui
singur potențial contractor.
Art. 24. În
cazul inexistenței de potențiali contractori, competiția se consideră efectuată
fără rezultat, urmând a se relua eventual la o altă dată sau în alte condiții.
Art. 25. Invitația
de a participa la competiție constă în solicitarea de prezentare a ofertei, cu
indicarea precisă a conținutului acesteia, a modalității, a locului, a datei și
a orei limită de depunere a ofertei. Invitația de a participa la competiție
este însoțită de documentația de participare la aceasta și de lista potențialilor
contractori cărora li s-a adresat invitația pentru obiectul respectiv al
competiției.
Art. 26. Oferta
trebuie să răspundă condițiilor prevăzute la art. 25 și să corespundă cerințelor
cuprinse în condițiile de finanțare și modul de realizare a contractului.
Art. 27. Oferta
este formată din 3 documente distincte, prezentate ca atare, și anume:
a) datele de
identificare a potențialului contractor;
b) oferta tehnică;
c) oferta financiară.
Art. 28. Oferta
tehnică și cea financiară trebuie să fie elaborate în totală concordanță cu
condițiile de finanțare și cu modul de realizare a contractului, prevăzute prin
termenii de referință, conform art. 19 pct. 1.
Art. 29. Oferta
tehnică nu trebuie să conțină, sub sancțiunea eliminării din competiție, date
care ar putea indentifica ofertantul.
Art. 30. Fiecare
potențial contractor poate depune o singură ofertă pentru fiecare proiect.
Art. 31. Oferta
trebuie semnată de către ofertant sau de persoana împuternicită de către
acesta.
Art. 32. Oferta
se prezintă în pachete sigilate separat și introduse într-un pachet comun, sigilat,
de asemenea, cu indicarea precisă a obiectului ofertei, și care să nu permită o
violare a conținutului.
Art. 33. După
expirarea termenului stabilit pentru depunerea ofertelor autoritatea
contractantă organizează și coordonează procesul de evaluare și selectare a
propunerilor de oferte, astfel ca în termen de 7 zile calendaristice să se poată
comunica rezultatul, participanților la competiție.
Art. 34. Comunicarea
în scris a rezultatelor competiției cuprinde numai calitatea de "câștigător sau "necâștigător
a participantului respectiv, precum și invitația pentru ridicarea întregului
material al ofertei depuse, care se înapoiază ofertantului "necâștigător.
Art. 35. (1)
În scopul evaluării ofertelor depuse pentru un anume obiect al competiției,
autoritatea contractantă numește o comisie de evaluare a ofertei tehnice,
financiare și în ansamblu, care va avea ulterior rol și de comisie de
monitorizare de specialitate într-un anumit domeniu tehnico-științific. În
vederea evaluării ofertelor depuse, autoritatea contractantă stabilește
calendarul de lucru pentru respectarea termenului prevăzut la art. 33 și aprobă
regulamentul de funcționare a comisiei, care cuprinde cel puțin:
a) cvorumul, modul și
procedurile de lucru;
b) criteriile de
evaluare, ponderile acestora și modul de punctare;
c) algoritmul de
stabilire a ierarhizării ofertelor.
(2) În cazul în care
specialiștii din cadrul Comisiei de evaluare a ofertelor, respectiv de
monitorizare a proiectelor, nu sunt angajați ai autorității contractante, plata
serviciilor depuse se stabilește prin negociere, pe bază de contract.
Art. 36. Conform
ierarhizării ofertelor evaluate, propusă de către Comisia de evaluare,
autoritatea contractantă decide asupra rezultatului competiției, pe care îl
comunică participanților.
CAPITOLUL IV
Atribuirea în mod direct a contractelor de
finanțare
Art. 37. Atribuirea contractelor de finanțare pentru
realizarea proiectelor cuprinse în planurile sectoriale se face în mod direct în
următoarele cazuri:
1. în cazul în care
valoarea contractului nu depășește echivalentul în lei a 10.000 de euro;
2. indiferent de
valoarea contractului, în una dintre situațiile următoare de procurare din sursă
unică de furnizare a serviciilor solicitate:
a) serviciile pot fi
furnizate doar de către un singur ofertant care are drepturi exclusive asupra
acestora, cum ar fi lucrările sub protecția drepturilor de autor;
b) serviciile pot fi
furnizate de către un singur ofertant din motive de natură tehnică sau din
motive legate de protecția unui drept de exclusivitate asupra acestora;
c) proiectul care urmează
a fi contractat este într-un domeniu special și poate fi condus doar de o
anumită instituție, societate, organizație etc.;
d) la licitația restrânsă
repetată a participat un singur ofertant, care a îndeplinit condițiile de
eligibilitate și a cărui ofertă corespunde cerințelor formulate de către
autoritatea contractantă;
e) la evaluarea
ofertelor s-a constatat că o singură ofertă corespunde cerințelor formulate de
către autoritatea contractantă;
f) contractul de finanțare
are ca obiect o extindere a unor servicii sau activități aflate în derulare;
g) în cazul unor
circumstanțe stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Art. 38. În
cazurile prevăzute la art. 37 contractul de finanțare poate fi atribuit în mod
direct numai unui ofertant care satisface condițiile de finanțare și modul de
realizare stabilite de către autoritatea contractantă. Atribuirea contractului
de finanțare se realizează prin procedura de negociere cu o singură sursă de
furnizare a serviciilor solicitate, după cum urmează:
a) transmiterea invitației
de participare la negociere potențialului contractor, însoțită de un exemplar
din materialul referitor la condițiile de finanțare și la modul de realizare a
contractului;
b) consultarea potențialului
contractor și negocierea inclusiv a prețului, precum și stabilirea prevederilor
finale privind conținutul clauzelor contractuale;
c) încheierea
contractului de finanțare.
CAPITOLUL V
Contractarea și finanțarea proiectelor din
planurile sectoriale
Art. 39. Pentru fiecare proiect aprobat se încheie un
contract de finanțare între autoritatea contractantă și unitatea executantă, în
calitate de contractor.
Art. 40. (1)
Prin contractul de finanțare se stabilesc cheltuielile estimate pentru întreaga
durată de realizare a proiectului și se angajează cheltuieli numai pentru
primul an bugetar.
(2) În cazul proiectelor
cu o desfășurare pe mai mulți ani, angajarea de cheltuieli pentru anii bugetari
următori se face anual, prin act adițional la contractul de finanțare, prin
care vor fi prevăzute sumele pentru finanțarea proiectelor respective,
stabilite în limita alocațiilor bugetare aprobate cu această destinație pentru
anul respectiv.
Art. 41. (1)
Cheltuielile care pot fi angajate și efectuate pentru realizarea proiectelor se
stabilesc prin contractul de finanțare dintre categoriile de cheltuieli prevăzute
în Hotărârea Guvernului nr. 1.579/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice
privind stabilirea categoriilor de cheltuieli pentru activități de cercetare-dezvoltare
și de stimulare a inovării, finanțate de la bugetul de stat.
(2) Pentru efectuarea
achizițiilor de produse, servicii sau lucrări necesare realizării proiectelor,
contractorii aplică prevederile legale privind achizițiile publice.
Art. 42. (1)
Autoritatea contractantă poate acorda trimestrial, la solicitarea scrisă a
contractorului, plăți în avans în cuantum de până la 30% din valoarea plăților
prevăzute a fi efectuate în trimestrul respectiv pentru execuția proiectului.
(2) Recuperarea
avansului acordat potrivit prevederilor alin. (1) se face la efectuarea plăților
prevăzute în contractul de finanțare pentru trimestrul respectiv.
(3) Autoritatea
contractantă poate efectua plata în avans pentru un trimestru numai dacă suma
acordată în avans pentru trimestrul precedent a fost recuperată integral.
(4) Plățile în avans
prevăzute la alin. (1) se efectuează, după semnarea contractului de finanțare, în
baza convenției de acordare a avansului, încheiată între părți, numai în cazul îndeplinirii
de către contractor a condițiilor prevăzute la art. 65 alin. (6) din Ordonanța
Guvernului nr. 57/2002.
(5) În cazul în care
recuperarea avansului acordat este programată să se efectueze în anul bugetar
următor, contractorul va prezenta, până la finele anului bugetar curent în care
a fost acordat avansul, un deviz justificativ al cheltuielilor efectuate, prin
care confirmă utilizarea integrală și conform destinațiilor legale a avansului
acordat.
Art. 43. (1)
În vederea calculării costurilor aferente proiectului și fazelor sale de execuție,
pe baza cheltuielilor înregistrate în contabilitatea generală, contractorii
asigură:
a) colectarea
cheltuielilor directe pe proiect, precum și pe faze de execuție;
b) repartizarea cheltuielilor
indirecte pe baza coeficienților stabiliți în funcție de criteriile de
repartizare adoptate de contractor.
(2) Pe baza operațiunilor
prevăzute la alin. (1) contractorul întocmește devizul postcalcul pentru
proiect, pe faze de execuție.
(3) Devizul postcalcul
va fi semnat de directorul economic sau de contabilul-șef și de reprezentantul
autorizat al contractorului, care răspund potrivit legii pentru exactitatea,
realitatea și legalitatea cheltuielilor înscrise în acesta.
Art. 44. (1)
Decontarea cheltuielilor aferente fazelor de execuție realizate în cadrul
proiectului se efectuează de către autoritatea contractantă, în limita valorii
acestor faze prevăzute în contractul de finanțare, la valoarea cheltuielilor înscrise
în devizul postcalcul, pe baza următoarelor documente:
a) cererea de plată;
b) procesul-verbal de
avizare internă;
c) raportul de
activitate;
d) avizul comisiei de
monitorizare;
e) devizul postcalcul.
(2) Pentru efectuarea plății
autoritatea contractantă emite ordin de plată.
CAPITOLUL VI
Monitorizarea proiectelor
Art. 45. Activitățile de monitorizare a proiectelor se
realizează, în moduri specifice, de contractori și de autoritatea contractantă.
Art. 46. (1)
Contractorul stabilește și aplică, în condițiile legii, proceduri proprii de
monitorizare prin care asigură urmărirea, verificarea în mod sistematic și
adoptarea măsurilor adecvate, în scopul realizării obiectivelor prestabilite
ale proiectului, precum și utilizarea, în condiții de legalitate și eficiență,
a fondurilor alocate de la bugetul de stat și prevăzute în contractul de finanțare.
(2) Pentru fiecare fază
de execuție a unui proiect, realizată în condițiile contractului de finanțare,
contractorul transmite autorității contractante documentele prevăzute la art.
44 alin. (1).
(3) După realizarea
ultimei faze de execuție dintr-un an a proiectului contractorul elaborează un
raport de activitate privind desfășurarea proiectului pe anul respectiv și
transmite câte un exemplar al acestuia autorității contractante și comisiei de
monitorizare, alcătuită conform prevederilor art. 47 alin. (2).
Art. 47. (1)
Autoritatea contractantă asigură, cu respectarea prevederilor legale în
vigoare, prin direcțiile sale de specialitate, pentru fiecare fază de execuție
a proiectelor, verificarea documentelor prezentate de contractori în vederea
decontării cheltuielilor efectuate și compararea datelor și informațiilor conținute
în acestea cu prevederile corespunzătoare din contractele de finanțare.
(2) Fiecare comisie de
monitorizare de specialitate într-un anumit domeniu tehnico-științific, compusă
dintr-un număr de minimum 3 specialiști în domeniul respectiv, desemnați de
autoritatea contractantă, asigură evaluarea și monitorizarea de specialitate a
proiectelor din cadrul planului sectorial, pe baza rapoartelor de activitate
prevăzute la art. 44 alin. (1) și la art. 46 alin. (3), în vederea luării
deciziei de continuare a execuției și finanțării proiectelor.
(3) Comisia de
monitorizare întocmește rapoarte de evaluare anuale și finale pentru proiectele
aflate în derulare, pe care le transmite la direcția de specialitate a autorității
contractante, în vederea decontării cheltuielilor efectuate.
(4) La repartizarea
fondurilor pe proiecte autoritatea contractantă va ține seama de propunerile
comisiei de monitorizare, prevăzute în documentele prezentate conform
prevederilor alin. (3), precum și de necesitatea asigurării cu prioritate a
fondurilor destinate finanțării proiectelor aflate în derulare.
CAPITOLUL VII
Dispoziții finale
Art. 48. Rezultatele cercetărilor obținute în cadrul
proiectelor aparțin autorităților publice finanțatoare, dacă prin contract nu
s-a prevăzut altfel.
Art. 49. Ministerele
pot atribui, în sistem competițional, contracte de finanțare pentru procurarea
serviciilor de conducere a planurilor sectoriale, în condițiile stabilite
pentru atribuirea conducerii programelor prin Normele metodologice privind
contractarea, finanțarea, monitorizarea și evaluarea programelor, proiectelor
de cercetare-dezvoltare și inovare și a acțiunilor din Planul național de
cercetare-dezvoltare și inovare.
Art. 50. Pentru
punerea în aplicare a prezentelor norme metodologice, în termen de 30 de zile
de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei hotărâri,
autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare va elabora modelele
documentelor specifice care vor fi aprobate prin ordin al ministrului educației
și cercetării și publicate în Monitorul Oficial al României.
Art. 51. Definițiile
termenilor utilizați în cuprinsul prezentelor norme metodologice sunt cuprinse în
anexa la Ordonanța Guvernului nr. 57/2002, completată cu anexa care face parte
integrantă din prezentele norme metodologice.
ANEXĂ
la normele metodologice
D E F I N I Ț I I L E T E R M E N I L O R U T I L I Z A Ț I
1. autoritate
contractantă parte într-un contract de finanțare, care, fie în baza
legii, fie în baza unui alt contract de finanțare legal încheiat, la care a
avut calitatea de contractor, finanțează realizarea unui obiectiv, stabilind în
mod univoc condițiile în care cealaltă parte va realiza contractul ce se încheie
în acest scop;
2. bugetul
proiectelor valoarea totală și, după caz, defalcată pe proiecte a
contractelor de finanțare subsidiare pe care conducătorul de program se angajează,
prin contractul de finanțare principal, să le încheie pentru atribuirea
conducerii respectivelor proiecte. Bugetul proiectelor este prevăzut sub acest
titlu în specificația financiară a contractului de finanțare principal în care
conducătorul de program/proiect are calitatea de
contractor;
3. caracter de
recurență al unui contract caracterul unui contract de a prevedea anumite
drepturi și obligații în funcție și subsecvent celor conținute în alt contract,
anterior încheiat;
4. comitet de evaluare
(comitet) grup format din 5 sau 7 persoane, desemnate de autoritatea
contractantă după criterii de competență, multidisciplinaritate,
obiectivitate și imparțialitate, în vederea evaluării ofertelor în cadrul unei
licitații sau al unor proceduri competiționale simplificate;
5. conducător de program/proiect autoritatea de stat pentru
cercetare-dezvoltare, în cazul programelor conduse de acesta sau contractorul, într-un
contract de finanțare al cărui obiect este procurarea de servicii de conducere
de program/proiect și, după caz, de realizare/execuție a proiectelor situate pe ultimul nivel
de detaliere a programului;
6. conducere de program/proiect activitatea de a controla un program/proiect prin monitorizarea performanțelor și prin
decizie, în baza unui plan predefinit;
7. contract de finanțare
contractul în care una dintre părți, denumită autoritate contractantă,
are dreptul și obligația de a impune în mod univoc celeilalte părți,
denumită contractor, obiectivele pentru care se face finanțarea și condițiile
în care se realizează această finanțare;
8. contract de finanțare
principal contractul de finanțare care stă la baza încheierii unui alt
contract de finanțare și prin care se conferă contractorului competența de a se
constitui autoritate contractantă pentru acest ultim contract;
9. contract de finanțare
subsidiar contractul de finanțare încheiat de o autoritate contractantă, în
baza obligațiilor pe care aceasta și le-a asumat, în calitate de contractor,
printr-un contract de finanțare principal. Contractul de finanțare subsidiar nu
poate conține, sub sancțiunea nulității, prevederi care contravin clauzelor
contractului de finanțare principal;
10. contractor
parte într-un contract de finanțare, care, acceptând finanțarea și condițiile asociate
acesteia, stabilite de autoritatea contractantă, se obligă să asigure
realizarea contractului;
11. contractori
asociați ofertanți asociați a căror ofertă comună/propunere
de proiect comună a fost acceptată și contractată de către autoritatea contractantă;
12. director de program/proiect persoană stabilită de către și la
nivelul conducătorului de program/proiect, în scopul
de a asigura conducerea acestuia;
13. evaluare
analiza rezultatelor obținute în timpul și după implementarea programului/proiectului și indicarea unor acțiuni
corective, acolo unde este cazul, în vederea obținerii rezultatelor și
atingerii obiectivelor prevăzute prin instrumentele de planificare a programului/proiectului;
14. expresie de
interes notificarea interesului de a participa la o licitație, adresată
autorității contractante, în forma stabilită de aceasta, fie de către un potențial
contractor înscris în Registrul central al potențialilor contractori ai autorității
de stat pentru cercetare-dezvoltare, în urma invitării sale de către
autoritatea contractantă, fie de către o altă persoană juridică sau fizică, în
urma anunțului autorității contractante privind intenția de a lansa licitația,
anunț care se publică în presa scrisă de răspândire națională și se difuzează prin
medii de informare specifice domeniului;
15. lista
propunerilor de proiecte care se pot finanța lista cuprinzând acele
propuneri de proiect care, în urma evaluării, clasificării și aplicării
criteriilor suplimentare stabilite prin pachetul de informații al programului
pot fi finanțate de autoritatea contractantă în cadrul respectivului program;
16. monitorizare
activitatea de a urmări, a observa, a măsura și a verifica în mod sistematic,
precum și de a promova măsurile adecvate pentru a menține pe calea predefinită o operațiune, un proces sau altele asemenea;
17. monitor de
program persoană stabilită de către și la nivelul autorității de stat
pentru cercetare-dezvoltare, în scopul de a asigura monitorizarea și evaluarea
unui program;
18. ofertant
potențial contractor care a depus o ofertă/propunere
de proiect;
19. ofertanți asociați
potențiali contractori asociați care au depus o ofertă comună/propunere de proiect comună;
20. ofertă
propunerea tehnică și propunerea financiară asociată acesteia, elaborate de către
un potențial contractor, în baza invitației primite de acesta de la autoritatea
contractantă pentru a participa la licitație sau la o procedură competițională
simplificată;
21. pachet de informații
al programului prezentare detaliată a scopului, obiectivelor, conținutului
tematic, a calendarului acțiunilor, a fondurilor publice alocate cu această
destinație, precum și a modului de acces la un program elaborat de către
autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare sau, după caz, de către altă
autoritate contractantă având calitatea de conducător de program/proiect,
în vederea selectării contractorilor (conducătorilor de proiecte) prin
procedura de evaluare a propunerilor de proiecte;
22. panel de
evaluatori grup compus din 3 experți, alcătuit de autoritatea contractantă
după criteriul domeniilor de specialitate ale experților, în vederea evaluării
uneia sau mai multor propuneri de proiecte;
23. plan anual
instrument de planificare a implementării unui program/proiect,
elaborat de conducătorul de program/proiect pentru
durata unui an bugetar din derularea programului/proiectului,
pe baza planului strategic și a sumelor alocate anual programului/proiectului.
În cazul începerii și încheierii programului/proiectului
în cursul unui singur an bugetar, planul strategic coincide cu planul anual;
24. plan strategic
principalul instrument de planificare a implementării unui program/proiect,
elaborat de conducătorul de program/proiect pentru întreaga
durată a programului/proiectului, pe baza
contractului de finanțare, și care cuprinde:
a) planul operațional,
prin care sunt descrise principalele activități necesare implementării programului/proiectului, modul de implementare, termenele
pentru atingerea obiectivelor propuse, termenele pentru elaborarea și
prezentarea programelor de lucru;
b) planificarea
implementării programului/proiectului, conținând
eșalonarea în timp a principalelor activități și termenele prevăzute, inclusiv
pentru anunțarea/organizarea de competiții/licitații;
c) după caz, descrierea
proiectelor;
25. program de lucru
instrument de programare a implementării unui program/proiect,
pe baza căruia se fundamentează derularea finanțării, elaborat de conducătorul
de program/proiect pentru durata unui trimestru/semestru din derularea programului/proiectului.
Programul de lucru
detaliază acțiunile necesare realizării obiectivelor din planul strategic;
26. propunere de
proiect solicitare de finanțare a unui proiect inițiat de un potențial
contractor, elaborat de către acesta în cadrul tematic și cu respectarea condițiilor
indicate prin pachetul de informații al unui program, în scopul de a participa
la o competiție de selectare a contractorilor, organizată în cadrul acelui program/proiect prin procedura de evaluare a propunerilor
de proiecte;
27. propunere de
proiect comună propunere de proiect unică, elaborată în comun de mai mulți
potențiali contractori;
28. raport de consens
document elaborat de panelul de evaluatori, în faza evaluării în panel
din cadrul etapelor de evaluare științifică/tehnică
și de evaluare a managementului, a oportunității, a impactului și a costurilor
propunerii de proiect, prin care se stabilesc notele și comentariile în consens
ale panelului de evaluatori, pe baza notelor acordate și a comentariilor
consemnate anterior, în faza evaluării individuale, de către fiecare evaluator,
pentru fiecare propunere de proiect și, în cadrul propunerii, pentru fiecare
criteriu evaluat;
29. raport de
activitate document elaborat de conducătorul de program/proiect,
pe baza comparării stadiului efectiv al programului/proiectului
cu stadiul prevăzut prin instrumentele de planificare și programare. În cazul în
care conducătorul de program/proiect este autoritate
contractantă, raportul de activitate se elaborează pe baza informațiilor conținute
în rapoartele de activitate ale proiectelor finanțate prin program/proiect,
rapoarte, care, la rândul lor, se elaborează de către conducătorii de proiecte.
Raportul de activitate descrie activitățile desfășurate în perioada de referință,
evidențiază întârzierile și necorelările apărute în
derularea programului/proiectului și cauzele
acestora, propune măsuri corective;
30. raport final de
activitate instrument de monitorizare a implementării unui program/proiect, elaborat de conducătorul de program/proiect la încheierea implementării programului/proiectului, pe baza comparării stadiului final
obținut cu cel prevăzut prin instrumentele de planificare și programare;
31. raport de
evaluare document elaborat numai de către sau prin grija autorității
contractante. Raportul de evaluare a programului se elaborează de către
monitorul de program, iar raportul de evaluare a proiectului se elaborează de către
responsabilul de proiect. Raportul intermediar de evaluare a programului se
elaborează la periodicitatea prevăzută prin contractul de finanțare, de regulă
trimestrial sau semestrial, iar raportul de evaluare intermediar al proiectului
se elaborează anual. Raportul independent de evaluare se elaborează de către
echipe de evaluatori externi programului/proiectului,
alcătuite la solicitarea autorității contractante. Raportul de evaluare se
elaborează pe baza comparării rezultatelor efective cu cele planificate, cu
accent pe analiza eficienței utilizării fondurilor. Raportul de evaluare a programului/proiectului se elaborează pe baza informațiilor
conținute în rapoartele de activitate ale programelor/proiectelor
finanțate prin program/proiect. În cazul în care
conducătorii acestor proiecte sunt, la rândul lor, autorități contractante,
raportul de evaluare a programului/proiectului se
elaborează și pe baza rapoartelor de evaluare a proiectelor finanțate prin program/proiect;
32. responsabil de
proiect persoană stabilită de către și la nivelul autorității
contractante, în scopul de a asigura monitorizarea și evaluarea unui proiect
pentru care autoritatea contractantă procură, printr-un contract de finanțare,
serviciile de conducere și, după caz, de realizare/execuție;
33. Registrul central
al potențialilor contractori registru de evidență a potențialilor
contractori, înființat și ținut la zi de către autoritatea de stat pentru
cercetare-dezvoltare. Registrul central al potențialilor contractori se
actualizează pe baza informațiilor furnizate de autoritățile contractante și poate
fi consultat de acestea în vederea selectării contractorilor;
34. specificație
financiară anexă la contractul de finanțare, prin care se prevede modul
de alocare a sumelor totale angajate într-un program/proiect;
35. subcontractor
persoană juridică sau fizică menționată într-un contract de finanțare, către
care contractorul poate subcontracta o parte din acel
contract, cu aprobarea autorității contractante. Subcontractorul
trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate pentru partea din contract
care urmează să îi fie subcontractată;
36. tarif
contravaloarea serviciilor de conducere a unui program/proiect
și, după caz, de realizare/execuție a proiectelor
situate pe ultimul nivel de detaliere a programului, prevăzut sub acest titlu în
specificația financiară care este anexă la contractul de finanțare prin care o
autoritate contractantă procură respectivele servicii;
37. termeni de
referință document prin care se stabilesc cerințele ce trebuie respectate
de potențialii contractori în elaborarea ofertei, document elaborat de către
autoritatea contractantă în vederea atribuirii contractului de finanțare prin
licitație, proceduri competiționale simplificate sau prin atribuire directă.