Hotărârea Guvernului nr. 1251/2005
M. Of. nr. 977 din 3 noiembrie 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â
R E
privind
unele măsuri de îmbunătățire a activității de învățare, instruire, compensare,
recuperare și protecție specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe
educative speciale din cadrul sistemului de învățământ special și special
integrat
În temeiul art. 108
din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. Termenii
și expresiile specifice referitoare la învățământul special și special integrat
au semnificațiile prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 2. Structura,
organizarea, formele și tipurile de instituții, precum și de personal din
unitățile de învățământ special și special integrat sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 3. Volumul
activităților din învățământul special și special integrat, normarea și
încadrarea personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic, medical și
administrativ sunt prevăzute în anexa nr. 3.
Art. 4. Drepturile
materiale și alocațiile zilnice de hrană pentru copiii/elevii/tinerii din
sistemul de învățământ special și special integrat sunt prevăzute în anexa nr. 4.
Art. 5. Ministerul
Educației și Cercetării colaborează cu Autoritatea Națională pentru Protecția
Drepturilor Copilului, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap,
Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei,
Consiliul Minorităților Naționale Departamentul pentru Relații
Interetnice, cu alte ministere și cu instituții abilitate, pentru realizarea
politicii educaționale în domeniu, privind respectarea dreptului copilului la
educație.
Art. 6. Finanțarea
învățământului special și special integrat se face din bugetele județelor unde
funcționează unitatea de învățământ special, indiferent de domiciliul
copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe educative speciale, și din bugetele
locale ale sectoarelor municipiului București.
Art. 7. Anexele
nr. 14 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 8. Pe
data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă prevederile art. 1,
2 și 5, precum și anexele nr. 1, 1A, 1B și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 586/1990
privind unele măsuri de îmbunătățire a activității de ocrotire, instruire și
recuperare a copiilor și tinerilor handicapați și a celor orfani, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 6 mai 1992, cu
modificările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul educației și
cercetării,
Mircea Miclea
Ministrul
muncii, solidarității sociale și familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul
finanțelor publice,
Sebastian Teodor
Gheorghe Vlădescu
București,
13 octombrie 2005.
Nr. 1.251.
ANEXA Nr. 1
T E R M E N I I Ș I E X P R E S I I L E S P E C I F I C E
referitoare la
învățământul special și special integrat
Deficiență absența, pierderea sau
alterarea unei structuri ori a unei funcții (anatomice, fiziologice sau psihice) a
individului, rezultând în urma unei maladii, unui accident sau a unei
perturbări, care I împiedică participarea normală la activitate în societate.
Incapacitate limitări funcționale
cauzate de disfuncționalități (deficiențe) fizice, intelectuale sau
senzoriale, de condiții de sănătate ori de mediu și care reduc posibilitatea
individului de a realiza o activitate (motrică sau cognitivă) ori un
comportament.
Handicap dezavantaj social
rezultat în urma unei deficiențe sau incapacități și care limitează ori
împiedică îndeplinirea de către individ a unui rol așteptat de societate.
Dizabilitate rezultatul sau efectul
unor relații complexe dintre starea de sănătate a individului, factorii
personali și factorii externi care reprezintă circumstanțele de viață ale
acestui individ. Datorită acestei relații, impactul diverselor medii
asupra aceluiași individ, cu o stare de sănătate dată, poate fi extrem de
diferit. Dizabilitate este termenul generic pentru afectări, limitări ale
activității și restricții de participare conform CIF*).
Afectare o pierdere sau o
anormalitate a structurii corpului ori a unei funcții fiziologice (inclusiv
funcțiile mintale). Prin noțiunea de anormalitate înțelegem aici
variațiile semnificative de la norma stabilită statistic (adică o deviație de
la media populației stabilită conform normelor standard măsurate) și ea trebuie
utilizată exclusiv în acest sens conform CIF*).
Funcționare termen generic pentru
funcțiile organismului, structurile corpului, activități și participare. Ele
denotă aspectele pozitive ale interacțiunii dintre individ (care are o problemă
de sănătate) și factorii contextuali în care se regăsește (factori de
mediu și personali) conform CIF*).
Activitate executarea unei
sarcini sau acțiuni de către un individ. Ea reprezintă funcționarea la
nivel individual conform CIF*).
Participare implicarea unei
persoane într-o situație de viață. Ea reprezintă funcționarea la nivelul
societății conform CIF*).
Cerințe educative
speciale (CES) necesități educaționale suplimentare,
complementare obiectivelor generale ale educației adaptate particularităților
individuale și celor caracteristice unei anumite deficiențe sau
tulburări/dificultăți de învățare, precum și o asistență complexă (medicală,
socială, educațională etc.).
Educație specială formă adaptată de
pregătire școlară și asistență complexă (medicală, educațională, socială,
culturală) destinată persoanelor care nu reușesc să atingă temporar sau pe
toată durata școlarizării nivelurile instructiv-educative corespunzătoare
vârstei, cerute de învățământul obișnuit. Educația școlară a copiilor cu
cerințe educative speciale trebuie să corespundă nevoilor de dezvoltare a
copiilor, prin evaluarea adecvată a potențialului de învățare/dezvoltare și
prin asigurarea reabilitării/recuperării și compensării deficiențelor ori
tulburărilor, dificultăților de învățare.
Integrare școlară proces de adaptare a
copilului la cerințele școlii pe care o urmează, de stabilire a unor raporturi
afective pozitive cu membrii grupului școlar (clasă) și de desfășurare cu
succes a prestațiilor școlare. Asimilarea de către copil a statusului de
elev este rezultatul unor modificări interne în echilibrul dintre anumite
dominante de personalitate cu consecințe în planul acțiunii sale.
Adaptare
curriculară corelarea conținuturilor componentelor
curriculumului național cu posibilitățile elevului cu cerințe educative
speciale, din perspectiva finalităților procesului de adaptare și de integrare școlară
și socială a acestuia. Aceasta se realizează de către cadrele didactice de
sprijin/itinerante împreună cu cadrul didactic de la clasă prin eliminare,
substituire sau adăugare de conținuturi în concordanță cu obiectivele și
finalitățile propuse prin planul de intervenție personalizat.
Incluziune procesul de pregătire
a unităților de învățământ pentru a cuprinde în procesul de educație toți
membrii comunității, indiferent de caracteristicile, dezavantajele sau
dificultățile acestora.
Educație
incluzivă proces permanent de îmbunătățire a instituției
școlare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor
umane, pentru a susține participarea la procesul de învățământ a tuturor
persoanelor din cadrul unei comunități.
Școală incluzivă unitate de învățământ
în care se asigură o educație pentru toți copiii și reprezintă mijlocul cel mai
eficient de combatere a atitudinilor de discriminare. Copiii din aceste
unități de învățământ beneficiază de toate drepturile și serviciile sociale și
educaționale conform principiului resursa urmează copilul.
Centru școlar
pentru educație incluzivă instituție școlară care, pe lângă
organizarea, desfășurarea procesului de predare-învățare-evaluare își construiește
și alte direcții de dezvoltare instituțională: fomare/informare în domeniul
educației speciale, documentare/cercetare/experimentare, precum și servicii
educaționale pentru/în comunitate.
Centru de
educație, centru de zi, centru de pedagogie curativă etc. unități de învățământ
organizate de Ministerul Educației și Cercetării sau de organizații
neguvernamentale în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și au ca
scop și finalitate recuperarea, compensarea, reabilitarea și integrarea școlară
și socială a diferitelor categorii de copii/elevi/tineri cu deficiențe. Ele
sunt considerate alternative educaționale al căror conținut se fundamentează pe
anumite pedagogii experimentale (Montessori, Freinet, Steiner, Waldorf etc.).
Centru județean
de resurse și asistență educațională unitate conexă cu
personalitate juridică, subordonată Ministerului Educației și Cercetării, care
desfășoară servicii de asistență psihopedagogică pentru părinți, copii, cadre
didactice și care coordonează, monitorizează și evaluează, la nivel județean,
activitatea și serviciile educaționale oferite de centrele școlare pentru
educație incluzivă, centrele logopedice interșcolare și cabinetele logopedice,
centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică, mediatorii școlari.
ANEXA Nr. 2
S T R U C T U R A , O R G A N I Z A R E A , F O R M E L E Ș I T I
P U R I L E
de instituții, precum și
de personal din unitățile de învățământ special și special integrat
CAPITOLUL
I
Structura învățământului special și special
integrat
Art. 1. (1) Învățământul
special și special integrat din România este parte componentă a sistemului
național de învățământ și cuprinde:
a) grădinițe
speciale;
b) grupe de
grădiniță specială organizate în școlile speciale;
c) școli speciale
pentru toate tipurile și gradele de deficiență;
d) grupe/clase de
copii/elevi autiști;
e) școli de arte și
meserii învățământ special;
f) licee
speciale;
g) centre sau
grupuri școlare speciale;
h) clase/școli
postliceale speciale;
i) centre de zi;
j) centre de
educație specială*;
k) centre de
pedagogie curativă*;
l) grupe/clase de
copii/elevi cu deficiențe senzoriale multiple (surdocecitate);
m) școli de
reeducare pentru elevii cu deficiențe comportamentale;
n) școli/clase
organizate în spitale, preventorii și penitenciare.
(2) Unitățile de
învățământ special menționate la lit. a) vor avea cantine școlare și,
după caz, internate școlare.
(3) În
învățământul special integrat pot funcționa:
a) grupe de
grădiniță specială în grădinițele de masă;
b) clase speciale
compacte integrate în școlile de masă;
c) grupuri de
elevi cu cerințe educative speciale integrați în școlile de masă;
d) elevi cu
cerințe educative speciale integrați individual în școlile de masă;
e) clase speciale
de arte și meserii integrate în școli de masă de arte și meserii și în licee și
grupuri școlare din învățământul de masă;
f) grupe/clase de
copii/elevi infestați cu virusul HIV;
g) centre
logopedice interșcolare*;
h) centre școlare
pentru educație incluzivă*;
i) centre
județene/al municipiului București de resurse și de asistență educațională*.
(4) Metodologia
de organizare și funcționare a centrelor marcate cu [*] se stabilește prin
ordin al ministrului educației și cercetării.
(5) Unii elevi cu
cerințe educative speciale pot fi școlarizați la domiciliu.
Art. 2. Ministerul
Educației și Cercetării poate aproba organizarea de alte tipuri de unități și
instituții de învățământ special, în funcție de necesitățile societății și de
cerințele minorităților naționale, în conformitate cu legislația în vigoare.
Art. 3. În
vederea realizării acțiunii de integrare a copiilor/elevilor cu cerințe
educative speciale în școala de masă, Ministerul Educației și Cercetării, prin
inspectoratele școlare județene/al municipiului București, poate dispune:
a) înființarea
sau desființarea unităților școlare speciale;
b) reorganizarea și
restructurarea unor activități din învățământul special;
c) transformarea
unor școli speciale în școli de masă;
d) transformarea
unor școli de masă în școli integratoare;
e) transformarea
unor școli speciale în centre școlare pentru educație incluzivă;
f) înființarea
unor alternative educaționale: centre de educație, centre de pedagogie
curativă, centre de zi etc.
Art. 4. Înființarea,
desființarea sau transformarea unor unități de învățământ special se va face în
condițiile legii, cu respectarea prevederilor stipulate de legislația
internațională în vigoare referitoare la protecția specială și drepturile
copilului cu cerințe educative speciale.
Art. 5. La
nivelul școlilor speciale, precum și la cel al școlilor de masă
incluzive/integratoare funcționează comisia internă de evaluare continuă,
potrivit dispozițiilor art. 24 din Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004
privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția
copilului. Metodologia de organizare și funcționare a comisiei interne de
evaluare continuă se stabilește prin ordin al ministrului educației și
cercetării.
CAPITOLUL II
Formele învățământului special și special
integrat
Art. 6. Învățământul
special și special integrat cuprinde:
a) învățământ de
zi;
b) învățământ
seral;
c) învățământ cu
frecvență redusă;
d) învățământ cu
scutire parțială de frecvență;
e) școlarizare la
domiciliu.
Art. 7. Copiii/elevii
cu cerințe educaționale speciale, școlarizați prin formele de învățământ
special integrat, beneficiază de toate drepturile stipulate de legislația în
vigoare privind protecția specială a copilului, precum și de programe de
compensare, recuperare, reabilitare, terapie din învățământul special, care au
ca finalitate reabilitarea și integrarea școlară și socială.
CAPITOLUL III
Organizarea învățământului special și special
integrat
Art. 8. Unitățile
de învățământ special și special integrat sunt coordonate metodologic
inspectoratelor școlare județene/al municipiului București.
Art. 9. Conținutul
învățământului special și special integrat se reglementează prin:
a) curriculum
național pentru învățământul special și special integrat;
b) curriculum
specific pentru învățământul special;
c) curriculumul școlii
de masă adaptat pentru învățământul special integrat;
d) metodologii,
ghiduri și îndrumătoare specifice, elaborate și aprobate de Ministerul
Educației și Cercetării.
Art. 10. Pentru
organizarea, coordonarea, și conducerea întregului proces de instrucție și
educație specială, terapie și compensare, reabilitare și integrare din cadrul
învățământului special și special integrat, inspectoratele școlare județene/al
municipiului București normează:
a) cel puțin un
post de inspector școlar de specialitate pentru învățământ special și special
integrat cu jumătate de normă; sau
b) un post de
inspector școlar de specialitate pentru învățământ special și special integrat în
județele în care există cel puțin 5 unități de învățământ special și cel puțin
100 de copii/elevi cu cerințe educative speciale integrați în învățământul de
masă.
Art. 11. Absolvenții
unei facultăți de profil cu una dintre specializările: psihopedagogie specială,
pedagogie, psihologie, pedagogie socială sau cu orice specializare echivalentă
pot ocupa orice funcție didactică din învățământul special.
Art. 12. Posturile/funcțiile
didactice și didactice auxiliare din învățământul special și special integrat,
precum și condițiile de ocupare a acestora sunt prevăzute în Legea nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările
ulterioare. Pentru funcțiile didactice de învățător/profesor de
sprijin/itinerant, precum și pentru cele de învățător/profesor-educator:
educatorul și
cadrul didactic de sprijin/itinerant își desfășoară activitatea respectând
principiul continuității; aceștia pot fi încadrați la orice nivel de învățământ
și pot trece de la un nivel de învățământ la altul, fiind salarizați conform
studiilor;
diferențierea
(învățător/profesor-educator, precum și educatoare/învățător/profesor de
sprijin/itinerant) se realizează în funcție de nivelul studiilor, nu în funcție
de nivelul clasei la care este încadrat.
Art. 13. Cadrele
didactice care activează în învățământul special integrat beneficiază de
drepturile prevăzute în Legea nr. 128/1997, cu modificările și
completările ulterioare, pentru personalul didactic din învățământul special.
Art. 14. Structura,
organizarea, normarea și încadrarea personalului didactic auxiliar,
administrativ și medical din unitățile din învățământul special integrat sunt
cele prevăzute în cuprinsul prezentei anexe de la învățământul special.
ANEXA Nr. 3
V O L U M U L A C T I V I T Ă Ț I L O R
din învățământul
special și special integrat, normarea și încadrarea personalului didactic,
didactic auxiliar, nedidactic, medical și administrativ
I. Grădiniță
specială cu program prelungit, săptămânal și semestrial și grupe de grădiniță
specială
A. Personal didactic:
a) de conducere:
director un
post la grădinițe care funcționează ca unități cu personalitate juridică cu cel
puțin 5 grupe; pentru grupele care funcționează pe lângă alte grădinițe sau
alte instituții de învățământ, conducerea este asigurată de către direcția
acestora, dacă numărul grupelor este mai mic de 5;
b) de organizare
a activităților instructiv-educative cu grupa de copii sau activități de
intervenție specifică (reabilitare, compensare, corectare) realizată
individual sau pe grupe de 23 elevi:
profesor de
psihopedagogie specială o catedră la o grupă de grădiniță, cu norma
didactică de 16 ore pe săptămână;
educatoare-educator câte
un post pe schimb/tură la fiecare grupă de grădiniță specială; programul unei
ture este de 5 ore zilnic;
profesor de
kinetoterapie un post la două grupe în medie pentru grupele de
copii cu deficiențe fizice/neuromotorii și un post la 4 grupe pentru
grădinițele speciale cu copii cu alte deficiențe, 1/2 post pentru două grupe și
1/4 post pentru o grupă de copii.
B. Personal
auxiliar:
a) supraveghetor de noapte un post la
două grupe de copii interni (în medie);
b) infirmieră un
post pe tură la 15 copii (în medie), în funcție de gravitatea problemelor la
copiii din grădinițele cu program săptămânal/semestrial; la grupele de copii cu
deficiențe severe, profunde sau asociate se normează un post pentru fiecare
grupă de copii;
c) asistentă
medicală un post pe tură ziua pentru fiecare grădiniță.
C. Personal
funcțional, operativ și de servire:
a) contabil, administrator un post la
70 de copii, două posturi pentru mai mult de 100 de copii;
b) magaziner,
spălătoreasă, lenjereasă, muncitor bucătărie sau altele asemănătoare un
post pentru 15 copii;
c) muncitor
calificat (fochist), muncitor întreținere un post pe tură la
fiecare unitate care are centrală termică proprie, uzină de apă, inclusiv și
pentru lucrări de întreținere;
d) îngrijitor un
post la 250 m2 suprafață de curățenie.
II. Școli
speciale (cu clasele IX) și clase speciale pentru copii cu cerințe
educative speciale integrate în școlile de masă
A. Personal didactic:
a) de conducere:
director un
post pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică;
director
adjunct se normează un post la:
1. școlile
speciale cu cel puțin 16 clase și internat semestrial;
2. 24 de clase în
școlile speciale fără internat sau cu internat săptămânal;
3. unitățile de
învățământ care s-au transformat în centre școlare de resurse și de asistență
educațională;
al doilea post
de director adjunct se normează la:
1. școlile cu
internat semestrial și peste 24 de clase;
2. școlile cu
internat săptămânal și peste 30 de clase;
3. școlile cu
peste 24 de clase și cel puțin două forme de școlarizare;
b) pentru
activități de predare-învățare-evaluare cu întreaga clasă și potrivit planului
de învățământ:
învățător un
post de 16 ore/săptămână la unitățile de învățământ special care aplică
curriculumul școlii de masă;
profesor o
catedră, cu norma didactică de 16 ore/săptămână, pentru predarea disciplinei de
învățământ care corespunde specialității de pe diplomă în unitățile de
învățământ special care aplică curriculumul școlii de masă;
profesor de psihopedagogie
specială o catedră de educație specială pentru predarea a 16
ore/săptămână;
maistru-instructor un
post cu norma didactică de 20 de ore/săptămână. La clasele unde se aplică
curriculumul școlii de masă norma didactică este de 24 de ore/săptămână;
c) pentru
activități de terapii specifice:
profesor
psihopedagog pentru terapiile specifice desfășurate individual sau în grupe de
23 elevi, inclusiv educație psihomotrică, stimulare-compensare-integrare,
psihodiagnoză, consiliere, conform planului de învățământ o catedră
cu norma didactică de 16 ore/săptămână;
profesor de
kinetoterapie o catedră, în conformitate cu planul de învățământ,
cu norma didactică de 16 ore/săptămână;
d) pentru terapia
educațională complexă și integrată:
învățător-educator
sau profesor-educator un post pentru fiecare clasă IX, cu norma
didactică de 20 de ore/săptămână;
profesor
preparator (nevăzător) un post la fiecare clasă de elevi
nevăzători, cu norma didactică de 20 de ore/săptămână;
e) pentru
asistență educațională în centrul școlar pentru educație incluzivă:
profesor pentru
documentare un post pentru fiecare centru.
B. Personal
auxiliar:
tehnician, laborant
sau alte posturi cu atribuții similare un post pentru 200 de elevi
cu cerințe educative speciale; 1/2 post la unitățile de învățământ special cu
mai puțin de 200 de elevi;
bibliotecar,
conform legislației în vigoare;
supraveghetor
de noapte un post la două clase de elevi interni;
instructor
pentru educație (pentru activități colective organizate și desfășurate în
timpul liber al minorilor din școala specială cu internat săptămânal sau
semestrial) un post pentru două clase de elevi, în medie, în
funcție de gravitatea problemelor specifice elevilor.
C. Personal
medical:
medic de medicină
generală un post pe unitate;
medic
specialist 1/2 post la unitățile școlare care au cabinete dotate;
asistentă medicală un
post pe tură, pentru școlile cu internat săptămânal ori semestrial sau un post
pe unitate pentru celelalte școli speciale;
infirmieră un
post pe tură la 50 de elevi; la clasele de elevi cu deficiențe severe, profunde
sau asociate se normează un post la două clase de elevi.
D. Personal
funcțional, operativ și de servire:
contabil-șef un
post pe unitate;
secretar-șef un
post pe unitate;
administrator un
post pe unitate;
magaziner,
achizitor, funcționar administrativ sau alte posturi cu atribuții similare un
post la 75 de elevi în școlile cu internat și un post la 100 de elevi în
celelalte școli;
bucătar,
muncitor bucătărie un post la 75 de mese servite la școlile cu
internat (excluzând gustările de la orele 10,00 și 17,00) și un post la
100 de mese servite în celelalte unități;
spălătoreasă,
lenjereasă, frizer, cizmar, muncitor calificat (inclusiv pentru lucrări de
întreținere), muncitor necalificat un post la 30 de elevi pentru școlile
cu internat și un post la 50 de elevi pentru celelalte unități;
fochist
(muncitor calificat) un post pe tură pentru unitățile care au
centrală proprie (inclusiv pentru lucrări de întreținere);
îngrijitor un
post la 250 m2 suprafață de curățenie
pentru școlile de elevi cu deficiențe de vedere și cu deficiențe severe,
profunde și/sau asociate; un post la 450 m2
suprafață
de curățenie pentru celelalte unități școlare speciale;
portar, paznic un
post pe tură la fiecare punct de pază stabilit de organele de poliție (aceștia
pot fi înlocuiți de personal din cadrul Poliției Comunitare);
șofer,
tractorist, vizitiu un post pentru fiecare vehicul din dotare (fie
mașină, fie vehicul cu tracțiune mecanică sau animală);
personal pentru
gospodăriile anexe:
a) un post pentru
1040 de animale (porcine, bovine, cabaline, ovine etc.);
b) două posturi
pentru 4180 de animale;
c) trei posturi
pentru peste 80 de animale;
d) un post pentru
13 ha suprafață arabilă;
e) două posturi
pentru 310 ha suprafață arabilă;
f) trei posturi pentru
peste 10 ha suprafață arabilă.
E. Pentru
audiologie educațională în școlile speciale pentru elevi cu deficiențe de auz:
audiolog școlar un
post pe unitatea de învățământ.
III. Școli de
arte și meserii învățământ special, clase de școală de arte și
meserii integrate în școlile similare din învățământul de masă, licee speciale,
grupuri școlare speciale, centre școlare speciale și școli postliceale speciale
A. Personal didactic:
a) de conducere: director un
post pentru fiecare unitate de învățământ special cu personalitate juridică; director
adjunct se normează un post la:
1. unități de
învățământ special cu cel puțin 16 clase și cu internat;
2. unități de
învățământ special cu cel puțin 24 de clase și fără internat;
3. unitățile de
învățământ transformate în centre școlare de resurse și de asistență
educațională;
al doilea post
de director adjunct se normează la:
1. unitățile de
învățământ cu internat care au cel puțin 32 de clase;
2. unitățile de
învățământ cu internat la care ființează două sau mai multe forme de
învățământ;
b) pentru
activități de predare-învățare-evaluare la clasă, în conformitate cu
prevederile planului de învățământ în vigoare:
profesor de
specialitate o catedră cu norma didactică de 16 ore/săptămână;
maistru-instructor un
post cu norma didactică de 20 de ore/săptămână; în situația în care se aplică
curriculumul școlii de masă, norma didactică este de 24 de ore/săptămână;
profesor
preparator (nevăzător) un post la fiecare clasă de elevi nevăzători,
cu norma didactică de 20 de ore/săptămână;
c) pentru
activități de intervenție specifică (reabilitare, compensare, consiliere),
precum și pentru psihodiagnoză, desfășurate individual sau cu grupuri de 24
elevi:
profesor
psihopedagog o catedră cu norma didactică de 16 ore/săptămână;
catedra se formează în conformitate cu prevederile planului de învățământ în
vigoare;
profesor de
kinetoterapie, cultură fizică medicală o catedră cu norma didactică
de 16 ore/săptămână; catedra se formează în conformitate cu prevederile
planului de învățământ în vigoare.
B. Personal
pentru atelierele școlare din cadrul școlilor de arte și meserii învățământ
special, al claselor de școală de arte și meserii integrate în școlile similare
din învățământul de masă, al centrelor școlare speciale, al grupurilor școlare
speciale:
a) șef de atelier un post pe unitate;
b) contabil-șef un
post pe unitate;
c) tehnician,
merceolog, magaziner, funcționar un post pentru 200 de elevi;
d) muncitori
calificați pentru atelierele de instruire practică a elevilor,
precum și pentru atelierele protejate un post pentru fiecare
domeniu de profesionalizare pentru care unitatea de învățământ are cel puțin 2
ani de instruire.
C. Personal
auxiliar:
tehnician, laborant sau
alte posturi cu atribuții similare un post pentru 250 de elevi; 1/2
post la unitățile cu mai puțin de 250 de elevi;
bibliotecar,
conform legislației în vigoare;
supraveghetor
de noapte un post pentru 3 clase de elevi interni;
pedagog un
post pentru două clase de elevi, pentru activitățile de pregătire a elevilor,
precum și pentru cele de grup organizate în timpul liber (seara, sâmbăta,
duminica și, după caz, în vacanțele școlare).
D. Personal
medical:
medic de medicină
generală un post pe unitate;
medic
specialist 1/2 post pentru unitățile școlare care au cabinete
dotate;
asistentă
medicală un post pe tură pentru școlile cu internat sau un post pe
unitate pentru celelalte unități.
E. Personal
funcțional, operativ și de servire:
contabil-șef un
post pe unitate;
secretar-șef un
post pe unitate;
administrator un
post pe unitate;
magaziner,
achizitor, merceolog, funcționar economic sau alte posturi cu atribuții
similare un post la 75 de elevi în școlile cu internat și un post
la 100 de elevi în celelalte unități;
muncitor
calificat de întreținere un post la 200 de elevi; se poate norma și
1/2 post în unitățile cu efectiv mai mic de 200 de elevi;
portar, paznic un
post pe tură la fiecare punct de pază stabilit de poliție (aceștia pot fi
înlocuiți de personal din cadrul Poliției Comunitare);
șofer,
tractorist, vizitiu un post pentru fiecare autovehicul
înmatriculat, respectiv vehicul cu tracțiune mecanică sau animală, proprietate
a unității de învățământ;
îngrijitor un
post la 300 m2 suprafață de curățenie
pentru școlile cu elevi cu deficiențe de vedere sau cu deficiențe profunde,
severe și/sau asociate; un post la 500 m2
suprafață
de curățenie pentru celelalte unități școlare speciale;
spălătoreasă,
lenjereasă, frizer, cizmar, croitor, bucătar, muncitor bucătărie, muncitor
calificat, muncitor necalificat sau alte posturi cu atribuții similare un
post la 25 de elevi;
personal pentru
gospodăriile anexe:
a) un post pentru
1040 de animale (porcine, bovine, cabaline, ovine etc.);
b) două posturi
pentru 4180 de animale;
c) trei posturi
pentru peste 80 de animale;
d) un post pentru
13 ha suprafață arabilă;
e) două posturi
pentru 310 ha suprafață arabilă;
f) trei posturi
pentru peste 10 ha suprafață arabilă.
IV. Unități de
învățământ cu dublă subordonare (școli sanatoriale, preventoriale și din
spitale, școli din penitenciare)
Școlile sanatoriale,
preventoriale și din spitale și școlile din penitenciare sunt considerate
structuri de învățământ special. Normarea și încadrarea personalului
acestora se realizează conform prevederilor din cuprinsul acestei anexe.
V. Clase/grupe
compacte integrate în învățământul de masă
A. Personal didactic:
a) catedră de educație specială, formată din 16
ore/săptămână, pentru o clasă IVIII;
b) post de
învățător/profesor-educator, la clasele IVIII, pentru activitățile de
după-amiază, cu norma didactică de 20 de ore/săptămână;
c) catedră de
profesor psihopedagog, pentru terapii specifice, formată din 16 ore/săptămână;
acestea se vor desfășura în cabinete de către absolvenți ai facultăților sau
specializărilor psihopedagogie specială, pedagogie sau psihologie.
La clasele VVIII se
poate aplica și curriculumul școlilor de masă, în funcție de evoluția colectivului
de elevi și de recomandarea comisiei interne de evaluare continuă.
Normarea și încadrarea
personalului didactic se face în funcție de curriculumul utilizat.
VI. Forme/structuri
de sprijin al copiilor cu cerințe educative speciale integrați în unități de
învățământ de masă
a) centrele logopedice interșcolare:
profesor de
psihopedagogie specială o catedră pentru 35 de copii cu tulburări
de limbaj din grădinițe și școli de masă;
b) grupele de
integrare ca structură de sprijin pentru integrarea într-o
grupă/clasă obișnuită a unui grup de 24 copii cu cerințe educative speciale;
o catedră de
cadru didactic de sprijin/itinerant pentru 812 copii/elevi cu cerințe
educative speciale cuprinși în grupe/clase din învățământul de masă, cu norma
didactică de 16 ore; 1/2 catedră didactică pentru 47 elevi; 1/4 catedră
didactică pentru 23 elevi;
c) programele de
integrare individuală ca formă de susținere a integrării
individuale a 812 copii/elevi cu cerințe educative speciale moderate sau ușoare,
cuprinși în învățământul de masă, ori a 46 copii/elevi cu deficiențe severe,
profunde sau asociate;
o catedră de
cadru didactic de sprijin/itinerant pentru o normă de 16 ore; 1/2 catedră
didactică pentru un program de integrare a 47 copii/elevi cu deficiențe
moderate sau ușoare ori 23 elevi cu deficiențe severe, profunde sau asociate;
1/4 catedră didactică pentru 23 copii/elevi cu deficiențe moderate sau ușoare
ori 12 elevi cu deficiențe severe, profunde sau asociate cu program de
integrare.
VII. Învățământ
cu frecvență redusă
a) Școlarizarea prin învățământ cu frecvență redusă se organizează
pentru elevi cu cerințe educative speciale, cu vârste de până la 16 ani, care
nu și-au finalizat studiile obligatorii și nu au posibilitatea de a frecventa o
formă de școlarizare la domiciliu.
b) Elevul cu
cerințe educative speciale, cu vârsta de peste 16 ani, poate fi înscris la școala
de arte și meserii/învățământ special, curs de zi, urmând ca, în paralel, să-și
completeze cele 8 clase prin învățământ cu frecvență redusă.
c) Organizarea și
funcționarea învățământului cu frecvență redusă pentru copii/elevi/tineri cu
cerințe educative speciale sunt identice cu cele din învățământul de masă,
forma frecvență redusă.
VIII. Școlarizarea
la domiciliu a copiilor/elevilor/tinerilor nedeplasabili
A. Personal pentru activități de
predare:
a) învățător un post pentru 4 elevi,
cu norma didactică de 16 ore/săptămână pentru disciplinele din trunchiul comun;
orele se normează pentru ariile curriculare limbă și comunicare, matematică și științe,
om și societate; împărțirea normei se face pe elev, cu alocarea a 4 ore pentru
fiecare elev; aceste ore pot fi realizate și în cumul sau plata cu ora. Pentru
probele de evaluare se normează suplimentar 4 ore semestrial;
b) profesor de
specialitate o catedră pentru 4 elevi, cu norma didactică de 16
ore/săptămână, repartizate după cum urmează:
limba română 4
ore 1 oră/săptămână/elev;
matematică 4
ore 1 oră/săptămână/elev;
istorie 2
ore jumătate de oră/săptămână/elev (sau o oră/săptămână, în
alternanță cu geografia);
geografie 2
ore jumătate de oră/săptămână/elev (sau o oră/săptămână, în
alternanță cu istoria);
limba modernă 2
ore jumătate de oră/săptămână/elev;
științele
naturii 2 ore jumătate de oră/săptămână/elev;
c) profesor
psihopedagog (pentru copii/elevi/tineri cu deficiențe nedeplasabili) un
post pentru 4 elevi, cu norma didactică de 16 ore/săptămână.
B. Pentru probele
scrise se acordă 4 ore semestrial, iar pentru probele de evaluare se normează
suplimentar 6 ore.
a) Încadrarea
personalului didactic pentru școlarizarea la domiciliu se face prin completare
de normă, cumul sau plata cu ora.
b) Elevii școlarizați
la domiciliu vor fi înscriși într-o unitate de învățământ de stat sau
particulară, unde li se vor completa toate documentele școlare.
c) Rezultatele la
învățătură ale elevilor școlarizați la domiciliu se vor evidenția prin sistemul
de evaluare aplicabil în învățământul preuniversitar.
C. Școlarizarea
la domiciliu se acordă copiilor/elevilor cu cerințe educative speciale
nedeplasabili, precum și elevilor din școlile de masă care sunt nedeplasabili,
din motive medicale, pe o perioadă de timp mai mare de 21 de zile.
IX. Alternative
educaționale
a) În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) și
(2) și ale art. 15 alin. (13) din Legea învățământului nr. 84/1995,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, se pot organiza
alternative educaționale pentru învățământul special.
b) Organizarea,
structura și conținutul procesului de predare-învățare-evaluare din cadrul
alternativelor educaționale se realizează de către inspectoratele școlare
județene/al municipiului București, în colaborare cu unitățile organizatoare și
cu instituții interesate în domeniul educației, în conformitate cu legislația
în vigoare referitoare la învățământul special.
X. Alte
categorii de personal:
a) asistent social (cu studii superioare) un post
pentru fiecare unitate de învățământ special și special integrat cu
personalitate juridică. În absența candidaților la concursul de ocupare a
acestui post, inspectoratul școlar poate solicita direcției generale de
asistență socială și protecția copilului, serviciului public de asistență
socială organizat la nivelul municipiului/orașului sau unui organism privat
acreditat și licențiat în condițiile legii detașarea, pe o perioadă
determinată, a unui asistent social din rețeaua de asistență socială a
județului;
b) informatician un
post pentru fiecare unitate de învățământ special care are cel puțin un cabinet
de informatică;
c) documentarist un
post pentru unitățile de învățământ reorganizate în centre școlare pentru
educație incluzivă;
d) corepetitor un
post pe unitate, cu excepția unităților de învățământ pentru elevi cu
deficiențe de auz;
e) interpret în
limbajul mimico-gestual un post pe unitate pentru unitățile de
învățământ special pentru copii/elevi cu deficiențe de auz.
XI. Efectivele
de copii/elevi la grupe/clase, precum și prevederi specifice
1. Efectivele de copii/elevi la clase/grupe:
a) efectivele de
copii/elevi din instituțiile și din grupele/clasele speciale de învățământ sunt
de 8-12 elevi cu deficiențe moderate sau ușoare;
b) grupele/clasele
constituite din copii/elevi cu deficiențe asociate au efectivele de 6-8 copii/elevi;
c) clasele de
liceu și școală de arte și meserii din învățământul special și special integrat
au un efectiv de 812 elevi;
d) clasele școlilor
postliceale speciale au un efectiv de cel puțin 12 elevi;
e) grupele/clasele
constituite din copii/elevi cu deficiențe severe, profunde și multiple au
efectivul de 4-6 copii/elevi;
f) grupele/clasele
speciale constituite din copii/elevi cu deficiențe senzoriale asociate
(surdocecitate) sau cu deficiențe senzoriale asociate cu alte tipuri de
deficiențe au efectivul de 2-4 copii/elevi.
2. Personalul de
conducere din unitățile de învățământ special are obligația de catedră, în
conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
3. Personalul
care asigură supravegherea și deservirea copiilor în zilele de odihnă și
nelucrătoare în internatele școlare va fi salarizat corespunzător prevederilor
legislației în vigoare.
4. În sistemul de
învățământ special și special integrat se aplică metodologiile specifice
elaborate de Ministerul Educației și Cercetării.
5. Unitățile de
învățământ special își pot valorifica produsele realizate cu elevii în școală,
iar sumele obținute vor fi utilizate pentru dotarea și îmbunătățirea
activității din atelierele de profesionalizare, precum și pentru îmbunătățirea
condițiilor de viață ale elevilor (materiale igienico-sanitare, hrană,
echipament, materiale de întreținere etc.).
ANEXA Nr. 4
D R E P T U R I L E M A T E R I A L E Ș I A L O C A Ț I I L E Z I L N I C E D E H R A N Ă
pentru
copiii/elevii/tinerii din sistemul de învățământ special și special integrat
A. Drepturi
ale copiilor/elevilor/tinerilor care sunt școlarizați în sistemul de învățământ
special și special integrat
a) Copiii/elevii/tinerii
cu cerințe educative speciale în învățământul special și special integrat au
dreptul la rechizite școlare, precum și la o alocație zilnică de hrană pentru
întreaga perioadă a programului școlar.
b) Copiii/elevii/tinerii
cu cerințe educative speciale din învățământul special și special integrat,
care se află în sistemul de protecție socială, primesc drepturile menționate la
lit. a) prin unitatea de învățământ la care sunt înscriși, pe toată
durata cursurilor școlare, și prin sistemul de protecție socială, în vacanțe,
sâmbăta și duminica.
e) Copiii/elevii/tinerii
cu cerințe educative speciale din învățământul special și special integrat,
care nu se află în sistemul de protecție socială, au alocația zilnică de hrană
în același cuantum și primesc rechizite în aceeași cantitate cu cei care se
află în sistemul de protecție socială, iar în internatele școlare beneficiază
de prevederile Legii nr. 326/2003 privind drepturile de care beneficiază
copiii și tinerii ocrotiți de serviciile publice specializate pentru protecția
copilului, mamele protejate în centre maternale, precum și copiii încredințați
sau dați în plasament la asistenți maternali profesioniști, modificată prin
Legea nr. 111/2004, prin unitatea de învățământ la care aceștia sunt înscriși.
B. Finanțarea
drepturilor menționate la lit. A se face pentru toți copiii/elevii/tinerii
cu cerințe educative speciale care urmează o formă de școlarizare, inclusiv
pentru cei care, pe perioada școlarizării, locuiesc în internatul unității de
învățământ sau frecventează centrul de pedagogie curativă, centrul de educație,
centrul de zi etc.
C. Categoriile de
beneficiari ai drepturilor precizate la lit. A sunt următoarele:
a) copiii din
grădinițele speciale;
b) copiii cu
cerințe educative speciale integrați individual sau în grup/grupă în
grădinițele de masă;
c) elevii/tinerii
din unitățile de învățământ special, inclusiv cei din clasele speciale compacte
integrate în școlile de masă;
d) elevii/tinerii
cu cerințe educative speciale integrați individual sau în grup/grupă în școlile
de masă.
*) CIF reprezintă Clasificarea internațională a funcționării, dizabilității și sănătății document elaborat de Organizația Mondială a Sănătății, Geneva, 2001.