Hotărârea Guvernului nr. 1159/2004

M. Of. nr. 699 din 3 august 2004

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

H O T Ă R Â R E

privind suplimentarea posturilor la Ministerul Justiției, pentru Direcția Generală a Penitenciarelor

 

În temeiul art. 108 din Constituție, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. − Se suplimentează cu 1.850 numărul maxim de posturi aprobat Ministerului Justiției, pentru Direcția Generală a Penitenciarelor.

Art. 2. − Repartizarea posturilor pe corpuri în cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor se face prin ordin al ministrului justiției.

Art. 3. − Finanțarea posturilor se va face în limita bugetului aprobat Ministerului Justiției, pentru Direcția Generală a Penitenciarelor, precum și din venituri proprii.

Art. 4. − Ocuparea posturilor se face eșalonat, cu încadrarea în fondurile aprobate anual prin buget.

Art. 5. − Litera B a punctului II din anexa nr. 3 „Unitățile subordonate Ministerului Justiției” la Hotărârea Guvernului nr. 736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

„II. Instituții publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat

B. Direcția Generală a Penitenciarelor:

a) 9 peniteciare de maximă siguranță

b) 24 de penitenciare

c) 1 penitenciar pentru minori și tineri

d) 4 centre de reeducare pentru minori

e) Școala Militară de Administrație Penitenciară

f) Centrul de Pregătire și Perfecționare a Personalului de Penitenciare

g) Baza de aprovizionare, gospodărire și reparații

h) Subunitatea de acces, pază și escortare a deținuților transferați

i) 6 spitale-penitenciar*)

Numărul

maxim

de posturi

15.411

 

 

 

*) Veniturile proprii provin din sistemul asigurărilor sociale de sănătate.”

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul justiției,

Cristian Diaconescu

Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,

Dan Mircea Popescu

p. Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

 

București, 23 iulie 2004.

Nr. 1.159.