Hotărârea Guvernului nr. 1134/2002

M. Of. nr. 798 din 4 noiembrie 2002

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002

 

În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 63 din Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. 

Art. 1. − Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art. 2. − În acţiunile din domeniul producţiei vitivinicole Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor colaborează cu Organizaţia interprofesională pe produs, constituită potrivit Legii nr. 778/2001 privind organizaţiile interprofesionale pe produse agroalimentare. 

Art. 3. − (1) Contractele externe încheiate pentru vinuri şi alte băuturi pe bază de must şi vin, aflate în derulare, se execută în condiţiile legii în vigoare la data încheierii acestora. 

(2) Etichetele pentru vinuri şi alte produse pe bază de must şi vin, destinate comercializării pe piaţa internă, tipărite şi aflate la producători sau la comercianţii contractanţi, se utilizează până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2002. 

(3) După epuizarea stocului sau după data de 31 decembrie 2002 modul de inscripţionare a noilor etichete se va realiza conform prevederilor prezentelor norme metodologice. 

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,

Ilie Sârbu

Ministrul sănătăţii şi familiei,

Daniela Bartoş

Ministrul finanţelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

Ministrul integrării europene,

Hildegard Carola Puwak

 

Bucureşti, 10 octombrie 2002. 

Nr. 1.134. 

ANEXĂ

NORME METODOLOGICE

de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002

 

CAPITOLUL I

Producţia viticolă

SECŢIUNEA 1

Delimitarea teritorială a arealelor viticole

Art. 1. − Delimitarea teritorială a arealelor viticole, inclusiv a celor destinate producerii vinurilor şi a altor produse vitivinicole cu denumire de origine controlată, se evidenţiază distinct prin lucrările de întocmire a Cadastrului viticol, potrivit prevederilor art. 6 din Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002, denumită în continuare lege. 

Art. 2. − (1) Lucrările de delimitare a arealelor viticole pe podgorii şi centre viticole se fac de către specialişti din domeniul evidenţei funciare în colaborare cu specialişti din domeniul viticulturii şi vinificaţiei şi cu reprezentanţii producătorilor viticoli, constituiţi în comisii judeţene, urmând ca acestea să fie definitivate de o comisie centrală constituită la nivelul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, potrivit normelor metodologice de realizare şi ţinere a Cadastrului viticol, care se vor aproba prin ordin comun al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al ministrului administraţiei publice. 

(2) Componenţa comisiei centrale şi a comisiilor judeţene, precum şi modul lor de funcţionare se aprobă prin ordin comun al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al ministrului administraţiei publice. 

Art. 3. − Până la finalizarea delimitării arealelor viticole Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor coordonează actualizarea lucrărilor de nominalizare a arealelor viticole pe podgorii şi centre viticole şi de stabilire a teritoriilor care intră în componenţa acestora, până la nivel de localităţi. Forma actualizată a acestor lucrări se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. 

SECŢIUNEA a 2-a

Producerea materialului săditor viticol

Art. 4. − Definiţiile pentru categoriile de material săditor de plantare, material de înmulţire şi categoriile de material biologic folosite în viticultură, prevăzute la art. 7 din lege, sunt cuprinse în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice. 

Art. 5. − (1) Categoriile biologice de material săditor viticol admise pentru producere în România sunt următoarele:

a) materialul amelioratorului;

b) materialul prebază;

c) materialul bază;

d) materialul certificat;

e) materialul standard. 

(2) Definiţiile acestor categorii sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice. 

Art. 6. − (1) Producerea materialului săditor viticol se realizează în următoarele tipuri de plantaţii viticole:

a) plantaţii de conservare;

b) plantaţii de preînmulţire;

c) plantaţii-mamă de plante certificate;

d) plantaţii recunoscute pentru producerea de coarde altoi sau de butaşi portaltoi;

e) şcoli de viţe certificate;

f) şcoli de viţe standard. 

(2) Definiţiile acestor tipuri de plantaţii viticole sunt prevăzute în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice. 

Art. 7. − (1) Producerea materialului săditor viticol se realizează în următoarele tipuri de unităţi:

a) unităţi de selecţie;

b) unităţi de conservare şi de preînmulţire;

c) unităţi de înmulţire;

d) unităţi de producţie pentru viţe altoite şi nealtoite. 

(2) Definiţiile acestor unităţi sunt prevăzute în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice. 

SECŢIUNEA a 3-a

Înfiinţarea, întreţinerea şi defrişarea plantaţiilor viticole

A. Înfiinţarea plantaţiilor de viţă de vie

Art. 8. − Zonarea soiurilor de viţă de vie, recomandate şi autorizate pentru cultură în cadrul fiecărui centru viticol, precum şi actualizarea acesteia se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, cu avizul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, denumit în continuare ONVV, la propunerea Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie, denumit în continuare ICDVV, şi a staţiunilor de cercetare şi dezvoltare vitivinicolă, prin consultarea specialiştilor din domeniu, inclusiv de la direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. 

Art. 9. − (1) Înfiinţarea plantaţiilor de viţă de vie roditoare şi de portaltoi se realizează prin acordarea de către direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, a unui drept de plantaţie nouă, de replantare pe aceeaşi suprafaţă de teren sau de plantare pe o rezervă de teren. Direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, monitorizează înfiinţarea plantaţiilor de viţă de vie roditoare şi de portaltoi în teritoriul lor de activitate. 

(2) Dreptul de plantaţie nouă, potrivit prevederilor pct. 2 din anexa nr. 4 la lege, este dreptul de a înfiinţa o plantaţie viticolă în cazul măsurilor de comasare sau de expropriere pentru utilităţi publice al proprietarului terenurilor la data comasării sau exproprierii pentru utilităţi publice, dacă aceste terenuri fac parte dintr-o podgorie sau dintr-un centru viticol, consacrate şi recunoscute ca atare prin lucrările de delimitare teritorială. Dreptul de plantaţie nouă se menţine pe o perioadă de 5 ani de la data acordării şi se poate transfera către un nou proprietar în cazul vânzării terenului în această perioadă. În cazul neutilizării în perioada admisă, dreptul de plantaţie nouă se atribuie unei rezerve de teren. 

(3) Dreptul de replantare este valabil pe o perioadă de 5 ani de la data la care a fost efectuată defrişarea; după expirarea acestui termen dreptul de replantare neutilizat se atribuie unei rezerve de teren. 

(4) Dreptul de plantare pe o rezervă de teren este valabil pe o perioadă de 10 ani; după expirarea termenului de 10 ani dreptul de plantare neutilizat pe o rezervă de teren se anulează. 

(5) În situaţii deosebite, de interes pentru patrimoniul şi producţia vitivinicolă, dreptul de plantare pe o rezervă de teren poate fi actualizat, cu aprobarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. 

(6) Locul în care este exercitat dreptul de plantare pe o rezervă de teren, soiurile şi tehnicile de cultură utilizate trebuie să asigure posibilitatea obţinerii de producţii conforme cu cererea pieţei, precum şi cu potenţialul calitativ şi cantitativ al regiunii. 

(7) Pe baza acordării dreptului de plantaţie nouă, de replantare sau de plantare pe o rezervă de teren, direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, eliberează autorizaţiile de plantare, în baza cererilor adresate de către producătorii interesaţi, în condiţiile prevăzute la art. 11 alin. (1) şi (2) din lege. Autorizaţiile de plantare se referă la suprafaţa totală care urmează să fie plantată de un producător, persoană fizică sau juridică, într-un an sau eşalonat pe mai mulţi ani. 

(8) Autorizaţia de plantare cuprinde următoarele elemente:

a) numele/denumirea producătorului, persoană fizică sau juridică;

b) adresa/sediul producătorului;

c) locul plantării: podgoria, centrul viticol, comuna, satul, tarlaua, parcela sau punctul cu denumirea cunoscută local;

d) suprafaţa care se plantează: totală (ha), din care pe ani;

e) soiul/soiurile folosit/folosite la plantare;

f) distanţele de plantare;

g) perioada de repaus a solului dinaintea replantării cu viţă de vie, care nu poate fi mai mică de 2 ani. 

(9) Formularele-tip pentru cererile de acordare a dreptului de plantaţie nouă, replantare şi plantare pe o rezervă de teren şi pentru autorizaţiile de plantare a viţei de vie se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. 

Art. 10. − (1) Cererile prevăzute la art. 9 alin. (9) se depun la direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu cel puţin o lună înainte de data înfiinţării plantaţiei. Ele vor conţine informaţiile necesare pentru completarea autorizaţiei de plantare şi vor fi vizate de specialistul de la centrul agricol teritorial şi de inspectorul teritorial al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol, denumită în continuare ISCTV. 

(2) În cazul înfiinţării de plantaţii pe o suprafaţă mai mare de 3 ha, considerate ca suprafeţe totale pe un producător viticol, persoană fizică sau juridică, la cererea pentru eliberarea autorizaţiei de plantare se anexează proiectul de înfiinţare a plantaţiei viticole, vizat de unitatea de cercetare şi dezvoltare vitivinicolă din zonă. 

(3) Proiectele pot fi întocmite de unităţi de cercetare şi dezvoltare vitivinicolă sau de agenţi economici, persoane fizice sau juridice, autorizaţi de către direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu avizul unităţii de cercetare şi dezvoltare vitivinicolă din zonă. 

Art. 11. − Înfiinţarea de plantaţii de viţă de vie sub formă de noi parcele încadrate în masive viticole se face ţinându-se seama de condiţia adoptării de soluţii privind orientarea rândurilor, alegerea distanţelor de plantare şi asigurarea zonelor de întoarcere, care să nu împiedice executarea lucrărilor de întreţinere a viilor, accesul în plantaţii, precum şi întreţinerea şi exploatarea lucrărilor hidroameliorative. 

Art. 12. − (1) Prin hibrizi direct producători se înţelege soiurile obţinute prin hibridări, din primele două generaţii, între diferite specii ale genului Vitis, caracterizate prin rezistenţă la filoxeră şi la unele boli criptogamice şi calitate inferioară, necorespunzătoare, a strugurilor şi vinurilor. 

(2) Soiurile din grupa prevăzută la alin. (1) sunt interzise la plantare, conform prevederilor art. 12 alin. (2) din lege. Lista cuprinzând soiurile de hibrizi direct producători interzise la plantare se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. 

Art. 13. − (1) Prin hibrizi interspecifici cu rezistenţă relativă la boli se înţelege soiurile obţinute prin hibridări complexe între soiuri de Vitis vinifera şi soiuri aparţinând altor specii ale genului Vitis. Unele dintre aceste soiuri sunt autorizate temporar la plantare, pe suprafaţă de cel mult 0,1 ha de familie, numai în intravilanul localităţilor situate în afara arealelor viticole, în scop ornamental, pentru asigurarea consumului familial şi conform prevederilor art. 12 alin. (3) din lege. 

(2) Lista cuprinzând hibrizii interspecifici cu rezistenţă relativă la boli se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. 

B. Întreţinerea plantaţiilor de viţă de vie

Art. 14. − Deţinătorii de plantaţii de viţă de vie sunt obligaţi să efectueze lucrări de întreţinere a acestora, în special tratamentele de combatere a bolilor şi dăunătorilor, care să asigure obţinerea unor recolte de struguri normale din punct de vedere calitativ şi cantitativ. 

Art. 15. − ICDVV, împreună cu reţeaua sa de unităţi de cercetare şi dezvoltare zonale, elaborează norme tehnice de cultură a viţei de vie adaptate diferitelor zone şi tipuri de plantaţii, care sunt puse la dispoziţie producătorilor viticoli prin grija Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă şi a centrelor sale judeţene. 

Art. 16. − (1) Cultivatorii de viţă de vie au obligaţia de a asigura conservarea amenajărilor pedo- şi hidroameliorative existente pe suprafeţele pe care le deţin. 

(2) În acest scop ei asigură întreţinerea taluzurilor pe terenurile terasate, curăţarea şi repararea canalelor de dirijare a apelor pe versanţi, menţinerea în stare de funcţionare a sistemelor de irigaţii, precum şi conservarea căilor de acces, a drumurilor de exploatare şi a zonelor de întoarcere. 

C. Defrişarea plantaţiilor de viţă de vie

Art. 17. − (1) Autorizaţiile de defrişare a plantaţiilor de viţă de vie din soiuri de Vitis vinifera, denumite în continuare soiuri nobile, şi de portaltoi se eliberează de către direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza cererilor adresate acestora de către deţinătorii plantaţiilor de viţă de vie. 

(2) Autorizaţia de defrişare cuprinde următoarele elemente:

a) numele/denumirea deţinătorului, persoană fizică sau juridică;

b) adresa/sediul deţinătorului;

c) amplasarea plantaţiei: podgoria, centrul viticol, comuna, satul, tarlaua, parcela sau punctul cu denumirea cunoscută local;

d) suprafaţa supusă defrişării;

e) data defrişării: anul, luna, perioada de început/sfârşit;

f) soiul/soiurile din plantaţia supusă defrişării;

g) vârsta plantaţiei − număr de ani;

h) procentul de goluri din plantaţii;

i) motivele invocate pentru propunerea de defrişare;

j) modul de folosinţă a terenului după defrişarea plantaţiei. 

(3) Formularele-tip pentru cererile şi autorizaţiile de defrişare a plantaţiilor de viţă de vie din soiuri nobile şi de portaltoi se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. 

(4) Defrişarea plantaţiilor de viţă de vie din soiuri de hibrizi direct producători sau din hibrizi interspecifici se poate face fără autorizaţie de defrişare, indiferent de suprafaţă, şi se comunică în termen de o lună la centrul agricol teritorial. Acesta transmite situaţia suprafeţelor defrişate direcţiei generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru luarea în evidenţă. 

Art. 18. − Defrişarea plantaţiilor de viţă de vie din soiuri nobile şi de portaltoi, în suprafeţe mai mari de 0,1 ha, se efectuează într-o perioadă de maximum 5 ani de la data autorizării defrişării. 

Art. 19. − Cererile pentru eliberarea autorizaţiilor de defrişare a plantaţiilor de viţă de vie din soiuri nobile şi de portaltoi se depun la direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu cel puţin 6 luni înainte de data defrişării. Acestea trebuie să conţină toate informaţiile necesare pentru completarea autorizaţiei de defrişare şi să fie vizate de specialistul de la centrul agricol teritorial şi de inspectorul teritorial al ISCTV. 

Art. 20. − (1) Prima de abandon definitiv al plantaţiilor de viţă de vie din soiuri de hibrizi direct producători interzişi la plantare, mai mari de 0,1 ha de agent economic sau de familie, se acordă pentru plantaţiile situate în arealele viticole şi în extravilanul localităţilor din afara arealelor viticole, care nu au atins vârsta şi starea de vegetaţie ce impun defrişarea. 

(2) Acordarea primei de abandon definitiv al plantaţiilor din soiuri de hibrizi direct producători interzişi la plantare se face în baza solicitărilor scrise ale deţinătorilor, care depun cereri la direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în raza cărora se află plantaţiile vizate. 

(3) Valoarea primei de abandon definitiv pe hectar se stabileşte în raport cu capacitatea de producţie a plantaţiilor vizate, fără a depăşi un plafon maxim. 

(4) Plafonul maxim şi plafoanele intermediare ale primei de abandon definitiv al plantaţiilor de viţă de vie din soiuri de hibrizi direct producători interzişi la plantare, precum şi sursele de finanţare ale acesteia se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului. 

CAPITOLUL II

Producţia vinicolă

SECŢIUNEA 1

Clasificarea vinurilor şi a altor produse pe bază de must, vin şi subproduse vinicole

I. Vinurile

Art. 21. − Vinurile, clasificate în vinuri de masă, de calitate sau speciale, sunt: albe, roze sau roşii, în diferite nuanţe. 

A. Vinurile de masă

Art. 22. − Vinurile de masă, definite la art. 18 lit. a) din lege, au o tărie alcoolică dobândită de minimum 8,5% în volume. 

Art. 23. − Din categoria vinurilor de masă face parte şi vinul pelin, a cărui definiţie este prevăzută în anexa nr. 2 pct. 20 din lege. 

Art. 24. − Vinurile de hibrizi direct producători şi hibrizi interspecifici interzişi la plantare, ca şi cele de hibrizi interspecifici cu rezistenţă relativă la boli, autorizaţi temporar la plantare, nu se încadrează în categoria vinurilor de masă. Ele formează o categorie separată, care se valorifică potrivit prevederilor art. 21 din lege. 

B. Vinurile de calitate

Art. 25. − (1) Vinurile de calitate definite la art. 18 lit. b) din lege, în funcţie de nivelul lor calitativ determinat de arealul de producere, de soiul sau sortimentul de soiuri şi de tehnologia aplicată, sunt:

a) vinuri de calitate cu indicaţie geografică recunoscută, denumite şi vinuri de calitate superioară − VS;

b) vinuri de calitate cu denumire de origine controlată. 

(2) Vinurile de calitate cu indicaţie geografică recunoscută trebuie să aibă o tărie alcoolică dobândită de minimum 10,5% în volume. Comercializarea lor se face cu menţionarea indicaţiei de provenienţă geografică, conform ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. Aceste vinuri se exportă şi sub denumirile generice de „Landwein”, „Vin de Pays” sau altele asemenea. 

(3) Vinurile de calitate cu denumire de origine controlată − DOC trebuie să aibă o tărie alcoolică dobândită de minimum 11% în volume şi să provină din struguri cu un conţinut în zaharuri de minimum 187 g/l. În funcţie de stadiul de maturare a strugurilor la cules şi de caracteristicile lor calitative şi de compoziţie, ele se încadrează în următoarele categorii:

a) cules la maturitatea deplină, DOC−CMD: vinuri provenite din struguri cu conţinut în zaharuri de minimum 187 g/l;

b) cules târziu, DOC−CT: vinuri provenite din struguri cu conţinut în zaharuri de minimum 220 g/l. Pentru producerea de vinuri roşii seci din această categorie, strugurii la recoltare trebuie să aibă un conţinut în zaharuri de minimum 213 g/l;

c) cules la înnobilarea boabelor, DOC−CIB: vinuri obţinute din struguri cu conţinut în zaharuri de minimum 240 g/l, cu atac de „mucegai nobil” sau culeşi la stafidirea boabelor. 

(4) Principalele condiţii de producere a vinurilor de calitate cu denumire de origine controlată şi principalele caracteristici de compoziţie şi de calitate pentru fiecare tip de vin din categoriile DOC se stabilesc prin norme şi decizii de acordare a dreptului de producere a vinurilor cu denumire de origine controlată, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. 

Art. 26. − În funcţie de conţinutul lor în zaharuri, vinurile de masă şi de calitate sunt:

a) seci, cu un conţinut în zaharuri de până la 4 g/l inclusiv;

b) demiseci, cu un conţinut în zaharuri cuprins între 4,01 g/l şi 12 g/l inclusiv;

c) demidulci, cu un conţinut în zaharuri cuprins între 12,01 g/l şi 50 g/l inclusiv;

d) dulci, cu un conţinut în zaharuri de peste 50 g/l. 

C. Vinurile speciale

Din categoria vinurilor speciale fac parte:

1. Vinurile spumante

Art. 27. − (1) În funcţie de procesul tehnologic de obţinere, vinurile spumante se clasifică în:

a) vinuri spumante obţinute prin fermentare în butelii;

b) vinuri spumante obţinute prin fermentare în butelii şi transvazate în rezervoare − procedeul prin transvazare;

c) vinuri spumante obţinute prin fermentare în rezervoare. 

(2) Definiţia vinului spumant este prevăzută în anexa nr. 2 pct. 13 din lege. 

Art. 28. − În funcţie de conţinutul în zaharuri, vinurile spumante se clasifică în:

a) extrabrut, între 0−6 g/l;

b) brut, între 6−15 g/l;

c) extrasec, între 12−20 g/l;

d) sec, între 17−35 g/l;

e) demisec, între 33−50 g/l;

f) dulce, peste 50 g/l. 

Art. 29. − Din grupa vinurilor spumante face parte şi vinul Muscat spumant, a cărui definiţie este prevăzută în anexa nr. 2 pct. 15 din lege. 

Art. 30. − Unele vinuri spumante şi petiante, produse în condiţii speciale şi caracterizate prin însuşiri de înaltă calitate, pot purta denumire de origine controlată. 

Art. 31. − (1) Vinurile spumante şi petiante cu denumire de origine controlată sunt obţinute din soiuri recomandate sau autorizate pentru această direcţie de producţie, cultivate în areale viticole delimitate în care se produce vinul materie primă. La vinurile spumante cu denumire de origine controlată atât producerea vinului materie primă, cât şi cea de a doua fermentare trebuie făcute în arealul delimitat pentru denumirea de origine revendicată. 

(2) În cazuri speciale, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor autorizează, prin Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole, denumit în continuare ONDOV, ca cea de a doua fermentare să se facă şi în afara arealului delimitat de provenienţă a strugurilor, cu condiţia ca vinul spumant obţinut să fie valorificat cu denumirea locului de producere a vinurilor materie primă şi cu indicarea unităţilor în care s-a făcut cea de a doua fermentare. 

2. Vinurile spumoase

Art. 32. − (1) După conţinutul în zaharuri, vinurile spumoase se grupează în:

a) seci, până la 12 g/l;

b) demiseci, între 12,01−30 g/l;

c) demidulci, peste 30 g/l. 

(2) Definiţia vinului spumos este prevăzută în anexa nr. 2 pct. 14 din lege. 

3. Vinurile perlante şi petiante

Art. 33. − Din categoria altor vinuri cu conţinut în dioxid de carbon, autorizate pentru producere, fac parte vinurile petiante şi vinurile perlante, ale căror definiţii sunt prevăzute în anexa nr. 2 pct. 16 şi 17 din lege. 

4. Vinurile aromatizate

Art. 34. − Definiţia vinurilor aromatizate este prevăzută în anexa nr. 2 pct. 19 din lege. Din grupa vinurilor aromatizate fac parte:

a) vermutul;

b) alte vinuri aromatizate. 

Art. 35. − După conţinutul în zaharuri, vermuturile se clasifică astfel:

a) extraseci, până la 12 g/l;

b) seci, între 12,01−40 g/l;

c) demiseci, între 40,01−80 g/l;

d) dulci, peste 80 g/l. 

5. Vinurile licoroase şi de tip oxidativ

Art. 36. − (1) Din grupa vinurilor speciale fac parte şi vinurile licoroase, a căror definiţie este prevăzută în anexa nr. 2 pct. 21 din lege. Unele vinuri licoroase de înaltă calitate pot beneficia de denumiri de origine. 

(2) Din grupa vinurilor speciale fac parte şi vinurile de tip oxidativ, care sunt obţinute prin aplicarea unei tehnologii speciale şi sunt supuse unui proces de oxidare lentă, realizată sub influenţa unor factori biologici sau fizici. 

(3) Materiile prime utilizate pentru producerea vinurilor speciale, vin, must, must concentrat, mistel, alcool de origine viticolă, trebuie să îndeplinească condiţiile de calitate şi de obţinere precizate în reglementările în vigoare. 

II. Alte produse pe bază de must şi vin

A. Produse pe bază de must

Art. 37. − (1) Din categoria altor produse pe bază de must fac parte:

a) mustul tăiat;

b) mustul de struguri concentrat;

c) mustul de struguri concentrat rectificat;

d) sucul de struguri;

e) sucul de struguri concentrat;

f) mustul de struguri parţial fermentat;

g) mistelul;

h) tulburelul. 

(2) Definiţiile produselor menţionate sunt prevăzute în anexa nr. 2 la lege. 

B. Produse pe bază de vin

Art. 38. − (1) Din categoria produselor pe bază de vin fac parte:

a) vinul alcoolizat;

b) distilatul de vin;

c) romaniacul;

d) rachiul de vin;

e) oţetul de vin. 

(2) Definiţiile produselor menţionate sunt prevăzute în anexa nr. 2 la lege. 

Art. 39. − Unele romaniacuri produse în condiţii speciale, caracterizate prin însuşiri de înaltă calitate, pot purta denumiri de origine controlată. 

Art. 40. − (1) Romaniacurile cu denumire de origine controlată sunt produse din soiuri recomandate şi autorizate pentru această direcţie de producţie, cultivate în areale viticole delimitate. 

(2) Pentru producerea romaniacurilor cu denumire de origine controlată trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

a) distilarea vinurilor se face cu instalaţii tip „Charente” sau cu alte instalaţii de distilare discontinuă, cu dublă distilare şi cu eliminarea fracţiunilor de la începutul şi sfârşitul redistilării;

b) învechirea distilatelor se face în vase din lemn de stejar, cu capacitate de maximum 600 litri, pe o perioadă de cel puţin 3 ani;

c) obţinerea vinurilor materie primă, distilarea lor, învechirea distilatelor şi îmbutelierea romaniacurilor se realizează în arealul delimitat pentru denumirea de origine revendicată. 

(3) În cazuri speciale, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor autorizează prin ONDOV ca învechirea distilatelor şi îmbutelierea romaniacurilor să se facă în afara arealului delimitat pentru denumirea de origine revendicată, cu condiţia ca romaniacul să fie valorificat sub denumirea locului de producere a strugurilor materie primă şi de distilare, precum şi cu indicarea unităţii în care s-au făcut învechirea distilatelor şi îmbutelierea romaniacurilor. 

III. Produsele pe bază de subproduse vinicole

Art. 41. − (1) Din categoria produselor obţinute din subproduse vinicole fac parte:

a) alcoolul etilic de origine viticolă;

b) rachiul de drojdie;

c) spuma de drojdie;

d) rachiul de tescovină;

e) pichetul. 

(2) Pichetul este destinat exclusiv industrializării, fiind interzisă comercializarea sa pentru consumul uman direct. 

(3) Definiţiile produselor menţionate sunt prevăzute în anexa nr. 2 la lege. 

Art. 42. − Prin prelucrarea drojdiei de vin şi a tescovinei de struguri se obţin şi alte produse ca: acid tartric, coloranţi naturali, ulei din seminţe, tanin, furaje, composturi şi altele asemenea. 

SECŢIUNEA a 2-a

Caracteristici organoleptice şi de compoziţie chimică ale vinurilor, produselor pe bază de must, vin şi subproduse vinicole

Art. 43. − (1) Vinurile proprii consumului uman direct, altele decât cele speciale, trebuie să prezinte în momentul comercializării următoarele caracteristici organoleptice şi de compoziţie chimică, atestate prin buletine de analiză eliberate de laboratoare autorizate:

a) însuşiri organoleptice caracteristice categoriei de calitate şi tipului de vin, soiului sau sortimentului de soiuri, podgoriei, centrului viticol sau arealului delimitat, pentru cele cu denumire de origine controlată; vinurile trebuie să fie fără defecte de miros şi de gust;

b) tăria alcoolică la 20°C − minimum 8,5% alcool dobândit în volume şi, respectiv, conţinutul în alcool corespunzător categoriei de calitate şi tipului de vin;

c) aciditatea totală − minimum 4,5 g/l, exprimată în acid tartric, sau 60 miliechivalenţi pe litru;

d) aciditatea volatilă mai mică de:

1. 18 miliechivalenţi pe litru sau 1,08 g/l, exprimată în acid acetic, pentru vinurile albe şi roze;

2. 20 miliechivalenţi pe litru sau 1,2 g/l, exprimată în acid acetic, pentru vinurile roşii. 

Aceste limite sunt depăşite numai pentru unele vinuri vechi, de cel puţin 2 ani, sau pentru vinurile produse după tehnologii speciale ori în cazul vinurilor care au o tărie alcoolică totală egală sau mai mare de 13% în volume, cu condiţia să nu aibă influenţă negativă asupra caracteristicilor organoleptice ale vinurilor;

e) extractul sec nereducător, minimum:

1. 15 g/l pentru vinurile de masă albe şi roze;

2. 16 g/l pentru vinurile de masă roşii;

3. 18 g/l pentru vinurile de calitate superioară − VS, albe şi roze;

4. 19 g/l pentru vinurile de calitate superioară − VS, roşii;

5. 21 g/l pentru vinurile de calitate DOC, albe şi roze;

6. 23 g/l pentru vinurile de calitate DOC, roşii. 

În anii viticoli nefavorabili se poate admite punerea în consum a unor vinuri de masă şi de calitate superioară − VS cu un extract nereducător mai mic cu 1 g/l faţă de limitele menţionate;

f) dioxidul de sulf total, în următoarele limite maxime determinate în momentul punerii în consum:

1. 160 mg/l pentru vinuri roşii seci;

2. 210 mg/l pentru vinuri albe şi roze seci şi pentru vinuri roşii demiseci;

3. 260 mg/l pentru vinuri albe şi roze demiseci;

4. 300 mg/l pentru vinuri demidulci şi dulci;

5. 350 mg/l pentru vinuri provenite din struguri culeşi la supramaturare, bogate în zaharuri şi enzime oxidazice de la: Cotnari, Murfatlar, Târnave, Pietroasa, Valea Călugărească;

g) aluminiul, maximum 8 mg/l;

h) arsenul, maximum 0,2 mg/l;

i) borul, exprimat în acid boric, maximum 80 mg/l;

j) bromul, maximum 1 mg/l;

k) cadmiul, maximum 0,01 mg/l;

l) cuprul, maximum 1 mg/l;

m) fluorul, maximum 1 mg/l;

n) plumbul, maximum 0,2 mg/l;

o) staniul, maximum 1 mg/l;

p) zincul, maximum 5 mg/l;

q) metanolul:          − maximum 150 mg/l pentru vinurile albe şi roze;

− maximum 300 mg/l pentru vinurile roşii;

r) sulfaţii, exprimaţi în sulfat de potasiu, maximum 1 g/l, cu următoarele excepţii:

− maximum 1,5 g/l pentru vinurile cu învechire de cel puţin 2 ani în vase, pentru vinurile îndulcite şi pentru vinurile obţinute prin adaosul, în must sau în vin, de alcool sau distilat de vin;

− maximum 2 g/l pentru vinurile obţinute prin adaos de must concentrat şi pentru vinurile naturale dulci;

− maximum 2,5 g/l pentru vinurile obţinute prin evoluţie sub peliculă;

s) acidul citric, maximum 1 g/l;

t) sodiul, maximum 60 mg/l, limită care poate fi depăşită pentru vinurile obţinute din plantaţii amplasate pe soluri sărăturoase;

u) diglucozidul malvidinei, maximum 15 mg/l pentru vinurile roşii obţinute din struguri proveniţi din soiuri nobile. 

(2) Caracteristicile de compoziţie chimică ale vinurilor, produselor pe bază de must, vin şi subproduse vinicole sunt determinate prin metode de analiză admise pe plan internaţional şi/sau prin metode standard româneşti de analiză a vinurilor, armonizate cu metodele comunitare, a căror listă se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. 

Art. 44. − (1) Sunt improprii consumului uman direct:

a) vinurile oţetite, manitate, băloşite şi cele cu miros de hidrogen sulfurat, de mucegai sau cu alte mirosuri şi/sau alte gusturi străine, detectate de degustători autorizaţi recunoscuţi de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor;

b) lichidul rezultat din spălarea tescovinei − pichet;

c) vinurile produse prin folosirea unor practici şi tratamente neautorizate, cele falsificate, precum şi cele ale căror componente nu se încadrează în limitele prevăzute la art. 43 din prezentele norme metodologice;

d) vinurile cu adaos de bonificatori sau aromatizanţi, alţii decât cei admişi de lege. 

(2) Vinurile improprii consumului uman direct pot fi destinate, după caz, distilării sau producerii oţetului. 

Art. 45. − Mustul de struguri concentrat rectificat, definit în anexa nr. 2 pct. 5 din lege, trebuie să prezinte următoarele caracteristici:

a) un pH de maximum 5, determinat la 25°Brix;

b) densitate optică, la 425 nm, de maximum 0,100 la o grosime a stratului de lichid de 1 cm, la 25°Brix;

c) un conţinut de maximum 7 g/l zaharoză, determinat la 25°Brix;

d) un indice Folin − Ciocalteau de maximum 6, determinat la 25°Brix;

e) aciditate titrabilă de cel mult 15 miliechivalenţi pe kilogramul de zaharuri totale;

f) un conţinut în dioxid de sulf de maximum 25 mg pe kilogramul de zaharuri totale;

g) un conţinut în cationi totali de maximum 8 miliechivalenţi pe kilogramul de zaharuri totale;

h) conductivitate care să nu depăşească 120 micro-Siemens pe centimetru, la 25°Brix şi la 20°C;

i) un conţinut în hidroximetilfurfural de maximum 25 mg pe kilogramul de zaharuri totale;

j) prezenţa mezoinozitolului. 

Art. 46. − (1) Romaniacul, definit în anexa nr. 2 pct. 25 din lege, poate fi pus în consum dacă îndeplineşte următoarele condiţii atestate prin buletine de analiză, eliberate de laboratoare autorizate:

a) nu prezintă gusturi particulare neplăcute, detectate de degustători autorizaţi recunoscuţi de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor;

b) este obţinut din distilate provenite din vinuri netratate cu schimbători de ioni, raze ultraviolete sau ionizante. 

(2) Conţinutul romaniacului în metale nu poate depăşi următoarele limite:

a) arsenul − 0,05 mg/l;

b) cuprul − 5,0 mg/l;

c) plumbul − 0,3 mg/l;

d) zincul − 5,0 mg/l. 

(3) Limitele conţinutului romaniacului în alte componente, raportate la 100 ml alcool anhidru, sunt următoarele:

a) alcool metilic, maximum 200 mg;

b) aciditate totală, exprimată în acid acetic, maximum 400 mg;

c) esteri, exprimaţi în acetat de etil, între 75 mg şi 500 mg;

d) alcooli superiori, exprimaţi în alcool izoamilic, maximum 400 mg;

e) aldehide, exprimate în aldehidă acetică, între 5 mg şi 60 mg;

f) furfural, maximum 2 mg;

g) acid cianhidric, nedetectabil. 

Art. 47. − (1) Pentru rachiurile de vin şi cele obţinute din drojdie de vin şi tescovină de struguri se stabilesc următoarele limite ale conţinutului în compuşi raportaţi la 100 ml alcool anhidru, atestate prin buletine de analiză eliberate de laboratoare autorizate:

a) alcool metilic, maximum 1.000 mg;

b) esteri, exprimaţi în acetat de etil, între 100 mg şi 600 mg;

c) alcooli superiori, exprimaţi în alcool izoamilic, între 100 mg şi 750 mg;

d) aciditate totală, exprimată în acid acetic, între 100 mg şi 750 mg;

e) aldehide, exprimate în aldehidă acetică, între 5 mg şi 80 mg;

f) furfural, maximum 2 mg;

g) acid cianhidric, nedetectabil. 

(2) Limitele de conţinut pentru metale sunt cele stabilite pentru romaniac la art. 46 alin. (2) din prezentele norme metodologice. 

SECŢIUNEA a 3-a

Practicile şi tratamentele oenologice autorizate

Art. 48. − Practicile şi tratamentele utilizate în obţinerea vinurilor şi a băuturilor pe bază de must şi vin trebuie să asigure o bună elaborare, conservare şi evoluţie a produselor respective. Aplicarea lor nu trebuie să conducă la modificări ale compoziţiei acestor băuturi, în afara unor limite normale, asigurând păstrarea însuşirilor de naturaleţe, autenticitate şi legalitate pentru fiecare produs. 

Art. 49. − Practicile şi tratamentele autorizate să fie aplicate strugurilor proaspeţi, mustului de struguri, mustului de struguri parţial fermentat, mustului de struguri destinat concentrării şi vinului nou în fermentare sunt următoarele:

1. trierea, cu ocazia culesului, a strugurilor sănătoşi de cei avariaţi sau cu coacere incompletă; separarea, la cules, a strugurilor, fragmentelor de struguri sau a boabelor atacate de mucegai nobil sau cu grad avansat de stafidire, în vederea obţinerii de vinuri dulci;

2. spălarea strugurilor, la nevoie, atunci când aceştia sunt destinaţi producerii sucurilor, urmată de zvântare;

3. zdrobirea boabelor;

4. dezbrobonirea sau desciorchinarea strugurilor;

5. tratarea strugurilor, mustuielii şi musturilor cu anhidridă sulfuroasă sau metabisulfit de potasiu. În cazul folosirii soluţiilor apoase de anhidridă sulfuroasă, concentraţia acestora nu trebuie să fie mai mică de 5%;

6. tratarea strugurilor, mustuielii şi musturilor cu acid ascorbic în doză de maximum 250 mg/kg;

7. tratarea mustului sau mustuielii cu enzime pectolitice şi cu preparate enzimatice de betaglucanază;

8. macerarea mustuielii pentru obţinerea de vinuri roşii, roze sau aromate, precum şi a celor rezultate din struguri stafidiţi sau atacaţi de mucegai nobil prin asigurarea contactului mai mult sau mai puţin prelungit între must şi părţile solide ale strugurilor;

9. macerarea carbonică;

10. tratamentul termic al mustuielii pentru producerea de vinuri roşii din struguri slab coloraţi sau atacaţi de putregai cenuşiu, fără ca prin acest procedeu să se producă o concentrare sau o diluare a mustului. Este interzisă încălzirea mustuielii prin injectare de vapori de apă;

11. scurgerea mustului, statică sau dinamică;

12. presarea strugurilor nezdrobiţi, a mustuielii sau a boştinei;

13. limpezirea sau deburbarea mustului destinat producerii vinurilor albe pe cale gravitaţională, cu sau fără răcire, prin flotaţie, precum şi prin centrifugare sau filtrare, cu sau fără adjuvanţi de filtrare inerţi;

14. pasteurizarea mustului;

15. refrigerarea mustului, urmată de stocarea sa la temperaturi scăzute, în vederea folosirii sale ca materie primă pentru producerea de băuturi nealcoolice sau slab alcoolice, cu sau fără conţinut în dioxid de carbon, precum şi pentru utilizarea ca partener cu „rezervă de zahăr” în producerea de vinuri demiseci şi demidulci;

16. tratarea musturilor, în vederea limpezirii, cu una sau mai multe dintre următoarele substanţe de uz oenologic: gelatină alimentară, clei de peşte, cazeină şi cazeinat de potasiu, ovalbumină şi/sau lactalbumină, bentonită, dioxid de siliciu sub formă de gel sau de soluţie coloidală, caolin, tanin;

17. însămânţarea mustului cu maiele de drojdie preparate din levuri selecţionate sau din microflora spontană;

18. adaosul, ca stimulenţi ai fermentaţiei alcoolice, al unor substanţe chimice − „factori de creştere”. Ca stimulenţi se pot folosi:

a) fosfat acid de amoniu sau sulfat de amoniu, singur sau în amestec, în doză de maximum 0,3 g/l;

b) sulfat de amoniu sau bisulfit de amoniu, singur sau în amestec, în doză de maximum 0,3 g/l;

c) diclorhidrat de tiamină, în limita a 0,6 mg/l, exprimat în tiamină;

19. folosirea maielelor de bacterii lactice pentru producerea fermentaţiei malolactice − dezacidifiere microbiologică;

20. răcirea mustului în fermentare pentru evitarea creşterii temperaturii acestuia peste limitele admisibile tehnologic;

21. corectarea acidităţii totale a mustului − acidifierea musturilor în anii cu deficit de aciditate, prin adaos de acid tartric în doză de maximum 1,5 g/l sau 20 miliechivalenţi pe litru;

22. folosirea preparatelor din membrane celulare de levuri în limita a 40 g/hl;

23. în anii cu condiţii nefavorabile se poate practica, potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din lege, îmbogăţirea musturilor în zahăr, în vederea ridicării potenţialului alcoolic al vinurilor prin următoarele practici:

a) adaos de must de struguri concentrat, must de struguri concentrat rectificat sau de zaharoză − şaptalizare;

b) deshidratare parţială. 

Îmbogăţirea musturilor în zahăr poate fi făcută cu respectarea următoarelor condiţii:

a) folosirea uneia dintre operaţiunile menţionate mai sus exclude posibilitatea utilizării celorlalte;

b) adaosul de zaharoză se face direct în must sau în mustul în fermentare şi poate fi practicat numai în cazul producerii de vinuri seci;

c) adaosul de must concentrat sau de must concentrat rectificat nu poate avea ca efect mărirea volumului iniţial al mustului de struguri, al mustului parţial fermentat sau al vinului nou încă în fermentare cu mai mult de 6,5%;

d) concentrarea mustului prin deshidratare parţială nu poate determina o reducere cu mai mult de 20% a volumului său iniţial;

e) pentru producerea de vinuri cu denumire de origine controlată − DOC, mustul de struguri concentrat sau mustul de struguri concentrat rectificat trebuie să provină din struguri produşi în acelaşi areal delimitat pentru DOC. 

Mustul destinat producerii de vinuri DOC−CMD trebuie să aibă un conţinut minim în zaharuri de 170 g/l, iar cel pentru vinuri DOC−CT şi DOC−CIB, un conţinut minim în zaharuri de 180 g/l;

f) adaosurile se fac în mustul proaspăt sau în mustul în fermentare. 

Musturile care au fost corectate prin adaos de îndulcitori nu pot fi supuse concentrării. 

Acordarea dreptului de folosire a adaosurilor pentru îmbogăţirea musturilor în zahăr se face pe baza recomandărilor anuale emise de ONVV, se aprobă de ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi se difuzează producătorilor interesaţi, prin direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;

24. aerarea;

25. desulfitarea mustului prin folosirea exclusivă de procedee fizice;

26. prelucrarea strugurilor, mustuielii şi a mustului sub atmosferă inertă, prin folosirea azotului şi a anhidridei carbonice;

27. tratamentul cu cărbune de uz oenologic al musturilor albe pătate sau al celor provenite din struguri mucegăiţi, în cantitate de până la 100 g/hl must;

28. tratarea cu polivinilpolipirolidonă, în doză de maximum 80 g/hl;

29. adaosul în must de alcool etilic rectificat, de origine viticolă sau agricolă, ori de distilat de vin, înaintea sau în timpul fermentaţiei alcoolice, în vederea obţinerii de mistel sau de vinuri licoroase;

30. adaosul în must al unui agent tensioactiv − amestec de mono- şi digliceride ale acidului oleic − ca procedeu curativ pentru evitarea formării de spumă în timpul fermentaţiei alcoolice;

31. oprirea fermentaţiei alcoolice a mustului în vederea obţinerii de vinuri cu conţinut în zaharuri, prin folosirea de procedee fizice: frig, căldură, filtrare, centrifugare, precum şi prin adaosul de dioxid de sulf şi bentonită;

32. concentrarea mustului proaspăt sau tăiat, prin deshidratarea parţială a mustului proaspăt sau tăiat, efectuată prin evaporare sub vid, crioconcentrare sau osmoză inversă, cu condiţia de a nu provoca o reducere a volumului iniţial al mustului cu mai mult de 20% şi o creştere a tăriei sale alcoolice potenţiale cu mai mult de 2% în volume;

33. folosirea tratamentului cu carbonat de calciu cu un eventual conţinut de mici cantităţi de sare dublă de calciu de acid (L+) tartric şi (L−) malic;

34. utilizarea răşinilor schimbătoare de ioni numai în scopul producerii mustului de struguri destinat obţinerii mustului concentrat rectificat. Pierderile de materie organică din răşinile schimbătoare de ioni nu sunt mai mari de 1 mg/l;

35. suprapresarea strugurilor, zdrobiţi sau nezdrobiţi, presarea drojdiei de vin şi refermentarea tescovinei de struguri, în alte scopuri decât distilarea, sunt practici oenologice interzise;

36. filtrarea şi centrifugarea drojdiei de vin nu sunt considerate presare dacă produsele obţinute prezintă calităţi de naturaleţe şi autenticitate pentru comercializare şi dacă drojdia de vin nu este redusă la stare uscată. 

Art. 50. − Practicile şi tratamentele autorizate să fie aplicate vinurilor în etapele de păstrare, condiţionare, maturare şi îmbuteliere sunt următoarele:

1. tragerea vinului de pe drojdie, pritocul vinului;

2. adaosul, în vederea conservării şi protejării antioxidante a vinurilor, de anhidridă sulfuroasă sau metabisulfit de potasiu, astfel încât vinurile să nu depăşească la livrare către consumatori limitele maxime admise prevăzute la art. 43 alin. (1) lit. f) din prezentele norme metodologice. În cazul folosirii soluţiilor apoase de anhidridă sulfuroasă, concentraţia acestora nu trebuie să fie mai mică de 5%;

3. tratamentul cu cărbune al vinurilor albe pătate sau cu defecte de gust şi miros, cu condiţia ca doza de cărbune utilizată să fie mai mică de 100 g/hl;

4. limpezirea vinului prin cleire, cu folosirea unuia dintre următoarele produse:

a) gelatină alimentară;

b) clei de peşte;

c) cazeină şi cazeinat de potasiu;

d) ovalbumină şi/sau lactalbumină;

e) bentonită;

f) dioxid de siliciu sub formă de gel sau de soluţie coloidală;

g) caolin;

h) preparate enzimatice autorizate (§-glucozidazice);

i) tanin de uz oenologic;

j) alte substanţe de limpezire sau preparate enzimatice autorizate;

k) alginaţi de calciu sau de potasiu numai pentru producerea vinurilor spumante cu fermentare în butelii;

5. limpezirea şi stabilizarea vinurilor prin centrifugare sau filtrare, cu sau fără adjuvanţi de filtrare inerţi;

6. tratamentul vinului cu gumă arabică, înainte de îmbuteliere, prin folosirea unei doze mai mici de 0,3 g/l;

7. adaosul în vin de acid citric, cu condiţia ca la punerea în consum vinul să nu conţină mai mult de 1 g/l acid citric;

8. aerarea vinului;

9. tratamentul vinului cu ferocianură de potasiu pentru eliminarea excesului de metale grele, care trebuie efectuat de persoane calificate, autorizate de către ministerele abilitate în acest scop;

10. tratamentul vinului cu fitat de calciu, pentru prevenirea casării ferice;

11. tratamentul vinului cu acid metatartric înainte de îmbuteliere, în doză de maximum 100 mg/l, în vederea asigurării stabilităţii tartrice;

12. tratamentul prin frig − refrigerarea vinului −, cu sau fără adaos de cristale de bitartrat de potasiu, urmată de separarea, prin mijloace fizice, a cristalelor şi coloizilor precipitaţi;

13. adaosul în vin de acid ascorbic, înainte de îmbuteliere, în doză de maximum 250 mg/l, în vederea asigurării protecţiei antioxidante. 

În cazul în care acidul ascorbic a fost folosit şi la tratamentul strugurilor şi/sau musturilor, doza total exprimată în acid ascorbic plus dehidrascorbic nu trebuie să depăşească 300 mg/l;

14. pasteurizarea vinurilor, ca procedeu de stabilizare biologică şi de inactivare a enzimelor;

15. adaosul în vinurile cu conţinut în zaharuri fermentescibile de acid sorbic sau sorbat de potasiu, în doză de maximum 200 mg/l, exprimată în acid sorbic;

16. dezacidifierea vinurilor prin unul dintre următoarele procedee:

a) dezacidifierea chimică a vinurilor cu aciditate totală excesivă, prin adaos de tartrat neutru de potasiu, carbonat acid de potasiu, carbonat de calciu, conţinând eventuale mici cantităţi de sare dublă de calciu a acizilor (L+) tartric şi (L-) malic, tartrat de calciu sau acid tartric. Dezacidifierea chimică a vinurilor nu poate fi efectuată decât în limita maximă de 1 g/l, exprimată în acid tartric, sau 13,3 miliechivalenţi/l;

b) dezacidifierea biologică a vinurilor prin folosirea bacteriilor lactice − Oenococcus oeni;

17. acidifierea vinurilor prin adaos de acid (L+) tartric sau acid citric, în limita maximă de 2,5 g/l, exprimată în acid tartric, sau 33,3 miliechivalenţi/l. Dacă acidifierea s-a făcut şi la must, creşterea netă cumulată nu poate depăşi 54 miliechivalenţi/l sau 4g/l, exprimată în acid tartric. În urma corecţiei, conţinutul în acid citric nu trebuie să fie mai mare de 1 g/l, conform art. 43 alin. (1) lit. s) din prezentele norme metodologice;

18. egalizarea şi cupajarea vinurilor. Cupajarea vinurilor se efectuează în următoarele condiţii:

a) cupajarea vinurilor albe cu vinuri roşii este interzisă;

b) pentru vinurile de calitate superioară − VS şi pentru cele cu denumire de origine controlată se admite efectuarea de cupaje între vinuri care aparţin aceleiaşi categorii de calitate şi care provin din arealele delimitate pentru producerea fiecărui vin. Pentru vinurile de calitate, care se comercializează fără indicarea denumirii de soi, se pot executa cupaje între vinuri provenind din soiuri diferite. Pentru vinurile cu denumire de origine controlată se admite cupajarea vinurilor provenind din soiuri diferite numai în scopul obţinerii vinurilor-sortiment, prevăzute în deciziile de acordare a dreptului de producere a vinurilor respective;

c) este interzisă folosirea în cupaje a vinurilor importate, cu excepţia producerii vinurilor de masă;

d) vinurile de cupaj care se valorifică sub denumirea unui soi sau prin indicarea unui an de recoltă trebuie să provină în proporţie de minimum 85% din soiul sau din anul de recoltă menţionat;

19. îndulcirea vinurilor prin adaos de parteneri cu rezervă de zahăr, care sunt: must de struguri, must tăiat, vin parţial fermentat, must de struguri concentrat, must de struguri concentrat rectificat. 

Executarea acestei operaţiuni se face în următoarele condiţii:

a) îndulcirea vinurilor obţinute prin aplicarea procedeelor de ridicare a potenţialului alcoolic prevăzute la art. 49 pct. 23 din prezentele norme metodologice se face numai cu mustul de struguri, mustul tăiat sau vinul parţial fermentat, cu condiţia ca tăria lor alcoolică totală să fie cel mult egală cu tăria alcoolică totală a vinului supus îndulcirii;

b) în cazul folosirii pentru îndulcire a mustului de struguri, a mustului tăiat, a vinului parţial fermentat, a mustului de struguri concentrat sau a mustului de struguri concentrat rectificat, partenerii cu rezervă de zahăr trebuie să provină din acelaşi soi şi din acelaşi areal delimitat de producere ca şi vinul asupra căruia se aplică intervenţiile;

c) operaţiunea de îndulcire trebuie făcută în interiorul arealului rezervat producerii vinului supus intervenţiei respective, sub controlul inspectorilor teritoriali ai ONDOV;

20. tratarea vinurilor cu dimetilpirocarbonat în doză de maximum 200 mg/l în vederea asigurării stabilităţii biologice a vinului;

21. adaosul în vin de polivinilpolipirolidonă − PVPP − în vederea reducerii conţinutului vinurilor în tanin şi în alţi polifenoli. Doza de PVPP folosită este de maximum 80 g/hl;

22. tratarea vinurilor cu sulfat de cupru pentahidrat, în scopul îndepărtării gustului şi mirosului de hidrogen sulfurat, în doză de maximum 10 mg/l. Acest tratament trebuie urmat de o cleire albastră care să aducă conţinutul în cupru sub limita de 1 mg/l. Între tratamentul cu sulfat de cupru şi cleirea albastră este obligatorie o filtrare fină;

23. stabilizarea tartrică a vinurilor prin electrodializă;

24. maturarea vinului, cu sau fără contact cu lemn de stejar;

25. utilizarea dioxidului de carbon, argonului sau azotului, separat sau în amestec, în scopul creării unei atmosfere inerte şi al manipulării produsului la adăpost de aer;

26. îmbutelierea vinurilor la cald;

27. îmbutelierea sterilă a vinurilor. 

Art. 51. − Operaţiunile de acidifiere şi dezacidifiere a vinului trebuie comunicate în scris inspectorilor teritoriali ai ISCTV, cel puţin cu 24 de ore înaintea începerii primei operaţiuni. Notificarea cuprinde următoarele informaţii:

a) denumirea/numele şi sediul/adresa persoanei juridice sau fizice;

b) tipul operaţiunii efectuate;

c) locul de desfăşurare a operaţiunii. 

Art. 52. − Operaţiunea de îmbogăţire în zahăr a musturilor, în vederea ridicării potenţialului alcoolic al vinurilor în anii cu condiţii nefavorabile, se face în baza notificării în scris, adresată inspectorilor teritoriali ai ISCTV cel puţin cu 24 de ore înaintea începerii primei operaţiuni. Aceasta cuprinde:

a) numele/denumirea şi adresa/sediul persoanei fizice sau juridice;

b) locul de desfăşurare a operaţiunii;

c) data la care începe operaţiunea;

d) descrierea produsului supus operaţiunii;

e) procedeul utilizat, cu detalii referitoare la tipul de produs utilizat. 

Art. 53. − Acidifierea şi îmbogăţirea, cu excepţia situaţiilor de derogare stabilite de la caz la caz de către inspectorii teritoriali ai ISCTV, precum şi acidifierea şi dezacidifierea aceluiaşi produs se exclud reciproc. 

Art. 54. − (1) Operaţiunea de îndulcire a vinului de masă, a vinului de calitate cu indicaţie de provenienţă geografică şi a vinului cu denumire de origine controlată se face în baza unei notificări scrise, transmisă inspectorilor teritoriali ai ISCTV cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii primei operaţiuni. Pentru îndulcirea vinurilor DOC o copie a notificării se transmite, în aceleaşi condiţii, la oficiul teritorial al ONDOV. 

(2) Notificarea cuprinde următoarele informaţii:

a) categoria de calitate, cantitatea, tăria alcoolică dobândită şi conţinutul în zaharuri al vinului care urmează să fie îndulcit;

b) felul produsului de îndulcire ce urmează să fie adăugat, cantitatea şi conţinutul său în zaharuri;

c) tăria alcoolică dobândită şi conţinutul în zaharuri al vinului după îndulcire. 

(3) Persoanele juridice şi/sau fizice care aplică operaţiunea de îndulcire trebuie să deţină registre de intrare şi ieşire pentru evidenţa la zi a cantităţilor de must de struguri, must de struguri concentrat, must de struguri concentrat rectificat, utilizate pentru operaţiunea de îndulcire. 

Art. 55. − Introducerea în vin a unor cantităţi reduse de apă, strict impuse de prepararea soluţiilor de dioxid de sulf sau a diferitelor preparate de limpezire şi/sau stabilizare, nu se consideră ca fiind frauduloasă. 

Art. 56. − Practicile şi tratamentele autorizate să fie aplicate în producerea vinurilor speciale şi a altor produse de origine viticolă sunt următoarele:

1. Producerea vinurilor spumante cu fermentare secundară în butelii, prin aplicarea următoarelor operaţiuni tehnologice:

a) pregătirea vinului de bază prin asamblare şi condiţionare;

b) adaosul licorii de tiraj, al maielei de fermenţi selecţionaţi sau preparate din membrane celulare de levuri, eventual de activatori de fermentare, precum şi al produselor de limpezire;

c) tirajul;

d) fermentarea vinului în butelii;

e) remuajul;

f) degorjarea, cu sau fără îngheţarea depozitului adus pe dop;

g) adaosul eventual al licorii de expediţie;

h) dopuire definitivă. 

Licoarea de tiraj se prepară din must de struguri, must de struguri parţial fermentat, must de struguri concentrat, must de struguri concentrat rectificat, zaharoză şi vin. Adaosul licorii de tiraj nu poate să determine o creştere a tăriei alcoolice totale a vinului de bază cu mai mult de 1,5% în volume. 

Licoarea de expediţie se prepară din zaharoză, must de struguri, must de struguri parţial fermentat, must de struguri concentrat, must de struguri concentrat rectificat, din vin sau din amestecul acestora, cu adaos eventual de distilat de vin. La prepararea licorii de expediţie nu se folosesc alţi aromatizanţi sau produse obţinute prin sinteză. Adaosul licorii de expediţie nu poate provoca o creştere a tăriei alcoolice dobândite a vinului spumant mai mare de 0,5% în volume. 

2. Pentru producerea vinurilor spumante, vinul materie primă trebuie să aibă o tărie alcoolică totală de minimum 8,5% în volume. Tăria alcoolică dobândită a vinurilor spumante, inclusiv tăria alcoolică dobândită prin aportul alcoolului conţinut în licoarea de expediţie, este de minimum 9,5% în volume. Conţinutul în dioxid de sulf total al vinurilor spumante este de maximum 235 mg/l. 

3. Pentru producerea vinurilor spumante cu denumire de origine controlată, vinul materie primă trebuie să aibă o tărie alcoolică totală de minimum 9% în volume. Tăria alcoolică dobândită a acestor vinuri spumante, inclusiv cea rezultată prin aportul licorii de expediţie, este de minimum 10% în volume. Conţinutul total în dioxid de sulf este de maximum 185 mg/l. 

4. Producerea vinurilor spumante cu fermentare secundară în rezervoare se face în mod asemănător cu cea a vinurilor spumante cu fermentare în butelii, cu deosebirea că adaosul licorii de tiraj nu este limitat, fermentarea vinului are loc în recipiente sub presiune cu închidere etanşă, eliminarea depozitului se face prin filtrare în condiţii izobare. Tăria alcoolică dobândită a vinului spumant finit nu trebuie să depăşească cu 2% în volume pe cea a vinului materie primă. 

5. Producerea vinurilor spumoase prin impregnare cu anhidridă carbonică de uz alimentar se face cu sau fără adaos de licoare de expediţie. Vinurile spumoase au o tărie alcoolică dobândită de minimum 8,5% în volume. În producerea acestor vinuri este interzisă folosirea oricărei aromatizări. 

6. Vinurile spumante cu fermentare în butelii, cele cu fermentare în rezervoare şi vinurile spumoase se produc numai în spaţii diferite. 

7. Producerea vinului special aromatizat se face prin folosirea adaosurilor de must de stuguri, must de struguri concentrat, must de struguri concentrat rectificat, zaharoză, alcool etilic de origine agricolă, distilat de vin, mistel, caramel, administrate separat sau în amestec, precum şi din extracte din plante admise de lege. 

8. Producerea vinurilor speciale licoroase se face prin adaosul în mustul în fermentare de alcool alimentar rectificat sau distilat de vin, precum şi prin adaosul în vin de must de struguri concentrat, must de struguri concentrat rectificat, mistel, folosite separat sau în amestec. 

9. Producerea romaniacurilor se face prin aplicarea următoarelor operaţiuni tehnologice:

a) cupajarea distilatelor învechite;

b) aducerea distilatului la tăria alcoolică de comercializare prin diluare cu apă dedurizată;

c) adaos eventual de bonificatori, reprezentaţi prin extracte hidroalcoolice obţinute din fructe şi plante admise de lege;

d) adăugarea eventuală de zaharoză, glicerină alimentară şi caramel. 

10. Producerea rachiurilor de drojdie şi tescovină se face prin aplicarea următoarelor operaţiuni tehnologice:

a) cupajarea distilatelor;

b) aducerea distilatului la tăria alcoolică de comercializare, prin diluare cu apă dedurizată;

c) adăugarea, eventual, de zaharoză şi caramel;

d) folosirea de adaosuri de extracte hidroalcoolice obţinute din fructe şi plante admise de lege, pentru producerea unor sortimente de rachiuri de drojdie şi tescovină aromatizate. 

11. Condiţionarea şi stabilizarea vinurilor speciale şi a altor produse de origine viticolă se realizează prin aplicarea procedeelor prevăzute pentru vinuri la art. 50 din prezentele norme metodologice. 

Art. 57. − Utilajele, uneltele şi recipientele folosite la vinificaţie, precum şi în procesul maturării, condiţionării, îmbutelierii şi transportului produselor vinicole trebuie să fie confecţionate din materiale care să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să nu îmbogăţească produsele cu care vin în contact în compuşi dăunători calităţii acestora. În acest sens este interzisă folosirea utilajelor, uneltelor şi recipientelor confecţionate din staniu, zinc, plumb, fier, precum şi a unor răşini şi lacuri neautorizate din punct de vedere tehnologic şi sanitar sau în compoziţia cărora intervin aceşti compuşi;

b) să nu conţină compuşi solubili care ajunşi în masa băuturilor să pună în pericol sănătatea omului;

c) să nu influenţeze nefavorabil însuşirile organoleptice ale produselor cu care vin în contact. 

Art. 58. − (1) În producerea oţetului de vin trebuie respectate următoarele condiţii:

a) să nu fie produs prin adaosuri de acizi minerali sau organici, de substanţe toxice sau esenţe sintetice;

b) la prelucrarea lui să nu fie folosite materii colorante străine de natura vinului. 

(2) La fabricarea oţetului de vin sunt interzise următoarele practici:

a) folosirea vinurilor care au suferit o dată cu fermentarea acetică şi alte fermentaţii paralele, cu excepţia celor malolactice sau citrolactice;

b) folosirea uneltelor şi a recipientelor confecţionate din alte materiale decât cele acidorezistente. 

(3) Fabricilor de oţet de vin le este interzis să deţină în incinta lor materii şi materiale care pot fi folosite la falsificarea acestui produs. 

(4) Oţetul de vin destinat comercializării poate fi produs numai pe bază de licenţă de fabricaţie emisă de autorităţile abilitate în acest scop. 

Art. 59. − Condiţiile de calitate ale materialelor oenologice sunt cele prevăzute în Codexul oenologic internaţional, elaborat de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului. 

CAPITOLUL III

Normele de evidenţă, atestare şi comercializare a produselor vitivinicole

SECŢIUNEA 1

Evidenţa producţiei vitivinicole

Art. 60. − Declaraţia de stocuri se completează, se depune şi se înregistrează, conform prevederilor art. 29 alin. (1) din lege, în baza formularului-tip aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. 

Art. 61. − Declaraţia de recoltă se completează, se depune şi se înregistrează, conform prevederilor art. 29 alin. (2) din lege, în baza formularului-tip aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. 

Art. 62. − (1) Declaraţia de sortiment viticol se referă la evidenţa soiurilor aflate în cultură la nivel de parcelă. 

(2) Declaraţia de sortiment viticol este obligatorie pentru producătorii vitivinicoli, persoane juridice sau fizice, care deţin plantaţii viticole cu soiuri nobile în suprafaţă de minimum 0,5 ha. Aceasta se completează şi se înregistrează în 3 exemplare la autorităţile administraţiei publice locale în a căror rază teritorială se află parcela respectivă, conform formularului-tip aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. Primul exemplar al declaraţiei de sortiment viticol se transmite la direcţia generală pentru agricultură şi industrie alimentară judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, al doilea exemplar se depune la primărie şi al treilea exemplar se păstrează la titular. 

(3) Declaraţia de sortiment viticol se depune până la data de 1 august a anului curent şi se actualizează ori de câte ori apar modificări de structură ale soiurilor de viţă de vie în parcelele considerate. 

(4) Declaraţiile de stocuri, de recoltă şi de sortiment viticol sunt cuprinse în Registrul plantaţiilor viticole armonizat cu reglementările în domeniu privind registrul comunitar al plantaţiilor de viţă de vie. Modelul de registru al plantaţiilor viticole se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. 

SECŢIUNEA A 2-A

Condiţii de obţinere şi de atestare a vinurilor şi a produselor pe bază de must şi vin cu denumire de origine controlată

Art. 63. − Dreptul de producere a vinurilor cu denumire de origine controlată pe un anumit teritoriu se acordă prin decizii eliberate de ONDOV, cu avizul ONVV, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. 

Art. 64. − În baza deciziilor menţionate se acordă deţinătorilor de plantaţii viticole apte să producă vinuri cu denumire de origine controlată, la solicitarea lor şi pentru suprafeţele care răspund cerinţelor prevăzute prin reglementările în vigoare, dreptul de a produce astfel de vinuri, consemnat prin autorizaţii de producători de vinuri cu denumire de origine controlată. 

Art. 65. − Producerea şi comercializarea vinurilor şi a băuturilor pe bază de must şi vin cu denumire de origine controlată se stabilesc în normele metodologice elaborate de ONDOV, avizate de ONVV, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. Aceste norme se referă şi la metodologia de control şi atestare a acestor produse. 

SECŢIUNEA a 3-a

Comercializarea vinurilor şi a celorlalte produse vinicole

Art. 66. − (1) Comercializarea vinurilor, rachiurilor de vin, rachiului de tescovină, rachiului de drojdie şi spumei de drojdie, în vrac sau angro, se realizează în condiţiile stabilite în legislaţia care reglementează regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor, utilizând documente tipizate stabilite de Ministerul Finanţelor Publice, şi numai în spaţii special amenajate pentru acest comerţ, avizate de ISCTV. Avizul ISCTV se dă înaintea eliberării autorizaţiei de comercializare a acestor produse de către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. 

(2) Actualele spaţii comerciale pentru comerţul cu produsele menţionate la alin. (1) vor fi verificate de ISCTV şi în cazul în care, în urma controalelor efectuate, nu au fost remediate deficienţele constatate sau localurile nu corespund condiţiilor stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, ISCTV propune anularea autorizaţiilor de comercializare. 

(3) Pentru transportul în vrac al vinului şi produselor pe bază de vin, obţinute de producătorii privaţi în vederea comercializării, în cantităţi mai mari de 100 litri, sunt obligatorii documentul de însoţire tipizat, stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi buletinul de analiză emis de un laborator autorizat în acest scop. 

Art. 67. − (1) Producătorii şi comercianţii de produse vinicole în vrac sunt obligaţi să ţină evidenţa acestora, conform normelor stabilite de Ministerul Finanţelor Publice. Documentele de evidenţă se ţin în acelaşi local în care sunt depozitate produsele. Intrările şi ieşirile de produse vinicole se operează în cel mult 24 de ore de la efectuarea lor. Stocurile trebuie să corespundă cu evidenţele la zi. 

(2) Producătorii şi comercianţii de produse vinicole în vrac au obligaţia de a permite organelor de control abilitate prin lege accesul în incintele unde sunt depozitate produsele în vederea comercializării, cu scopul de a verifica realitatea constatată în teren, comparativ cu situaţiile declarate în documentele de evidenţă. 

Art. 68. − Producătorii şi comercianţii de produse vinicole în vrac sunt obligaţi ca pe recipientele în care sunt depozitate produsele destinate comercializării să înscrie:

a) capacitatea, pentru recipientele mai mari de 100 litri;

b) produsul;

c) anul de recoltă, în cazul vinurilor. 

Art. 69. − (1) Pentru produsele cu denumire de origine controlată care circulă în vrac, în condiţiile legii, la documentele de însoţire a transportului se adaugă în mod obligatoriu avizul ONDOV, copii de pe certificatele de atestare a denumirii de origine controlată şi buletinul de analiză a vinurilor. 

(2) Pentru produsele cu denumire de origine controlată îmbuteliate nu mai este necesară copia de pe certificatul de atestare, elementele de garantare a calităţii fiind menţionate pe etichetă, sub răspunderea celui care a efectuat îmbutelierea. 

Art. 70. − În cadrul unităţilor cu specific de alimentaţie publică vinurile şi alte produse vinicole îmbuteliate se comercializează la consumator şi în cantităţi mai mici decât cele ale recipientului în care au fost îmbuteliate. 

Art. 71. − Pentru livrare la export, vinurile şi celelalte produse vinicole cu denumire de origine controlată se prezintă în stare îmbuteliată sau în vrac. 

Art. 72. − (1) Documentele de certificare a calităţii produselor destinate livrării la export, solicitate de partenerii externi prin contracte între părţi, sunt eliberate de organele menţionate în contracte, acceptate de legea română. 

(2) Lista cuprinzând laboratoarele autorizate în vederea executării de analize pentru vinurile şi celelalte băuturi pe bază de must şi vin destinate exportului şi pentru vinurile cu denumire de origine controlată, precum şi lista cuprinzând specialiştii împuterniciţi de ISCTV să semneze documentele de atestare a calităţii vinurilor şi a celorlalte băuturi provenite din must şi vin se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. 

Art. 73. − Agenţii economici din străinătate care cumpără struguri pentru vinificare, produşi în condiţiile stabilite pentru obţinerea de vinuri cu denumire de origine controlată şi care doresc să le valorifice sub denumirea respectivă, trebuie să execute vinificarea, până la obţinerea vinului finit, într-un centru de vinificare din România, în condiţiile legii. 

Art. 74. − (1) Din strugurii pentru vinificare exportaţi ca atare nu se produc vinuri cu denumire de origine controlată. 

(2) Documentele de livrare a strugurilor de vin la export nu poartă menţiunea podgoriei sau centrului viticol din care provin aceştia, ci numai menţionarea soiului sau a amestecului de soiuri. 

SECŢIUNEA a 4-a

Ambalarea şi etichetarea

Art. 75. − Prin punerea în consum a vinurilor şi a celorlalte băuturi pe bază de must şi vin, sub formă îmbuteliată, se înţelege valorificarea lor prin ambalarea în butelii de sticlă sau în alte ambalaje autorizate. Ambalarea în butelii de sticlă este obligatorie în cazul vinurilor cu denumire de origine controlată, vinurilor de calitate superioară − VS, romaniacurilor şi al vinurilor speciale, cu excepţia vinului pelin. Folosirea ambalajelor din material plastic sau din alte materiale autorizate este permisă numai pentru vinurile de masă, etichetate în condiţiile legii. 

Art. 76. − La ambalarea vinurilor cu denumire de origine controlată este obligatorie închiderea buteliilor de sticlă cu dopuri de plută, derivate din plută, cu alte materiale admise în comerţul internaţional sau prin închidere filetată asigurată. 

Art. 77. − (1) Prin etichetare se înţelege ansamblul specificaţiilor şi al altor menţiuni, semne, ilustraţii şi mărci, aplicate pe acelaşi recipient, inclusiv pe dispozitivul de închidere sau pe pandantivul ataşat recipientului. 

(2) La etichetarea vinurilor de masă, a vinurilor de calitate superioară − VS, cu indicaţie de provenienţă geografică, şi a celor cu denumire de origine controlată se folosesc indicaţii obligatorii şi indicaţii facultative. Indicaţiile obligatorii se înscriu pe etichetă în acelaşi câmp vizual. Indicaţiile facultative se înscriu fie pe eticheta principală, fie pe contraetichetă, capişoane, fluturaşi sau buline. Pentru vinurile cu denumire de origine controlată este obligatorie folosirea contraetichetelor. 

(3) Indicaţiile obligatorii folosite la etichetare sunt următoarele:

a) categoria de calitate a vinului:

1. vin de masă;

2. vin de calitate superioară − VS, cu indicaţie de provenienţă geografică;

3. vin cu denumire de origine controlată − DOC: CMD, CT, CIB. 

Pentru vinurile cu denumire de origine controlată, denumirea categoriei de calitate trebuie scrisă complet pe eticheta principală, cu caractere de aceeaşi dimensiune cu a celor ale categoriei de calitate a vinului;

b) indicaţia de provenienţă geografică pentru vinurile de calitate superioară − VS sau denumirea de origine controlată pentru vinurile DOC, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor;

c) denumirea soiului sau a soiurilor pentru vinurile cu denumire de origine controlată. Pentru vinurile de calitate superioară − VS care se valorifică prin indicarea provenienţei geografice, denumirea soiului sau a soiurilor este facultativă. 

Atunci când vinul se comercializează sub denumirea unui soi, acesta trebuie să provină în proporţie de cel puţin 85% din soiul indicat. În cazul unor sortimente tradiţionale autorizate, constituite din două sau mai multe soiuri, se înscrie pe etichetă menţiunea „sortiment tradiţional”. 

Vinurile de masă nu se valorifică sub denumirea soiului sau sortimentului de soiuri şi nici prin indicarea provenienţei geografice;

d) tipul vinului determinat de conţinutul său în zaharuri: sec, demisec, demidulce, dulce;

e) tăria alcoolică dobândită minimă a tipului de vin, exprimată în procente, în volume, înscrisă cu caractere de 3 mm înălţime;

f) volumul nominal al produsului, exprimat în mililitri, centilitri sau decilitri pentru recipiente mai mici de un litru şi în litri pentru recipiente de un litru şi mai mari. Înălţimea caracterelor pentru desemnarea volumului nominal al produsului este de:

1. 2 mm pentru volumul nominal mai mic sau egal cu 20 cl;

2. 3 mm pentru volumul nominal cuprins între 20−100 cl;

3. 5 mm pentru volumul nominal mai mare de 100 cl;

g) ţara de origine pentru vinurile importate;

h) denumirea şi adresa îmbuteliatorului, înscrise cu caracterele cele mai mici folosite în inscripţionările de pe etichete;

i) data ambalării sau numărul lotului, cu posibilitatea stabilirii datei ambalării. 

(4) Indicaţiile facultative folosite la etichetare sunt următoarele:

1. marca de comerţ, cu condiţia ca ea să nu creeze confuzii cu denumirea de origine controlată, cu indicaţia de provenienţă geografică sau cu denumirea soiului ce poate fi atribuită vinului;

2. denumirea exploataţiei viticole, a domeniului, numai în cazul vinurilor de calitate provenite în exclusivitate din exploataţia indicată, cu condiţia de a nu se folosi denumiri care să creeze confuzii;

3. culoarea vinului: alb, roze, roşu;

4. anul de recoltă, în cazul vinurilor cu denumire de origine controlată sau al celor de calitate superioară − VS, cu indicaţie de provenienţă geografică, cu condiţia ca vinul să provină în proporţie de cel puţin 85% din recolta anului indicat;

5. vechimea vinului, cu posibilitatea folosirii termenului „vin vechi” pentru vinurile îmbuteliate după o maturare de cel puţin 3 ani, în cazul vinurilor roşii, şi de cel puţin 2 ani, în cazul vinurilor albe;

6. numele/denumirea persoanei/persoanelor fizice sau juridice care au participat la procesul de elaborare, îmbuteliere sau comercializare a produselor;

7. codul de bare al produsului;

8. alte menţiuni care amplifică informaţia asupra calităţii vinurilor sau condiţiile speciale de producere şi îmbuteliere, după cum urmează:

a) îmbuteliat la producător, la origine, pentru vinurile de calitate obţinute din recolta proprie şi îmbuteliate în unitatea, domeniul sau exploataţia în care au fost produse;

b) îmbuteliere specială, pentru vinurile îmbuteliate în legătură cu un eveniment deosebit sau într-un scop special, pentru care se indică evenimentul sau scopul;

c) vin de vinotecă, pentru vinurile de calitate deosebită, cu buchet format în sticlă, învechite în vinotecă şi reprezentând loturi mai restrânse, constituite din butelii, eventual numerotate, la punerea în consum;

d) vin medaliat, pentru unele vinuri de înaltă calitate medaliate la concursuri naţionale sau internaţionale de anvergură; în acest caz se menţionează medalia primită, concursul la care a participat vinul şi anul participării;

e) soi pur, pentru vinurile foarte tipice, care provin în proporţie de 100% din soiul menţionat;

f) vin din butoaie alese, pentru vinurile de înaltă calitate, cu denumire de origine controlată, produse în cantităţi limitate sub responsabilitatea deosebită a unui specialist de renume, care îşi înscrie numele pe etichetă;

g) comoara pivniţei, pentru vinurile cu denumire de origine controlată, obţinute în ani deosebit de favorabili, ajunse la apogeul calităţii lor, sub responsabilitatea unui specialist de renume, care îşi înscrie numele pe etichetă;

h) rezervă, pentru vinurile păstrate în recipiente cel puţin 2 ani şi învechite în sticle cel puţin 3 luni;

i) vin tânăr, pentru cel pus în consum până la finele anului în care a fost obţinut;

j) vin nou, pentru vinurile comercializate în anul următor celui în care au fost elaborate, până la noua recoltă;

k) vin maturat în baricuri, pentru vinurile păstrate în vase noi de lemn de stejar, cu capacitate între 200 litri şi 350 litri, timp de minimum 6 luni pentru cele albe şi minimum 9 luni pentru cele roşii. Pentru vinurile albe care au fermentat în baricuri noi se poate menţiona „vin fermentat şi maturat” în baricuri;

l) istoria vinului sau a firmei producătoare;

m) condiţiile naturale ale arealului de producere, tehnici de cultură speciale, de cules şi de elaborare a vinurilor;

n) recomandări privind consumarea vinului: temperatură, asociere cu mâncăruri şi altele asemenea;

o) unele menţiuni suplimentare referitoare la însuşiri senzoriale, date analitice, altele decât tăria alcoolică, indicaţii complementare asupra provenienţei, reprezentări grafice. 

Art. 78. − Indicaţiile înscrise pe etichetă trebuie să fie citeţe şi vizibile. Termenii folosiţi în etichetare trebuie să fie înţeleşi de consumatori. 

Art. 79. − Prin termen de valabilitate, în sensul legii, se înţelege termenul de garantare a stabilităţii, convenit între producător şi comerciant, în baza certificatului de conformitate. Indicarea termenului de valabilitate este obligatorie numai în cazul băuturilor cu tărie alcoolică mai mică de 10% în volume. 

Art. 80. − (1) Pentru vinurile îmbuteliate destinate exportului, etichetele cuprind indicaţii făcute în limba ţării importatoare, cu excepţia celor referitoare la denumirile de origine sau la indicaţiile de provenienţă geografică. Menţiunile înscrise pe aceste etichete trebuie să respecte prevederile contractelor încheiate şi/sau ale legislaţiei ţării importatoare. 

(2) Pentru vinurile de export se folosesc ca denumiri de soi cele sub care ele se cultivă în România sau sinonime ale acestora. Denumirile soiurilor pentru vin cultivate în România, care se utilizează în etichetare, sunt prevăzute în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice. 

(3) Vinurile exportate sub formă îmbuteliată trebuie să poarte pe etichete menţiunea „Produs în România” sau traducerea acesteia în limba ţării importatoare. 

Art. 81. − (1) Vinurile de import sunt comercializate sub denumirile cu care au fost importate, fiind obligatorie traducerea în limba română a menţiunilor de pe etichetă. Aceeaşi prevedere se aplică şi vinurilor produse în România şi etichetate pentru export, dar care din diferite motive sunt comercializate pe piaţa internă. 

(2) Vinurile de import care se îmbuteliază în ţară trebuie să poarte pe etichetă menţiunea „Îmbuteliat în România”, indicându-se denumirea unităţii care a executat îmbutelierea. 

Art. 82. − (1) Vinurile speciale şi celelalte băuturi pe bază de must şi vin poartă pe etichete menţiunile prevăzute la art. 77 din prezentele norme metodologice, adaptate specificului produsului. 

(2) În cazul vinurilor spumante, pe etichete se indică în mod obligatoriu, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 77 din prezentele norme metodologice, adaptate specificului acestora, tehnologia de producere folosită: vin spumant obţinut prin fermentare în sticlă, în această sticlă sau prin metoda tradiţională; vin spumant obţinut prin fermentare în rezervoare; vin spumant obţinut prin fermentare în sticle şi rezervoare. În cazul acestor vinuri se indică, de asemenea, tipul vinului dat de conţinutul său în zaharuri: extrabrut, brut, extrasec, sec, demisec, dulce. 

(3) În cazul vinurilor spumoase se menţionează obligatoriu pe eticheta principală „VIN SPUMOS”, cu caractere vizibile, de aceeaşi dimensiune cu cea a denumirii produsului. Pe contraetichetă se menţionează „Obţinut prin impregnare cu dioxid de carbon”. 

(4) La romaniacuri, etichetele trebuie să cuprindă în mod obligatoriu tăria alcoolică dobândită a produsului, exprimată în procente în volume. 

(5) Pentru vinurile speciale şi romaniacurile îndreptăţite la încadrarea în categoria produselor cu denumire de origine controlată, pe etichete se menţionează şi denumirea de origine controlată corespunzătoare deciziei pentru denumire de origine, aprobată prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Art. 83. − Înscrierea pe etichete a oricărei indicaţii, însemn sau ilustraţii susceptibile de a crea confuzii asupra originii sau naturii produsului este interzisă. Această interdicţie vizează şi invocarea unor denumiri de origine pe care produsele respective nu sunt îndreptăţite să le poarte, în exprimări cum ar fi: tip, gen, după metoda din... şi altele asemenea. 

CAPITOLUL IV

Mecanismele de piaţă

SECŢIUNEA 1

Ajutorul la stocajul privat la producător

Art. 84. − (1) Stocajul privat la producător reprezintă depozitarea, în condiţiile legii, a produselor menţionate la alin. (2), pe o durată de maximum 11 luni calendaristice de la data obţinerii lor. 

(2) Produsele pentru care se instituie un regim de ajutoare la stocajul privat sunt:

a) mustul de struguri;

b) mustul de struguri concentrat;

c) mustul de struguri concentrat rectificat;

d) vinul de masă. 

(3) Cuantumul ajutorului pentru stocajul privat al produselor menţionate se stabileşte în mod diferenţiat şi se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului. 

(4) Regimul de ajutoare la stocajul privat se realizează pe baza unor contracte încheiate între organele teritoriale ale Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi producătorii care:

a) prelucrează strugurii proaspeţi în must de struguri;

b) prelucrează mustul de struguri în must de struguri concentrat sau în must de struguri concentrat rectificat;

c) prelucrează strugurii proaspeţi, mustul de struguri sau mustul de struguri parţial fermentat în vin de masă. 

Art. 85. − Produsele care beneficiază de ajutorul la stocajul privat trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici:

a) mustul de struguri să provină numai din soiuri nobile pentru struguri de vin;

b) vinul de masă să prezinte următoarele cerinţe de calitate:

1. tăria alcoolică dobândită de minimum 9,0% în volume;

2. aciditatea volatilă maximă de 9 miliechivalenţi pe litru la vinurile albe şi 11 miliechivalenţi pe litru la vinurile roşii şi roze;

3. conţinutul maxim de dioxid de sulf de 155 mg/l la vinurile albe şi roze şi 115 mg/l la vinurile roşii;

c) nivelul maxim de radioactivitate admis la produsele menţionate la art. 84 alin. (2) din prezentele norme metodologice este cel admis de reglementările comunitare. 

Art. 86. − Încheierea contractului de stocaj pentru produsele menţionate la art. 84 alin. (2) din prezentele norme metodologice este condiţionată de prezentarea de către producător, pentru fiecare recipient, a următoarelor elemente:

a) indicaţii care permit identificarea recipientului şi a tipului de vin conţinut: alb, roşu, roze;

b) date analitice privind:

1. conţinutul în dioxid de sulf total şi liber;

2. conţinutul vinurilor în diglucozidul malvidinei (maximum 15 mg/l), care atestă că vinul nu a fost produs sau amestecat cu vinuri din hibrizi direct producători sau hibrizi interspecifici;

3. procentul de substanţă uscată, determinat refractometric la temperatura de 20°C, pentru mustul de struguri, mustul de struguri concentrat şi mustul de struguri concentrat rectificat;

4. tăria alcoolică dobândită şi totală a vinului de masă, exprimată în procente în volume;

5. aciditatea totală a vinului de masă, exprimată în g/l, în acid tartric sau în miliechivalenţi/l;

6. aciditatea volatilă a vinului de masă, exprimată în g/l, în acid acetic sau miliechivalenţi/l;

7. conţinutul în zahăr reducător;

8. rezistenţa la aer, prin testarea predispoziţiei la casarea oxidazică timp de 24 de ore;

9. absenţa defectelor de miros şi gust neplăcut şi atipic. 

Art. 87. − (1) În contractul de stocaj privat la produsele menţionate la art. 84 alin. (2) din prezentele norme metodologice trebuie să se menţioneze:

a) numele/denumirea şi adresa/sediul producătorului beneficiar;

b) denumirea şi sediul organelor teritoriale ale Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor;

c) natura produsului;

d) cantitatea minimă de produs este de 50 hl pentru vinul de masă, 30 hl pentru mustul de struguri şi 10 hl pentru mustul de struguri concentrat sau mustul de struguri concentrat rectificat;

e) locul de stocare;

f) prima zi şi ultima zi a perioadei de stocare;

g) cuantumul ajutorului stabilit conform art. 84 alin. (3) din prezentele norme metodologice;

h) declaraţia conform căreia a avut loc primul pritoc la vinul de masă. 

(2) Începutul perioadei de stocaj prevăzut în contract este stabilit în perioada 16 decembrie − 15 februarie. 

(3) Sfârşitul perioadei de stocaj prevăzut în contract este stabilit pentru perioada 1 septembrie − 30 noiembrie a anului următor obţinerii vinului de masă şi pentru perioada 1 august − 30 noiembrie a anului următor producerii mustului de struguri, mustului de struguri concentrat şi mustului de struguri concentrat rectificat, care fac obiectul contractului. Contractul nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 11 luni calendaristice. 

Art. 88. − (1) Ajutorul pentru stocajul privat reprezintă contravaloarea cheltuielilor tehnice de stocaj. 

(2) Pentru mustul de struguri concentrat suma totală a ajutorului la stocajul privat se stabileşte în funcţie de procentul de substanţă uscată. 

Art. 89. − Mustul de struguri şi mustul de struguri concentrat destinate fabricării sucului de struguri nu pot face obiectul unui contract de stocaj. 

Art. 90. − Măsurile de ajutor pentru stocajul privat nu se aplică dacă evoluţia pieţei arată că acestea nu sunt justificate. 

Art. 91. − Pe perioada stocării şi până în ultima zi de valabilitate a contractului produsele stocate trebuie:

a) să corespundă definiţiilor menţionate la art. 18 şi în anexa nr. 2 pct. 2, 4 şi 5 din lege;

b) să prezinte cel puţin tăria alcoolică minimă cerută în momentul încheierii contractului de stocaj, pentru vinul de masă;

c) să nu fie ambalate în recipiente cu capacitate mai mică de 50 litri;

d) să rămână în vrac;

e) să fie apte, ca vinuri de masă, pentru consumul uman direct la sfârşitul perioadei de stocaj;

f) să fie supuse numai practicilor şi tratamentelor oenologice autorizate, necesare pentru buna lor conservare;

g) să nu depăşească cu mai mult de 2% din volumul înscris în contract pentru vinul de masă şi 3% pentru mustul de struguri. 

Art. 92. − În perioada valabilităţii contractului producătorul nu comercializează în nici un fel produsul care face obiectul contractului. 

Art. 93. − În situaţia în care întregul produs sau o parte din produsul care face obiectul contractului nu mai corespunde, pe durata de valabilitate a contractului, condiţiilor prevăzute la art. 91 din prezentele norme metodologice, organele teritoriale ale Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor reziliază contractul pentru cantitatea de produs în cauză, cu începere de la data raportului de analiză constatatoare. 

Art. 94. − Ajutorul la stocajul privat nu se mai acordă dacă:

a) producătorul nu îndeplineşte obligaţiile care îi revin conform art. 92 şi 93 din prezentele norme metodologice sau atunci când refuză să se supună controalelor periodice;

b) producătorul nu îndeplineşte una dintre obligaţiile care îi revin conform contractului de stocaj, altele decât cele menţionate la lit. a), situaţie în care ajutorul la stocaj se reduce cu o sumă stabilită de către autoritatea competentă în baza raportului de analiză constatatoare. 

Art. 95. − Ajutorul la stocajul privat la producător se acordă în termen de 3 luni de la data expirării contractului de stocaj. 

Art. 96. − Ajutorul pentru obţinerea sucului de struguri şi a sucului concentrat de struguri se acordă procesatorilor care:

a) sunt ei înşişi producători şi prelucrează strugurii proveniţi din propria recoltă, precum şi mustul de struguri şi mustul de struguri concentrat, obţinute în întregime din recolta lor de struguri, în suc de struguri sau în alte produse consumabile, derivate din sucul de struguri;

b) cumpără, direct sau indirect, de la producători struguri, precum şi must de struguri sau must de struguri concentrat, în vederea prelucrării lor în suc de struguri sau în alte produse consumabile, derivate din sucul de struguri. 

Art. 97. − Cuantumul ajutorului acordat pentru utilizarea strugurilor, mustului de struguri şi a mustului de struguri concentrat pentru fabricarea sucului de struguri şi a sucului concentrat de struguri, precum şi sursele de finanţare se stabilesc în mod diferenţiat şi se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului. 

Art. 98. − Pentru prelucrarea materiilor prime utilizate la fabricarea sucului de struguri, acestea trebuie să fie de calitate, sănătoase, vandabile şi adecvate procesului tehnologic de prelucrare pentru suc de struguri. Mustul de struguri trebuie să aibă o densitate de maximum 1,055 g/cm3 la temperatura de 20°C, corespunzătoare unei concentraţii în zaharuri de minimum 114 g/l. 

Art. 99. − Procesatorii care efectuează operaţiuni de prelucrare şi solicită să beneficieze de ajutorul prevăzut la art. 97 din prezentele norme metodologice trebuie să prezinte autorităţii competente, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de începerea operaţiunilor, o declaraţie scrisă care să conţină:

a) numele/denumirea şi adresa/sediul procesatorului;

b) tipul de materii prime: struguri, must de struguri, must de struguri concentrat;

c) locul de depozitare a mustului de struguri şi a mustului de struguri concentrat, destinate prelucrării;

d) locul de efectuare a prelucrării;

e) indicarea zonei viticole din care provin materiile prime;

f) cantitatea, exprimată în kg de struguri sau în hl de must de struguri sau de must de struguri concentrat;

g) densitatea mustului de struguri sau a mustului de struguri concentrat;

h) data începerii şi durata probabilă a operaţiunilor de prelucrare. 

Art. 100. − Pentru acordarea ajutorului privind producerea sucului de struguri, declaraţia scrisă se referă la o cantitate de cel puţin:

a) 1.300 kg struguri;

b) 10 hl must de struguri;

c) 3 hl must de struguri concentrat. 

Art. 101. − Ajutorul prevăzut la art. 96 din prezentele norme metodologice se acordă în limita cantităţilor de materii prime folosite efectiv, fără a se depăşi raportul între produsele utilizate şi sucul de struguri realizat, astfel:

a) 1,3 pentru struguri în 100 kg/hl;

b) 1,05 pentru mustul de struguri în hectolitru/hl;

c) 0,30 pentru mustul de struguri concentrat în hectolitru/hl. 

Art. 102. − Autoritatea competentă plăteşte ajutorul pentru materiile prime prelucrate efectiv, în termen de 3 luni de la primirea declaraţiei scrise prevăzute la art. 99 din prezentele norme metodologice, însoţită de documentele prin care aceasta se justifică. 

Art. 103. − Ajutorul pentru utilizarea mustului în unele practici oenologice privind creşterea tăriei alcoolice a produselor viticole se acordă producătorilor de vinuri de masă, de vinuri de calitate cu indicaţie geografică sau cu denumire de origine controlată, care folosesc must de struguri concentrat şi must de struguri concentrat rectificat. 

Art. 104. − Cuantumul ajutorului prevăzut la art. 103 din prezentele norme metodologice se stabileşte în funcţie de tăria alcoolică, în procente în volume pe hectolitru, de zona viticolă şi de tipul produsului utilizat şi se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului. 

Art. 105. − Cererea de ajutor pentru utilizarea mustului de struguri în vederea creşterii tăriei alcoolice a produselor viticole trebuie să cuprindă ansamblul operaţiunilor de creştere a tăriei alcoolice şi să fie depusă la organele teritoriale ale Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în termen de două luni de la data efectuării ultimei operaţiuni. 

Art. 106. − Organele teritoriale ale Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor eliberează ajutorul prevăzut la art. 103 din prezentele norme metodologice înainte de data de 31 decembrie care urmează sfârşitului anului de recoltă respectiv. 

SECŢIUNEA a 2-a

Distilarea

Art. 107. − (1) Persoanele fizice sau juridice care au efectuat o vinificare trebuie să prelucreze subprodusele rezultate numai în distilerii care deţin licenţă de fabricaţie. 

(2) Producătorii care nu realizează o cantitate de must sau de vin mai mare de 25 hl sunt scutiţi de obligaţia prevăzută la alin. (1). 

(3) Distilatorul este orice persoană fizică sau juridică ce execută distilarea vinurilor, subproduselor de la vinificare şi orice altă transformare a strugurilor şi beneficiază de autorizaţie de funcţionare şi licenţă de fabricaţie, eliberate de organele abilitate. 

Art. 108. − (1) În cazul unor situaţii de criză, susceptibile de a provoca perturbări ale pieţei vinului datorită unor importante excedente şi/sau unor probleme de calitate, prin hotărâre a Guvernului se aprobă măsuri privind distilarea de criză a vinului. 

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) preţul de achiziţie al vinului pentru distilare se stabileşte în funcţie de tăria alcoolică a acestuia, exprimată în procente în volume pe hectolitru, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. 

(3) Măsurile privind distilarea de criză a vinului sunt limitate la anumite categorii de vin sau la anumite zone de producţie. Aceste măsuri nu se aplică vinurilor de calitate cu denumire de origine controlată. 

CAPITOLUL V

Dispoziţii finale

Art. 109. − Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 42−55 din lege, organismele înfiinţate pentru activităţi de îndrumare şi coordonare a realizării producţiei vitivinicole sunt sprijinite de unităţile de cercetare vitivinicolă din subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, de universităţile de ştiinţe agricole şi medicină veterinară sau de alte instituţii de profil, care: efectuează studii şi analize pentru stabilirea strategiei menţionate în domeniul producţiei vitivinicole; elaborează şi promovează tehnologii noi de cultură a viţei de vie şi de producere a vinului şi a altor băuturi pe bază de must şi vin; participă la stabilirea şi delimitarea arealelor viticole şi a sortimentelor de soiuri recomandate şi autorizate în cadrul fiecărui areal; participă la elaborarea normelor metodologice pentru producerea strugurilor, vinurilor şi a altor produse vitivinicole cu denumire de origine controlată; efectuează analize specifice; emit buletine de analiză a vinurilor; acordă asistenţă tehnică de specialitate; produc în pepinierele proprii material săditor viticol cu valoare biologică ridicată, îndeplinind funcţia de „ameliorator” sau de „menţinător”. 

Art. 110. − (1) Modificările limitelor, permise de lege în cazul înfiinţării, deţinerii sau defrişării de plantaţii viticole, al realizării şi deţinerii în stoc de vinuri şi băuturi pe bază de must şi vin de către unităţile de cercetare, învăţământ, încercare a soiurilor sau de testare a produselor, în scop experimental sau didactic, sunt următoarele:

a) înfiinţarea sau deţinerea de plantaţii viticole din alte soiuri decât cele recomandate şi autorizate, până la maximum 1 ha din fiecare soi;

b) defrişarea suprafeţelor viticole înfiinţate în scop experimental, după încheierea programelor de cercetare şi obţinerea datelor necesare implementării rezultatelor în producţia viticolă;

c) producerea şi deţinerea în stoc de vinuri sau de alte produse pe bază de must şi vin, în afara celor autorizate conform prezentelor norme metodologice, până la maximum 100 hl de fiecare produs sau variantă experimentală de produs. 

(2) Produsele menţionate la alin. (1) lit. c) nu se valorifică pentru consumul uman direct decât în condiţiile respectării tuturor celorlalte prevederi cuprinse în prezentele norme metodologice. 

Art. 111. − Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor este autorizat să emită ordine în legătură cu următoarele obiective şi acţiuni privind evidenţa, dezvoltarea şi realizarea producţiei vitivinicole din România;

a) nominalizarea arealelor viticole şi stabilirea localităţilor care intră în componenţa acestora;

b) stabilirea soiurilor de viţă de vie roditoare, recomandate şi autorizate pentru cultură, pe areale viticole;

c) evidenţierea producţiei vitivinicole prin registrul plantaţiilor viticole care cuprinde:

1. declaraţia de stocuri;

2. declaraţia de recoltă;

3. declaraţia de sortiment viticol;

d) completarea şi actualizarea condiţiilor de compoziţie fizico-chimică pe care trebuie să le îndeplinească vinurile, produsele pe bază de must şi vin, precum şi alte produse rezultate din subprodusele vinicole;

e) actualizarea practicilor şi tratamentelor oenologice autorizate;

f) stabilirea normelor metodologice pentru producerea vinurilor şi a altor produse vitivinicole cu denumire de origine controlată;

g) aprobarea deciziilor privind acordarea dreptului de producere a vinurilor, a altor produse vitivinicole cu denumire de origine controlată;

h) aprobarea listei cuprinzând laboratoarele autorizate pentru efectuarea controlului de calitate a vinurilor, a altor produse vitivinicole cu denumire de origine controlată, precum şi a listei cuprinzând specialiştii împuterniciţi să semneze documentele de atestare a calităţii produselor menţionate;

i) aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare a ONDOV şi a ONVV;

j) modificarea sau completarea prevederilor art. 2, 3, 8, 13, 43, 46, 47, 49, 50, 56, 63, 65 şi 77 din prezentele norme metodologice;

k) armonizarea prevederilor tehnice din prezentele norme metodologice cu reglementările Uniunii Europene şi cu recomandările Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului. 

Art. 112. − Anexele nr. 1−3 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice. 

 

ANEXA Nr. 1

 la normele metodologice

DEFINIŢII

privind categoriile de material săditor de plantare, material de înmulţire şi categoriile de material biologic folosite în viticultură

 

1. Materialul săditor viticol (de plantare) este constituit din:

a) viţe altoite − viţe obţinute prin altoire între butaşul altoi şi butaşul portaltoi, cu lungimea minimă de 30 cm, având cel puţin 3 rădăcini principale şi cordiţa maturată pe o lungime minimă de 10 cm, destinate înfiinţării de plantaţii sau plantării în goluri;

b) viţe nealtoite din soiuri roditoare − viţe obţinute prin înrădăcinarea butaşilor de viţă de vie roditoare, de diferite lungimi, având cel puţin 3 rădăcini principale şi cordiţa maturată pe minimum 10 cm, destinate plantării pe terenuri nisipoase, în care nu există pericolul atacului de filoxeră radicicolă, sau pe orice tip de sol, în cazul soiurilor rezistente la filoxeră, forma radicicolă;

c) viţe portaltoi − viţe obţinute prin înrădăcinarea butaşilor portaltoi, cu lungimea de minimum 30 cm, având cel puţin 3 rădăcini principale şi cordiţa maturată pe o lungime minimă de 10 cm, destinate înfiinţării de plantaţii de portaltoi sau plantării în goluri. 

2. Materialul de înmulţire este constituit din:

a) coarde altoi − ramificaţii în vârstă de 1 an ale tulpinii, cu lemnul maturat, având lungimea de cel puţin 8 ochi viabili şi diametrul minim de 7 mm, obţinute din plantaţii recunoscute de viţe nobile, destinate obţinerii de altoi sau de butaşi pentru înrădăcinare;

b) butaşi din soiuri roditoare pentru înrădăcinare − porţiuni provenite din coarde altoi, cu lungimea minimă de 30 cm şi diametrul de cel puţin 6 mm, având 1−2 ochi viabili în partea lor superioară;

c) coarde portaltoi − ramificaţii în vârstă de 1 an ale tulpinii, cu lungimea de 40−80−120 cm (de 1−2−3 lungimi), obţinute în plantaţiile recunoscute de portaltoi, destinate obţinerii de butaşi portaltoi cu lungimea de minimum 30 cm şi diametrul de minimum 7 mm;

d) butaşi de portaltoi pentru altoire − porţiuni provenite din coarde portaltoi cu lungimea minimă de 30 cm şi diametrul internodului de cel puţin 7 mm, măsurat la mijlocul butaşului;

e) butaşi portaltoi pentru înrădăcinare − porţiuni provenite din coarde portaltoi, cu lungimea minimă de 30 cm şi diametrul internodului de cel puţin 6 mm, măsurat la mijlocul butaşului, având în partea lor superioară 1−2 ochi viabili. 

3. Categoriile biologice de material folosit în viticultură sunt definite astfel:

a) materialul amelioratorului este materialul săditor viticol care:

− a fost produs de ameliorator sau sub directa sa responsabilitate;

− este destinat producerii de material săditor viticol din categoria biologică prebază, pornind de la o plantaţie cu material iniţial. 

Prin ameliorator se înţelege instituţia sau persoana care a creat sau a identificat prin metode ştiinţifice un soi sau o clonă. Amelioratorii pot fi institute şi staţiuni de cercetare şi dezvoltare vitivinicolă, instituţii de învăţământ superior de profil agricol, întreprinderi particulare specializate, asociaţii între instituţii de cercetare şi dezvoltare vitivinicolă, întreprinderi particulare şi firme străine, persoane fizice. 

Prin menţinător se înţelege instituţia sau persoana indicată în Registrul de stat, având responsabilitatea de a menţine un soi cu caracteristicile avute la data înscrierii. Menţinătorul poate fi, de asemenea, amelioratorul soiului sau o persoană juridică ori fizică autorizată, căreia amelioratorul i-a transferat acest drept printr-o tranzacţie legală;

b) materialul prebază este materialul săditor viticol care:

− a fost produs de menţinător;

− este constituit din clone libere de bolile virotice recunoscute prin reglementările în vigoare, plantate pe familii sanitare;

− provine din plantaţii cu materialul iniţial, în care există o garanţie totală că solul nu este infestat cu organisme dăunătoare sau cu vectori ai acestora, în special cu nematozi − vectori ai virusurilor;

− este destinat producerii de material săditor viticol din categoria biologică bază. Plantaţiile cu material prebază se înfiinţează în unităţile titulare de brevet al soiului nou, respectiv al clonei, cu material provenit din plantaţia de conservare, în prealabil testat la bolile virotice recunoscute prin reglementările în vigoare, în condiţiile în care solul nu este infestat cu nematozi − vectori;

c) materialul bază este materialul săditor viticol care:

− a fost produs de menţinător sau sub directa sa responsabilitate;

− provine din plantaţii de înmulţire înfiinţate cu material săditor viticol din categoria biologică prebază, pe soluri pentru care există o garanţie maximă că sunt libere de organisme dăunătoare sau de vectori ai acestora;

− este liber de bolile virotice recunoscute prin reglementările în vigoare;

− este destinat producerii de material săditor viticol din categoria biologică material certificat;

d) materialul certificat este materialul săditor viticol care:

− a fost produs de agenţi economici autorizaţi;

− provine din plantaţii-mamă furnizoare de coarde şi de butaşi portaltoi, libere de bolile virotice recunoscute prin reglementările în vigoare, înfiinţate cu material săditor viticol din categoria biologică bază;

− este destinat obţinerii viţelor altoite certificate;

e) viţe altoite certificate:

− au fost produse de agenţi economici autorizaţi;

− provin din plantaţia de material certificat;

− sunt destinate înfiinţării plantaţiilor de producţie;

f) materialul standard este materialul săditor viticol care:

− a fost produs de agenţi economici autorizaţi;

− provine din plantaţii rezultate din viţe altoite certificate;

− este destinat înfiinţării de plantaţii de producţie. 

Acest material dispare în momentul în care producţia de material săditor viticol certificat acoperă toate solicitările. 

În cazul viţelor altoite, categoria biologică se stabileşte în funcţie de cea a materialului de înmulţire folosit la altoire, după cum urmează:

− viţele altoite din categoria biologică prebază se obţin prin folosirea de altoi din categoria prebază şi portaltoi din categoria prebază;

− viţele altoite din categoria biologică bază se obţin prin folosirea de altoi din categoria bază şi portaltoi din categoria bază;

− viţele altoite din categoria biologică certificat se obţin prin folosirea de altoi din categoria certificat şi portaltoi din categoria certificat. 

În toate combinaţiile de altoire în care unul dintre partenerii altoi sau portaltoi este din categoria biologică standard rezultă viţe altoite de această categorie. 

Viţele portaltoi, precum şi viţele nealtoite din soiuri roditoare au categoria biologică identică cu cea a butaşilor din care provin, atunci când sunt respectate cu rigurozitate condiţiile tehnice şi biologice în pepinieră şi în afara acesteia, de testare, de manipulare, condiţionare, etichetare şi transport. 

 

ANEXA Nr. 2

 la normele metodologice

DEFINIŢII

privind tipurile de plantaţii viticole care produc material de înmulţire, material săditor viticol şi unităţile producătoare

 

1. Producerea materialului săditor viticol se realizează în următoarele tipuri de plantaţii:

a) plantaţii de conservare − înfiinţate de amelioratori, de menţinători ori cu consimţământul acestora, cu viţe provenite din materialul iniţial, testate individual ca libere de bolile virotice recunoscute prin reglementările în vigoare, care furnizează materialul prebază;

b) plantaţii de preînmulţire − înfiinţate de amelioratori sau de menţinători ori cu consimţământul acestora, cu viţe din materialul prebază, libere de bolile virotice recunoscute prin reglementările în vigoare şi care furnizează materialul din categoria biologică bază;

c) plantaţii-mamă de plante certificate − înfiinţate cu viţe din material de bază, din care rezultă coarde altoi sau butaşi portaltoi certificaţi;

d) plantaţii recunoscute pentru producerea de coarde altoi sau de butaşi portaltoi − plantaţii de producţie destinate obţinerii de material săditor viticol din categoria standard, în urma aplicării unor lucrări de selecţie în masă;

e) şcoli de viţe − culturi destinate obţinerii de viţe portaltoi sau de viţe altoite ori nealtoite din soiuri roditoare. 

2. Producerea materialului săditor viticol se realizează în următoarele tipuri de unităţi:

a) unităţi de selecţie − unităţi ale menţinătorului care preiau clone, indiferent de origine, le devirozează, le cultivă în condiţii controlate, le studiază din punct de vedere genetic, sanitar şi al aptitudinilor culturale şi tehnologice, asigurând conservarea clonelor pe întreaga durată de multiplicare. Activitatea unităţilor de selecţie se desfăşoară potrivit schemelor şi normelor stabilite de Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie, sub controlul Inspecţiei Naţionale pentru Calitatea Seminţelor. Unităţile de selecţie sunt singurele abilitate să producă material prebază, destinat unităţilor de preînmulţire şi înmulţire, ele fiind reprezentate prin Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie şi întreaga reţea de staţiuni de cercetare şi dezvoltare vitivinicolă din subordinea sa;

b) unităţi de conservare şi de preînmulţire − unităţi care produc şi distribuie material din categoria biologică bază în plantaţii de preînmulţire, utilizând numai material din categoria biologică prebază furnizat de unităţile de selecţie. Materialul produs din categoria biologică bază este destinat înfiinţării plantaţiilor-mamă de preînmulţire, care trebuie realizate pe clone, iar în cadrul acestora, pe familii sanitare plantate separat, cu posibilitatea de identificare a fiecărei clone;

c) unităţi de înmulţire − unităţi care produc şi distribuie material din categoria biologică certificat, destinat obţinerii materialului de plantare − viţe altoite şi nealtoite. 

Pentru aceasta înfiinţează plantaţii-mamă numai cu material din categoria biologică bază, furnizat de unităţi abilitate pentru producerea acestuia. Plantaţiile-mamă de înmulţire se înfiinţează pe soiuri şi clone;

d) unităţi de producţie pentru viţe altoite şi nealtoite − unităţi care produc material de plantare necesar în vederea înfiinţării plantaţiilor producătoare de struguri şi plantării în goluri. În funcţie de condiţiile de care dispun, precum şi de materialul de înmulţire utilizat, aceste unităţi produc fie material de plantare din categoria biologică certificat, fie material standard, dar nu produc în acelaşi timp material din ambele categorii. 

Activitatea unităţilor producătoare de material săditor viticol se desfăşoară sub controlul Inspecţiei Naţionale pentru Calitatea Seminţelor şi sub îndrumarea unităţilor de cercetare şi dezvoltare vitivinicolă. Unităţile producătoare de material săditor viticol ţin evidenţa activităţilor şi a rezultatelor obţinute în registre însoţite de planuri ale plantaţiilor, pe care le prezintă organelor abilitate pentru control. 

 

ANEXA Nr. 3

la normele metodologice

DENUMIRILE

soiurilor pentru vin folosite în România şi sinonimiile admise

 

 

N O T Ă :

Lista poate fi modificată şi completată prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor.