Hotărârea Guvernului nr. 1088/2006
M. Of. nr. 731 din 28 august 2006
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â
R E
privind
înființarea Centrului Cultural Sala Palatului
În temeiul art. 108
din Constituția României, republicată, al art. 8 alin. (1), art. 12
alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind
proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și
completările ulterioare, al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 11 din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, cu
modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta
hotărâre.
Art. 1. (1) Se
înființează Centrul Cultural Sala Palatului, denumit în continuare Centrul,
instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea
Ministerului Culturii și Cultelor.
(2) Se aprobă
transmiterea unor imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1,
împreună cu bunurile și dotările aferente acestor imobile, din domeniul privat
al statului și din administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului
Protocolului de Stat în domeniul public al statului și în administrarea
Ministerului Culturii și Cultelor pentru Centrul Cultural Sala Palatului.
Art. 2. Centrul
are sediul în municipiul București, str. Ion Câmpineanu nr. 28,
sectorul 1.
Art. 3. (1) Cheltuielile
curente și de capital ale Centrului se finanțează din venituri proprii și
subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii și
Cultelor.
(2) Veniturile
proprii necesare realizării activităților specifice se pot obține din:
a) organizarea și
participarea în colaborare cu alte instituții la realizarea de spectacole și
alte manifestări cultural-artistice;
b) vânzarea biletelor
de intrare la spectacole;
c) vânzarea
programelor de spectacol;
d) prestarea unor
servicii culturale;
e) valorificarea
drepturilor de autor în raport cu alte persoane fizice sau juridice;
f) valorificarea
bunurilor care fac parte din patrimoniul său;
g) sponsorizări
sau donații ale persoanelor fizice ori juridice, române sau străine;
h) alte
activități specifice, realizate de Centru, în conformitate cu atribuțiile sale
legale stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare.
Art. 4. (1) Centrul
este condus de un director general, numit prin ordin al ministrului culturii și
cultelor, potrivit legii.
(2) Directorul
general al Centrului conduce întreaga activitate a instituției, pe care o
reprezintă în raporturile cu autoritățile publice, cu instituții și
organizații, precum și cu persoanele fizice și juridice din țară și/sau din
străinătate.
(3) Directorul
general al Centrului este ordonator terțiar de credite.
(4) Directorul
general al Centrului numește în și eliberează din funcție, în condițiile legii,
personalul din aparatul propriu.
(5) Personalul
Sucursalei Sala Palatului a Regiei Autonome Administrația Patrimoniului
Protocolului de Stat, în număr de 125 de angajați, este preluat de Centru, pe
bază de examen pentru verificarea aptitudinilor profesionale, corespunzător
atribuțiilor și structurii organizatorice ale Centrului, organizat în termen de
60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(6) Salarizarea
personalului contractual al Centrului se va face potrivit prevederilor legale
aplicabile personalului contractual din unitățile bugetare de subordonare
centrală.
Art. 5. Regulamentul
de organizare și funcționare, precum și organigrama Centrului se aprobă prin
ordin al ministrului culturii și cultelor în termen de 60 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 6. (1) Finanțarea
cheltuielilor curente și de capital ale Centrului pe anul 2006 se asigură din
bugetul Ministerului Culturii și Cultelor, în limita sumei de 3.000 mii lei.
(2) Se aprobă
suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor cu suma de 3.000 mii
lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în
bugetul de stat pe anul 2006, destinată cheltuielilor prevăzute la alin. (1),
la capitolul 67.01 Cultură, recreere și religie, titlul 51 Transferuri între
unități ale administrației publice.
Art. 7. Se
autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea
ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura
bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Culturii și
Cultelor pe anul 2006.
Art. 8. Predarea-preluarea
imobilelor prevăzute la art. 1 alin. (2), a bunurilor și dotărilor
aferente acestor imobile se va face pe bază de protocol încheiat între părțile
interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei
hotărâri.
Art. 9. La
data semnării protocolului de predare-preluare prevăzut la art. 8,
Ministerul Culturii și Cultelor dobândește toate drepturile și este ținut de
toate obligațiile Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de
Stat, care afectează imobilele care se transmit, prevăzute în anexa nr. 2,
stabilite prin acte normative, precum și prin convenții și contracte încheiate
în condițiile legii.
Art. 10. Patrimoniul
Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat se
diminuează cu valoarea de inventar a imobilelor prevăzute la art. 1 alin. (2) și
a bunurilor și dotărilor aferente acestor imobile, iar patrimoniul Ministerului
Culturii și Cultelor se majorează cu valoarea de inventar a imobilelor
prevăzute la art. 1 alin. (2) și a bunurilor și dotărilor
aferente acestor imobile.
Art. 11. Anexa
nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 78/2005 privind organizarea și
funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 137 din 15 februarie 2005, cu modificările și
completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La punctul II Organe
de specialitate ale administrației publice centrale și instituții publice
finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat,
după numărul curent 37 se introduce numărul curent 371, cu următorul
cuprins:
371. |
Centrul Cultural «Sala Palatului» |
Venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat |
2. La punctul II,
nota va avea următorul cuprins:
NOTĂ:
Unitățile
menționate la nr. crt. 451 pot utiliza un număr maxim de 6.335 de
posturi.
Art. 12. La
data semnării protocolului de predare-preluare prevăzut la art. 8,
Sucursala Sala Palatului, unitate fără personalitate juridică aflată în
administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de
Stat se desființează.
Art. 13. La
data prevăzută la art. 12, Hotărârea Guvernului nr. 60/2005 privind
organizarea și funcționarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului
Protocolului de Stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105
din 1 februarie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și
se completează după cum urmează:
1. La anexa nr. 2
Lista cuprinzând sucursalele din structura Regiei Autonome «Administrația
Patrimoniului Protocolului de Stat», numărul curent 12 se abrogă.
2. La anexa nr. 4
Lista bunurilor imobile din domeniul privat al statului, aflate în
administrarea Regiei Autonome «Administrația Patrimoniului Protocolului de
Stat», după numărul curent 85 se introduc numerele curente 851
și 852, cu următorul
cuprins:
Nr. crt. |
Denumirea imobilului și adresa |
Teren m2 |
851. |
Imobil str. Ion Câmpineanu
nr. 27, parter, bl. 7, sectorul 1, București |
126,80 |
852. |
Imobil Calea Victoriei
nr. 6870, sectorul 1, București |
180,31 |
3. La anexa nr. 4,
numerele curente 781 și 782 se abrogă.
Art. 14. Anexele
nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul
culturii și cultelor,
Ioan Onisei,
secretar de stat
Ministrul delegat
pentru coordonarea
Secretariatului
General al Guvernului,
Radu Stroe
Ministrul
muncii, solidarității sociale și familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul
finanțelor publice,
Sebastian Teodor
Gheorghe Vlădescu
București,
16 august 2006.
Nr. 1.088.
ANEXA Nr. 1
D
A T E L E D E I D E N T I F I C A R E
a imobilelor care se
transmit din proprietatea privată a statului și din administrarea Regiei
Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat în proprietatea
publică a statului și în administrarea Ministerului Culturii și Cultelor
Nr. crt. |
Denumirea și locul unde este situat imobilul |
Persoana juridică de la care se transmite |
Persoana juridică la care se transmite |
Caracteristicile tehnice ale imobilului |
1. |
Sala Palatului str. Ion Câmpineanu nr. 28, sectorul 1 București |
Statul român, din administrarea Regiei Autonome Administrația
Patrimoniului Protocolului de Stat |
Statul român, în administrarea Ministerului Culturii și
Cultelor |
Suprafața terenului = 8.955 m2 Suprafața utilă = 20.287,52 m2 Suprafața construită la sol = 6.998 m2 Suprafața desfășurată = 21.212 m2 |
2. |
Imobil str. Valeriu Braniște nr. 5456, bl. 2, parter |
Statul român, din administrarea Regiei Autonome Administrația
Patrimoniului Protocolului de Stat |
Statul român, în administrarea Ministerului Culturii și
Cultelor |
Suprafața utilă = 166,56 m2 |
3. |
Imobil str. Valeriu Braniște nr. 5456, bl. 2, subsol |
Statul român, din administrarea Regiei Autonome Administrația
Patrimoniului Protocolului de Stat |
Statul român, în administrarea Ministerului Culturii și
Cultelor |
Suprafața utilă = 230,70 m2 Depozit Sala Palatului |
4. |
Imobil str. Valeriu Braniște nr. 5456, bl. 5, parter |
Statul român, din administrarea Regiei Autonome Administrația
Patrimoniului Protocolului de Stat |
Statul român, în administrarea Ministerului Culturii și
Cultelor |
Suprafața utilă = 128,22 m2 Depozit Sala Palatului |
5. |
Imobil str. Valeriu Braniște nr. 5456, bl. 5, subsol |
Statul român, din administrarea Regiei Autonome Administrația
Patrimoniului Protocolului de Stat |
Statul român, în administrarea Ministerului Culturii și
Cultelor |
Suprafața utilă = 43,92 m2 Depozit Sala Palatului |
6. |
Imobil str. Valeriu Braniște nr. 5456,
bl. 4, subsol |
Statul român, din administrarea Regiei Autonome Administrația
Patrimoniului Protocolului de Stat |
Statul român, în administrarea Ministerului Culturii și
Cultelor |
Suprafața utilă = 34,67 m2 Depozit Sala Palatului |
ANEXA Nr. 2
S
A R C I N I L E
care afectează
imobilele care se transmit din proprietatea privată a statului și din administrarea
Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat în
proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Culturii și
Cultelor
Nr. crt. |
Denumirea și locul unde este situat imobilul |
Caracteristicile tehnice |
Sarcinile care afectează imobilul |
1. |
Sala Palatului, str. Ion Câmpineanu nr. 28, sectorul
1, București |
Suprafața terenului = 8.955 m2 Suprafața utilă = 20.287,52 m2 Suprafața construită sol = 6.998 m2 Suprafața desfășurată = 21.212 m2 |
Contract de închiriere nr. 605 SAS parter,
Societatea Comercială INTERTOP S.R.L., data expirării
la 15 iulie 2007 Contract de închiriere nr. 482 C305, C306, A9 Societatea
Comercială GAS EXPERT S.R.L., data expirării
1 iunie 2006 Contract de închiriere nr. 544 C301303,
307, salon 1, 2, 3 M.L.N.R., data expirării 17
iunie 2006 Contract de închiriere nr. 867 A1, A2, A3 Societatea
Comercială ROINVEST CONSTRUCT S.A.,
data expirării 1 octombrie 2006 Contract de închiriere nr. 868 A4, A5 Societatea
Comercială ROINVEST S.A., data expirării 1
octombrie 2006 Contract de închiriere nr. 10.195/2002 cu actul adițional
nr. 4 C202206, 210 M.L.N.R, data expirării 10 octombrie 2006 Contract de închiriere nr. 241 C304 Asociația
O.S.M.T.H., data expirării 1 martie 2006 Contract de închiriere nr. 25 cu actul adițional nr. 2 A6,
A7, A8 Camera de Comerț și Industrie RomâniaChina, data
expirării 15 ianuarie 2007 Contract de asociere nr. 175 subsol Sala
Palatului, Societatea Comercială INTERTOP S.R.L.,
data expirării 1 ianuarie 2010 Contract de închiriere nr. 210 C109 Fundația
Culturală Delta, data expirării 15 decembrie 2006 |
2. |
Imobil str. Valeriu Braniște nr. 5456,
bl. 2, parter, sectorul 3, București |
Suprafața utilă = 166,56 m2 |
Contract de închiriere nr. 1.239 Societatea
Comercială PRODUCTION S.R.L., data expirării 1
ianuarie 2007 |