Hotărârea Guvernului nr. 1050/2004
M. Of. nr. 651 din 20
iulie 2004
GUVERNUL ROMÂNIEI
H
O T Ă R Â R E
pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală
În temeiul art. 108 din Constituție,
republicată, și al art. 196 alin. (1) din Ordonanța Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. − Se aprobă
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, prevăzute în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. − Pe
data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.168/2003
privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței
Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 726 din 17 octombrie 2003.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul finanțelor
publice,
Maria Manolescu,
secretar de stat
București, 1 iulie 2004.
Nr. 1.050.
N O R M E M E T O D O L O G I C E
de aplicare a Ordonanței Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
Codul de procedură fiscală:
TITLUL I
Dispoziții generale
CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare a Codului de procedură
fiscală
ARTICOLUL 1
Sfera de aplicare a Codului de
procedură fiscală
(1) Prezentul cod reglementează
drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea
impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute
de Codul fiscal.
(2) Prezentul cod se aplică și
pentru administrarea drepturilor vamale, precum și pentru administrarea creanțelor
provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale
bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se
prevede altfel.
(3) Prin administrarea
impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general
consolidat se înțelege ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale
în legătură cu:
a) înregistrarea fiscală;
b) declararea, stabilirea, verificarea
și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului
general consolidat;
c) soluționarea contestațiilor împotriva
actelor administrative fiscale.
ARTICOLUL 2
Raportul Codului de procedură
fiscală cu alte acte normative
(1) Administrarea impozitelor,
taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute
la art. 1, se îndeplinește potrivit dispozițiilor Codului de procedură
fiscală, ale Codului fiscal, precum și ale altor reglementări date în aplicarea
acestora.
(2) Prezentul cod constituie
procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor
și a altor sume datorate bugetului general consolidat.
(3) Unde prezentul cod nu
dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.
ARTICOLUL 3
Modificarea și completarea
Codului de procedură fiscală
(1) Prezentul cod se modifică și
se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data
intrării în vigoare a acesteia.
(2) Orice modificare sau
completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului
următor celui în care a fost adoptată prin lege.
ARTICOLUL 4
Funcționarea Comisiei fiscale
centrale
Comisia fiscală centrală constituită
potrivit art. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal are
responsabilități de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a prezentului
cod.
CAPITOLUL II
Principii generale de conduită în
administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului
general consolidat
ARTICOLUL 5
Aplicarea unitară a legislației
Organul fiscal este obligat să aplice
unitar prevederile legislației fiscale pe teritoriul României, urmărind
stabilirea corectă a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate
bugetului general consolidat.
Norme metodologice:
5.1. În
scopul aplicării unitare a prevederilor legislației fiscale, Ministerul Finanțelor
Publice și Ministerul Administrației și Internelor pot elabora ghiduri practice
pentru îndrumarea funcționarilor din domeniul fiscal.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 6
Exercitarea dreptului de apreciere
Organul fiscal este îndreptățit să
aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor
de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete
asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.
Norme metodologice:
6.1. În
aprecierea unei situații fiscale asupra căreia urmează a lua o decizie, organul
fiscal va determina stările de fapt relevante din punct de vedere fiscal prin
utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 7
Rolul activ
(1) Organul fiscal înștiințează
contribuabilul asupra drepturilor și obligațiilor ce îi revin în desfășurarea procedurii
potrivit legii fiscale.
(2) Organul fiscal este îndreptățit
să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile
și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a
contribuabilului. În analiza efectuată organul fiscal va identifica și va
avea în vedere toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz.
(3) Organul fiscal are obligația
să examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum și să îndrume
contribuabilii pentru depunerea declarațiilor și a altor documente, pentru corectarea
declarațiilor sau a documentelor, ori de câte ori este cazul.
(4) Organul fiscal decide
asupra felului și volumului examinărilor, în funcție de circumstanțele fiecărui
caz în parte și de limitele prevăzute de lege.
(5) Organul fiscal îndrumă
contribuabilul în aplicarea prevederilor legislației fiscale. Îndrumarea
se face fie ca urmare a solicitării contribuabililor, fie din inițiativa organului
fiscal.
Norme metodologice:
7.1. Înștiințarea
contribuabililor asupra drepturilor și obligațiilor în cadrul procedurii în
desfășurare se face verbal sau în scris. Dacă informarea se face verbal, organul
fiscal va întocmi o notă în care va consemna îndeplinirea obligației și orice
alte detalii legate de aceasta pe care le consideră relevante. Nota se va
atașa la dosarul cazului.
7.2. Îndrumarea ca urmare a solicitării
contribuabililor se face de către organul fiscal prin asistență directă la
sediul acestuia, precum și prin corespondență scrisă, e-mail, telefon și altele
asemenea.
7.3. Îndrumarea
contribuabililor din inițiativa organului fiscal se face prin furnizarea de
servicii menite să le faciliteze acestora îndeplinirea obligațiilor fiscale,
precum și prin acțiuni de educare în domeniul fiscal. Această îndrumare se
poate realiza atât la nivel central, cât și la nivel local, prin orice instrument aflat la dispoziția organului
fiscal, cum ar fi: transmiterea formularelor de declarații, furnizarea de programe
informatice pentru completarea acestora, elaborarea și distribuirea de materiale
publicitare (ghiduri, broșuri, pliante, afișe și altele asemenea), difuzarea în
presa scrisă de articole, comunicate și materiale de presă, întâlniri de lucru
cu grupuri de contribuabili, furnizarea de informații în cadrul emisiunilor
informative ale posturilor de radio și televiziune, introducerea în programele
de învățământ a unor lecții cu subiect de fiscalitate și altele asemenea.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 8
Limba oficială în administrația
fiscală
(1) Limba oficială în administrația
fiscală este limba română.
(2) Dacă la organele fiscale se
depun petiții, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o
limbă străină, organele fiscale vor solicita ca acestea să fie însoțite de traduceri
în limba română certificate de traducători autorizați.
(3) Dispozițiile legale cu
privire la folosirea limbii minorităților naționale se aplică în mod corespunzător.
Norme metodologice:
8.1. Potrivit
dispozițiilor Legii administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările
și completările ulterioare, în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii
aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul
locuitorilor organele fiscale vor aplica prevederile legale privind dreptul cetățenilor
aparținând unei minorități naționale de a se adresa oral sau în scris și în
limba maternă, precum și comunicarea către aceștia a răspunsurilor atât în
limba română, cât și în limba maternă. Actele administrative fiscale emise
în astfel de situații se întocmesc în mod obligatoriu în limba română.
8.2. Organele fiscale
competente teritorial sunt obligate să asigure condițiile pentru folosirea
limbii materne în toate situațiile prevăzute de lege, potrivit pct. 8.1.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 9
Dreptul de a fi ascultat
(1) Înaintea luării deciziei
organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și
exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în
luarea deciziei.
(2) Organul fiscal nu este
obligat să aplice prevederile alin. (1) când:
a) întârzierea în luarea
deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind
executarea obligațiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute
de lege;
b) situația de fapt prezentată
urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanțelor
fiscale;
c) se acceptă informațiile
prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declarație sau
într-o cerere;
d) urmează să se ia măsuri de
executare silită.
ARTICOLUL 10
Obligația de cooperare
(1) Contribuabilul este obligat să
coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale,
prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform
realității, și prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute.
(2) Contribuabilul este obligat
să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare necesare,
prin utilizarea tuturor posibilităților juridice și efective ce îi stau la
dispoziție.
ARTICOLUL 11
Secretul fiscal
(1) Funcționarii publici din
cadrul organului fiscal, inclusiv persoanele care nu mai dețin această
calitate, sunt obligați, în condițiile legii, să păstreze secretul asupra informațiilor
pe care le dețin ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu.
(2) Informațiile referitoare la
impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat
pot fi transmise numai:
a) autorităților publice, în
scopul îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege;
b) autorităților fiscale ale
altor țări, în condiții de reciprocitate în baza unor convenții;
c) autorităților judiciare
competente, potrivit legii;
d) în alte cazuri prevăzute de
lege.
(3) Autoritatea care primește
informații fiscale este obligată să păstreze secretul asupra informațiilor
primite.
(4) Este permisă transmiterea
de informații cu caracter fiscal în alte situații decât cele prevăzute la alin. (2),
în condițiile în care se asigură că din acestea nu reiese identitatea vreunei
persoane fizice sau juridice.
(5) Nerespectarea obligației de
păstrare a secretului fiscal atrage răspunderea potrivit legii.
Norme metodologice:
11.1. În categoria informațiilor
de natura celor considerate a fi secret fiscal intră datele referitoare la identitatea
contribuabililor, natura și cuantumul obligațiilor fiscale, natura, sursa și
suma veniturilor debitorului, plăți, conturi, rulaje, transferuri de numerar,
solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice
fel de informații obținute din declarații ori documente prezentate de către
contribuabili sau orice alte informații cunoscute de organul fiscal ca urmare a
exercitării atribuțiilor de serviciu.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 12
Buna-credință
Relațiile dintre contribuabili și
organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării
cerințelor legii.
CAPITOLUL III
Aplicarea prevederilor legislației fiscale
ARTICOLUL 13
Interpretarea legii
Interpretarea reglementărilor fiscale
trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege.
ARTICOLUL 14
Criteriile economice
Veniturile, alte beneficii și valori
patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent dacă sunt obținute din
activități ce îndeplinesc sau nu cerințele altor dispoziții legale.
ARTICOLUL 15
Eludarea legislației fiscale
(1) În cazul în care, eludându-se
scopul legii fiscale, obligația fiscală nu a fost stabilită ori nu a fost
raportată la baza de impunere reală, obligația datorată și, respectiv, creanța
fiscală corelativă sunt cele legal determinate.
(2) Pentru situațiile prevăzute
la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 23.
CAPITOLUL IV
Raportul juridic fiscal
ARTICOLUL 16
Conținutul raportului de drept
procedural fiscal
Raportul de drept procedural fiscal
cuprinde drepturile și obligațiile ce revin părților, potrivit legii, pentru îndeplinirea
modalităților prevăzute pentru stabilirea, exercitarea și stingerea drepturilor
și obligațiilor părților din raportul de drept material fiscal.
ARTICOLUL 17
Subiectele raportului juridic
fiscal
(1) Subiecte ale raportului
juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale,
contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în
cadrul acestui raport.
(2) Contribuabilul este
orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică
ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general
consolidat, în condițiile legii.
(3) Statul este reprezentat de
Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și
unitățile sale teritoriale.
(4) Unitățile
administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autoritățile administrației
publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în
limita atribuțiilor delegate de către autoritățile respective.
(5) Agenția Națională de Administrare
Fiscală, unitățile sale teritoriale, precum și compartimentele de specialitate ale
autorităților administrației publice locale sunt denumite în prezentul cod organe
fiscale.
ARTICOLUL 18
Împuterniciții
(1) În relațiile cu organul
fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Conținutul
și limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de
lege, după caz.
(2) Împuternicitul este obligat
să înregistreze la organul fiscal actul de împuternicire, în formă autentică și
în condițiile prevăzute de lege. Revocarea împuternicirii operează față de
organul fiscal de la data înregistrării actului de revocare.
(3) În cazul reprezentării
contribuabililor în relațiile cu organele fiscale prin avocat, forma și conținutul
împuternicirii sunt cele prevăzute de dispozițiile legale privind organizarea și
exercitarea profesiei de avocat.
(4) Contribuabilul fără
domiciliu fiscal în România, care are obligația de a depune declarații la
organele fiscale, trebuie să desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în
România, care să îndeplinească obligațiile acestuia față de organul fiscal.
(5) Prevederile prezentului
articol sunt aplicabile și reprezentanților fiscali desemnați potrivit Codului
fiscal, dacă legea nu prevede altfel.
Norme metodologice:
18.1. Desemnarea
reprezentantului fiscal de către persoanele impozabile stabilite în străinătate,
care realizează operațiuni supuse taxei pe valoarea adăugată pe teritoriul
României, se face potrivit art. 151 din Legea nr. 571/2003 privind
Codul fiscal, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Codul
fiscal.
Codul de procedură
fiscală:
ARTICOLUL 19
Numirea curatorului fiscal
(1) Dacă nu există un
împuternicit potrivit art. 18, organul fiscal, în condițiile legii, va
solicita instanței judecătorești competente numirea unui curator fiscal pentru
contribuabilul absent, al cărui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din
cauza bolii, unei infirmități, bătrâneții sau unui handicap de orice fel, nu
poate să își exercite și să își îndeplinească personal drepturile și obligațiile
ce îi revin potrivit legii.
(2) Pentru activitatea sa
curatorul fiscal va fi remunerat potrivit hotărârii judecătorești, toate
cheltuielile legate de această reprezentare fiind suportate de cel reprezentat.
ARTICOLUL 20
Obligațiile reprezentanților
legali
(1) Reprezentanții legali ai
persoanelor fizice și juridice, precum și ai asocierilor fără personalitate
juridică sunt obligați să îndeplinească obligațiile fiscale ale persoanelor reprezentate,
în numele și din averea acestora.
(2) În cazul în care, din orice
motiv, obligațiile fiscale ale asocierilor fără personalitate juridică nu sunt
achitate potrivit alin. (1), asociații răspund solidar pentru îndeplinirea
acestora.
TITLUL II
Dispoziții generale privind
raportul de drept material fiscal
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
ARTICOLUL 21
Creanțele fiscale
(1) Creanțele fiscale reprezintă
drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept
material fiscal.
(2) Din raporturile de drept
prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor
fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:
a) dreptul la perceperea impozitelor,
taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului
general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul
la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care
constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite
creanțe fiscale principale;
b) dreptul la perceperea dobânzilor și
penalităților de întârziere, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii.
(3) În cazurile prevăzute de
lege, organul fiscal este îndreptățit să solicite stingerea obligației fiscale
de către cel îndatorat să execute acea obligație în locul debitorului.
(4) În măsura în care plata
sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului
general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut
astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
ARTICOLUL 22
Obligațiile fiscale
Prin obligații fiscale, în
sensul prezentului cod, se înțelege:
a) obligația de a declara bunurile
și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile și
alte sume datorate bugetului general consolidat;
b) obligația de a calcula și de
a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele, taxele, contribuțiile
și alte sume datorate bugetului general consolidat;
c) obligația de a plăti la
termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate
bugetului general consolidat;
d) obligația de a plăti dobânzi
și penalități de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și
altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată
accesorii;
e) obligația de a calcula, de a reține și
de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele
și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă;
f) orice alte obligații care revin
contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.
ARTICOLUL 23
Nașterea creanțelor și obligațiilor
fiscale
(1) Dacă legea nu prevede
altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în
momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le
generează.
(2) Potrivit alin. (1) se
naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală
datorată.
ARTICOLUL 24
Stingerea creanțelor fiscale
Creanțele fiscale se sting prin
încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripție și prin
alte modalități prevăzute de lege.
ARTICOLUL 25
Creditorii și debitorii
(1) În raporturile de drept
material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanță
fiscală prevăzute la art. 21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit
legii, au obligația corelativă de plată a acestor drepturi.
(2) În cazul în care obligația de
plată nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în condițiile legii, următorii:
a) moștenitorul care a acceptat
succesiunea contribuabilului debitor;
b) cel care preia, în tot sau
în parte, drepturile și obligațiile debitorului supus divizării, fuziunii ori reorganizării
judiciare, după caz;
c) persoana căreia i s-a stabilit
răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;
d) persoana care își asumă obligația
de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act
încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanții reale la nivelul
obligației de plată;
e) alte persoane, în condițiile
legii.
ARTICOLUL 26
Plătitorul
(1) Plătitor al obligației
fiscale este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii,
are obligația de a plăti sau de a reține și de a plăti, după caz, impozite,
taxe, contribuții, amenzi și alte sume datorate bugetului general consolidat.
(2) Pentru persoanele juridice
cu sediul în România, care au sedii secundare, plătitor de obligații fiscale
este persoana juridică, cu excepția impozitului pe venitul din salarii, pentru
care plata impozitului se face, potrivit legii, de către sediile secundare ale
persoanei juridice.
ARTICOLUL 27
Răspunderea solidară
(1) Pentru obligațiile de plată
restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod răspund
solidar cu acesta următoarele persoane:
a) persoanele fizice sau
juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilității, cu
rea-credință, dobândesc în orice mod active de la debitorii care își provoacă
astfel insolvabilitatea;
b) administratorii, asociații,
acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice
debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea credință, sub orice formă, a
bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia.
(2) Răspunderea asociaților și
acționarilor la societățile comerciale debitoare se stabilește potrivit Legii nr. 31/1990
privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările
ulterioare.
ARTICOLUL 28
Dispoziții speciale privind
stabilirea răspunderii
(1) Răspunderea persoanelor prevăzute
la art. 27 se va stabili potrivit dispozițiilor prezentului articol.
(2) În scopul prevăzut la alin. (1) organul
fiscal va întocmi o decizie în care vor fi arătate motivele de fapt și de drept
pentru care este angajată răspunderea persoanei în cauză. Decizia se va
supune spre aprobare conducerii organului fiscal.
(3) Decizia aprobată potrivit
alin. (2) constituie titlu de creanță privind obligația la plată a persoanei
răspunzătoare potrivit art. 27 și va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute
la art. 42 alin. (2), și următoarele:
a) codul de identificare fiscală
a persoanei răspunzătoare, obligată la plata obligației debitorului principal,
precum și orice alte date de identificare;
b) numele și prenumele sau
denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscală; domiciliul sau sediul
acestuia, precum și orice alte date de identificare;
c) cuantumul și natura sumelor
datorate;
d) termenul în care persoana răspunzătoare
trebuie să plătească obligația debitorului principal;
e) temeiul legal și motivele în
fapt ale angajării răspunderii.
(4) Răspunderea va fi stabilită
atât pentru obligația fiscală principală, cât și pentru accesoriile acesteia.
(5) Titlul de creanță prevăzut
la alin. (3) va fi comunicat persoanei obligate la plată, menționându-se
că aceasta urmează să facă plata în termenul stabilit.
(6) Titlul de creanță comunicat
potrivit alin. (5) poate fi atacat în condițiile legii.
ARTICOLUL 29
Drepturile și obligațiile
succesorilor
(1) Drepturile și obligațiile
din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în condițiile
dreptului comun.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu
sunt aplicabile în cazul obligației de plată a sumelor ce reprezintă amenzi
aplicate, potrivit legii, debitorului persoană fizică.
ARTICOLUL 30
Dispoziții privind cesiunea
creanțelor fiscale ale contribuabililor
(1) Creanțele principale sau
accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor,
precum și sumele afectate garantării executării unei obligații fiscale pot fi
cesionate numai după stabilirea lor potrivit legii.
(2) Cesiunea produce efecte față
de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificată.
(3) Desființarea cesiunii sau constatarea
nulității acesteia ulterior stingerii obligației fiscale nu este opozabilă
organului fiscal.
Norme metodologice:
30.1. Cesiunea de creanță
trebuie să îndeplinească cerințele de validitate din dreptul comun. Plățile
efectuate între organul fiscal și contribuabilul cedent până la notificarea
cesiunii sunt valabile. 30.2. Din momentul notificării cesiunii,
creanța fiscală se transferă către cesionar cu toate drepturile pe care i le conferea
cedentului, inclusiv accesoriile acesteia, în condițiile legii. Cesionarul
devine creditor pentru valoarea creanței înscrisă în actul de cesiune,
indiferent de prețul pe care l-a plătit și chiar dacă cesiunea s-a făcut cu
titlu gratuit. 30.3. În cazul în care organul fiscal constată că
aceeași creanță fiscală a fost cesionată mai multor cesionari, cesionarul care
a notificat primul organul fiscal va deveni creditor al creanței cesionate.
Codul de procedură fiscală:
CAPITOLUL II
Domiciliul fiscal
ARTICOLUL 31
Domiciliul fiscal
(1) În cazul creanțelor fiscale
administrate de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de
Administrare Fiscală, prin domiciliu fiscal se înțelege:
a) pentru persoanele fizice, adresa
unde își au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în
cazul în care aceasta este diferită de domiciliu;
b) pentru persoanele juridice,
sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă și conducerea
efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul
social declarat;
c) pentru asocierile și alte
entități fără personalitate juridică, adresa persoanei care reprezintă
asocierea sau entitatea, iar în lipsa unei asemenea persoane, adresa domiciliului
fiscal al oricăruia dintre asociați.
(2) Prin adresa unde
locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înțelege
adresa locuinței pe care o persoană o folosește în mod continuu peste 183 de
zile într-un an calendaristic, întreruperile de scurtă durată nefiind luate în considerare. Dacă
șederea are un scop exclusiv de vizită, concediu, tratament sau alte scopuri particulare
asemănătoare și nu depășește perioada unui an, nu se consideră adresa unde
locuiesc efectiv.
(3) În situația în care
domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. b) și
c), domiciliul fiscal este locul în care se află majoritatea activelor.
(4) În cazul celorlalte creanțe
fiscale ale bugetului general consolidat, prin domiciliu fiscal se înțelege
domiciliul reglementat potrivit dreptului comun sau sediul social înregistrat
potrivit legii.
Norme metodologice:
31.1. Domiciliul fiscal se
înregistrează la organul fiscal în toate cazurile în care acesta este diferit
de domiciliul sau de sediul social.
31.2. Înregistrarea
domiciliului fiscal, pentru persoanele fizice, se face prin depunerea unei
cereri de înregistrare a domiciliului fiscal, însoțită, după caz, de următoarele
documente:
a) copie de pe actul care face
dovada titlului în temeiul căruia, potrivit legii, persoana deține spațiul
destinat domiciliului fiscal (calitatea de proprietar, chiriaș, uzufructuar și
altele asemenea);
b) copie de pe actul de identitate
în care a fost înscrisă, potrivit legii speciale, mențiunea de stabilire a domiciliului
și a reședinței la care se solicită înregistrarea domiciliului fiscal.
31.3. În cazul persoanelor juridice,
cererea de înregistrare a domiciliului fiscal va fi însoțită de copii de pe actele
care fac dovada deținerii legale a spațiului pentru domiciliul fiscal.
31.4. Copiile de pe documente
vor fi certificate pe fiecare pagină de organul fiscal competent, pentru conformitate
cu originalul.
31.5. Cererea se depune la
organul fiscal în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul
fiscal.
31.6. La primirea cererii,
aceasta va fi transmisă de îndată de către organul fiscal prevăzut la pct. 31.5
către organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul a avut ultimul
domiciliu fiscal, în vederea întocmirii formalităților de transfer al dosarului
fiscal.
31.7. Dosarul fiscal se
transmite în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii și va fi însoțit
de certificatul de atestare fiscală, precum și de fișa de evidență pe plătitor.
31.8. La primirea dosarului
fiscal, organul fiscal în a cărui rază teritorială se află noul domiciliu
fiscal va emite de îndată decizia de înregistrare a noului domiciliu fiscal, care
se va comunica contribuabilului potrivit art. 43 din Codul de procedură
fiscală.
31.9. Înregistrarea în
registrul contribuabililor de la noul organ fiscal, precum și scoaterea din registrul
contribuabililor de la vechiul organ fiscal se operează cu data comunicării
deciziei prevăzute la pct. 31.8. Până la data la care s-au operat modificările
în registrul contribuabililor, competența pentru soluționarea oricărei probleme
privind administrarea revine organului fiscal de la vechiul domiciliu fiscal.
Codul de procedură fiscală:
TITLUL III
Dispoziții procedurale generale
CAPITOLUL I
Competența organului fiscal
ARTICOLUL 32
Competența generală
(1) Organele fiscale au competență
generală privind administrarea creanțelor fiscale, exercitarea controlului și emiterea
normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală.
(2) În cazul impozitului pe venit,
prin hotărâre a Guvernului se poate stabili altă competență specială de administrare.
(3) Impozitele, taxele și alte
sume care se datorează, potrivit legii, în vamă sunt administrate de către
organele vamale.
Norme metodologice:
32.1. Ministerul Finanțelor Publice,
prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, și unitățile sale teritoriale au
competență generală în ceea ce privește administrarea, exercitarea controlului și
emiterea normelor de aplicare cu privire la creanțele fiscale ce se cuvin
bugetului general consolidat, care, potrivit legii, sunt date în competența lor
de administrare. În scopul administrării unitare a acestor creanțe, președintele
Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite instrucțiuni în condițiile
legii.
32.2. Unitățile
administrativ-teritoriale au competență generală în ceea ce privește
administrarea creanțelor fiscale care, potrivit legii, sunt date în competența
lor de administrare.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 33
Competența teritorială
(1) Pentru administrarea impozitelor,
taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat,
competența revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul
fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și
contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.
(2) În cazul contribuabililor
nerezidenți care desfășoară activități pe teritoriul României printr-un sediu
permanent, competența revine organului fiscal pe al cărui teritoriu se realizează,
în întregime sau cu preponderență, cifra de afaceri.
(3) Competența de administrare
a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului
general consolidat, datorate de marii contribuabili, poate fi stabilită în
sarcina altor organe fiscale, prin ordin al ministrului finanțelor publice.
ARTICOLUL 34
Competența în cazul sediilor
secundare
În cazul în care contribuabilul are,
potrivit legii, obligații de plată la sedii secundare, competența teritorială
pentru administrarea acestora revine organului fiscal în a cărui rază
teritorială acestea se află situate.
Norme metodologice:
34.1. În cazul în care prin
lege se stabilesc în sarcina contribuabililor obligații de plată la sedii
secundare, inclusiv pentru obligațiile conexe acestora, cum ar fi obligații de declarare,
obligații de depunere de documente, cereri, fișe fiscale, precum și orice alte
obligații prevăzute de lege, competența teritorială pentru administrarea
acestor obligații aparține organului fiscal în a cărui rază teritorială se află
sediul secundar.
34.2. Pentru impozitul pe
venitul din salarii, datorat de sediul secundar, înregistrat ca plătitor al
obligației fiscale la alt organ fiscal teritorial decât al contribuabilului
persoană juridică, plătitor este sediul secundar. Plata se face în acest
caz la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului în a cărei rază se află
sediul secundar, documentele de plată cuprinzând obligatoriu și următoarele
informații:
a) codul de identificare fiscală
și denumirea persoanei juridice;
b) codul de identificare fiscală
al sediului secundar.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 35
Competența teritorială a
compartimentelor de specialitate ale autorităților administrației publice
locale
Compartimentele de specialitate ale autorităților
administrației publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor,
taxelor și a altor sume datorate bugetelor locale ale unităților
administrativ-teritoriale.
ARTICOLUL 36
Competența specială
(1) În situația în care
contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competența teritorială revine organului
fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus dispozițiilor
legale fiscale.
(2) Dispozițiile alin. (1) se
aplică și pentru luarea de urgență a măsurilor legale ce se impun în cazurile
de dispariție a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum și
în caz de executare silită.
Norme metodologice:
36.1. Persoanele care nu au
domiciliul fiscal pe teritoriul României își îndeplinesc obligațiile fiscale la
organul fiscal în a cărui rază teritorială se obțin veniturile, alte beneficii sau
valori patrimoniale care, potrivit legii, constituie baza de impunere. În
cazul contribuabililor nerezidenți care desfășoară activități pe teritoriul
României printr-un sediu permanent, competența revine organului fiscal în a cărui
rază teritorială se realizează, în întregime sau cu preponderență, cifra de
afaceri.
36.2. În cazul în care există
pericol de dispariție a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum
și în caz de executare silită, pentru luarea de urgență a măsurilor legale ce se
impun, competent este organul fiscal în a cărui rază teritorială se face
constatarea actului sau faptului supus dispozițiilor legale fiscale ori în raza
căruia se află bunurile supuse executării silite. În acest caz organul
fiscal care a luat măsura legală are obligația de a face demersurile necesare pentru
identificarea domiciliului fiscal al contribuabilului și de a transmite actul
prin care s-au dispus măsurile legale organului fiscal de la domiciliul fiscal
al contribuabilului.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 37
Conflictul de competență
(1) Există conflict de competență
când două sau mai multe organe fiscale se declară deopotrivă competente sau
necompetente. În acest caz organul fiscal care s-a învestit primul sau
care s-a declarat ultimul necompetent va continua procedura în derulare și va
solicita organului ierarhic superior comun să hotărască asupra conflictului.
(2) În situația în care
organele fiscale între care apare conflictul de competență nu sunt subordonate
unui organ ierarhic comun, conflictul de competență ivit se soluționează de către
Comisia fiscală centrală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
(3) În cazul bugetelor locale,
Comisia fiscală centrală se completează cu câte un reprezentant al Asociației Comunelor
din România, Asociației Orașelor din România, Asociației Municipiilor din
România, Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, precum și al Ministerului
Administrației și Internelor.
Norme metodologice:
37.1. Conflictul ivit între două
administrații ale finanțelor publice din raza teritorială a aceluiași județ se
soluționează de către direcția generală a finanțelor publice căreia acestea îi
sunt subordonate.
37.2. Conflictul ivit între două
administrații ale finanțelor publice din județe diferite sau dintre o
administrație a finanțelor publice și o direcție a finanțelor publice ori
dintre două direcții ale finanțelor publice se soluționează de către Agenția Națională
de Administrare Fiscală.
37.3. Conflictul ivit între
organe fiscale care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun se soluționează
de către Comisia fiscală centrală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
37.4. Conflictul ivit între două
organe vamale se soluționează de către Autoritatea Națională a Vămilor.
37.5. Organul competent să soluționeze
conflictul de competență va hotărî de îndată asupra conflictului și va comunica
decizia organelor fiscale aflate în conflict.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 38
Acord asupra competenței
Cu acordul organului fiscal care,
conform prevederilor prezentului cod, deține competența teritorială, precum și al
contribuabilului în cauză, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de
administrare a acestuia.
ARTICOLUL 39
Conflictul de interese
Funcționarul public din cadrul
organului fiscal implicat într-o procedură de administrare se află în conflict
de interese, dacă:
a) în cadrul procedurii respective
acesta este contribuabil, este soț/soție al/a contribuabilului, este rudă până
la gradul al 3-lea inclusiv a contribuabilului, este reprezentant sau
împuternicit al contribuabilului;
b) în cadrul procedurii
respective poate dobândi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj direct;
c) există un conflict între el,
soțul/soția, rudele sale până la gradul al 3-lea inclusiv și una dintre părți
sau soțul/soția, rudele părții până la gradul al 3-lea inclusiv;
d) în alte cazuri prevăzute de
lege.
ARTICOLUL 40
Abținerea și recuzarea
(1) Funcționarul public care știe
că se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 39 este obligat să
înștiințeze conducătorul organului fiscal și să se abțină de la îndeplinirea
procedurii.
(2) În cazul în care conflictul
de interese se referă la conducătorul organului fiscal, acesta este obligat să înștiințeze
organul ierarhic superior.
(3) Abținerea se propune de
funcționarul public și se decide de îndată de conducătorul organului fiscal sau
de organul ierarhic superior.
(4) Contribuabilul implicat în
procedura în derulare poate solicita recuzarea funcționarului public aflat în conflict
de interese.
(5) Recuzarea funcționarului
public se decide de îndată de către conducătorul organului fiscal sau de
organul fiscal ierarhic superior. Decizia prin care se respinge cererea de
recuzare poate fi atacată la instanța judecătorească competentă. Cererea
de recuzare nu suspendă procedura de administrare în derulare.
CAPITOLUL II
Actele emise de organele fiscale
ARTICOLUL 41
Noțiunea de act administrativ
fiscal
În înțelesul prezentului cod, actul
administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în
aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor
și obligațiilor fiscale.
ARTICOLUL 42
Conținutul și motivarea actului
administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal
se emite numai în formă scrisă.
(2) Actul administrativ fiscal
cuprinde următoarele elemente:
a) denumirea organului fiscal
emitent;
b) data la care a fost emis și
data de la care își produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului
sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;
d) obiectul actului
administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele și semnătura
persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) ștampila organului fiscal
emitent;
i) posibilitatea de a fi
contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune
contestația;
j) mențiuni privind audierea
contribuabilului.
(3) Actul administrativ fiscal
emis în condițiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice
este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite
ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă
îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie.
(4) Prin ordin al ministrului finanțelor
publice se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în condițiile
alin. (3).
ARTICOLUL 43
Comunicarea actului
administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal trebuie
comunicat contribuabilului căruia îi este destinat.
(2) Actul administrativ fiscal
se comunică după cum urmează:
a) prin prezentarea
contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului
administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data
ridicării sub semnătură a actului;
b) prin persoanele împuternicite
ale organului fiscal, potrivit legii;
c) prin poștă, la domiciliul
fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire,
precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea
textului actului și confirmarea primirii acestuia.
(3) În cazul în care se constată
lipsa contribuabilului sau a oricărei persoane îndreptățite să primească actul administrativ
fiscal de la domiciliul fiscal al acestuia sau refuzul de a primi actul
administrativ fiscal, comunicarea se face prin publicarea unui anunț într-un
cotidian național de largă circulație și/sau într-un cotidian local ori în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a, în care se menționează că a fost emis actul
pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se consideră comunicat
în a cincea zi de la data publicării anunțului.
(4) Dispozițiile Codului de
procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în
mod corespunzător.
Norme metodologice:
43.1. Dispozițiile art. 90,
91 și 92 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor
privind comunicarea prin afișare.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 44
Opozabilitatea actului
administrativ fiscal
Actul administrativ fiscal produce
efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară
menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
Norme metodologice:
44.1. Organul fiscal nu poate
pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul
administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit
legii.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 45
Nulitatea actului administrativ
fiscal
Lipsa unuia dintre elementele actului
administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite
a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a
obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a
organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 42 alin. (3), atrage
nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.
ARTICOLUL 46
Desființarea sau modificarea
actelor administrative fiscale
Actul administrativ fiscal poate fi modificat
sau desființat în condițiile prezentului cod.
Norme metodologice:
46.1. Actele administrative
fiscale se modifică sau se desființează în situații cum sunt:
a) îndreptarea erorilor
materiale potrivit art. 47 din Codul de procedură fiscală;
b) constatarea nulității
actului administrativ fiscal potrivit art. 45 din Codul de procedură
fiscală;
c) dovedirea titularului
dreptului de proprietate potrivit art. 64 din Codul de procedură fiscală;
d) desființarea sau modificarea
deciziei de impunere sub rezerva verificării ulterioare potrivit art. 87
alin. (2) din Codul de procedură fiscală;
e) anularea sau îndreptarea
actului de executare ori a titlului executoriu contestat, ca urmare a soluționării
de către instanța judecătorească a contestației la executarea silită, potrivit
art. 170 din Codul de procedură fiscală;
f) desființarea, potrivit art. 185
alin. (3) din Codul de procedură fiscală, totală sau parțială, a
actului administrativ atacat, ca urmare a soluționării de către organul fiscal competent
a contestației formulate.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 47
Îndreptarea
erorilor materiale
Organul fiscal poate îndrepta erorile
materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea
contribuabilului. Actul administrativ corectat se va comunica
contribuabilului, potrivit legii.
Norme metodologice:
47.1. Erorile materiale
reprezintă greșelile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile
părților din raportul juridic fiscal sau cele de calcul ori altele asemenea. Aceste
erori nu pot privi fondul actului, respectiv existența sau inexistența obligațiilor
fiscale stabilite prin actul administrativ fiscal.
47.2. Dacă îndreptarea erorii
materiale se face prin adăugări sau ștersături operate în cuprinsul actului administrativ
fiscal, acestea vor fi semnate și ștampilate de organul fiscal, în caz contrar
nefiind luate în considerare. Îndreptarea erorii materiale va fi operată pe
toate exemplarele originale ale actului administrativ fiscal.
47.3. După efectuarea îndreptării
erorii materiale, organul fiscal are obligația de a comunica contribuabilului sau
oricărei alte persoane interesate, de îndată, operațiunea efectuată.
47.4. În cazul în care
îndreptarea erorii materiale nu se poate efectua direct pe actul administrativ
fiscal, se emite un nou act administrativ fiscal care, de asemenea, va fi comunicat
contribuabilului.
Codul de procedură fiscală:
CAPITOLUL III
Administrarea și aprecierea probelor
SECȚIUNEA 1
Dispoziții generale
ARTICOLUL 48
Mijloace de probă
(1) Pentru determinarea stării
de fapt fiscale, organul fiscal, în condițiile legii, administrează mijloace de
probă, putând proceda la:
a) solicitarea informațiilor,
de orice fel, din partea contribuabililor și a altor persoane;
b) solicitarea de expertize;
c) folosirea înscrisurilor;
d) efectuarea de cercetări la
fața locului.
(2) Probele administrate vor fi
coroborate și apreciate ținându-se seama de forța lor doveditoare recunoscută
de lege.
ARTICOLUL 49
Dreptul organului fiscal de a
solicita prezența contribuabilului la sediul său
Organul fiscal poate solicita prezența
contribuabilului la sediul său pentru a da informații și lămuriri necesare stabilirii
situației sale fiscale reale. O dată cu această solicitare, când este
cazul, organul fiscal va indica și documentele pe care contribuabilul este
obligat să le prezinte.
Norme metodologice:
49.1. Ori de câte ori consideră
necesar, organul fiscal va solicita prezența contribuabilului la sediul său
pentru a da informații și lămuriri necesare stabilirii situației fiscale a acestuia. Când
este cazul, solicitarea va fi făcută în scris.
49.2. În cazul în care
solicitarea se face în scris, aceasta va cuprinde în mod obligatoriu:
a) data, ora și locul la care
contribuabilul este obligat să se prezinte;
b) baza legală a solicitării;
c) scopul solicitării;
d) documentele pe care
contribuabilul este obligat să le prezinte.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 50
Comunicarea informațiilor între
organele fiscale
Dacă într-o procedură fiscală se
constată fapte care prezintă importanță pentru alte raporturi juridice fiscale,
organele fiscale își vor comunica reciproc informațiile deținute.
SECȚIUNEA a 2-a
Informații și expertize
ARTICOLUL 51
Obligația de a furniza informații
(1) Contribuabilul sau altă
persoană împuternicită de acesta are obligația de a furniza organului fiscal informațiile
necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. Organul fiscal poate
solicita informații și altor persoane numai atunci când starea de fapt fiscală
nu a fost clarificată de către contribuabil. Informațiile furnizate de
alte persoane vor fi luate în considerare numai în măsura în care sunt
confirmate și de alte mijloace de probă.
(2) Cererea de furnizare a
informațiilor se formulează în scris și va specifica natura informațiilor
solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale și documentele care susțin
informațiile furnizate.
(3) Declarația persoanelor
obligate potrivit alin. (1) să furnizeze informații va fi, după caz, prezentată
sau consemnată în scris.
(4) În situația în care
persoana obligată să furnizeze informația în scris este, din motive
independente de voința sa, în imposibilitatea de a scrie, organul fiscal
întocmește un proces-verbal.
ARTICOLUL 52
Obligația băncilor de a furniza
informații
(1) Băncile sunt obligate să
comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice
alte entități fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi, forma
juridică pe care aceștia o au și domiciliul sau sediul acestora. Această
comunicare se va face în prima jumătate a fiecărei luni, cu referire la
conturile deschise sau închise în luna anterioară. Comunicarea va fi adresată
Ministerului Finanțelor Publice.
(2) Ministerul Finanțelor
Publice împreună cu Banca Națională a României vor elabora proceduri privind transmiterea
informațiilor prevăzute la alin. (1).
(3) Ministerul Finanțelor
Publice, la cererea autorităților administrației publice locale, va transmite acestora
informațiile deținute în baza alin. (1).
ARTICOLUL 53
Expertiza
(1) Ori de câte ori consideră
necesar, organul fiscal are dreptul să apeleze la serviciile unui expert pentru
întocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat să comunice
contribuabilului numele expertului.
(2) Contribuabilul poate să
numească un expert pe cheltuiala proprie.
(3) Experții au obligația să păstreze
secretul fiscal asupra datelor și informațiilor pe care le dobândesc.
(4) Expertiza se întocmește în
scris.
(5) Onorariile stabilite pentru
expertizele prevăzute de prezentul articol vor fi plătite de la bugetele
organelor fiscale care au apelat la serviciile expertului, după caz.
Norme metodologice:
53.1. Când, pentru lămurirea
unor împrejurări de fapt, organul fiscal consideră necesară consultarea unor
experți, poate numi unul sau mai mulți experți, stabilind obiectivele asupra cărora
aceștia trebuie să se pronunțe.
53.2. Dispozițiile art. 201
alin. 3 teza I din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător.
53.3. Experții vor fi numiți
prin decizie de către organul fiscal. Costul expertizei se suportă din
bugetul organului fiscal care a dispus expertiza. Dacă organul fiscal nu
este lămurit prin expertiza efectuată, poate dispune întregirea expertizei sau
o nouă expertiză.
Codul de procedură fiscală:
SECȚIUNEA a 3-a
Verificarea înscrisurilor și
cercetarea la fața locului
ARTICOLUL 54
Prezentarea de înscrisuri
(1) În vederea stabilirii stării
de fapt fiscale, contribuabilul are obligația să pună la dispoziția organului
fiscal registre, evidențe, documente de afaceri și orice alte înscrisuri. Organul
fiscal are dreptul de a solicita și altor persoane înscrisuri, dacă starea de
fapt fiscală nu a fost clarificată pe baza înscrisurilor puse la dispoziție de
către contribuabil.
(2) Organul fiscal poate
solicita punerea la dispoziție a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal
al persoanei obligate să le prezinte.
(3) Organul fiscal are dreptul
să rețină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii,
documente, acte, înscrisuri, registre și documente financiar-contabile sau
orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării și achitării obligațiilor
fiscale de către contribuabili, pe o perioadă de maximum 30 de zile. În cazuri
excepționale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada de reținere
poate fi prelungită cu maximum 90 de zile.
Norme metodologice:
54.1. Dovada reținerii
documentelor prevăzute la art. 54 alin. (3) din Codul de
procedură fiscală o constituie actul întocmit de organul fiscal, în care sunt
specificate toate elementele necesare individualizării probei sau dovezii respective,
precum și mențiunea că aceasta a fost reținută, potrivit dispozițiilor legale,
de către organul fiscal. Actul se întocmește în două exemplare și va fi
semnat de organul fiscal și de contribuabil, un exemplar comunicându-se contribuabilului.
54.2. În cazul în care pentru
stabilirea stării de fapt fiscale contribuabilul pune la dispoziția organului
fiscal înscrisuri sau alte documente, în original, acestea vor fi înapoiate
contribuabilului, păstrându-se în copie la dosarul fiscal numai înscrisuri
relevante din punct de vedere fiscal.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 55
Cercetarea la fața locului
(1) În condițiile legii, organul
fiscal poate efectua o cercetare la fața locului, întocmind în acest sens
proces verbal.
(2) Contribuabilii au obligația
să permită funcționarilor împuterniciți de organul fiscal pentru a efectua o
cercetare la fața locului, precum și experților folosiți pentru această acțiune
intrarea acestora pe terenuri, în încăperi și în orice alte incinte, în măsura
în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.
(3) Deținătorii terenurilor ori
incintelor respective vor fi înștiințați în timp util despre cercetare, cu excepția
cazurilor prevăzute la art. 94 alin. (1) lit. b). Persoanele
fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau
reședință.
(4) În caz de refuz, intrarea în
domiciliul sau în reședința persoanei fizice se face cu autorizarea instanței judecătorești
competente, dispozițiile privind ordonanța președințială din Codul de procedură
civilă fiind aplicabile.
(5) La cererea organului fiscal,
organele de poliție, jandarmerie ori alți agenți ai forței publice sunt obligați
să îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.
Norme metodologice:
55.1. Despre efectuarea cercetării
la fața locului se va încheia un proces-verbal care va cuprinde:
a) data și locul unde este
încheiat;
b) numele, prenumele și calitatea
funcționarului împuternicit, precum și denumirea organului fiscal din care face
parte acesta;
c) temeiul legal în baza căruia
s-a efectuat cercetarea la fața locului;
d) constatările efectuate la fața
locului;
e) susținerile
contribuabilului, ale experților sau ale altor persoane care au participat la
efectuarea cercetării;
f) semnătura funcționarului și
a persoanelor prevăzute la lit. e). În caz de refuz al semnării de către
persoanele prevăzute la lit. e), se va face mențiune despre aceasta în procesul-verbal;
g) alte mențiuni considerate
relevante.
Codul de procedură fiscală:
SECȚIUNEA a
4-a
Dreptul de a refuza furnizarea
de dovezi
ARTICOLUL 56
Dreptul rudelor de a refuza
furnizarea de informații, efectuarea de expertize și prezentarea unor
înscrisuri
(1) Soțul/soția și rudele
contribuabilului până la gradul al 3-lea inclusiv pot refuza furnizarea de informații,
efectuarea de expertize, precum și prezentarea unor înscrisuri.
(2) Persoanele prevăzute la
alin. (1) vor fi înștiințate asupra acestui drept.
ARTICOLUL 57
Dreptul altor persoane de a
refuza furnizarea de informații
(1) Pot refuza să furnizeze
informații cu privire la datele de care au luat cunoștință în exercitarea
activității lor preoții, avocații, notarii publici, consultanții fiscali, executorii
judecătorești, auditorii, experții contabili, medicii și psihoterapeuții.
(2) Sunt asimilate persoanelor
prevăzute la alin. (1) asistenții, precum și persoanele care participă
la activitatea profesională a acestora.
(3) Persoanele prevăzute la alin. (1),
cu excepția preoților, pot furniza informații, cu acordul persoanei despre care
au fost solicitate informațiile.
SECȚIUNEA a 5-a
Colaborarea între autoritățile
publice
ARTICOLUL 58
Obligația autorităților și
instituțiilor publice de a furniza informații și de a prezenta acte
Autoritățile publice, instituțiile
publice și de interes public, centrale și locale, precum și serviciile descentralizate
ale autorităților publice centrale vor furniza informații și acte organelor
fiscale, la cererea acestora.
ARTICOLUL 59
Colaborarea dintre autoritățile
publice, instituțiile publice sau de interes public
(1) Autoritățile publice,
instituțiile publice sau de interes public sunt obligate să colaboreze în
realizarea scopului prezentului cod.
(2) Nu constituie activitate de
colaborare acțiunile întreprinse de autoritățile prevăzute la alin. (1), în
conformitate cu atribuțiile ce le revin potrivit legii.
(3) Organul fiscal care solicită
colaborarea răspunde pentru legalitatea solicitării, iar autoritatea solicitată
răspunde pentru datele furnizate.
ARTICOLUL 60
Condiții și limite ale colaborării
(1) Colaborarea dintre autoritățile
publice, instituțiile publice sau de interes public se realizează în limita atribuțiilor
ce le revin potrivit legii.
(2) Dacă autoritatea publică,
instituția publică sau de interes public solicitată refuză colaborarea, autoritatea
publică superioară ambelor organe va decide. Dacă o asemenea autoritate nu
există, decizia va fi luată de autoritatea superioară celei solicitate.
ARTICOLUL 61
Colaborarea interstatală dintre
autoritățile publice
(1) În baza convențiilor internaționale,
organele fiscale vor colabora cu autoritățile fiscale similare din alte state.
(2) În lipsa unei convenții,
organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei autorități
fiscale din alt stat pe bază de reciprocitate.
SECȚIUNEA a 6-a
Sarcina probei
ARTICOLUL 62
Forța probantă a documentelor
justificative și evidențelor contabile
Documentele justificative și evidențele
contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În
cazul în care există și alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în
considerare la stabilirea bazei de impunere.
ARTICOLUL 63
Sarcina probei în dovedirea
situației de fapt fiscale
(1) Contribuabilul are sarcina
de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror
cereri adresate organului fiscal.
(2) Organul fiscal are sarcina
de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii.
ARTICOLUL 64
Dovedirea titularului dreptului
de proprietate în scopul impunerii
(1) În cazul în care constată că
anumite bunuri, venituri sau alte valori care, potrivit legii, constituie baza impozabilă
sunt deținute de persoane care în mod continuu beneficiază de câștigurile sau
de orice foloase obișnuite aduse de acestea și că persoanele respective declară
în scris că nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauză,
fără să arate însă care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal
va proceda la stabilirea provizorie a obligației fiscale corespunzătoare în sarcina
acelor persoane.
(2) În condițiile legii, obligația
fiscală privind baza impozabilă prevăzută la alin. (1) va putea fi
stabilită în sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel aceștia
datorează despăgubiri persoanelor care au făcut plata pentru stingerea obligației
stabilite potrivit alin. (1).
ARTICOLUL 65
Estimarea bazei de impunere
(1) Dacă organul fiscal nu poate
determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În
acest caz trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță
pentru estimare. Estimarea constă în identificarea acelor elemente care
sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale.
(2) În situațiile în care,
potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptățite să estimeze baza de
impunere, acestea vor avea în vedere prețul de piață al tranzacției sau bunului
impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal.
Norme metodologice:
65.1. Estimarea bazelor de
impunere va avea loc în situații cum sunt:
a) contribuabilul nu depune
declarații fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corectă a bazei de
impunere;
b) contribuabilul refuză să
colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale, inclusiv situațiile în care
contribuabilul obstrucționează sau refuză acțiunea de inspecție fiscală;
c) contribuabilul nu conduce
evidența contabilă sau fiscală;
d) când au dispărut evidențele
contabile și fiscale sau actele justificative privind operațiunile producătoare
de venituri și contribuabilul nu și-a îndeplinit obligația de refacere a
acestora.
65.2. Organul fiscal va
indentifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt
fiscale, luând în considerare prețul de piață al tranzacției sau al bunului impozabil,
precum și informații și documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului
care sunt relevante pentru impunere, iar, în lipsa acestora, organul fiscal va
avea în vedere datele și informațiile deținute de acesta despre contribuabilii
cu activități similare.
Codul de procedură fiscală:
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 66
Calcularea termenelor
Termenele de orice fel privind
exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Codul de
procedură fiscală, precum și de alte dispoziții legale aplicabile în materie,
dacă legea fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispozițiilor
Codului de procedură civilă.
ARTICOLUL 67
Prelungirea termenelor
Termenele pentru depunerea declarațiilor
fiscale și termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite
în situații temeinic justificate, potrivit competenței stabilite prin ordin al
ministrului finanțelor publice.
Norme metodologice:
67.1. În situații temeinic
justificate, contribuabilul poate cere în scris prelungirea termenului de depunere
a declarației fiscale, înainte de expirarea acestuia.
67.2. În cazul în care, dintr-o
împrejurare mai presus de voința sa, contribuabilul nu depune declarația fiscală,
acesta o va depune în termen de 30 de zile de la încetarea împrejurării, înștiințând
totodată în scris organul fiscal despre împrejurarea în cauză.
Codul de procedură fiscală:
TITLUL IV
Înregistrarea
fiscală și evidența contabilă și fiscală
ARTICOLUL 68
Obligația de înregistrare fiscală
(1) Orice persoană sau entitate
care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal,
primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală va
fi:
a) pentru persoanele juridice, cu
excepția comercianților, precum și pentru asocieri și alte entități fără
personalitate juridică, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul
fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală;
b) pentru persoanele fizice,
codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;
c) pentru persoanele fizice
care nu dețin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de
organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare
Fiscală;
d) pentru comercianți, inclusiv
pentru sucursalele comercianților care au sediul principal al comerțului în străinătate,
codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;
e) pentru persoanele fizice plătitoare
de taxă pe valoarea adăugată, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul
fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d) se
înregistrează fiscal potrivit procedurii speciale în materie.
(3) În vederea atribuirii
codului de identificare fiscală persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a),
c) și e) au obligația să depună declarație de înregistrare fiscală.
(4) Au obligația să depună o
declarație de înregistrare fiscală și persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) care
au calitatea de angajator.
(5) Contribuabilii care obțin
venituri din activități independente, pentru care plățile anticipate se fac
prin reținere la sursă de către plătitorii de venituri, au obligația, în vederea
înregistrării, să depună la organul fiscal competent declarația de înregistrare
fiscală.
(6) Declarația de înregistrare
fiscală se depune în termen de 30 de zile de la:
a) data înființării potrivit
legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor și altor entități fără
personalitate juridică;
b) data eliberării actului
legal de funcționare, începerii activității, data obținerii primului venit sau
dobândirii calității de angajator, după caz, în cazul persoanelor fizice.
Norme metodologice:
68.1. Înregistrarea fiscală a
sediilor permanente se face potrivit prevederilor art. 29 alin. (4) din
Codul fiscal și ale art. 68 și următoarele din Codul de procedură fiscală.
68.2. Înregistrarea în registrul
contribuabililor a persoanelor fizice care dețin cod numeric personal atribuit potrivit
legii speciale, plătitoare de impozit pe venit, se face la data depunerii
declarației estimative, a declarației speciale, a declarației de venit global
sau a fișei fiscale, după caz, în funcție de natura venitului obținut.
68.3. Pentru persoanele prevăzute
la art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură
fiscală, care au calitatea de comerciant, numărul de identificare fiscală se obține
conform dispozițiilor legale privind înregistrarea comercianților.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 69
Înregistrarea
și scoaterea din evidență a plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată
(1) Orice persoană impozabilă care
realizează operațiuni taxabile și/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept
de deducere trebuie să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea
adăugată la organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de
Administrare Fiscală în următoarele situații:
a) la înființare, în mod
obligatoriu, dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri peste
plafonul de scutire prevăzut de dispozițiile Codului fiscal referitoare la taxa
pe valoarea adăugată;
b) la înființare, dacă declară
că urmează să realizeze o cifră de afaceri sub plafonul de scutire prevăzut de dispozițiile
Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată, dar optează pentru
aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată;
c) după înființare, în mod
obligatoriu, dacă depășește plafonul de scutire prevăzut de dispozițiile
Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată, în termen de 10 zile
de la sfârșitul lunii în care a depășit acest plafon;
d) după înființare, dacă cifra
de afaceri realizată este sub plafonul de scutire prevăzut de dispozițiile
Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată, dar dorește să opteze
pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată.
(2) Persoanele care realizează în
exclusivitate operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată, iar potrivit Codului
fiscal pot opta pentru taxarea acestora, trebuie să solicite înregistrarea ca
plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(3) Cifra de afaceri declarată
organului fiscal este cea determinată conform dispozițiilor Codului fiscal
privitoare la T.V.A.
(4) În cazul persoanelor
înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, codul de identificare
fiscală este precedat de litera R.
(5) Data înregistrării ca plătitor
de taxă pe valoarea adăugată este:
a) data comunicării certificatului
de înregistrare în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și
b) și, după caz, la alin. (2);
b) data de întâi a lunii următoare
celei în care persoana impozabilă face opțiunea pentru aplicarea regimului normal
de taxă pe valoarea adăugată în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. d);
c) data de întâi a lunii următoare
celei în care persoana impozabilă solicită luarea în evidență ca plătitor de
taxă pe valoarea adăugată în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. c) și,
după caz, la alin. (2).
(6) Orice persoană impozabilă
înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care, ulterior înregistrării,
realizează exclusiv operațiuni care nu dau drept de deducere, trebuie să
solicite scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în
termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care realizează exclusiv astfel de operațiuni. Scoaterea
din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată se va face începând cu
data de întâi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă are obligația
să solicite această scoatere din evidență.
(7) Orice persoană impozabilă
înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată trebuie să solicite
scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în caz de încetare
a activității, în termen de 15 zile de la data actului în care se consemnează
situația respectivă. Scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe
valoarea adăugată se va face începând cu data de întâi a lunii următoare
depunerii declarației de mențiuni.
Norme metodologice:
69.1. Persoanele impozabile
care devin plătitoare de T.V.A. potrivit legii, la înregistrare sau
ulterior înregistrării fiscale, vor completa și vor depune o declarație de înregistrare
fiscală sau, după caz, o declarație de mențiuni la organul fiscal în a cărui
rază teritorială își au domiciliul fiscal, cu excepția comercianților care își
îndeplinesc aceste obligații conform dispozițiilor legale privind înregistrarea
comercianților.
69.2. Pentru înregistrarea mențiunilor
privind luarea în/scoaterea din evidență ca plătitor de T.V.A., comercianții vor
completa și vor depune cererea de preschimbare a certificatului de
înregistrare, potrivit dispozițiilor legale privind înregistrarea comercianților,
însoțită de avizul organelor fiscale competente.
69.3. În cazul persoanelor impozabile
stabilite în străinătate, care realizează pe teritoriul României operațiuni taxabile
din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, o dată cu depunerea cererii
de desemnare a reprezentantului fiscal, potrivit prevederilor Codului fiscal,
se depune la organul fiscal competent și declarația de înregistrare fiscală a
persoanei impozabile stabilite în străinătate. Înregistrarea fiscală a persoanei
străine impozabile și atribuirea codului de identificare fiscală al acesteia se
efectuează anterior transmiterii deciziei de aprobare a reprezentantului fiscal
propus.
69.4. Codul de identificare fiscală
atribuit potrivit pct. 69.3 este și codul de identificare fiscală atribuit
reprezentantului fiscal potrivit reglementărilor speciale în materie de taxă pe
valoarea adăugată și care este diferit de codul de identificare fiscală
atribuit reprezentantului fiscal pentru activitatea proprie.
69.5. Modificările ulterioare
referitoare la desemnarea reprezentantului fiscal se fac pe baza cererii de renunțare
la reprezentare și a declarației de mențiuni. În cazul în care schimbarea
reprezentantului fiscal se datorează desemnării de către persoanele impozabile
străine a unui alt reprezentant fiscal, la declarația de mențiuni se anexează
aprobarea de către organul fiscal competent a noului reprezentant fiscal
desemnat.
69.6. În cazul în care persoana
impozabilă străină își încetează activitatea sau în cazul în care este obligată
să își înregistreze sediul permanent în România, prin declarația de mențiuni
depusă, reprezentantul fiscal va solicita radierea din registrul
contribuabililor a persoanei impozabile străine.
69.7. Orice persoană impozabilă,
care, ulterior înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată nu mai
realizează decât operațiuni fără drept de deducere datorită modificării obiectului
de activitate, are obligația să solicite scoaterea din evidență ca plătitor de
taxă pe valoarea adăugată, în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a
depus declarația de mențiuni pentru modificarea obiectului de activitate.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 70
Obligația înscrierii codului de
identificare fiscală pe documente
Plătitorii de impozite, taxe,
contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat au obligația de
a menționa pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe orice alte documente
emise codul de identificare fiscală propriu.
ARTICOLUL 71
Declararea filialelor și
sediilor secundare
(1) Contribuabilii au obligația
de a declara organului fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare
Fiscală, în termen de 30 de zile, înființarea de sedii secundare.
(2) Contribuabilii cu
domiciliul fiscal în România au obligația de a declara în termen de 30 de zile
înființarea de filiale și sedii secundare în străinătate.
Norme metodologice:
71.1. Prin sediu secundar se
înțelege o sucursală, agenție, reprezentanță sau alte asemenea unități fără personalitate
juridică, inclusiv de tipul celor definite de art. 8 din Codul fiscal.
71.2. Declararea sediilor secundare
se face prin completarea datelor corespunzătoare din declarația privind sediile
secundare. Declarația se depune la organul fiscal competent care va
înregistra informațiile respective în registrul contribuabililor fără a atribui
cod de identificare propriu sediilor secundare astfel declarate.
71.3. Contribuabilii care,
potrivit legii, au obligații de plată la sedii secundare vor înregistra sediile
secundare la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află situate acestea,
prin completarea și depunerea declarației de înregistrare fiscală. Declarația
va fi însoțită de o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală a
contribuabilului de care aparține sediul secundar și de pe dovada deținerii cu titlu
legal a spațiului.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 72
Forma și conținutul declarației
de înregistrare fiscală
(1) Declarația de înregistrare
fiscală se întocmește prin completarea unui formular pus la dispoziție gratuit
de organul fiscal din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și
va fi însoțită de acte doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta.
(2) Declarația de înregistrare
fiscală va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de
obligații de plată datorate potrivit Codului fiscal, datele privind sediile secundare,
datele de identificare a împuternicitului, datele privind situația juridică a
contribuabilului, precum și alte informații necesare administrării impozitelor,
taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat.
Norme metodologice:
72.1. În cazul contribuabililor
prevăzuți la art. 68 alin. (1) lit. a) din Codul de
procedură fiscală, actele doveditoare ale informațiilor înscrise în declarația
de înregistrare fiscală sunt:
a) copie de pe autorizația de
funcționare eliberată de autoritatea competentă sau de pe actul legal de înființare,
după caz;
b) dovada deținerii sediului
(act de proprietate, contract de închiriere și altele asemenea);
c) alte acte doveditoare.
72.2. În cazul contribuabililor
persoane fizice care nu au cod numeric personal, declarația de înregistrare
fiscală va fi însoțită de copia de pe pașaport sau de pe alt document de
identitate eliberat de organele abilitate potrivit legii. Dispozițiile art. 8
alin. (2) din Codul de procedură fiscală sunt aplicabile.
72.3. Pentru înregistrarea ca
plătitori de T.V.A. a persoanelor fizice care nu au calitatea de
comerciant, precum și a contribuabililor prevăzuți la art. 68 alin. (5) din
Codul de procedură fiscală, declarația de înregistrare fiscală va fi însoțită,
după caz, de următoarele documente:
a) copie de pe actul de
identitate;
b) copie de pe documentul
eliberat de autoritatea competentă, care atestă dreptul de exercitare a activității;
c) copie de pe alte acte
doveditoare în baza cărora se exercită activități.
72.4. Copiile de pe documentele
prevăzute la pct. 72.1−72.3 se certifică pe fiecare pagină de
organul fiscal competent, pentru conformitate cu originalul.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 73
Certificatul de înregistrare
fiscală
(1) Pe baza declarației de
înregistrare fiscală, depusă potrivit art. 68 alin. (3), organul
fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală eliberează
certificatul de înregistrare fiscală, în termen de 15 zile de la data depunerii
declarației. În certificatul de înregistrare fiscală se înscrie obligatoriu
codul de identificare fiscală.
(2) Eliberarea certificatelor
de înregistrare fiscală nu este supusă taxelor de timbru.
(3) Contribuabilii care
realizează venituri din activitatea de comerț sau prestări de servicii către
populație sunt obligați să afișeze certificatul de înregistrare fiscală în locurile
unde se desfășoară activitatea.
(4) În cazul pierderii, furtului
sau distrugerii certificatului de înregistrare fiscală, organul fiscal va elibera
un duplicat al acestuia, în baza cererii contribuabililor și a dovezii de
publicare a pierderii, furtului sau distrugerii, în Monitorul Oficial al
României, Partea a III-a.
Norme metodologice:
73.1. Certificatul de
înregistrare fiscală se emite în două exemplare; primul exemplar se înmânează
contribuabilului, iar al doilea exemplar se păstrează la dosarul fiscal al acestuia.
73.2. Certificatul de
înregistrare fiscală eliberat plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată va avea
înscrise codul de identificare fiscală precedat de litera R, precum și data luării
în evidență ca plătitor de T.V.A. Această dată va rămâne neschimbată ori
de câte ori plătitorul își schimbă certificatul de înregistrare, cu excepția
situației în care este scos din evidența plătitorilor de T.V.A. În acest
caz, atributul fiscal R nu va mai fi înscris pe certificatul de înregistrare.
73.3. Certificatul de înregistrare
fiscală conținând atributul fiscal R constituie dovada luării în evidență ca plătitor
de taxă pe valoarea adăugată.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 74
Modificări ulterioare înregistrării
fiscale
(1) Modificările ulterioare ale
datelor din declarația de înregistrare fiscală trebuie aduse la cunoștință
organului fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare
Fiscală, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea
și depunerea declarației de mențiuni.
(2) La încetarea condițiilor
care au generat înregistrarea fiscală, contribuabilii au obligația de a preda
organelor fiscale, în vederea anulării, certificatul de înregistrare fiscală, o
dată cu depunerea declarației de mențiuni.
Norme metodologice:
74.1. Modificările privitoare la
domiciliul fiscal se înregistrează potrivit normelor metodologice de aplicare a
prevederilor art. 31 din Codul de procedură fiscală.
74.2. În cazul modificărilor
intervenite în datele declarate inițial și înscrise în certificatul de
înregistrare fiscală, contribuabilii vor depune, o dată cu declarația de mențiuni,
și certificatul de înregistrare fiscală în vederea anulării acestuia și eliberării
unui nou certificat.
74.3. Declarația de mențiuni va
fi însoțită de documente care atestă modificările intervenite.
74.4. În cazul comercianților,
modificările intervenite în datele declarate inițial de comercianți și înscrise
în certificatul de înregistrare, inclusiv cele privitoare la înregistrarea
în/scoaterea din evidență ca plătitori de T.V.A., se fac prin completarea și
depunerea cererii de înregistrare a mențiunilor/cererii de preschimbare a certificatului
de înregistrare, potrivit dispozițiilor legale privind înregistrarea comercianților.
Modificările intervenite în datele declarate inițial în vectorul fiscal vor fi
declarate la organul fiscal competent.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 75
Registrul contribuabililor
(1) Organul fiscal competent din
subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală organizează evidența plătitorilor
de impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate la bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări
sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cadrul registrului
contribuabililor, care conține:
a) datele de identificare a
contribuabilului;
b) categoriile de obligații
fiscale de plată datorate potrivit legii, denumite vector fiscal;
c) alte informații necesare administrării
obligațiilor fiscale.
(2) Datele prevăzute la alin. (1) se
completează pe baza informațiilor comunicate de contribuabili, de oficiul registrului
comerțului, de serviciul de evidență a populației, de la alte autorități și
instituții, precum și din constatările proprii ale organului fiscal.
(3) Datele din registrul
contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constată că acestea
nu corespund stării de fapt reale și vor fi comunicate contribuabililor.
(4) Modificarea din oficiu a
domiciliului fiscal pe baza constatărilor făcute potrivit alin. (3) se
face prin decizie emisă de organul fiscal competent, după ascultarea prealabilă
a contribuabilului, potrivit art. 9.
(5) Contribuabilii persoane
juridice sau orice alte entități fără personalitate juridică care, în decurs de
12 luni consecutive, nu au depus declarații fiscale și situații financiare, nu
au efectuat plăți și nu au prezentat solicitări organului fiscal vor fi trecuți
într-o evidență specială a contribuabililor inactivi.
(6) Contribuabilii trecuți în
evidența specială vor fi supuși inspecției fiscale, în termen de maximum 3 luni
de la data trecerii în evidența specială.
(7) Pe perioada cât
contribuabilul este considerat inactiv, certificatul de înregistrare fiscală se
suspendă.
(8) Contribuabilii trecuți în
evidență specială vor fi reactivați începând cu data la care:
a) depun o declarație fiscală
sau situație financiară;
b) efectuează o plată voluntară;
c) formulează o solicitare
organelor fiscale;
d) organul fiscal constată că acesta
desfășoară activități supuse legii fiscale.
ARTICOLUL 76
Obligația de a conduce evidența
fiscală
În vederea stabilirii stării de fapt
fiscale și a obligațiilor fiscale de plată datorate, contribuabilii sunt obligați
să conducă evidențe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.
Norme metodologice:
76.1. Sunt evidențe fiscale
registrele, situațiile, precum și orice alte înscrisuri care, potrivit legislației
fiscale, trebuie întocmite în mod obligatoriu în scopul stabilirii stării de
fapt fiscale și a creanțelor și obligațiilor fiscale, cum ar fi: jurnal pentru vânzări,
jurnal pentru cumpărări, registrul de evidență fiscală și altele asemenea.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 77
Reguli pentru conducerea evidenței
contabile și fiscale
(1) Evidențele contabile și
fiscale vor fi păstrate la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la sediile
secundare, după caz.
(2) Dispozițiile legale privind
păstrarea, arhivarea și limba folosită pentru evidențele contabile sunt
aplicabile și pentru evidențele fiscale.
(3) În cazul în care evidențele
contabile și fiscale sunt ținute cu ajutorul sistemelor electronice de
gestiune, pe lângă datele arhivate în format electronic contribuabilul este obligat
să păstreze și să prezinte aplicațiile informatice cu ajutorul cărora le-a
generat.
(4) Contribuabilii sunt obligați
să evidențieze veniturile realizate și cheltuielile efectuate din activitățile desfășurate,
prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege.
(5) Contribuabilii sunt obligați
să utilizeze pentru activitatea desfășurată documente primare și de evidență contabilă
stabilite prin lege, achiziționate numai de la unitățile stabilite prin normele
legale în vigoare, și să completeze integral rubricile formularelor, corespunzător
operațiunilor înregistrate.
(6) Organul fiscal poate lua în
considerare orice evidențe relevante pentru impunere ținute de contribuabil.
TITLUL V
Declarația fiscală
ARTICOLUL 78
Obligația de a depune declarații
fiscale
(1) Declarația fiscală se depune
de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de
acesta.
(2) În cazul în care Codul
fiscal nu prevede, Ministerul Finanțelor Publice va stabili termenul de
depunere a declarației fiscale.
(3) Obligația de a depune
declarație fiscală se menține și în cazurile în care:
a) a fost efectuată plata
obligației fiscale;
b) obligația fiscală respectivă
este scutită la plată, conform reglementărilor legale;
c) organul fiscal a stabilit
din oficiu baza de impunere și obligația fiscală.
(4) În caz de inactivitate temporară
sau în cazul obligațiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt
scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba,
la cererea contribuabilului, alte termene sau condiții de depunere a declarațiilor
fiscale, în funcție de necesitățile administrării obligațiilor fiscale. Asupra
termenelor și condițiilor va decide organul fiscal potrivit competențelor
aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Norme metodologice:
78.1. Declarațiile fiscale sunt
documente prin care se declară:
a) impozitele, taxele și
contribuțiile datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligația calculării
impozitelor și taxelor revine plătitorului;
b) bunurile și veniturile
impozabile, în cazul în care, potrivit legii, stabilirea impozitului și a taxei
se face de organul fiscal;
c) impozitele colectate prin
stopaj la sursă, în cazul în care plătitorul are obligația de a calcula, de a
reține și de a vărsa impozite și taxe.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 79
Forma și conținutul declarației
fiscale
(1) Declarația fiscală se
întocmește prin completarea unui formular pus la dispoziție gratuit de organul
fiscal.
(2) În declarația fiscală contribuabilul
trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut
de lege.
(3) Contribuabilul are obligația
de a completa declarațiile fiscale înscriind corect, complet și cu bună credință
informațiile prevăzute de formular, corespunzătoare situației sale fiscale. Declarația
fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit.
(4) Declarația fiscală trebuie
însoțită de documentația cerută de prevederile legale.
(5) Pentru anumite categorii de
obligații fiscale, stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice,
organul fiscal poate transmite contribuabililor formularele de declarare a impozitelor,
taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat,
instrucțiunile de completare a acestora, alte informații utile, precum și plicurile
preadresate. În acest caz, contravaloarea corespondenței se suportă de către
organul fiscal.
Norme metodologice:
79.1. În costul corespondenței
intră și costul transmiterii de către contribuabil a plicului preadresat.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 80
Depunerea declarațiilor fiscale
(1) Declarația fiscală se depune
la registratura organului fiscal competent sau la poștă prin scrisoare recomandată. Declarația
fiscală poate fi transmisă prin mijloace electronice sau prin sisteme de
transmitere la distanță, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului
finanțelor publice.
(2) Declarațiile fiscale pot fi
redactate de organul fiscal sub formă de proces-verbal, dacă din motive
independente de voința contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie.
(3) Data depunerii declarației fiscale
este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poștă,
după caz.
(4) Nedepunerea declarației
fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a
obligațiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere potrivit art. 65. Stabilirea
din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen
de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal
de depunere a declarației fiscale.
ARTICOLUL 81
Corectarea declarațiilor fiscale
Declarațiile fiscale pot fi corectate
de către contribuabil, din proprie inițiativă.
Norme metodologice:
81.1. Declarațiile fiscale pot fi
corectate de către contribuabili, din proprie inițiativă, ori de câte ori
constată erori în declarația inițială, prin depunerea unei declarații rectificative
la organul fiscal competent.
81.2. Declarația rectificativă
se întocmește pe același model de formular ca și cel care se corectează, situație
în care se va înscrie X în căsuța prevăzută în acest scop, cu excepția situației
prevăzute la pct. 81.3, precum și a impozitelor care se stabilesc de plătitori
prin autoimpunere sau reținere la sursă, pentru care se completează un formular
distinct. Declarația rectificativă va fi completată înscriindu-se toate
datele și informațiile prevăzute de formular, inclusiv cele care nu diferă față
de declarația inițială.
81.3. În cazul taxei pe
valoarea adăugată, sumele rezultate din corectarea erorilor de înregistrare în
evidențele de taxă pe valoarea adăugată se înregistrează la rândurile de
regularizări din decontul lunii în care au fost operate corecțiile.
Codul de procedură fiscală:
TITLUL VI
Stabilirea impozitelor, taxelor,
contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
ARTICOLUL 82
Stabilirea impozitelor, taxelor,
contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat
(1) Impozitele, taxele, contribuțiile
și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:
a) prin declarație fiscală, în
condițiile art. 79 alin. (2) și art. 83 alin. (4);
b) prin decizie emisă de
organul fiscal, în celelalte cazuri.
(2) Dispozițiile alin. (1) sunt
aplicabile și în cazurile în care impozitele, taxele, contribuțiile și alte
sume datorate bugetului general consolidat sunt scutite la plată conform reglementărilor
legale, precum și în cazul unei rambursări de taxă pe valoarea adăugată.
ARTICOLUL 83
Decizia de impunere
(1) Decizia de impunere se emite
de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de
câte ori acesta modifică baza de impunere.
(2) Pentru creanțele administrate
de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală,
prin ordin al ministrului finanțelor publice se pot stabili și alte competențe
pentru emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspecției fiscale.
(3) Decizia de impunere se
emite, dacă este necesar, și în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare
la baza de impunere potrivit art. 86.
(4) Declarația fiscală întocmită
potrivit art. 79 alin. (2) este asimilată cu o decizie de
impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare.
(5) În situația în care legea
nu prevede obligația de calculare a impozitului, declarația fiscală este
asimilată unei decizii referitoare la baza de impunere.
(6) Decizia de impunere și decizia
referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată,
de la data comunicării acestora.
ARTICOLUL 84
Forma și conținutul deciziei de
impunere
Decizia de impunere trebuie să
îndeplinească condițiile prevăzute la art. 42. Decizia de impunere
trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2),
și categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general
consolidat, baza de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare
perioadă impozabilă.
ARTICOLUL 85
Acte administrative fiscale
asimilate deciziilor de impunere
Sunt asimilate deciziilor de impunere
și următoarele acte administrative fiscale:
a) deciziile privind rambursări
de taxă pe valoarea adăugată și deciziile privind restituiri de impozite, taxe,
contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat;
b) deciziile referitoare la
bazele de impunere;
c) deciziile referitoare la
obligațiile de plată accesorii.
ARTICOLUL 86
Deciziile referitoare la bazele
de impunere
(1) Bazele de impunere se
stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în următoarele
situații:
a) când venitul impozabil este
realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde și repartizarea
venitului impozabil pe fiecare persoană care a participat la realizarea
venitului;
b) când sursa venitului
impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În
acest caz competența de a stabili baza de impunere o deține organul fiscal pe
raza căruia se află sursa venitului.
(2) Dacă venitul impozabil este
realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot să-și numească un împuternicit
comun în relația cu organul fiscal.
Norme metodologice:
86.1. Pentru situația prevăzută
la art. 86 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură
fiscală, organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit,
competent în stabilirea bazei de impunere, va transmite decizia privind bazele
de impunere organului fiscal de la domiciliul fiscal, competent pentru emiterea
deciziei de impunere.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 87
Stabilirea obligațiilor fiscale
sub rezerva verificării ulterioare
(1) Cuantumul obligațiilor
fiscale se stabilește sub rezerva verificării ulterioare.
(2) Decizia de impunere sub rezerva
verificării ulterioare poate fi desființată sau modificată, din inițiativa organului
fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatărilor organului
fiscal competent.
(3) Rezerva verificării
ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripție sau ca
urmare a inspecției fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripție.
CAPITOLUL II
Prescripția dreptului de a stabili obligații
fiscale
ARTICOLUL 88
Obiectul, termenul și momentul
de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de stabilire a
obligațiilor fiscale
(1) Dreptul organului fiscal de
a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului
în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripție a
dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1
ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23,
dacă legea nu dispune altfel.
(3) Dreptul de a stabili obligații
fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârșirea
unei fapte prevăzute de legea penală.
(4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge
de la data săvârșirii faptei ce constituie infracțiune sancționată ca atare
printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
ARTICOLUL 89
Întreruperea
și suspendarea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a obligației
fiscale
(1) Termenele prevăzute la art. 88
se întrerup și se suspendă în cazurile și în condițiile stabilite de lege
pentru întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune
potrivit dreptului comun.
(2) Termenul de prescripție a
dreptului de stabilire a obligației fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă
între momentul începerii inspecției fiscale și momentul emiterii deciziei de
impunere ca urmare a efectuării inspecției fiscale.
Norme metodologice:
89.1. Dispozițiile referitoare
la cazurile și condițiile de suspendare și întrerupere a termenului de prescripție
sunt cele cuprinse în Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă,
cu modificările ulterioare.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 90
Efectul împlinirii termenului de
prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale
Dacă organul fiscal constată
împlinirea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a obligației
fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanță
fiscală.
TITLUL VII
Inspecția fiscală
CAPITOLUL I
Sfera inspecției fiscale
ARTICOLUL 91
Obiectul și funcțiile inspecției
fiscale
(1) Inspecția fiscală are ca
obiect verificarea bazelor de impunere, a legalității și conformității declarațiilor
fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili,
respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, stabilirea diferențelor
obligațiilor de plată, precum și a accesoriilor aferente acestora.
(2) Inspecția fiscală are următoarele
atribuții:
a) constatarea și investigarea
fiscală a tuturor actelor și faptelor rezultând din activitatea
contribuabilului supus inspecției sau altor persoane privind legalitatea și conformitatea
declarațiilor fiscale, corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor
fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea
legii fiscale;
b) analiza și evaluarea informațiilor
fiscale, în vederea confruntării declarațiilor fiscale cu informațiile proprii
sau din alte surse;
c) sancționarea potrivit legii
a faptelor constatate și dispunerea de măsuri pentru prevenirea și combaterea abaterilor
de la prevederile legislației fiscale.
(3) Pentru ducerea la
îndeplinire a atribuțiilor prevăzute la alin. (2) organul de inspecție
fiscală va proceda la:
a) examinarea documentelor
aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
b) verificarea concordanței
dintre datele din declarațiile fiscale cu cele din evidența contabilă a
contribuabilului;
c) discutarea constatărilor și
solicitarea de explicații scrise de la reprezentanții legali ai
contribuabililor sau împuterniciții acestora, după caz;
d) solicitarea de informații de
la terți;
e) stabilirea de diferențe de
obligații fiscale de plată;
f) verificarea locurilor unde
se realizează activități generatoare de venituri impozabile;
g) dispunerea măsurilor asigurătorii
în condițiile legii;
h) efectuarea de investigații
fiscale potrivit alin. (2) lit. a);
i) aplicarea de sancțiuni
potrivit prevederilor legale.
Norme metodologice:
91.1. Solicitarea de explicații
scrise se va face în timpul inspecției fiscale, ori de câte ori acestea sunt
necesare pentru clarificarea și definitivarea constatărilor privind situația
fiscală a contribuabilului.
91.2. În cazul în care persoana
în cauză refuză să furnizeze explicațiile solicitate sau să răspundă la unele întrebări,
organele de inspecție fiscală vor transmite întrebările printr-o adresă scrisă,
stabilind un termen util de cel puțin 5 zile lucrătoare pentru formularea răspunsului. În
cazul în care nu se primește răspunsul solicitat, se va consemna refuzul în
raportul privind rezultatul inspecției fiscale sau în procesul-verbal.
91.3. În toate cazurile,
explicațiile la întrebările puse de organele de inspecție fiscală se vor da în
scris prin nota explicativă.
91.4. Stabilirea bazei de impunere,
precum și a diferențelor de impozite, taxe și contribuții, în activitatea de inspecție
fiscală, se face pe baza evidențelor contabile, fiscale sau a oricăror alte
evidențe relevante pentru impunere ori folosindu-se metode de estimare în conformitate
cu prevederile art. 65 din Codul de procedură fiscală.
91.5. Când organele de inspecție
fiscală sunt îndreptățite potrivit legii să estimeze baza de impunere, se vor
menționa în actul de inspecție motivele de fapt și temeiul legal care au
determinat folosirea estimării, precum și criteriile de estimare.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 92
Persoanele supuse inspecției
fiscale
Inspecția fiscală se exercită asupra tuturor
persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligații de
stabilire, reținere și plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor
sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute de lege.
Norme metodologice:
92.1. În cazul contribuabililor
care au sedii secundare, inspecția fiscală se va exercita, de regulă,
concomitent la sediul principal și la sediile secundare de către organul fiscal
competent.
92.2. Organul fiscal competent
poate delega competența de efectuare a inspecției fiscale organelor fiscale în
a căror rază teritorială se află sediile secundare, în condițiile art. 96
alin. (3) din Codul de procedură fiscală. În acest caz,
coordonarea activității de inspecție fiscală se face de către organul fiscal în
a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.
92.3. La sediile secundare se
încheie, de regulă, acte de inspecție care se centralizează și se definitivează
în actul de inspecție încheiat de organul fiscal în a cărui rază teritorială se
află domiciliul fiscal al contribuabilului.
92.4. Pentru impozitele, taxele
și contribuțiile care, potrivit legii, se datorează și se plătesc de un sediu secundar,
se încheie acte de inspecție fiscală definitive de către organul de inspecție
fiscală în a cărui rază teritorială se află situat sediul secundar.
92.5. Activitatea de inspecție fiscală
prevăzută la pct. 92.1−92.4 se desfășoară cu respectarea
prevederilor art. 33, 34 și 96 din Codul de procedură fiscală.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 93
Formele și întinderea inspecției
fiscale
(1) Formele de inspecție fiscală
sunt:
a) inspecția fiscală generală,
care reprezintă activitatea de verificare a tuturor obligațiilor fiscale ale unui
contribuabil, pentru o perioadă de timp determinată;
b) inspecția fiscală parțială,
care reprezintă activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligații
fiscale, pentru o perioadă de timp determinată.
(2) Inspecția fiscală se poate
extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea prezintă
interes pentru aplicarea legii fiscale.
Norme metodologice:
93.1. Organul de inspecție fiscală
decide asupra efectuării unei inspecții fiscale generale sau parțiale, în temeiul
dispozițiilor art. 6 și 7 din Codul de procedură fiscală.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 94
Proceduri de control fiscal
(1) În realizarea atribuțiilor
inspecția fiscală poate aplica următoarele proceduri de control:
a) controlul prin sondaj, care
constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor și operațiunilor semnificative
în care sunt reflectate modul de calcul, de evidențiere și de plată a obligațiilor
fiscale datorate bugetului general consolidat;
b) controlul inopinat, care
constă în activitatea de verificare faptică și documentară, în principal, ca
urmare a unei sesizări cu privire la existența unor fapte de încălcare a legislației
fiscale, fără anunțarea în prealabil a contribuabilului;
c) controlul încrucișat, care
constă în verificarea documentelor și operațiunilor impozabile ale contribuabilului
în corelație cu cele deținute de alte persoane; controlul încrucișat poate fi și
inopinat.
(2) La finalizarea controlului
inopinat sau încrucișat se încheie proces-verbal.
Norme metodologice:
94.1. Utilizarea procedurilor
de control se poate face individual sau combinat, în funcție de scopul,
obiectivele, complexitatea, dificultățile, specificul activității desfășurate și
de perioada inspecției fiscale.
94.2. Selectarea documentelor și
a operațiunilor semnificative se apreciază de inspector și va avea în vedere
volumul, valoarea și ponderea lor în activitatea contribuabilului.
94.3. Controlul inopinat implică
o verificare faptică și documentară și se desfășoară oricând, fără înștiințarea
prealabilă a persoanelor supuse inspecției fiscale, indiferent de locul unde acestea
desfășoară activități supuse impunerii.
94.4. Prevederile art. 55
din Codul de procedură fiscală sunt aplicabile.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 95
Perioada supusă inspecției fiscale
(1) Inspecția fiscală se
efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații
fiscale.
(2) La contribuabilii mari,
perioada supusă inspecției fiscale începe de la sfârșitul perioadei controlate
anterior, în condițiile alin. (1).
(3) La celelalte categorii de
contribuabili inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în
ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor
fiscale. Inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a
dreptului de a stabili obligații fiscale, dacă:
a) există indicii privind
diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate
bugetului general consolidat;
b) nu au fost depuse declarații
fiscale;
c) nu au fost îndeplinite obligațiile
de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului
general consolidat.
CAPITOLUL II
Realizarea inspecției fiscale
ARTICOLUL 96
Competența
(1) Inspecția fiscală se exercită
exclusiv, nemijlocit și neîngrădit prin Agenția Națională de Administrare
Fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităților administrației
publice locale, conform dispozițiilor prezentului titlu, ori de alte autorități
care sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contribuții
sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
(2) În cadrul Agenției Naționale
de Administrare Fiscală, competența de exercitare a inspecției fiscale se
stabilește prin regulamentul de organizare și funcționare aprobat în condițiile
legii.
(3) Competența privind
efectuarea inspecției fiscale se poate delega altui organ fiscal.
Norme metodologice:
96.1. Agenția Națională de
Administrare Fiscală are competență generală materială și teritorială în
efectuarea inspecției fiscale în domeniul impozitelor, taxelor, contribuțiilor
sociale și al celorlalte sume datorate bugetului general consolidat pentru a căror
administrare este competentă potrivit legii.
96.2. Unitățile
administrativ-teritoriale, prin compartimentele de specialitate din structura
acestora, au competența materială și teritorială pentru efectuarea inspecției
fiscale în domeniul impozitelor, taxelor și al altor venituri pentru a căror
administrare sunt competente, potrivit legii.
96.3. Delegarea de competență
se face prin emiterea unui ordin de serviciu. Potrivit art. 96 alin. (3) din
Codul de procedură fiscală, competența se poate delega și în cazul controalelor
încrucișate sau în alte cazuri fundamentate.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 97
Selectarea contribuabililor
pentru inspecție fiscală
(1) Selectarea contribuabililor
ce urmează a fi supuși inspecției fiscale este efectuată de către organul
fiscal competent.
(2) Contribuabilul nu poate
face obiecții cu privire la procedura de selectare folosită.
ARTICOLUL 98
Avizul de inspecție fiscală
(1) Înaintea desfășurării inspecției
fiscale, organul fiscal are obligația să înștiințeze contribuabilul în legătură
cu acțiunea care urmează să se desfășoare, prin transmiterea unui aviz de
inspecție fiscală.
(2) Avizul de inspecție fiscală
va cuprinde:
a) temeiul juridic al inspecției
fiscale;
b) data de începere a inspecției
fiscale;
c) obligațiile fiscale și
perioadele ce urmează a fi supuse inspecției fiscale;
d) posibilitatea de a solicita
amânarea datei de începere a inspecției fiscale. Amânarea datei de începere
a inspecției fiscale se poate solicita, o singură dată, pentru motive
justificate.
Norme metodologice:
98.1. La cererea temeinic
justificată a contribuabililor, organul de inspecție fiscală poate aproba
amânarea datei începerii inspecției fiscale, comunicându-le acestora data la care
a fost reprogramată inspecția fiscală.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 99
Comunicarea avizului de inspecție
fiscală
(1) Avizul de inspecție fiscală se
comunică contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspecției fiscale,
astfel:
a) cu 30 de zile pentru marii
contribuabili;
b) cu 15 zile pentru ceilalți
contribuabili.
(2) Comunicarea avizului de
inspecție fiscală nu este necesară:
a) pentru soluționarea unor
cereri ale contribuabilului;
b) în cazul unor acțiuni îndeplinite
ca urmare a solicitării unor autorități, potrivit legii;
c) în cazul controlului
inopinat.
Norme metodologice:
99.1. Avizul de inspecție fiscală
se comunică contribuabilului în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (2) din
Codul de procedură fiscală.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 100
Locul și timpul desfășurării
inspecției fiscale
(1) Inspecția fiscală se desfășoară,
de regulă, în spațiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul trebuie să
pună la dispoziție un spațiu adecvat, precum și logistica necesară desfășurării
inspecției fiscale.
(2) Dacă nu există un spațiu de
lucru adecvat pentru derularea inspecției fiscale, atunci activitatea de inspecție
se va putea desfășura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit
de comun acord cu contribuabilul.
(3) Indiferent de locul unde se
desfășoară inspecția fiscală, organul fiscal are dreptul să inspecteze locurile
în care se desfășoară activitatea, în prezența contribuabilului sau a unei
persoane desemnate de acesta.
(4) Inspecția fiscală se desfășoară,
de regulă, în timpul programului de lucru al contribuabilului. Inspecția
fiscală se poate desfășura și în afara programului de lucru al contribuabilului,
cu acordul scris al acestuia și cu aprobarea conducătorului organului fiscal.
Norme metodologice:
100.1. Prin spațiul adecvat
necesar desfășurării inspecției fiscale se înțelege asigurarea unui spațiu în
limita posibilităților contribuabilului, după caz, dotat cu necesarul minim de
birotică și care să permită păstrarea în siguranță a documentelor primite pentru
inspecția fiscală sau elaborate de către organele de inspecție fiscală. În
cazul în care contribuabilul nu poate asigura un spațiu corespunzător, va anunța
în scris și motivat organul de inspecție fiscală competent.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 101
Durata efectuării inspecției
fiscale
(1) Durata efectuării inspecției
fiscale este stabilită de organele de inspecție fiscală sau, după caz, de compartimentele
de specialitate ale autorităților administrației publice locale, în funcție de
obiectivele inspecției, și nu poate fi mai mare de 3 luni.
(2) În cazul marilor
contribuabili sau al celor care au sedii secundare, durata inspecției nu poate
fi mai mare de 6 luni.
ARTICOLUL
102
Reguli privind inspecția fiscală
(1) Inspecția fiscală va avea în
vedere examinarea tuturor stărilor de fapt și raporturile juridice care sunt relevante
pentru impunere.
(2) Inspecția fiscală va fi efectuată
în așa fel încât să afecteze cât mai puțin activitatea curentă a
contribuabililor și să utilizeze eficient timpul destinat inspecției fiscale.
(3) Inspecția fiscală se
efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume
datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin
excepție, conducătorul inspecției fiscale competent poate decide reverificarea
unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecției fiscale și până la
data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare necunoscute
inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care
influențează rezultatele acestora.
(4) În situația în care din
instrumentarea cauzelor penale de către organele competente nu rezultă existența
prejudiciului, reverificarea dispusă în temeiul alin. (3) nu este
urmată de emiterea deciziei de impunere.
(5) Inspecția fiscală se
exercită pe baza principiilor independenței, unicității, autonomiei, ierarhizării,
teritorialității și descentralizării.
(6) Activitatea de inspecție
fiscală se organizează și se desfășoară în baza unor programe anuale,
trimestriale și lunare aprobate în condițiile stabilite prin ordin al președintelui
Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv prin acte ale autorităților
administrației publice locale, după caz.
(7) La începerea inspecției
fiscale, inspectorul este obligat să prezinte contribuabilului legitimația de
inspecție și ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control. Începerea
inspecției fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control.
(8) La finalizarea inspecției
fiscale, contribuabilul este obligat să dea o declarație scrisă, pe propria răspundere,
din care să rezulte că au fost puse la dispoziție toate documentele și informațiile
solicitate pentru inspecția fiscală. În declarație se va menționa și
faptul că au fost restituite toate documentele solicitate și puse la dispoziție
de contribuabil.
(9) Contribuabilul are obligația
să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecției
fiscale, în termenele și condițiile stabilite de organele de inspecție fiscală.
Norme metodologice:
102.1. La examinarea stării de
fapt fiscale pentru stabilirea bazei de impunere, organul fiscal competent va avea
în vedere toate documentele justificative și evidențele financiar-contabile și
fiscale care constituie mijloace de probă și sunt relevante pentru stabilirea
drepturilor și obligațiilor fiscale.
102.2. Când este necesar,
organul de inspecție fiscală va anexa la actul de inspecție fiscală copii de pe
documentele care au stat la baza constatărilor efectuate cu ocazia inspecției. Dispozițiile
art. 54 din Codul de procedură fiscală sunt aplicabile.
102.3. Când este necesar,
organele de inspecție fiscală vor dispune măsurile asigurătorii în condițiile
art. 125 din Codul de procedură fiscală.
102.4. Datele suplimentare,
necunoscute organelor de inspecție fiscală la data efectuării inspecției
fiscale la un contribuabil, pe care se fundamentează decizia de reverificare a
unei anumite perioade, pot rezulta în situații, cum sunt:
a) efectuarea unui control
încrucișat, potrivit prevederilor art. 94 alin. (1) lit. c) din
Codul de procedură fiscală, asupra documentelor justificative ale unui grup de contribuabili
din care face parte și contribuabilul în cauză;
b) obținerea pe parcursul acțiunilor
de inspecție fiscală efectuate la alți contribuabili a unor documente sau informații
suplimentare referitoare la activitatea contribuabilului, într-o perioadă care
a fost deja supusă inspecției fiscale;
c) solicitări ale organelor de
urmărire penală sau ale altor organe ori instituții îndreptățite potrivit
legii;
d) informații obținute în orice
alt mod, de natură să modifice rezultatele controlului fiscal anterior.
102.5. În cazul în care, ca
urmare a desființării actului administrativ conform art. 185 alin. (3) din
Codul de procedură fiscală, este necesară reverificarea unei perioade impozabile,
aceasta se va efectua de către o altă echipă de inspecție fiscală decât cea care
a încheiat actul contestat.
102.6. Organul fiscal competent
poate solicita, până la împlinirea termenului de prescripție prevăzut la art. 88
din Codul de procedură fiscală, reverificarea unei perioade impozabile, prin
întocmirea unui referat în care sunt prezentate motivele solicitării. Referatul
este supus aprobării conducătorului organului de inspecție fiscală competent,
iar după aprobare se programează acțiunea de inspecție fiscală.
102.7. Măsurile, termenele și
condițiile stabilite de organele de inspecție fiscală potrivit art. 102
alin. (9) din Codul de procedură fiscală vor fi aduse la cunoștința contribuabilului
prin actul emis de organul de inspecție fiscală competent.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 103
Obligația de colaborare a
contribuabilului
(1) Contribuabilul are obligația
să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Acesta este obligat
să dea informații, să prezinte la locul de desfășurare a inspecției fiscale
toate documentele, precum și orice alte date necesare clarificării situațiilor
de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
(2) La începerea inspecției
fiscale, contribuabilul va fi informat că poate numi persoane care să dea
informații. Dacă informațiile contribuabilului sau cele ale persoanei numite
de acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul fiscal se poate adresa și altor
persoane pentru obținerea de informații.
(3) Pe toată durata exercitării
inspecției fiscale contribuabilii supuși acesteia au dreptul de a beneficia de asistență
de specialitate sau juridică.
ARTICOLUL
104
Dreptul contribuabilului de a fi
informat
(1) Contribuabilul va fi informat
pe parcursul desfășurării inspecției fiscale asupra constatărilor rezultate din
inspecția fiscală.
(2) La încheierea inspecției
fiscale, organul fiscal va prezenta contribuabilului constatările și consecințele
lor fiscale, acordându-i acestuia posibilitatea de a-și exprima punctul de
vedere potrivit art. 9 alin. (1), cu excepția cazului în care bazele
de impozitare nu au suferit nici o modificare în urma inspecției fiscale sau a
cazului în care contribuabilul renunță la acest drept și notifică acest fapt organelor
de inspecție fiscală.
(3) Data, ora și locul prezentării
concluziilor vor fi comunicate contribuabilului în timp util.
(4) Contribuabilul are dreptul
să prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la constatările inspecției fiscale.
ARTICOLUL
105
Sesizarea organelor de urmărire
penală
(1) Organele fiscale vor sesiza
organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției
fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în
condițiile prevăzute de legea penală.
(2) În situațiile prevăzute la alin. (1) organele
de inspecție au obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de
inspecție și de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fără explicații
ori obiecțiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus
controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală va
consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal
va fi comunicat contribuabilului.
ARTICOLUL
106
Raportul privind rezultatul
inspecției fiscale
(1) Rezultatul inspecției
fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în care se vor prezenta constatările
inspecției, din punct de vedere faptic și legal.
(2) Dacă, ca urmare a inspecției,
se modifică baza de impunere, raportul întocmit va sta la baza emiterii
deciziei de impunere. În cazul în care baza de impunere nu se modifică,
acest fapt va fi comunicat în scris contribuabilului.
(3) În cazul în care, ca urmare
a efectuării inspecției fiscale, au fost sesizate organele de urmărire penală, decizia
de impunere privitoare la obiectul sesizării penale se poate emite după soluționarea
cu caracter definitiv a cauzei penale.
Norme metodologice:
106.1. Rezultatul inspecției
fiscale generale sau parțiale va fi consemnat într-un raport de inspecție
fiscală.
106.2. La raportul privind
rezultatele inspecției fiscale se vor anexa, ori de câte ori este cazul, actele
privind constatările preliminare, cum sunt procesele-verbale încheiate inclusiv
cu ocazia controalelor inopinate și/sau încrucișate și orice alte acte.
106.3. Raportul de inspecție
fiscală se semnează de către organele de inspecție fiscală, se verifică și se avizează
de șeful de serviciu. După aprobarea raportului de către conducătorul
organului de inspecție fiscală, se va emite decizia de impunere de către organul
fiscal competent teritorial.
106.4. Modelul și conținutul
raportului privind rezultatul inspecției fiscale se aprobă prin ordin al președintelui
Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Codul de procedură fiscală:
TITLUL VIII
Colectarea creanțelor fiscale
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
ARTICOLUL
107
Colectarea creanțelor fiscale
(1) În sensul prezentului titlu,
colectarea constă în exercitarea acțiunilor care au ca scop stingerea creanțelor
fiscale.
(2) Colectarea creanțelor
fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu,
după caz.
(3) Titlul de creanță este
actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit
de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.
Norme metodologice:
107.1. Titlul de creanță este
actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația
de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte
persoane îndreptățite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:
a) decizia de impunere emisă de
organele competente, potrivit legii;
b) declarația fiscală, angajamentul
de plată sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară obligațiile
fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit
legii;
c) decizia prin care se stabilește
și se individualizează suma de plată, pentru creanțele fiscale accesorii, reprezentând
dobânzi și penalități de întârziere, stabilite de organele competente;
d) declarația vamală pentru
obligațiile de plată în vamă;
e) documentul prin care se stabilește
și se individualizează datoria vamală, inclusiv accesorii, potrivit legii;
f) procesul-verbal de constatare
și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile
privind plata amenzilor contravenționale;
g) ordonanța procurorului,
încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras
certificat întocmit în baza acestor acte în cazul amenzilor, al cheltuielilor
judiciare și al altor creanțe fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror
sau de instanța judecătorească.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 108
Termenele de plată
(1) Creanțele fiscale sunt scadente
la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le
reglementează.
(2) Pentru diferențele de
obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite
potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării
acestora, astfel:
a) dacă data comunicării este
cuprinsă în intervalul 1−15 din lună, termenul de plată este până la data
de 5 a lunii următoare;
b) dacă data comunicării este
cuprinsă în intervalul 16−31 din lună, termenul de plată este până la
data de 20 a lunii următoare.
(3) Pentru obligațiile fiscale
eșalonate sau amânate la plată, precum și pentru accesoriile acestora termenul
de plată se stabilește prin documentul prin care se acordă înlesnirea respectivă.
(4) Pentru creanțele fiscale,
administrate de Ministerul Finanțelor Publice, care nu au prevăzute termene de
plată, acestea vor fi stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(5) Pentru creanțele fiscale
ale bugetelor locale care nu au prevăzute termene de plată, acestea se
stabilesc prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului
finanțelor publice.
(6) Contribuțiile sociale
administrate de Ministerul Finanțelor Publice, după calcularea și reținerea
acestora conform reglementărilor legale în materie, se virează până la data de 25
a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor salariale.
CAPITOLUL II
Stingerea creanțelor fiscale prin plată,
compensare și restituire
ARTICOLUL
109
Dispoziții privind efectuarea plății
(1) Plățile către organele
fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor și al altor
instituții autorizate să deruleze operațiuni de plată.
(2) Plata obligațiilor fiscale
se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă, contribuție
și alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv dobânzi și penalități
de întârziere.
(3) În cazul stingerii prin
plată a obligațiilor fiscale, momentul plății este:
a) în cazul plăților în numerar,
data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate
de organul fiscal;
b) în cazul plăților efectuate
prin mandat poștal, data poștei, înscrisă pe mandatul poștal;
c) în cazul plăților efectuate
prin decontare bancară, data la care băncile debitează contul plătitorului pe
baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ștampila și semnătura
autorizată a acestora, cu excepția situației prevăzute la art. 116;
d) pentru obligațiile fiscale
care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile, data înregistrării la organul
competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus și anulat
timbrele datorate potrivit legii.
Norme metodologice:
109.1. În documentul de plată
plătitorul definit conform art. 26 din Codul de procedură fiscală menționează
în mod obligatoriu actul prin care s-a instituit obligația de plată, numărul și
data acestuia, cuantumul obligației de plată, precum și organul care l-a
întocmit.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 110
Ordinea stingerii datoriilor
(1) Dacă un contribuabil
datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume
reprezentând creanțe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a),
iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se
sting datoriile acelui tip de creanță fiscală principală pe care îl stabilește
contribuabilul.
(2) În cadrul tipului de
impozit, taxă, contribuție sau altă sumă reprezentând creanță fiscală stabilit
de contribuabil, plata se efectuează în următoarea ordine:
a) sume datorate în contul
ratelor din graficele de plată a obligațiilor fiscale, pentru care s-au aprobat
eșalonări și/sau amânări la plată, precum și dobânzile datorate pe perioada eșalonării
și/sau amânării la plată și calculate conform legii;
b) obligații fiscale principale
cu termene de plată în anul curent, precum și accesoriile acestora, în ordinea vechimii;
c) obligații fiscale datorate și
neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până
la stingerea integrală a acestora;
d) dobânzi, penalități de
întârziere aferente obligațiilor fiscale prevăzute la lit. c);
e) obligații fiscale cu termene
de plată viitoare, la solicitarea debitorului.
(3) Pentru creanțele bugetelor
locale, din categoria obligațiilor fiscale prevăzute la alin. (2) lit. b) se
sting cu prioritate obligațiile stabilite ca urmare a inspecției fiscale.
(4) În situația în care
debitorul nu efectuează plata obligațiilor fiscale, conform prevederilor alin. (2),
creditorul fiscal va proceda la stingerea obligațiilor fiscale pe care le
administrează, în conformitate cu ordinea de plată reglementată de prezentul
cod, și va înștiința despre aceasta debitorul, în termen de 10 zile de la data
efectuării stingerii.
(5) Orice plată făcută după
comunicarea somației în cadrul executării silite va stinge, mai întâi, obligația
fiscală stabilită în titlul executoriu.
Norme metodologice:
110.1. În categoria obligațiilor
fiscale cu termene de plată în anul curent, prevăzute la art. 110 alin. (2) lit. b) din
Codul de procedură fiscală, intră acele obligații care la data efectuării plății
sunt considerate scadente.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 111
Compensarea
(1) Prin compensare se sting
creanțele administrate de Ministerul Finanțelor Publice cu creanțele
debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până
la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât
calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Creanțele fiscale administrate
de unitățile administrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu creanțele
debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, până la
concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât
calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
(3) Compensarea se face de
organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea
sumelor cuvenite acestuia, după caz, în ordinea prevăzută la art. 110 alin. (2).
(4) Organul fiscal poate
efectua compensare din oficiu ori de câte ori constată existența unor creanțe
reciproce.
(5) Compensarea creanțelor debitorului
se va efectua cu obligații datorate aceluiași buget, urmând ca din diferența rămasă
să fie compensate obligațiile datorate altor bugete, în următoarea ordine:
a) bugetul de stat;
b) fondul de risc pentru garanții
de stat, pentru împrumuturi externe;
c) bugetul asigurărilor sociale
de stat;
d) bugetul Fondului național
unic de asigurări sociale de sănătate;
e) bugetul asigurărilor pentru șomaj.
(6) Dispozițiile alin. (5) nu
se aplică în cazul creanțelor bugetelor locale.
(7) Organul competent va înștiința
în scris debitorul despre măsura compensării luate potrivit alin. (3), în termen
de 7 zile de la data efectuării operațiunii.
Norme metodologice:
111.1. Competent în efectuarea compensării
este organul fiscal în a cărui rază teritorială debitorul își are domiciliul
fiscal.
111.2. Cererea de compensare
trebuie să cuprindă elementele de identificare a solicitantului, precum și suma
și natura creanțelor fiscale ce fac obiectul compensării.
111.3. Cererea de compensare va
fi însoțită de documente care dovedesc dreptul contribuabilului la rambursarea
sau restituirea de la buget a sumelor, cum sunt: copii legalizate de pe hotărârile
judecătorești definitive și irevocabile sau de pe deciziile de soluționare a contestațiilor,
rămase definitive, ori de pe deciziile de impunere emise de organele fiscale,
precum și copii de pe orice documente din care să rezulte că suma plătită nu reprezintă
obligație fiscală.
111.4. Compensarea din oficiu
prevăzută de art. 111 alin. (4) din Codul de procedură fiscală poate
fi efectuată de organul fiscal în tot cursul termenului de prescripție prevăzut
de lege pentru fiecare dintre obligațiile supuse compensării, începând cu momentul
în care ambele obligații îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 1145 din
Codul civil, respectiv din momentul în care acestea sunt lichide și exigibile.
111.5. Rezultatul compensării
la cerere sau din oficiu va fi consemnat într-o notă de compensare care va fi comunicată
contribuabilului.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 112
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere,
debitorului următoarele sume:
a) cele plătite fără existența
unui titlu de creanță;
b) cele plătite în plus față de
obligația fiscală;
c) cele plătite ca urmare a
unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării
eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la
bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri
ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele rămase după efectuarea
distribuirii prevăzute la art. 166;
h) cele rezultate din
valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz,
în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării
silite.
(2) Prin excepție de la
prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de
impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele
fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel
mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
(3) În cazul restituirii
sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la
cursul de referință al pieței valutare pentru euro, comunicat de Banca Națională
a României, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești
prin care se dispune restituirea.
(4) Dacă debitorul înregistrează
obligații fiscale restante, sumele prevăzute la alin. (1) și (2) se
vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.
(5) În cazul în care suma de
rambursat sau de restituit este mai mică decât obligațiile fiscale restante ale
debitorului, se va efectua compensarea până la concurența sumei de rambursat
sau de restituit.
(6) În cazul în care suma de
rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligații
fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurența obligațiilor
fiscale restante, diferența rezultată restituindu-se debitorului.
(7) Procedura de restituire și
de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a
dobânzilor prevăzute la art. 119, se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor
publice.
ARTICOLUL
113
Obligația băncilor supuse
regimului de supraveghere specială sau de administrare specială
Băncile supuse regimului de
supraveghere specială sau de administrare specială și care efectuează plățile dispuse
în limita încasărilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele reprezentând
obligații fiscale cuprinse în ordinele de plată emise de debitori și/sau creanțe
fiscale cuprinse în dispozițiile de încasare emise de organele de executare.
CAPITOLUL III
Dobânzi și penalități de întârziere
ARTICOLUL
114
Dispoziții generale privind
dobânzi și penalități de întârziere
(1) Pentru neachitarea la
termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după
acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
(2) Nu se datorează dobânzi și
penalități de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi și penalități
de întârziere stabilite potrivit legii.
(3) Dobânzile și penalitățile
de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța principală.
ARTICOLUL 115
Dobânzi
(1) Dobânzile se calculează
pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și
până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
(2) Prin excepție de la
prevederile alin. (1), se datorează dobânzi după cum urmează:
a) pentru diferențele de
impozite, taxe, contribuții, precum și cele administrate de organele vamale,
stabilite de organele competente, dobânzile se datorează începând cu ziua
imediat următoare scadenței impozitului, taxei sau contribuției, pentru care
s-a stabilit diferența, până la data stingerii acesteia inclusiv;
b) pentru impozitele, taxele și
contribuțiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii
procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plății prețului în
rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului verbal de
distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată dobânda este datorată
de către cumpărător;
c) pentru impozitele, taxele și
contribuțiile debitorului declarat insolvabil, până la data încheierii
procesului verbal de constatare a insolvabilității inclusiv.
(3) Modul de calcul al
dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventuale diferențe între impozitul pe
profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere și
impozitul pe profit datorat conform declarației de impunere întocmite pe baza
situației financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate
prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(4) Pentru obligațiile fiscale
neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul pe venitul global, se datorează
dobânzi după cum urmează:
a) pentru anul fiscal de
impunere dobânzile pentru plățile anticipate stabilite de organul fiscal prin
decizii de plăți anticipate se calculează până la data plății debitului sau,
după caz, până la data de 31 decembrie;
b) dobânzile pentru sumele
neachitate în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculează începând
cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora, inclusiv;
c) în cazul în care impozitul
pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel
stabilit prin deciziile de plăți anticipate, dobânzile se recalculează, începând
cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat
în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a
se face regularizarea dobânzii în mod corespunzător.
(5) Nivelul dobânzii se stabilește
prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, corelat
cu nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, o dată pe an,
în luna decembrie, pentru anul următor, sau în cursul anului, dacă aceasta se modifică
cu peste 5 puncte procentuale.
Norme metodologice:
115.1. În exemplul următor se
prezintă modul de calcul al dobânzilor datorate pentru neplata în termen a impozitului
pe venitul global.
Exemplu:
Se consideră că un contribuabil are
de achitat în cursul anului 2004, conform deciziei de plăți anticipate, următoarele
sume:
Termenul de plată |
Suma datorată (lei) |
15 martie 2004 |
1.500.000 |
15 iunie 2004 |
1.500.000 |
15 septembrie 2004 |
1.500.000 |
15 decembrie 2004 |
1.500.000 |
Contribuabilul achită debitul în
data de 25 ianuarie 2005.
Avem următoarele cazuri:
a) Pentru situația în care
impozitul stabilit prin decizia de impunere anuală este egal cu cel stabilit
prin decizia de plăți anticipate, respectiv de 6.000.000 lei, contribuabilul datorează
cu titlu de dobânzi următoarele:
d1 = 1.500.000 lei x 291 zile x 0,06% = d2 = 1.500.000 lei x 199 zile x 0,06% = d3 = 1.500.000 lei x 107 zile x 0,06% = d4 = 1.500.000 lei x 16 zile x 0,06% = |
261.900 lei 179.100 lei 96.300 lei 14.400 lei |
pentru anul 2004 |
TOTAL: |
550.700 lei |
|
Sold = 6.000.000 lei x 25 zile x 0,06% = |
90.000 lei |
pentru anul 2005 |
TOTAL
GENERAL: |
640.700 lei |
|
b) Pentru situația în care impozitul
stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin
decizia de plăți anticipate, fiind în sumă de 4.000.000 lei, contribuabilul datorează
cu titlu de dobânzi următoarele:
d1 = 1.500.000 lei x 291 zile x 0,06% = d2 = 1.500.000 lei x 199 zile x 0,06% = d3 = 1.500.000 lei x 107 zile x 0,06% = d4 = 1.500.000 lei x 16 zile x 0,06% = |
261.900 lei 179.100 lei 96.300 lei 14.400 lei |
pentru anul 2004 |
TOTAL: |
550.700 lei |
|
Sold = 4.000.000 lei x 25 zile x 0,06% = |
60.000 lei |
pentru anul 2005 |
TOTAL
GENERAL: |
610.700 lei |
|
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 116
Dobânzi și penalități de
întârziere în cazul plăților efectuate prin decontare bancară
(1) Nedecontarea de către unitățile
bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat, în termen de 3 zile lucrătoare
de la data debitării contului plătitorului, nu îl exonerează pe plătitor de
obligația de plată a sumelor respective și atrage pentru acesta dobânzi și
penalități de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 115 și 120,
după termenul de 3 zile.
(2) Pentru recuperarea sumelor
datorate bugetului și nedecontate de unitățile bancare, precum și a dobânzilor
și penalităților de întârziere prevăzute la alin. (1), plătitorul se poate
îndrepta împotriva unității bancare respective.
ARTICOLUL
117
Dobânzi și penalități de
întârziere în cazul compensării și în cazul deschiderii procedurii de
reorganizare judiciară
(1) În cazul creanțelor fiscale
stinse prin compensare, dobânzile și penalitățile de întârziere se datorează
până la data stingerii inclusiv. Data stingerii este, pentru compensările la
cerere, data depunerii la organul competent a cererii de compensare, iar pentru
compensările efectuate înaintea restituirii sau rambursării sumei cuvenite
debitorului, data depunerii cererii de rambursare sau restituire.
(2) În cazul în care în urma
exercitării controlului sau analizării cererii de compensare s-a stabilit că
suma ce urmează a se compensa este mai mică decât suma cuprinsă în cererea de compensare,
dobânzile și penalitățile de întârziere se recalculează pentru diferența rămasă
de la data înregistrării cererii de compensare.
(3) Pentru obligațiile fiscale
stinse prin procedurile de compensare prevăzute de actele normative speciale,
data stingerii este data la care se efectuează compensarea prevăzută în actul
normativ care o reglementează sau în normele metodologice de aplicare a
acestuia, aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(4) Pentru obligațiile fiscale
neplătite la termen, atât înainte, cât și după deschiderea procedurii de reorganizare
judiciară, se datorează dobânzi și penalități de întârziere până la data deschiderii
procedurii de faliment. Pentru obligațiile fiscale născute după data deschiderii
procedurii de faliment și neplătite la termen nu se datorează dobânzi și
penalități de întârziere.
Norme metodologice:
117.1. În cazul creanțelor fiscale
stinse prin compensarea prevăzută de art. 111 alin. (4) din
Codul de procedură fiscală, data stingerii este data notei de compensare
întocmite de organul fiscal competent potrivit pct. 111.5.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 118
Dobânzi în cazul înlesnirilor la
plată
Pe perioada pentru care au fost
acordate înlesniri la plata obligațiilor fiscale restante se datorează dobânzi.
Norme metodologice:
118.1. Pe perioada amânării și/sau
eșalonării la plata obligațiilor fiscale restante se datorează dobânzi
calculate începând cu data aprobării de către organul competent a înlesnirii
acordate și până la data efectuării ultimei plăți datorate.
118.2. Dobânzile datorate pe
perioada amânării sau eșalonării la plată a obligațiilor fiscale se calculează
de către organele competente care aprobă înlesnirea la plată, urmând ca acestea
să fie comunicate debitorului. Dobânzile se achită lunar, inclusiv pe
perioada de grație acordată la eșalonare și pe perioada amânării la plată, conform
graficelor care constituie anexă la documentul de aprobare a înlesnirilor la
plată. Nu se datorează dobânzi pentru amânarea sau eșalonarea la plată a
dobânzilor și a penalităților de întârziere.
118.3. Până la data aprobării de
către organul competent a înlesnirii la plată debitorul datorează dobânzi conform
prevederilor art. 115 din Codul de procedură fiscală.
118.4. În situația în care
debitorul beneficiar al unei înlesniri la plată achită debitul integral într-o
perioadă mai mică decât cea acordată prin înlesnire, organul fiscal competent
va recalcula cuantumul dobânzilor în funcție de data la care a fost făcută
plata.
118.5. Calculul dobânzilor
datorate pe perioada amânării sau eșalonării la plată se face pentru fiecare
termen de plată lunar, inclusiv pe perioada de grație sau pe perioada amânării
la plată, prin înmulțirea soldului rămas de plată la termenul anterior ratei curente
cu numărul de zile calendaristice ale intervalului de timp și cu nivelul cotei dobânzii,
conform exemplului următor:
118.6. Se consideră, de
exemplu, o înlesnire acordată în următoarele condiții:
a) data aprobării înlesnirii:
13 ianuarie 2005;
b) eșalonare pe 12 luni, cu o
perioadă de grație de 6 luni;
c) suma eșalonată: 12.000.000
lei;
d) cota dobânzii: 0,06%/zi.
Termen de plată |
Rata debitului −
lei − |
Sold
(suma rămasă de plată) −
lei − |
Nr. de zile calendaristice |
Nivelul
cotei dobânzii |
Dobânda
datorată −
lei − |
15
februarie 2005 |
0 |
12.000.000 |
33 |
0,06% |
237.600 |
15 martie
2005 |
0 |
12.000.000 |
28 |
0,06% |
201.600 |
15
aprilie 2005 |
0 |
12.000.000 |
32 |
0,06% |
223.200 |
13 mai
2005 |
0 |
12.000.000 |
30 |
0,06% |
201.600 |
15 iunie
2005 |
0 |
12.000.000 |
29 |
0,06% |
237.600 |
15 iulie
2005 |
0 |
12.000.000 |
32 |
0,06% |
216.000 |
15 august
2005 |
2.000.000 |
10.000.000 |
31 |
0,06% |
223.200 |
15
septembrie 2005 |
2.000.000 |
8.000.000 |
31 |
0,06% |
186.000 |
14
octombrie 2005 |
2.000.000 |
6.000.000 |
30 |
0,06% |
139.200 |
15
noiembrie 2005 |
2.000.000 |
4.000.000 |
30 |
0,06% |
115.200 |
15
decembrie 2005 |
2.000.000 |
2.000.000 |
31 |
0,06% |
72.000 |
12
ianuarie 2006 |
2.000.000 |
0 |
31 |
0,06% |
34.800 |
TOTAL: |
12.000.000 |
|
|
|
2.088.000 |
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 119
Dobânzi în cazul sumelor de
restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit
sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare
expirării termenului prevăzut de art. 112 alin. (2) sau art. 199,
după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Nivelul dobânzii este cel
prevăzut la art. 115 alin. (5) și se suportă din același buget și
același venit bugetar din care se restituie ori se rambursează, după caz,
sumele solicitate de către plătitori.
Norme metodologice:
119.1. Dobânda se calculează pentru
fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la
art. 112 alin. (2) și art. 199 din Codul de procedură
fiscală până la data stingerii inclusiv a obligației de plată prin compensare,
restituire sau rambursare.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 120
Penalități de întârziere
(1) Plata cu întârziere a obligațiilor
fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere de 0,5% pentru fiecare
lună și/sau pentru fiecare fracțiune de lună de întârziere, începând cu data de
întâi a lunii următoare scadenței acestora până la data stingerii acestora
inclusiv. Penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor.
(2) Pentru situațiile prevăzute
la art. 115 alin. (3) și (4) penalităților de întârziere li
se aplică regimul stabilit pentru dobânzi.
(3) Penalitatea de întârziere
se datorează până la data începerii procedurii de executare silită.
(4) În cazul în care s-au
acordat înlesniri la plată, penalitatea de întârziere se datorează până la data
de întâi a lunii următoare celei în care s-au acordat înlesnirile. Nerespectarea
înlesnirilor la plată, așa cum au fost acordate, conduce la calculul penalităților
de întârziere de la data încetării, conform legii, a valabilității înlesnirilor.
(5) Nivelul penalității de
întârziere se poate modifica anual prin legea bugetului de stat.
Norme metodologice:
120.1. Pentru obligațiile
fiscale neplătite la termenul legal de plată, cu excepția dobânzilor, penalităților
și a amenzilor, se datorează o penalitate de întârziere de 0,5% pe fiecare lună
sau fracțiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare
celei în care acestea aveau scadența și până la data stingerii acestora inclusiv. De
exemplu, în cazul unei obligații fiscale cu termenul de plată scadent la data
de 25 martie, dacă suma a fost achitată între 1 aprilie și 30 aprilie, se datorează
penalitatea de întârziere corespunzătoare unei luni, iar dacă se achită în
perioada 1 mai−31 mai, se datorează penalitatea de întârziere corespunzătoare
pentru două luni.
120.2. Penalitatea de întârziere
pentru sumele neachitate la termen se datorează pentru luna în care s-a comunicat
către plătitor o somație de plată prin care, conform prevederilor art. 140
din Codul de procedură fiscală, începe executarea silită.
120.3. În cazul în care s-au
acordat înlesniri la plata obligațiilor fiscale pentru care nu s-a început
executarea silită, penalitatea de întârziere se datorează inclusiv pentru luna
în care a fost aprobată înlesnirea la plată.
Codul de procedură fiscală:
CAPITOLUL IV
Înlesniri la plată
ARTICOLUL
121
Înlesniri
la plata obligațiilor fiscale
(1) La cererea temeinic
justificată a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda pentru
obligațiile fiscale restante, atât înaintea începerii executării silite, cât și
în timpul efectuării acesteia, înlesniri la plată, în condițiile legii.
(2) La cererea temeinic justificată
a debitorilor, persoane fizice sau juridice, creditorii bugetari locali, prin autoritățile
administrației publice locale care administrează aceste bugete, pot acorda,
pentru obligațiile bugetare restante pe care le administrează, următoarele înlesniri
la plată:
a) eșalonări la plata
impozitelor, taxelor, chiriilor, redevențelor, contribuțiilor și a altor obligații
la bugetul local;
b) amânări la plata impozitelor,
taxelor, chiriilor, contribuțiilor și a altor obligații la bugetul local;
c) eșalonări la plata
dobânzilor și/sau a penalităților de orice fel, cu excepția dobânzilor datorate
pe perioada de eșalonare;
d) amânări și/sau scutiri ori
amânări și/sau reduceri de dobânzi și/sau penalități de întârziere, cu excepția
dobânzilor datorate pe perioada de amânare;
e) scutiri sau reduceri de
impozite și taxe locale, în condițiile legii.
(3) Procedura de acordare a
înlesnirilor la plată pentru creanțele bugetare locale se stabilește prin acte
normative speciale.
(4) Pentru acordarea
înlesnirilor la plată creditorii bugetari locali vor cere debitorilor
constituirea de garanții.
(5) Pentru obligațiile la bugetul
local, datorate și neachitate după data de 1 iulie 2003 de către persoanele fizice,
garanția este:
a) o sumă egală cu două rate
medii din eșalonare, reprezentând obligații bugetare locale eșalonate și dobânzi
calculate, în cazul eșalonărilor la plată;
b) o sumă rezultată din
raportul dintre contravaloarea debitelor amânate și dobânzile calculate și numărul
de luni aprobate pentru amânare la plată, în cazul amânărilor la plată.
(6) Pentru obligațiile la bugetul
local, datorate și neachitate după data de 1 iulie 2003 de către persoanele juridice,
garanția este de 100% din totalul creanței bugetare locale pentru care s-a
acordat înlesnirea.
CAPITOLUL V
Constituirea de garanții
ARTICOLUL
122
Constituirea de garanții
Organul fiscal solicită constituirea
unei garanții pentru:
a) suspendarea executării
silite în condițiile art. 143 alin. (6);
b) ridicarea măsurilor asigurătorii;
c) asumarea obligației de plată
de către altă persoană prin angajament de plată, în condițiile art. 25
alin. (2) lit. d);
d) în alte cazuri prevăzute de
lege.
ARTICOLUL
123
Tipuri de garanții
Garanțiile pentru luarea măsurilor
prevăzute la art. 122 se pot constitui, în condițiile legii, prin:
a) consemnarea de mijloace bănești
la o unitate a Trezoreriei Statului;
b) scrisoare de garanție bancară;
c) ipotecă asupra unor bunuri
imobile din țară;
d) gaj asupra unor bunuri
mobile;
e) fidejusiune.
Norme metodologice:
123.1. Contractele de ipotecă și/sau
de gaj vor fi încheiate cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute
de lege.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 124
Valorificarea garanțiilor
Organul competent, în condițiile
legii, se îndestulează din garanțiile depuse, dacă nu s-a realizat scopul
pentru care acestea au fost solicitate.
Norme metodologice:
124.1. Dacă nu s-a realizat
scopul pentru care s-au solicitat garanțiile prevăzute la art. 122 și 123
din Codul de procedură fiscală, organul competent va putea proceda la
valorificarea garanțiilor prin modalitățile și procedura prevăzute de dispozițiile
art. 154 alin. (2)−(7) și ale art. 155−167 din
același cod, care se aplică în mod corespunzător.
Codul de procedură fiscală:
CAPITOLUL VI
Măsuri asigurătorii
ARTICOLUL
125
Poprirea și sechestrul asigurătoriu
(1) Măsurile asigurătorii prevăzute
în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă,
de organele fiscale competente.
(2) Se dispun măsuri asigurătorii
sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile
și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor
acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să-și ascundă ori să-și
risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil
colectarea, precum și în cazul suspendării executării actului administrativ
prevăzute la art. 184.
(3) Aceste măsuri pot fi luate și
în cazul în care creanța nu a fost încă individualizată și nu a devenit scadentă. Măsurile
asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele
judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile
legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor
formalități. O dată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la
scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri
executorii.
(4) Măsurile asigurătorii se
dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul
fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul
creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi
ridicate.
(5) Decizia de instituire a măsurilor
asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal
competent.
(6) Măsurile asigurătorii
dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești
sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile
referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
(7) În cazul înființării
sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal
întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte
funciară.
(8) Înscrierea face opozabil
sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra
imobilului respectiv. Actele de dispoziție ce ar interveni ulterior
înscrierii prevăzute la alin. (7) sunt lovite de nulitate absolută.
(9) Dacă valoarea bunurilor
proprii ale debitorului nu acoperă integral creanța fiscală a bugetului general
consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute
de către debitor în proprietate comună cu terțe persoane, pentru cota-parte deținută
de acesta.
(10) Împotriva actelor prin
care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat
poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 168.
Norme metodologice:
125.1. Prin măsuri asigurătorii
se pot indisponibiliza bunuri și/sau venituri ale debitorului în scopul asigurării
colectării creanțelor fiscale.
125.2. În condițiile art. 125
alin. (2) din Codul de procedură fiscală, organele fiscale vor
dispune organelor de executare competente ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii.
125.3. Organul fiscal va dispune
luarea măsurilor asigurătorii printr-o decizie motivată, aprobată de conducătorul
acestuia, care va fi comunicată de îndată organelor de executare competente
potrivit legii.
125.4. Decizia va cuprinde, pe lângă
elementele prevăzute la art. 42 alin. (2) din Codul de procedură
fiscală, și următoarele mențiuni:
a) nivelul estimat sau stabilit
al creanței fiscale;
b) mențiunea că prin
constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz,
măsurile asigurătorii vor fi ridicate; garanțiile care se constituie sunt cele
prevăzute la art. 123 din Codul de procedură fiscală.
125.5. Decizia va fi întocmită
în două exemplare, dintre care un exemplar se va comunica organului de
executare coordonator, astfel cum este prevăzut la art. 132 alin. (5) din
Codul de procedură fiscală, iar un exemplar se va păstra la organul care a dispus
instituirea măsurilor asigurătorii. În cazul în care debitorul are bunuri
pe raza teritorială a altor organe de executare, organul de executare coordonator
va comunica acestora copii certificate de pe decizie în vederea ducerii la
îndeplinire a măsurilor asigurătorii. Această prevedere se aplică și în cazul
terților popriți.
125.6. Măsurile asigurătorii se
duc la îndeplinire de îndată de către organele de executare competente potrivit
legii, care vor proceda la indisponibilizarea bunurilor mobile și/sau imobile,
precum și a veniturilor urmăribile, potrivit legii.
125.7. O dată cu ducerea la
îndeplinire a măsurilor asigurătorii organul de executare comunică debitorului decizia
emisă de organul care a dispus instituirea măsurilor asigurătorii ori, după
caz, copia certificată a actului prin care instanța judecătorească sau alte
organe competente au dispus măsuri asigurătorii.
125.8. Despre ducerea la îndeplinire
a măsurilor asigurătorii se va înștiința instanța judecătorească, organul fiscal
sau alte organe competente interesate care au dispus aceste măsuri.
125.9. În cazul în care, cu
ocazia ducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii, se constată că bunurile
și/sau veniturile debitorului nu sunt suficiente sau lipsesc în totalitate,
organul de executare va încheia un proces-verbal în care se vor consemna cele
constatate, înștiințându-se totodată organul care le-a dispus.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 126
Ridicarea măsurilor asigurătorii
Măsurile asigurătorii instituite
potrivit art. 125 se ridică, prin decizie motivată, de către creditorii
fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea
garanției prevăzute la art. 123, după caz.
Norme metodologice:
126.1. Măsurile asigurătorii
dispuse vor fi ridicate de către organul de executare competent, în tot sau în
parte, în baza deciziei motivate emise de organul care le-a dispus, care va fi
comunicată tuturor celor cărora le-a fost comunicată decizia de dispunere a măsurilor
sau celelalte acte de executare în legătură cu acestea.
Codul de procedură fiscală:
CAPITOLUL VII
Prescripția dreptului de a cere executarea
silită și a dreptului de a cere compensarea sau restituirea
ARTICOLUL
127
Începerea
termenului de prescripție
(1) Dreptul de a cere executarea
silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1
ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
(2) Termenul de prescripție
prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.
ARTICOLUL
128
Suspendarea termenului de
prescripție
Termenul de prescripție prevăzut la art. 127
se suspendă:
a) în cazurile și în condițiile
stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune;
b) în cazurile și în condițiile
în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanța
judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;
c) pe perioada valabilității
înlesnirii acordate potrivit legii;
d) cât timp debitorul își
sustrage veniturile și bunurile de la executarea silită;
e) în alte cazuri prevăzute de
lege.
ARTICOLUL
129
Întreruperea
termenului de prescripție
Termenul de prescripție prevăzut la art. 127
se întrerupe:
a) în cazurile și în condițiile
stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune;
b) pe data îndeplinirii de către
debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act
voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii
în orice alt mod a datoriei;
c) pe data îndeplinirii, în
cursul executării silite, a unui act de executare silită;
d) pe data întocmirii, potrivit
legii, a actului de constatare a insolvabilității contribuabilului;
e) în alte cazuri prevăzute de
lege.
ARTICOLUL
130
Efecte ale împlinirii termenului
de prescripție
(1) Dacă organul de executare constată
împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a
creanțelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare și la
scăderea acestora din evidența analitică pe plătitori.
(2) Sumele achitate de debitor
în contul unor creanțe fiscale, după împlinirea termenului de prescripție, nu
se restituie.
Norme metodologice:
130.1. Scăderea din evidența
analitică pe plătitori a creanțelor fiscale pentru care s-a împlinit termenul
de prescripție a dreptului de a cere executarea silită se va face pe baza unui
proces-verbal de constatare a împlinirii termenului de prescripție, însușit de șeful
compartimentului de specialitate, avizat de compartimentul juridic din cadrul aceluiași
organ fiscal sau din cadrul organului ierarhic superior, după caz, și care va
fi supus spre aprobare conducătorului organului fiscal, împreună cu dosarul.
130.2. Dosarul trebuie să
cuprindă toate documentele și informațiile necesare pentru constatarea
împlinirii termenului de prescripție, precum și procesul-verbal de constatare.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 131
Prescripția dreptului de a cere
compensarea sau restituirea
Dreptul contribuabililor de a cere
compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de
la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la
compensare sau restituire.
CAPITOLUL VIII
Stingerea creanțelor fiscale prin executare
silită
SECȚIUNEA 1
Dispoziții generale
ARTICOLUL 132
Organele de executare silită
(1) În cazul în care debitorul
nu-și plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale
competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acțiuni de executare
silită, potrivit prezentului cod.
(2) Organele fiscale care
administrează creanțe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile
asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită.
(3) Creanțele bugetare care se încasează,
se administrează, se contabilizează și se utilizează de instituțiile publice,
provenite din venituri proprii, precum și cele rezultate din raporturi juridice
contractuale se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la
îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită,
potrivit prevederilor prezentului cod.
(4) Organele prevăzute la alin. (2) și
(3) sunt denumite în continuare organe de executare silită.
(5) Pentru efectuarea
procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui
rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări
revenind organului de executare în a cărui rază teritorială își are domiciliul
fiscal debitorul. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, organul de executare
coordonator poate proceda la aplicarea acestei măsuri de executare asupra terțului
poprit, indiferent de locul unde își are domiciliul fiscal.
(6) Atunci când se constată că
există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la executare
silită a bunurilor și veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de
executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului
poate proceda la indisponibilizarea și executarea silită a acestora, indiferent
de locul în care se găsesc bunurile.
(7) Organul de executare coordonator
va sesiza în scris celelalte organe prevăzute la alin. (5), comunicându-le
titlul executoriu în copie certificată, situația debitorului, contul în care se
vor vira sumele încasate, precum și orice alte date utile pentru identificarea
debitorului și a bunurilor ori veniturilor urmăribile.
(8) În cazul în care asupra
acelorași venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât
pentru realizarea titlurilor executorii privind creanțe fiscale, cât și pentru
titluri ce se execută în condițiile prevăzute de alte dispoziții legale,
executarea silită se va face, potrivit dispozițiilor prezentului cod, de către organele
de executare prevăzute de acesta.
(9) Când se constată că
domiciliul fiscal al debitorului se află în raza teritorială a altui organ de
executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia,
înștiințându-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul
executoriu.
ARTICOLUL
133
Executarea silită în cazul
debitorilor solidari
(1) Organul de executare coordonator,
în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui rază teritorială își are domiciliul
fiscal debitorul despre care există indicii că deține mai multe venituri sau
bunuri urmăribile.
(2) Organul de executare coordonator
înscrie în întregime debitul în evidențele sale și ia măsuri de executare silită,
comunicând întregul debit organelor de executare în a căror rază teritorială se
află domiciliile fiscale ale celorlalți codebitori, aplicându-se dispozițiile art. 132.
(3) Organele de executare sesizate,
cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea acestuia într-o evidență nominală,
vor lua măsuri de executare silită și vor comunica organului de executare
coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea
acestora.
(4) Dacă organul de executare
coordonator, care ține evidența întregului debit, constată că acesta a fost
realizat prin actele de executare silită făcute de el însuși și de celelalte
organe sesizate potrivit alin. (3), el este obligat să ceară în scris
acestora din urmă să înceteze de îndată executarea silită.
ARTICOLUL
134
Executorii fiscali
(1) Executarea silită se face de
organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali. Aceștia
trebuie să dețină o legitimație de serviciu pe care trebuie să o prezinte în
exercitarea activității.
(2) Executorul fiscal este
împuternicit în fața debitorului și a terților prin legitimația de executor
fiscal și delegație emisă de organul de executare silită.
(3) În exercitarea atribuțiilor
ce le revin, pentru aplicarea procedurilor de executare silită, executorii
fiscali pot:
a) să intre în orice incintă de
afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta își păstrează
bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate
silit, precum și să analizeze evidența contabilă a debitorului în scopul
identificării terților care datorează sau dețin în păstrare venituri ori bunuri
ale debitorului;
b) să intre în toate încăperile
în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum și
să cerceteze toate locurile în care acesta își păstrează bunurile;
c) să solicite și să cerceteze
orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea
bunurilor proprietate a debitorului.
(4) Executorul fiscal poate intra
în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reședința unei persoane fizice, cu
consimțământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare va cere
autorizarea instanței judecătorești competente potrivit dispozițiilor Codului
de procedură civilă.
(5) Accesul executorului fiscal
în locuință, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului,
persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6,00−20,00, în
orice zi lucrătoare. Executarea începută va putea continua în aceeași zi
sau în zilele următoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării
unor bunuri, accesul în încăperile debitorului va avea loc și la alte ore decât
cele menționate, precum și în zilele nelucrătoare, în baza autorizației prevăzute
la alin. (4).
(6) În absența debitorului sau
dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la alin. (3),
executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezența unui reprezentant al
poliției ori al jandarmeriei sau a altui agent al forței publice și a doi martori
majori, fiind aplicabile prevederile alin. (4) și (5).
ARTICOLUL
135
Executarea silită împotriva unei
asocieri fără personalitate juridică
Pentru executarea silită a creanțelor
fiscale datorate de o asociere fără personalitate juridică, chiar dacă există
un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile
mobile și imobile ale asocierii, cât și bunurile personale ale membrilor
acesteia.
ARTICOLUL
136
Titlul executoriu și condițiile
pentru începerea executării silite
(1) Executarea silită a creanțelor
fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit
prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui
rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care,
potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(2) Titlul de creanță devine
titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului
de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut
de lege.
(3) Executarea silită începe
numai după ce organul fiscal a transmis debitorului înștiințarea de plată prin
care i se comunică acestuia suma datorată, iar după înștiințare au trecut 15
zile de la comunicare.
(4) Înștiințarea de plată este
act premergător executării silite.
(5) Titlul executoriu emis
potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conține, pe
lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2), următoarele: codul de
identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de
identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal
al puterii executorii a titlului.
(6) Pentru debitorii obligați
în mod solidar la plata creanțelor fiscale se va întocmi un singur titlu
executoriu.
(7) Titlurile executorii emise
de alte organe competente, care privesc creanțe fiscale, se transmit în termen
de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii,
organelor prevăzute la art. 132.
(8) În cazul în care titlurile
executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 33 alin. (1) nu
cuprind unul dintre următoarele elemente: numele și prenumele sau denumirea
debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau
sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis
și dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată
titlurile executorii organelor emitente.
(9) În cazul în care titlul
executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de
executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.
(10) În cazul în care instituțiile
publice transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare
silită organelor fiscale, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de
stat sau local, după caz.
(11) În cazul în care autoritățile
administrației publice locale transmit titluri executorii privind venituri
proprii spre executare silită organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale
de Administrare Fiscală, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de
stat.
Norme metodologice:
136.1. Titlul executoriu se
întocmește de organul de executare pentru fiecare tip de creanță fiscală
reprezentând impozite, taxe, contribuții, alte venituri bugetare, precum și accesoriile
acestora.
136.2. În cazul în care există
debitori care răspund solidar pentru aceeași creanță fiscală, organul de
executare competent emite un singur titlu executoriu, făcând mențiune despre numele
și prenumele sau denumirea tuturor debitorilor.
136.3. Titlurile executorii se
transmit printr-o adresă, care trebuie să cuprindă:
a) denumirea completă a
emitentului;
b) temeiul legal al
transmiterii titlului executoriu spre executare;
c) numele și prenumele sau
denumirea debitorului;
d) domiciliul sau sediul
debitorului;
e) alte elemente de
identificare a acestuia: seria și numărul actului de identitate sau, după caz,
codul de identificare fiscală etc.;
f) natura debitului și suma de
plată;
g) alte informații necesare
încasării creanțelor fiscale prin executare silită: bunuri urmăribile, surse de
venituri, depozite bancare etc.
136.4. Atunci când este cazul,
împreună cu titlurile executorii se vor transmite și copii certificate de pe procesele-verbale
de ducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 137
Reguli privind executarea silită
(1) Executarea silită se poate
întinde asupra tuturor veniturilor și bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile
potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura
necesară pentru realizarea creanțelor fiscale și a cheltuielilor de executare.
(2) Bunurile supuse unui regim
special de circulație pot fi urmărite numai cu respectarea condițiilor prevăzute
de lege.
(3) În cadrul procedurii de
executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalitățile de
executare silită prevăzute de prezentul cod.
(4) Executarea silită a creanțelor
fiscale nu se perimează.
(5) Executarea silită se desfășoară
până la stingerea creanțelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor,
penalităților de întârziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit
legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
(6) În cazul în care prin
titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalități de întârziere
sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate
de către organul de executare și consemnate într-un proces-verbal care
constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.
(7) Față de terți, inclusiv față
de stat, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un
grad de prioritate care se stabilește de la momentul în care acestea au fost făcute
publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.
ARTICOLUL
138
Obligația de informare
În vederea începerii executării silite,
organul de executare competent se poate folosi de mijloacele de probă prevăzute
la art. 48, în vederea determinării averii și a venitului debitorului. La
cererea organului fiscal, debitorul este obligat să furnizeze în scris, pe
propria răspundere, informațiile solicitate.
ARTICOLUL
139
Precizarea naturii debitului
În toate actele de executare silită
trebuie să se indice titlul executoriu și să se arate natura și cuantumul debitului
ce face obiectul executării.
ARTICOLUL
140
Somația
(1) Executarea silită începe
prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea
somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația
este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.
(2) Somația cuprinde, pe lângă
elementele prevăzute la art. 42 alin. (2), următoarele: numărul dosarului
de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care
cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum și indicarea
consecințelor nerespectării acesteia.
ARTICOLUL
141
Drepturi și obligații ale terțului
Terțul nu se poate opune sechestrării
unui bun al debitorului, invocând un drept de gaj, drept de ipotecă sau un
privilegiu. Terțul va participa la distribuirea sumelor rezultate din
valorificarea bunului, potrivit legii.
ARTICOLUL
142
Evaluarea bunurilor supuse
executării silite
(1) Înaintea valorificării bunurilor,
acestea vor fi evaluate. În acest scop, organul de executare va apela la organe
și persoane de specialitate, care sunt obligate să își îndeplinească atribuțiile
ce le revin în acest sens. Dispozițiile art. 53 se aplică în mod
corespunzător.
(2) Organul de executare va
actualiza prețul de evaluare ținând cont de rata inflației.
(3) Atunci când se consideră
necesar, organul de executare va proceda la o nouă evaluare.
Norme metodologice:
142.1. Documentul prin care se
efectuează evaluarea se anexează la procesul-verbal de sechestru. Organul
de executare va transmite o copie de pe acest document debitorului.
142.2. Organul de executare va
proceda la o nouă evaluare în situații cum sunt: când se constată modificări ale
prețurilor de circulație pe piața liberă a bunurilor, când valoarea bunului s-a
modificat prin deteriorări sau prin amenajări. Prevederile art. 142
alin. (1) din Codul de procedură fiscală se aplică în mod corespunzător.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 143
Suspendarea, întreruperea sau
încetarea executării silite
(1) Executarea silită se poate
suspenda, întrerupe sau poate înceta în cazurile prevăzute de prezentul cod.
(2) Executarea silită se
suspendă:
a) când suspendarea a fost
dispusă de instanță sau de creditor, în condițiile legii;
b) la data comunicării aprobării
înlesnirii la plată, în condițiile legii;
c) în cazul prevăzut la art. 151;
d) în alte cazuri prevăzute de
lege.
(3) Executarea silită se
întrerupe:
a) la data declarării stării de
insolvabilitate a debitorului;
b) în alte cazuri prevăzute de
lege.
(4) Executarea silită încetează
dacă:
a) s-au stins integral obligațiile
fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligațiile de plată accesorii,
cheltuielile de executare și orice alte sume stabilite în sarcina debitorului,
potrivit legii;
b) a fost desființat titlul
executoriu;
c) în alte cazuri prevăzute de
lege.
(5) În cazul în care popririle
înființate de organul de executare generează imposibilitatea debitorului de a-și
continua activitatea economică, cu consecințe sociale deosebite, creditorul
fiscal poate dispune, la cererea debitorului și ținând seama de motivele
invocate de acesta, fie suspendarea temporară totală, fie suspendarea temporară
parțială a executării silite prin poprirea conturilor bancare.
(6) O dată cu cererea de
suspendare prevăzută la alin. (5) debitorul va indica bunurile libere
de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării, sau alte garanții prevăzute de
lege.
Norme metodologice:
143.1. În cazul în care se constată
împlinirea termenului de prescripție, se va proceda potrivit art. 130 din
Codul de procedură fiscală.
143.2. În cazul prevăzut de art. 143
alin. (5) din Codul de procedură fiscală, organele competente să
dispună suspendarea popririi pentru creanțele fiscale administrate de
Ministerul Finanțelor Publice sunt direcțiile generale ale finanțelor publice
județene, a municipiului București și Direcția generală de administrare a
marilor contribuabili, după caz, cu aprobarea directorului executiv. Pentru
creanțele bugetelor locale, competența de a aproba suspendarea popririi aparține
reprezentantului legal al creditorului local. În cazul creanțelor
administrate de organele vamale, cererile de suspendare a executării silite prin
poprire sunt soluționate de către direcția regională vamală în a cărei rază
teritorială își are domiciliul fiscal debitorul și sunt aprobate de conducătorul
acesteia. Pentru creanțele bugetului general consolidat, administrate de
alte organe sau instituții, cererile se aprobă de către conducătorul organului
sau al instituției respective.
143.3. Cererea debitorului de
suspendare a executării silite se depune la organul de executare în a cărui rază
teritorială se află domiciliul fiscal al acestuia și trebuie să cuprindă:
a) datele de identificare a debitorului,
respectiv denumirea, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală, precum și
alte date necesare;
b) solicitarea expresă a
suspendării popririi conturilor bancare;
c) precizarea băncilor și a
tuturor conturilor bancare deschise la acestea;
d) indicarea expresă a
bunurilor mobile/imobile libere de orice sarcini, aflate în proprietatea
debitorului, în vederea sechestrării acestora, precum și orice alte garanții constituite
în formele prevăzute la art. 123 din Codul de procedură fiscală, potrivit
legii, de debitor sau de terțe persoane în favoarea debitorului, după caz;
e) motivele invocate în susținerea
cererii.
143.4. Cererea va fi însoțită
de următoarele documente:
a) copii legalizate de pe
actele care atestă dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile
oferite de debitor drept garanție în vederea sechestrării;
b) dovada, în original, că
bunurile oferite drept garanție nu sunt grevate de sarcini, emisă în condițiile
legii;
c) când este cazul, alte documente
care atestă constituirea altor garanții legale de către debitor sau terțe persoane. În
cazul în care garanțiile sunt constituite, potrivit legii, de terțe persoane,
acestea trebuie să facă dovada că nu au obligații fiscale restante;
d) situația privind soldurile
conturilor de disponibil și/sau de depozit în lei și în valută la data
depunerii cererii;
e) copie certificată de pe
ultima balanță de verificare lunară;
f) situația analitică a creanțelor
debitorului;
g) orice alte documente și date
considerate utile pentru soluționarea cererii;
h) declarație pe propria răspundere
privind cota de participare a debitorului la capitalul social al altor societăți
comerciale, capitalul social subscris și cel vărsat.
143.5. Cererea debitorului și
documentele anexate se vor transmite de către organele de executare competente să
aplice procedura de executare silită organelor competente să dispună
suspendarea potrivit pct. 143.2, însoțite și de următoarele documente:
a) copii certificate de pe
actele de executare silită a debitorului;
b) referatul motivat, întocmit
de organul de executare competent să aplice procedura de executare silită prin poprire,
împreună cu propunerile acestuia.
143.6. În baza cererii și a
documentelor prezentate în susținerea acesteia, organele competente să dispună suspendarea
executării silite prin poprire asupra conturilor bancare pot dispune această măsură
în condițiile pct. 143.2, comunicând totodată, în scris, atât debitorului,
organului de executare competent, cât și băncilor la care debitorul își are
deschise conturile bancare care fac obiectul suspendării popririi, proporția în
care sumele indisponibilizate sunt supuse măsurii de suspendare a popririi și
termenul de valabilitate a măsurii aprobate.
De la data primirii comunicării băncile
vor duce la îndeplinire măsura de suspendare a popririi, reluând procedura de
executare silită prin poprire după expirarea perioadei de suspendare.
Cu 10 zile înainte de expirarea
termenului de aplicare a suspendării, organul de executare competent va comunica
băncii reluarea procedurii de executare silită prin poprire în situația în care
creanțele fiscale nu au fost stinse în întregime prin modalitățile prevăzute de
lege.
Codul de procedură fiscală:
SECȚIUNEA a
2-a
Executarea silită prin poprire
ARTICOLUL 144
Executarea silită a sumelor ce
se cuvin debitorilor
(1) Sunt supuse executării
silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități
bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale,
deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane
sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor
raporturi juridice existente.
(2) În cazul sumelor urmăribile
reprezentând venituri și disponibilități în valută, băncile sunt autorizate să efectueze
convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimțământul titularului de
cont, la cursul de schimb afișat de acestea pentru ziua respectivă.
(3) Sumele ce reprezintă
venituri bănești ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat,
pensiile de orice fel, precum și ajutoarele sau indemnizațiile cu destinație specială
sunt supuse urmăririi numai în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
(4) Poprirea asupra veniturilor
debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către
organul de executare printr-o adresă care va fi trimisă prin scrisoare
recomandată, cu dovada de primire, terțului poprit, împreună cu o copie certificată
de pe titlul executoriu. Totodată va fi înștiințat și debitorul despre înființarea
popririi.
(5) Poprirea nu este supusă
validării.
(6) Poprirea înființată
anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie prin comunicarea copiei
certificate de pe titlul executoriu, făcută terțului poprit, și înștiințarea despre
aceasta a debitorului.
(7) Terțul poprit este obligat
ca, în termen de 5 zile de la primirea comunicării ce i s-a făcut potrivit alin. (4) și
(6), să înștiințeze organul de executare dacă datorează vreo sumă de bani cu
orice titlu debitorului.
(8) Poprirea se consideră
înființată la data la care terțul poprit, prin înștiințarea trimisă organului
de executare, confirmă că datorează sume de bani debitorului sau la data expirării
termenului prevăzut la alin. (7).
(9) După înființarea popririi
terțul poprit este obligat să facă de îndată reținerile prevăzute de lege și să
vireze sumele reținute în contul indicat de organul de executare, comunicând
totodată în scris despre existența altor creditori.
(10) În cazul în care sumele
datorate debitorului sunt poprite de mai mulți creditori, terțul poprit îi va
anunța în scris despre aceasta pe creditori și va proceda la distribuirea
sumelor potrivit ordinii de preferință prevăzute la art. 166.
(11) Pentru stingerea creanțelor
fiscale debitorii deținători de conturi bancare pot fi urmăriți prin poprire asupra
conturilor bancare, prevederile alin. (4) aplicându-se în mod corespunzător. În
acest caz, o dată cu comunicarea somației și a titlului executoriu, făcută debitorului
potrivit art. 43, o copie certificată de pe acest titlu va fi comunicată băncii
la care se află deschis contul debitorului. Despre această măsură va fi înștiințat
și debitorul.
(12) În măsura în care este
necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii potrivit alin. (11),
sumele existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice în
conturile în lei și în valută sunt indisponibilizate. Din momentul indisponibilizării,
respectiv de la data și ora primirii adresei de înființare a popririi asupra
disponibilităților bănești, băncile nu vor proceda la decontarea documentelor
de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, și nu vor accepta
alte plăți din conturile acestora până la achitarea integrală a obligațiilor fiscale,
cu excepția sumelor necesare plății drepturilor salariale.
(13) Dacă debitorul face plata
în termenul prevăzut în somație, organul de executare va înștiința de îndată în
scris băncile pentru sistarea totală sau parțială a indisponibilizării
conturilor și reținerilor. În caz contrar banca este obligată să procedeze
conform dispozițiilor alin. (12).
(14) În situația în care
titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeași zi, băncile vor urmări
executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.
(15) Dispozițiile alin. (10) se
aplică în mod corespunzător.
Norme metodologice:
144.1. Când debitorii dețin
titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale urmăribile, organul de
executare poate proceda la aplicarea măsurilor de executare silită prin
poprirea veniturilor rezultate din acestea. În acest caz terțul poprit
este societatea comercială și/sau autoritatea publică emitentă și/sau
intermediară a titlurilor de valoare respective.
144.2. Dacă debitorul are
conturi deschise la mai multe bănci sau urmează să încaseze venituri rezultate
din titluri de valoare ori alte bunuri mobile necorporale de la terțe persoane
juridice pentru realizarea creanței fiscale, în măsura în care este necesar,
executarea silită prin poprire se poate întinde concomitent asupra mai multor
conturi bancare ori asupra mai multor terți popriți.
144.3. Adresa de înființare a
popririi va cuprinde:
a) denumirea și sediul
organului de executare;
b) numărul și data emiterii;
c) denumirea și sediul sau numele,
prenumele și domiciliul terțului poprit;
d) temeiul legal al executării
silite prin poprire;
e) datele de identificare a
debitorului;
f) numărul și data titlului
executoriu, precum și organul emitent;
g) natura creanței fiscale;
h) cuantumul creanței fiscale
pentru care s-a înființat poprirea, când acesta este mai mic decât cel evidențiat
în titlul executoriu, ca urmare a stingerii parțiale a debitului;
i) contul în care urmează a se
vira suma reținută;
j) semnătura și ștampila
organului de executare.
144.4. Salariile și alte
venituri periodice realizate din muncă, pensiile, precum și alte sume ce se plătesc
periodic și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale debitorului
sunt urmăribile în condițiile prevăzute de art. 409 din Codul de procedură
civilă.
144.5. În cazul în care
debitorul își schimbă locul de muncă sau este pensionat, continuarea urmăririi
prin poprire are loc potrivit art. 455 din Codul de procedură civilă.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 145
Executarea silită a terțului poprit
(1) Dacă terțul poprit înștiințează
organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau
nu respectă dispozițiile art. 144 alin. (9)−(15), precum și în cazul
în care invocă alte neregularități în legătură cu drepturile și obligațiile părților
privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază
teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului
de executare ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, va
pronunța menținerea sau desființarea popririi.
(2) Judecata se face de urgență
și cu precădere.
(3) Pe baza hotărârii de menținere
a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe
executarea silită a terțului poprit, în condițiile prezentului cod.
SECȚIUNEA a 3-a
Executarea silită a bunurilor
mobile
ARTICOLUL 146
Executarea silită a bunurilor
mobile
(1) Sunt supuse executării
silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepțiile prevăzute de lege.
(2) În cazul debitorului persoană
fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieții și muncii
debitorului, precum și familiei sale:
a) bunurile mobile de orice fel
care servesc la continuarea studiilor și la formarea profesională, precum și cele
strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupații cu caracter
permanent, inclusiv cele necesare desfășurării activității agricole, cum sunt uneltele,
semințele, îngrășămintele, furajele și animalele de producție și de lucru;
b) bunurile strict necesare
uzului personal sau casnic al debitorului și familiei sale, precum și obiectele
de cult religios, dacă nu sunt mai multe de același fel;
c) alimentele necesare
debitorului și familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă
exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;
d) combustibilul necesar
debitorului și familiei sale pentru încălzit și pentru prepararea hranei,
socotit pentru 3 luni de iarnă;
e) obiectele necesare
persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;
f) bunurile declarate neurmăribile
prin alte dispoziții legale.
(3) Bunurile debitorului persoană
fizică necesare desfășurării activității de comerț nu sunt exceptate de la executare
silită.
(4) Executarea silită a
bunurilor mobile se face prin sechestrarea și valorificarea acestora, chiar dacă
acestea se află la un terț. Sechestrul se instituie printr-un proces verbal.
(5) Pentru bunurile mobile
anterior sechestrate ca măsură asigurătorie nu este necesară o nouă sechestrare.
(6) Executorul fiscal, la
începerea executării silite, este obligat să verifice dacă bunurile prevăzute
la alin. (5) se găsesc la locul aplicării sechestrului și dacă nu au
fost substituite sau degradate, precum și să sechestreze alte bunuri ale
debitorului, în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente
pentru stingerea creanței.
(7) Bunurile nu vor fi
sechestrate dacă prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât
cheltuielile executării silite.
(8) Prin sechestrul înființat
asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândește un drept de gaj care
conferă acestuia în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de
gaj în sensul prevederilor dreptului comun.
(9) De la data întocmirii
procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât
timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri
decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea
acestei interdicții atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă.
(10) Actele de dispoziție care
ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute la alin. (9) sunt
lovite de nulitate absolută.
(11) În cazurile în care nu au fost
luate măsuri asigurătorii pentru realizarea integrală a creanței fiscale și la începerea
executării silite se constată că există pericolul evident de înstrăinare,
substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor urmăribile ale
debitorului, sechestrarea lor va fi aplicată o dată cu comunicarea somației.
Norme metodologice
146.1. În cazul bunurilor care
au un regim special de circulație, organele de executare vor sesiza de îndată organele
competente potrivit dispozițiilor art. 3713 alin. 2 din Codul de procedură
civilă.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 147
Procesul-verbal de sechestru
(1) Procesul-verbal de sechestru
va cuprinde:
a) denumirea organului de
executare, indicarea locului, a datei și a orei când s-a făcut sechestrul;
b) numele și prenumele
executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimației și al delegației;
c) numărul dosarului de
executare, data și numărul de înregistrare a somației, precum și titlul
executoriu în baza căruia se face executarea silită;
d) temeiul legal în baza căruia
se face executarea silită;
e) sumele datorate pentru a căror
executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând dobânzi și penalități
de întârziere, menționându-se și cota acestora, precum și actul normativ în
baza căruia a fost stabilită obligația de plată;
f) numele, prenumele și
domiciliul debitorului persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale persoanei
majore ce locuiește împreună cu debitorul sau denumirea și sediul debitorului, numele,
prenumele și domiciliul altor persoane majore care au fost de față la aplicarea
sechestrului, precum și alte elemente de identificare a acestor persoane;
g) descrierea bunurilor mobile
sechestrate și indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea
executorului fiscal, pentru identificarea și individualizarea acestora, menționându-se
starea de uzură și eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum și
dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia
ori ridicarea de la locul unde se află, sau de administrare ori conservare a
acestora, după caz;
h) mențiunea că evaluarea se va
face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul
fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunoștințe de
specialitate;
i) mențiunea făcută de debitor
privind existența sau inexistența unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu,
după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile
sechestrate;
j) numele, prenumele și adresa
persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum și locul de depozitare a
acestora, după caz;
k) eventualele obiecții făcute
de persoanele de față la aplicarea sechestrului;
l) mențiunea că, în cazul în
care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru
debitorul nu plătește obligațiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor
sechestrate;
m) semnătura executorului fiscal
care a aplicat sechestrul și a tuturor persoanelor care au fost de față la sechestrare. Dacă
vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul
fiscal va menționa această împrejurare.
(2) Câte un exemplar al
procesului-verbal de sechestru se predă debitorului sub semnătură sau i se
comunică la domiciliul ori sediul acestuia, precum și, atunci când este cazul,
custodelui, acesta din urmă semnând cu mențiunea de primire a bunurilor în păstrare.
(3) În vederea valorificării
organul de executare este obligat să verifice dacă bunurile sechestrate se găsesc
la locul menționat în procesul-verbal de sechestru, precum și dacă nu au fost
substituite sau degradate.
(4) Când bunurile sechestrate găsite
cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru realizarea creanței fiscale, organul
de executare va face investigațiile necesare pentru identificarea și urmărirea
altor bunuri ale debitorului.
(5) Dacă se constată că
bunurile nu se găsesc la locul menționat în procesul-verbal de sechestru sau
dacă au fost substituite sau degradate, executorul fiscal încheie proces-verbal
de constatare. Pentru bunurile găsite cu prilejul investigațiilor
efectuate conform alin. (4) se va încheia procesul-verbal de
sechestru.
(6) Dacă se sechestrează și bunuri
gajate pentru garantarea creanțelor altor creditori, organul de executare le va
trimite și acestora câte un exemplar din procesul-verbal de sechestru.
(7) Executorul fiscal care
constată că bunurile fac obiectul unui sechestru anterior va consemna aceasta
în procesul-verbal, la care va anexa o copie de pe procesele verbale de
sechestru respective. Prin același proces verbal executorul fiscal va
declara sechestrate, când este necesar, și alte bunuri pe care le va identifica.
(8) Bunurile înscrise în
procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se consideră sechestrate și
în cadrul noii executări silite.
(9) În cazul în care executorul
fiscal constată că în legătură cu bunurile sechestrate s-au săvârșit fapte care
pot constitui infracțiuni va consemna aceasta în procesul verbal de sechestru și
va sesiza de îndată organele de urmărire penală competente.
ARTICOLUL
148
Custodele
(1) Bunurile mobile sechestrate
vor putea fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei
persoane desemnate de organul de executare sau de executorul fiscal, după caz,
ori vor fi ridicate și depozitate de către acesta. Atunci când bunurile
sunt lăsate în custodia debitorului sau a altei persoane desemnate conform
legii și când se constată că există pericol de substituire ori de degradare,
executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.
(2) În cazul în care bunurile
sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de valoare,
obiecte din metale prețioase, pietre prețioase, obiecte de artă, colecții de
valoare, acestea se ridică și se depun, cel târziu a doua zi lucrătoare, la
unitățile specializate.
(3) Cel care primește bunurile
în custodie va semna procesul-verbal de sechestru.
(4) În cazul în care custodele
este o altă persoană decât debitorul sau creditorul, organul de executare îi va
stabili acestuia o remunerație ținând seama de activitatea depusă.
SECȚIUNEA a 4-a
Executarea silită a bunurilor
imobile
ARTICOLUL 149
Executarea silită a bunurilor
imobile
(1) Sunt supuse executării silite
bunurile imobile proprietate a debitorului.
(2) Executarea silită imobiliară
se întinde de plin drept și asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute
de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât o dată cu
imobilul.
(3) În cazul debitorului
persoană fizică nu poate fi supus executării silite spațiul minim locuit de
debitor și familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
(4) Dispozițiile alin. (3) nu
sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea
creanțelor fiscale rezultate din săvârșirea de infracțiuni.
(5) Executorul fiscal care
aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispozițiile art. 146
alin. (9) și (10) și ale art. 147 alin. (1) și (2) fiind
aplicabile.
(6) Sechestrul aplicat asupra
bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală.
(7) Dreptul de ipotecă conferă
creditorului fiscal în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul
de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun.
(8) Pentru bunurile imobile
sechestrate organul de executare care a instituit sechestrul va solicita de
îndată biroului de carte funciară efectuarea inscripției ipotecare, anexând un
exemplar al procesului-verbal de sechestru.
(9) Biroul de carte funciară va
comunica organelor de executare, la cererea acestora, în termen de 10 zile, celelalte
drepturi reale și sarcini care grevează imobilul urmărit, precum și titularii
acestora, care vor fi înștiințați de către organul de executare și chemați la
termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil și distribuirea prețului.
(10) Creditorii debitorului, alții
decât titularii drepturilor menționate la alin. (9), sunt obligați ca, în
termen de 30 de zile de la înscrierea procesului-verbal de sechestru al bunului
imobil în evidențele de publicitate imobiliară, să comunice în scris organului
de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.
Norme metodologice:
149.1. Dispozițiile art. 489,
491, 493 și 496 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile în mod corespunzător.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 150
Instituirea
administratorului-sechestru
(1) La instituirea sechestrului și
în tot cursul executării silite, organul de executare poate numi un administrator
sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului
urmărit, a chiriilor, a arendei și a altor venituri obținute din administrarea
acestuia, inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv.
(2) Administrator-sechestru
poate fi numit creditorul, debitorul ori altă persoană fizică sau juridică.
(3) Administratorul-sechestru
va consemna veniturile încasate potrivit alin. (1) la unitățile
abilitate și va depune recipisa la organul de executare.
(4) Când administrator-sechestru
este numită o altă persoană decât creditorul sau debitorul, organul de executare
îi va fixa o remunerație ținând seama de activitatea depusă.
Norme metodologice:
150.1. Ori de câte ori este
necesar, administratorul sechestru este obligat să prezinte organului de
executare situația veniturilor și a cheltuielilor făcute cu administrarea bunului
imobil sechestrat.
150.2. Atribuțiile
administratorului-sechestru sunt cele stabilite prin art. 501, 502 și 600
din Codul de procedură civilă.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 151
Suspendarea executării silite a
bunurilor imobile
(1) După primirea
procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de
executare, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plata
integrală a creanțelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit
sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.
(2) De la data aprobării
cererii debitorului, executarea silită începută asupra bunului imobil se
suspendă.
(3) Pentru motive temeinice
organul de executare poate relua executarea silită imobiliară înainte de
expirarea termenului de 6 luni.
(4) Dacă debitorul persoană
juridică căruia i s-a aprobat suspendarea conform prevederilor alin. (2) se
sustrage ulterior de la executare silită sau își provoacă insolvabilitatea, se
vor aplica în mod corespunzător prevederile art. 27.
SECȚIUNEA a 5-a
Executarea silită a altor bunuri
ARTICOLUL 152
Executarea silită a fructelor
neculese și a recoltelor prinse de rădăcini
(1) Executarea silită a
fructelor neculese și a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale
debitorului, se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului cod
privind bunurile imobile.
(2) Pentru executarea silită a
recoltelor și a fructelor culese sunt aplicabile prevederile prezentului cod
privind bunurile mobile.
(3) Organul de executare va hotărî,
după caz, valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor așa cum sunt prinse
de rădăcini sau după ce vor fi culese.
ARTICOLUL
153
Executarea silită a unui
ansamblu de bunuri
(1) Bunurile mobile și/sau imobile
proprietate a debitorului pot fi valorificate în ansamblu dacă organul de executare
apreciază că astfel acestea pot fi vândute în condiții mai avantajoase.
(2) Pentru executarea silită a
bunurilor prevăzute la alin. (1) organul de executare va proceda la
sechestrarea acestora, potrivit prevederilor prezentului cod.
(3) Prevederile secțiunii a 3-a
privind executarea silită a bunurilor mobile și ale secțiunii a 4-a privind
executarea silită a bunurilor imobile, precum și ale art. 160 privind plata
în rate se aplică în mod corespunzător.
SECȚIUNEA a 6-a
Valorificarea bunurilor
ARTICOLUL 154
Valorificarea bunurilor
sechestrate
(1) În cazul în care creanța
fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii
procesului-verbal de sechestru, se va proceda, fără efectuarea altei formalități,
la valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepția situațiilor în care,
potrivit legii, s-a dispus desființarea sechestrului, suspendarea sau amânarea
executării silite.
(2) Pentru a realiza
executarea silită cu rezultate cât mai avantajoase, ținând seama atât de
interesul legitim și imediat al creditorului, cât și de drepturile și obligațiile
debitorului urmărit, organul de executare va proceda la valorificarea bunurilor
sechestrate în una dintre modalitățile prevăzute de dispozițiile legale în
vigoare și care, față de datele concrete ale cauzei, se dovedește a fi mai
eficientă.
(3) În sensul alin. (2) organul
de executare competent va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin:
a) înțelegerea părților;
b) vânzare în regim de consignație
a bunurilor mobile;
c) vânzare directă;
d) vânzare la licitație;
e) alte modalități admise de
lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitații, agenții
imobiliare sau societăți de brokeraj, după caz.
(4) Dacă au fost sechestrate
bunuri perisabile sau supuse degradării, acestea pot fi vândute în regim de urgență.
(5) Dacă din cauza unei
contestații sau a unei învoieli între părți data, locul sau ora vânzării
directe sau la licitație a fost schimbată de organul de executare, se vor face
alte publicații și anunțuri, potrivit art. 157.
(6) Vânzarea bunurilor
sechestrate se face numai către persoane fizice sau juridice care nu au obligații
fiscale restante.
(7) În sensul alin. (6),
în categoria obligațiilor fiscale restante nu se cuprind obligațiile fiscale
pentru care s-au acordat, potrivit legii, reduceri, amânări sau eșalonări la plată.
Norme metodologice:
154.1. Pentru valorificarea
produselor accizabile sunt aplicabile dispozițiile art. 137 alin. (2) din
Codul de procedură fiscală.
154.2. În cazul vânzării în
regim de consignație, organul de executare va preda bunurile mobile sechestrate
unității care se ocupă cu vânzarea în regim de consignație. Predarea se
face pe baza unui proces-verbal de predare primire, întocmit în două exemplare,
din care fiecare parte ia câte un exemplar.
154.3. Procesul-verbal de
predare-primire va cuprinde în mod obligatoriu următoarele date:
a) numele și prenumele
persoanelor între care are loc predarea-primirea bunurilor mobile;
b) datele de identificare a
persoanelor între care are loc predarea-primirea;
c) denumirea fiecărui bun mobil,
cu descrierea caracteristicilor sale;
d) valoarea fiecărui bun mobil;
e) data și locul predării-primirii
bunurilor mobile;
f) semnătura executorului
fiscal și a reprezentantului unității de vânzare în regim de consignație.
154.4. Dacă în perioada de
expunere spre vânzare debitorul achită suma datorată, organul de executare va comunica
de îndată unității de vânzare în regim de consignație să înceteze vânzarea
bunurilor. Bunurile mobile nevândute vor fi ridicate de către executorul
fiscal pe bază de proces-verbal de predare-primire.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 155
Valorificarea bunurilor potrivit
înțelegerii părților
(1) Valorificarea bunurilor
potrivit înțelegerii părților se realizează de debitorul însuși, cu acordul
organului de executare, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare
a creanței fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului
de executare propunerile ce i s-au făcut și nivelul de acoperire a creanțelor
fiscale, indicând numele și adresa potențialului cumpărător, precum și termenul
în care acesta din urmă va achita prețul propus.
(2) Prețul propus de cumpărător
și acceptat de organul de executare nu poate fi mai mic decât prețul de
evaluare.
(3) Organul de executare, după
analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), va comunica aprobarea
indicând termenul și contul bugetar în care prețul bunului va fi virat de cumpărător.
(4) Indisponibilizarea prevăzută
la art. 146 alin. (9) și (10) se ridică după creditarea
contului bugetar menționat la alin. (3).
ARTICOLUL
156
Valorificarea bunurilor prin
vânzare directă
(1) Valorificarea bunurilor prin
vânzare directă se poate realiza în următoarele cazuri:
a) pentru bunurile prevăzute la
art. 154 alin. (4);
b) înaintea începerii
procedurii de valorificare prin licitație, dacă se recuperează integral creanța
fiscală;
c) pe parcursul procedurii de
valorificare prin licitație sau după finalizarea ei, dacă bunul nu a fost
vândut și o persoană oferă cel puțin prețul de evaluare.
(2) Vânzarea directă se
realizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate.
(3) În cazul în care organul de
executare înregistrează în condițiile prevăzute la alin. (1) mai
multe cereri, va vinde bunul persoanei care oferă cel mai mare preț față de prețul
de evaluare.
Norme metodologice:
156.1. Pentru valorificarea
bunurilor prin vânzare directă către cumpărători, organul de executare va face
anunțul privind vânzarea, prevederile art. 157 alin. (1), (2), (3) și
(4) din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod corespunzător.
156.2. Vânzarea directă a
bunurilor se face chiar dacă se prezintă un singur cumpărător.
156.3. La vânzarea directă,
organul de executare va întocmi un proces-verbal, care constituie titlu de
proprietate și care cuprinde pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2) din
Codul de procedură fiscală și următoarele:
a) numărul dosarului de
executare silită;
b) titlul executoriu în temeiul
căruia se face executarea silită;
c) numele și domiciliul sau,
după caz, denumirea și sediul cumpărătorului;
d) codul de identificare fiscală
a debitorului și al cumpărătorului;
e) prețul la care s-a vândut
bunul și taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul;
f) datele de identificare a
bunului;
g) mențiunea că acest document
constituie titlu de proprietate și că poate fi înscris în cartea funciară;
h) semnătura cumpărătorului sau
a reprezentantului său legal, după caz.
156.4. Cumpărătorul va efectua
plata prețului convenit în contul bugetar indicat de organul de executare, în termenul
prevăzut de art. 159 alin. (1) din Codul de procedură fiscală. Un
exemplar al procesului-verbal se eliberează cumpărătorului a doua zi după
creditarea contului indicat de organul de executare.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 157
Vânzarea bunurilor la licitație
(1) Pentru valorificarea
bunurilor sechestrate prin vânzare la licitație organul de executare este
obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel puțin 10 zile înainte de data
fixată pentru desfășurarea licitației.
(2) Publicitatea vânzării se
realizează prin afișarea anunțului privind vânzarea la sediul organului de executare,
al primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la
sediul și domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul
decât cel unde se află bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în
cazul vânzării bunurilor imobile, și prin anunțuri într-un cotidian național de
largă circulație, într-un cotidian local, în pagina de Internet sau, după caz,
în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum și prin alte modalități
prevăzute de lege.
(3) Despre data, ora și locul
licitației vor fi înștiințați și debitorul, custodele,
administratorul-sechestru, precum și titularii drepturilor reale și ai
sarcinilor care grevează bunul urmărit.
(4) Anunțul privind vânzarea cuprinde,
pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2) și următoarele:
a) numărul dosarului de
executare silită;
b) bunurile care se oferă spre
vânzare și descrierea lor sumară;
c) prețul de evaluare ori prețul
de pornire a licitației, în cazul vânzării la licitație, pentru fiecare bun
oferit spre vânzare;
d) indicarea, dacă este cazul,
a drepturilor reale și a privilegiilor care grevează bunurile;
e) data, ora și locul vânzării;
f) invitația, pentru toți cei
care pretind vreun drept asupra bunurilor, să înștiințeze despre aceasta
organul de executare înainte de data stabilită pentru vânzare;
g) invitația către toți cei
interesați în cumpărarea bunurilor să se prezinte la termenul de vânzare la
locul fixat în acest scop și până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;
h) mențiunea că ofertanții sunt
obligați să depună, în cazul vânzării prin licitație, până la termenul de
vânzare, o taxă de participare reprezentând 10% din prețul de pornire a licitației;
i) mențiunea că toți cei interesați
în cumpărarea bunurilor trebuie să prezinte dovada emisă de organele fiscale că
nu au obligații fiscale restante;
j) data afișării publicației de
vânzare.
(5) Licitația se ține la locul
unde se află bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de
executare, după caz.
(6) Debitorul este obligat să
permită ținerea licitației în spațiile pe care le deține, dacă sunt adecvate
acestui scop.
(7) Pentru participarea la
licitație ofertanții depun, cu cel puțin o zi înainte de data licitației, următoarele
documente:
a) oferta de cumpărare;
b) dovada plății taxei de
participare, potrivit alin. (11);
c) împuternicirea persoanei care
îl reprezintă pe ofertant;
d) pentru persoanele juridice
de naționalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat
de oficiul registrului comerțului;
e) pentru persoanele juridice străine,
actul de înmatriculare tradus în limba română;
f) pentru persoanele fizice
române, copie de pe actul de identitate;
g) pentru persoanele fizice străine,
copie de pe pașaport;
h) dovada, emisă de organele
fiscale, că nu are obligații fiscale restante față de acestea.
(8) Prețul de pornire a licitației
este prețul de evaluare pentru prima licitație, diminuat cu 25% pentru a doua licitație
și cu 50% pentru a treia licitație.
(9) Licitația începe de la cel
mai mare preț din ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este superior celui
prevăzut la alin. (8), iar în caz contrar va începe de la acest din urmă
preț.
(10) Adjudecarea se face în
favoarea participantului care a oferit cel mai mare preț, dar nu mai puțin
decât prețul de pornire. În cazul prezentării unui singur ofertant la
licitație, comisia poate să îl declare adjudecatar dacă acesta oferă cel puțin
prețul de pornire a licitației.
(11) Taxa de participare
reprezintă 10% din prețul de pornire a licitației și se plătește în lei la
unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. În termen de 5 zile de la
data întocmirii procesului-verbal de licitație, organul de executare va dispune
în scris restituirea taxei de participare participanților care au depus oferte de
cumpărare și nu au fost declarați adjudecatari, iar în cazul adjudecării taxa
se reține în contul prețului. Taxa de participare nu se restituie ofertanților
care nu s-au prezentat la licitație, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal
de adjudecare, precum și adjudecatarului care nu a plătit prețul, reținându-se
în contul organului de executare pentru acoperirea cheltuielilor de executare
silită.
Norme metodologice:
157.1. În ziua ținerii licitației
pentru vânzarea bunurilor, executorul fiscal va merge la locul unde se află
bunurile, va ridica, dacă este cazul, sigiliul și va primi de la custode ori de
la administratorul-sechestru, după caz, bunurile, verificând starea și numărul
acestora conform procesului verbal de sechestru.
157.2. Ofertele de cumpărare
pot fi depuse direct sau transmise prin poștă. Nu se admit oferte telefonice,
telegrafice, transmise prin telex sau telefax.
157.3. Persoanele înscrise la
licitație se pot prezenta și prin mandatari care trebuie să își justifice
calitatea prin procură specială autentică. Debitorul nu va putea licita
nici personal, nici prin persoană interpusă.
157.4. În cazul plății taxei de
participare la licitație prin decontare bancară sau prin mandat poștal,
executorul fiscal va verifica, la data ținerii licitației, creditarea contului
curent general al Trezoreriei Statului indicat de organul de executare pentru
virarea acesteia.
157.5. În situația în care
plata taxei de participare la licitație se efectuează în numerar, dovada plății
acesteia o contituie documentul eliberat de unitatea teritorială a Trezoreriei
Statului.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 158
Comisia de licitație
(1) Vânzarea la licitație a
bunurilor sechestrate este organizată de o comisie condusă de un președinte.
(2) Comisia de licitație este
constituită din 3 persoane desemnate de organul de conducere al creditorului bugetar.
(3) Comisia de licitație verifică
și analizează documentele de participare și afișează la locul licitației, cu cel
puțin o oră înaintea începerii acesteia, lista cuprinzând ofertanții care au depus
documentația completă de participare.
(4) Ofertanții se identifică
după numărul de ordine de pe lista de participare, după care președintele
comisiei anunță obiectul licitației, precum și modul de desfășurare a acesteia.
(5) La termenele fixate pentru ținerea
licitației executorul fiscal va da citire mai întâi anunțului de vânzare și
apoi ofertelor scrise primite până la data prevăzută la art. 157 alin. (7).
(6) Dacă la prima licitație nu
s-au prezentat ofertanți sau nu s-a obținut cel puțin prețul de pornire a
licitației conform art. 157 alin. (8), organul de executare va fixa
un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ținerii celei de-a doua licitații.
(7) În cazul în care nu s-a obținut
prețul de pornire nici la a doua licitație ori nu s-au prezentat ofertanți,
organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ținerii
celei de-a treia licitații.
(8) La a treia licitație creditorii
urmăritori sau intervenienți nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare
la un preț mai mic de 50% din prețul de evaluare.
(9) Pentru fiecare termen de
licitație se va face o nouă publicitate a vânzării, conform prevederilor art. 157.
(10) După licitarea fiecărui
bun se va întocmi un proces verbal privind desfășurarea și rezultatul licitației.
(11) În procesul-verbal prevăzut
la alin. (10) se vor menționa, pe lângă elementele prevăzute la art. 42
alin. (2), și următoarele: numele și prenumele sau denumirea cumpărătorului,
precum și domiciliul fiscal al acestuia; numărul dosarului de executare silită;
indicarea bunurilor adjudecate, a prețului la care bunul a fost adjudecat și a taxei
pe valoarea adăugată, dacă este cazul; toți cei care au participat la licitație
și sumele oferite de fiecare participant, precum și, dacă este cazul, menționarea
situațiilor în care vânzarea nu s-a realizat.
ARTICOLUL
159
Adjudecarea
(1) După adjudecarea bunului adjudecatarul
este obligat să plătească prețul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare,
în lei, în numerar la o unitate a Trezoreriei Statului sau prin decontare
bancară, în cel mult 5 zile de la data adjudecării.
(2) Dacă adjudecatarul nu plătește
prețul, procedura vânzării la licitație se va relua în termen de 10 zile de la data
adjudecării. În acest caz, adjudecatarul este obligat să plătească
cheltuielile prilejuite de noua licitație și, în cazul în care prețul obținut
la noua licitație este mai mic, diferența de preț.
(3) Adjudecatarul va putea să
achite la următoarea licitație prețul oferit inițial, caz în care va fi obligat
numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitație.
(4) Dacă la următoarea licitație
bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat să plătească toate cheltuielile
prilejuite de urmărirea acestuia.
(5) Termenul prevăzut la alin. (1) se
aplică și în cazul valorificării conform înțelegerii părților sau prin vânzare directă.
ARTICOLUL
160
Plata în rate
(1) În cazul vânzării la licitație
a bunurilor imobile cumpărătorii pot solicita plata prețului în rate, în cel
mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din prețul de adjudecare a
bunului imobil și cu plata unei dobânzi stabilite conform prezentului cod. Organul
de executare va stabili condițiile și termenele de plată a prețului în rate.
(2) Cumpărătorul nu va putea
înstrăina bunul imobil decât după plata prețului în întregime și a dobânzii stabilite.
(3) În cazul neplății avansului
prevăzut la alin. (1), dispozițiile art. 159 se aplică în mod
corespunzător.
(4) Suma reprezentând dobânda
nu stinge creanțele fiscale pentru care s-a început executarea silită și constituie
venit al bugetului corespunzător creanței principale.
ARTICOLUL
161
Procesul-verbal de adjudecare
(1) În cazul vânzării bunurilor
imobile, organul de executare va încheia procesul-verbal de adjudecare, în termen
de cel mult 5 zile de la plata în întregime a prețului sau a avansului prevăzut
la art. 160 alin. (1), dacă bunul a fost vândut cu plata în rate. Procesul-verbal
de adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate
operând la data încheierii acestuia. Un exemplar al procesului-verbal de
adjudecare a bunului imobil va fi trimis, în cazul vânzării cu plata în rate,
biroului de carte funciară pentru a înscrie interdicția de înstrăinare și
grevare a bunului până la plata integrală a prețului și a dobânzii stabilite
pentru imobilul transmis, pe baza căruia se face înscrierea în cartea funciară.
(2) Procesul-verbal de
adjudecare întocmit în condițiile alin. (1) va cuprinde, pe lângă
elementele prevăzute la art. 42 alin. (2), și următoarele mențiuni:
a) numărul dosarului de
executare silită;
b) numărul și data
procesului-verbal de desfășurare a licitației;
c) numele și domiciliul sau,
după caz, denumirea și sediul cumpărătorului;
d) codul de identificare fiscală
a debitorului și cumpărătorului;
e) prețul la care s-a adjudecat
bunul și taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul;
f) modalitatea de plată a
diferenței de preț în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;
g) datele de identificare a
bunului;
h) mențiunea că acest document
constituie titlu de proprietate și că poate fi înscris în cartea funciară;
i) mențiunea că pentru creditor
procesul-verbal de adjudecare constituie documentul pe baza căruia se emite titlul
executoriu împotriva cumpărătorului care nu plătește diferența de preț, în
cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata prețului în rate;
j) semnătura cumpărătorului sau
a reprezentantului său legal, după caz.
(3) În cazul în care cumpărătorul
căruia i s-a încuviințat plata prețului în rate nu plătește restul de preț în
condițiile și la termenele stabilite, el va putea fi executat silit pentru plata
sumei datorate în temeiul titlului executoriu emis de organul de executare
competent pe baza procesului-verbal de adjudecare.
(4) În cazul vânzării bunurilor
mobile, după plata prețului, executorul fiscal întocmește în termen de 5 zile un
proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.
(5) Procesul-verbal de
adjudecare întocmit în condițiile alin. (4) va cuprinde, pe lângă
elementele prevăzute la art. 42 alin. (2), și elementele prevăzute la
alin. (2) din prezentul articol, cu excepția lit. f), h) și
i), precum și mențiunea că acest document constituie titlu de proprietate. Câte
un exemplar al procesului-verbal de adjudecare se va transmite organului de executare
coordonator și cumpărătorului.
ARTICOLUL
162
Reluarea procedurii de
valorificare
(1) Dacă bunurile supuse executării
silite nu au putut fi valorificate prin modalitățile prevăzute la art. 154,
acestea vor fi restituite debitorului cu menținerea măsurii de indisponibilizare,
până la împlinirea termenului de prescripție. În cadrul acestui termen
organul de executare poate relua oricând procedura de valorificare și va putea,
după caz, să ia măsura numirii, menținerii ori schimbării administratorului-sechestru
ori custodelui.
(2) În cazul în care debitorii cărora
urma să li se restituie bunuri potrivit alin. (1) nu se mai află la
domiciliul fiscal declarat și, în urma demersurilor întreprinse, nu au putut fi
identificați, organul fiscal va proceda la înștiințarea acestora, cu procedura
prevăzută pentru comunicarea prin publicitate potrivit art. 43 alin. (3),
că bunul în cauză este păstrat la dispoziția proprietarului până la împlinirea termenului
de prescripție, după care va fi valorificat potrivit dispozițiilor legale
privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, dacă
legea nu prevede altfel.
(3) Cele arătate la alin. (2) vor
fi consemnate într-un proces-verbal întocmit de organul fiscal.
(4) În cazul bunurilor imobile,
în baza procesului-verbal prevăzut la alin. (3) în condițiile legii
se va sesiza instanța judecătorească competentă cu acțiune în constatarea dreptului
de proprietate privată a statului asupra bunului respectiv.
ARTICOLUL
163
Darea în plată
(1) În tot cursul executării
silite asupra bunurilor imobile ale debitorului persoană juridică, inclusiv în perioada
în care poate avea loc reluarea procedurii de valorificare în condițiile art. 162
alin. (1), creanțele fiscale administrate de Ministerul Finanțelor Publice
și cele ale bugetelor locale pot fi stinse, la cererea debitorului, cu acordul
creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după
caz, a unității administrativ teritoriale a bunurilor imobile supuse executării
silite.
(2) Prevederile alin. (1) se
aplică și în cazul în care executarea silită este suspendată ca urmare a aprobării
unei înlesniri la plata obligațiilor fiscale, potrivit art. 121.
(3) În scopul prevăzut la alin. (1) organul
abilitat să efectueze procedura de executare silită, potrivit legii, va transmite
cererea, împreună cu un exemplar al dosarului de executare silită și
propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului finanțelor publice
sau, după caz, de către unitatea administrativ-teritorială, care va decide asupra
modului de soluționare a acesteia și va dispune organului abilitat să efectueze
procedura de executare silită, încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea
publică a bunului imobil și stingerea creanțelor fiscale administrate de
Ministerul Finanțelor Publice sau a celor locale pentru care s-a început executarea
silită.
(4) Comisia prevăzută la alin. (3) va
decide stingerea creanțelor fiscale prin trecerea în proprietatea publică a unor
bunuri imobile supuse executării silite, numai în condițiile existenței unor solicitări
de preluare în administrare, potrivit legii, a acestor bunuri.
(5) De la data depunerii
cererii de către debitor până la data întocmirii procesului-verbal de trecere
în proprietatea publică, bunul imobil rămâne indisponibilizat.
(6) Procesul-verbal de trecere
în proprietatea publică a bunului imobil constituie titlu de proprietate. Operațiunea
de transfer al dreptului de proprietate, ca efect al dării în plată, este
scutită de taxa pe valoarea adăugată.
(7) Bunurile imobile trecute în
proprietatea publică conform alin. (1) pot fi date în administrare în
condițiile legii.
(8) În cazul în care bunurile imobile
trecute în proprietatea publică conform prezentului cod au fost revendicate și
restituite, potrivit legii, terțelor persoane, debitorul persoană juridică va
fi obligat la plata sumelor stinse prin această modalitate.
Norme metodologice:
163.1. Cererea debitorului va
fi depusă în scris la organul de executare competent și va cuprinde în mod obligatoriu
date referitoare la:
a) denumirea și sediul
debitorului;
b) codul de identificare fiscală,
precum și alte date de identificare a debitorului;
c) structura capitalului social,
a asociaților ori a acționariatului, după caz;
d) volumul și natura creanțelor
fiscale;
e) bunurile imobile supuse
executării silite, pentru care se solicită trecerea în proprietatea publică a
statului, denumirea, datele de identificare a acestora, precum și o scurtă
descriere;
f) mențiunea cu privire la actele
doveditoare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile respective;
g) titlul executoriu în temeiul
căruia este urmărit prin executare silită bunul imobil în cauză;
h) mențiunea debitorului că
bunurile imobile nu sunt grevate de drepturi reale și de alte sarcini și că nu
fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietății, cu precizarea
documentelor doveditoare;
i) valoarea de inventar a
bunurilor imobile supuse executării silite, evidențiată în contabilitate,
reevalută în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
j) acordul expres al
debitorului privind prețul de evaluare a bunurilor imobile supuse executării
silite, stabilit potrivit art. 142 din Codul de procedură fiscală;
k) acceptul debitorului cu privire
la compensarea diferenței, potrivit legii, în cazul în care valoarea bunului imobil
este mai mare decât creanța fiscală pentru care s-a pornit executarea silită;
l) semnătura reprezentantului legal
al debitorului persoană juridică, precum și ștampila acestuia.
163.2. La cerere se anexează:
a) copii legalizate de pe
actele care atestă dreptul de proprietate al debitorului asupra bunurilor
imobile pentru care acesta solicită trecerea în proprietatea publică a statului;
b) extras de carte funciară, în
original, emis la data depunerii cererii, din care să rezulte că bunul imobil
nu este grevat de sarcini;
c) declarație pe propria răspundere
din care să rezulte că bunurile imobile nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea
proprietății sau al altor litigii;
d) copii de pe fișa mijlocului
fix;
e) alte acte necesare, potrivit
legii, în susținerea cererii.
163.3. Părțile stabilesc de
comun acord valoarea la care se va realiza darea în plată, întocmindu-se în
acest sens un înscris. La stabilirea acestei valori se poate avea în
vedere valoarea de inventar a bunului imobil, precum și prețul de piață al
acestuia. Prevederile art. 53 din Codul de procedură fiscală sunt
aplicabile.
163.4. La data întocmirii procesului-verbal
pentru trecerea în proprietatea publică a statului a bunului imobil supus
executării silite, organul de executare va actualiza nivelul dobânzii aferente
creanțelor fiscale înscrise în titlul executoriu sau în titlurile executorii în
baza cărora s-a început executarea silită, precum și nivelul cheltuielilor de executare
până la această dată, cu aplicarea art. 3712 alin. 3 din Codul de procedură
civilă.
Codul de procedură fiscală:
CAPITOLUL IX
Cheltuieli
ARTICOLUL
164
Cheltuieli de executare silită
(1) Cheltuielile ocazionate cu
efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului.
(2) Suma cheltuielilor cu
executarea silită se stabilește de organul de executare, prin proces-verbal, care
constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod, care are la bază
documente privind cheltuielile efectuate.
(3) Cheltuielile de executare
silită a creanțelor fiscale se avansează de organele de executare, din bugetul
acestora.
(4) Cheltuielile de executare
silită care nu au la bază documente care să ateste că au fost efectuate în
scopul executării silite nu sunt în sarcina debitorului urmărit.
(5) Sumele recuperate în contul
cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din care au fost avansate,
cu excepția sumelor reprezentând cheltuieli de executare silită a creanțelor fiscale
administrate de Ministerul Finanțelor Publice, care se fac venit la bugetul de
stat, dacă legea nu prevede altfel.
Norme metodologice:
164.1. Cheltuielile de
executare silită a creanțelor fiscale reprezintă totalitatea cheltuielilor necesare
efectuării procedurii de executare silită, reprezentând plăți ale unor servicii,
cum ar fi:
a) sumele reprezentând
cheltuieli pentru comunicarea somației și a celorlalte acte procedurale;
b) sumele reprezentând cheltuieli
de evaluare a bunurilor supuse executării;
c) sumele reprezentând alte cheltuieli
privind sechestrarea, ridicarea, manipularea, transportul, depozitarea, conservarea,
precum și culegerea fructelor etc., după caz;
d) sumele reprezentând
cheltuieli efectuate pentru administrarea bunurilor imobile;
e) remunerația custodelui sau a
administratorului sechestru;
f) sumele reprezentând cheltuieli
efectuate cu organizarea licitației;
g) alte cheltuieli necesare
îndeplinirii procedurii de executare silită a creanțelor fiscale.
Codul de procedură fiscală:
CAPITOLUL X
Eliberarea și distribuirea sumelor realizate prin
executare silită
ARTICOLUL
165
Sumele realizate din executare
silită
(1) Suma realizată în cursul
procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor încasate după comunicarea
somației prin orice modalitate prevăzută de prezentul cod.
(2) Creanțele fiscale înscrise
în titlul executoriu se sting cu sumele realizate conform alin. (1), în
ordinea vechimii, mai întâi creanța principală și apoi accesoriile acesteia.
(3) Dacă suma ce reprezintă
atât creanța fiscală, cât și cheltuielile de executare este mai mică decât suma
realizată prin executare silită, cu diferența se va proceda la compensare,
potrivit art. 111, sau se restituie, la cerere, debitorului, după caz.
(4) Despre sumele de restituit
debitorul va fi înștiințat de îndată.
Norme metodologice:
165.1. Potrivit titlului VI din
Codul fiscal, taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor valorificate se
stabilește și se achită în condițiile prevăzute de Codul fiscal cu privire la taxa
pe valoarea adăugată.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 166
Ordinea de distribuire
(1) În cazul în care executarea
silită a fost pornită de mai mulți creditori sau când până la eliberarea ori distribuirea
sumei rezultate din executare au depus și alți creditori titlurile lor,
organele prevăzute la art. 132 vor proceda la distribuirea sumei potrivit
următoarei ordini de preferință, dacă legea nu prevede altfel:
a) creanțele reprezentând
cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea și conservarea bunurilor al căror
preț se distribuie;
b) creanțele reprezentând
salarii și alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite șomerilor,
potrivit legii, ajutoarele pentru întreținerea și îngrijirea copiilor, pentru
maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor,
refacerea sau întărirea sănătății, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor
sociale de stat, precum și creanțele reprezentând obligația de reparare a pagubelor
cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății;
c) creanțele rezultând din
obligații de întreținere, alocații pentru copii sau de plată a altor sume
periodice destinate asigurării mijloacelor de existență;
d) creanțele fiscale provenite din
impozite, taxe, contribuții și din alte sume stabilite potrivit legii, datorate
bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului asigurărilor
sociale de stat, bugetelor locale și bugetelor fondurilor speciale;
e) creanțele rezultând din
împrumuturi acordate de stat;
f) creanțele reprezentând despăgubiri
pentru repararea pagubelor pricinuite proprietății publice prin fapte ilicite;
g) creanțele rezultând din
împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări
de lucrări, precum și din chirii sau arenzi;
h) creanțele reprezentând
amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
i) alte creanțe.
(2) Pentru plata creanțelor
care au aceeași ordine de preferință, dacă legea nu prevede altfel, suma
realizată din executare se repartizează între creditori proporțional cu creanța
fiecăruia.
ARTICOLUL
167
Reguli privind eliberarea și
distribuirea
(1) Creditorii fiscali care au
un privilegiu prin efectul legii și care îndeplinesc condiția de publicitate sau
posesie a bunului mobil au prioritate, în condițiile prevăzute la art. 137
alin. (7), la distribuirea sumei rezultate din vânzarea față de alți
creditori care au garanții reale asupra bunului respectiv.
(2) Accesoriile creanței
principale prevăzute în titlul executoriu vor urma ordinea de preferință a
creanței principale.
(3) În cazul vânzării bunurilor
grevate printr-un drept de gaj, ipotecă sau alte drepturi reale, despre care a
luat cunoștință în condițiile art. 147 alin. (6) și ale art. 149
alin. (9), organul de executare este obligat să îi înștiințeze din oficiu pe
creditorii în favoarea cărora au fost conservate aceste sarcini, pentru a
participa la distribuirea prețului.
(4) Creditorii care nu au
participat la executarea silită pot depune titlurile lor în vederea participării
la distribuirea sumelor realizate prin executare silită, numai până la data întocmirii
de către organele de executare a procesului verbal privind eliberarea sau
distribuirea acestor sume.
(5) Eliberarea sau distribuirea
sumei rezultate din executarea silită se va face numai după trecerea unui termen
de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de executare va proceda,
după caz, la eliberarea sau distribuirea sumei, cu înștiințarea părților și a
creditorilor care și-au depus titlurile.
(6) Eliberarea sau distribuirea
sumei rezultate din executarea silită se va consemna de executorul fiscal de îndată
într-un proces-verbal, care se va semna de toți cei îndreptățiți.
(7) Cel nemulțumit de modul în
care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită
poate cere executorului fiscal să consemneze în procesul-verbal obiecțiile sale.
(8) După întocmirea
procesului-verbal prevăzut la alin. (6) nici un creditor nu mai este
în drept să ceară să participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea
silită.
Norme metodologice:
167.1. Când s-a aprobat plata
în rate a prețului bunului imobil valorificat, eliberarea sau distribuirea
sumelor se va face pentru fiecare plată efectuată.
Codul de procedură fiscală:
CAPITOLUL XI
Contestația la executare silită
ARTICOLUL
168
Contestația la executare silită
(1) Persoanele interesate pot
face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor
prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care
aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
(2) Contestația poate fi făcută
și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea,
în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească
sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă
procedură prevăzută de lege.
(3) Contestația se introduce la
instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
ARTICOLUL
169
Termen de contestare
(1) Contestația se poate face în
termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când:
a) contestatorul a luat cunoștință
de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației
sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării
executării silite sau în alt mod;
b) contestatorul a luat cunoștință,
potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act
de executare;
c) cel interesat a luat cunoștință,
potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le
contestă.
(2) Contestația prin care o terță
persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului
urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea
executării.
(3) Neintroducerea contestației
în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al
treilea să își realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit
dreptului comun.
ARTICOLUL
170
Judecarea contestației
(1) La judecarea contestației
instanța va cita și organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc
bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, își are sediul sau
domiciliul terțul poprit.
(2) La cererea părții
interesate instanța poate decide, în cadrul contestației la executare, asupra
împărțirii bunurilor pe care debitorul le deține în proprietate comună cu alte persoane.
(3) Dacă admite contestația la
executare, instanța, după caz, poate dispune anularea actului de executare
contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși,
anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare
a cărui îndeplinire a fost refuzată.
(4) În cazul anulării actului
de executare contestat sau al încetării executării înseși și al anulării
titlului executoriu, instanța poate dispune prin aceeași hotărâre să i se restituie
celui îndreptățit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din reținerile
prin poprire.
(5) În cazul respingerii
contestației contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare,
la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când
contestația a fost exercitată cu rea-credință, el va fi obligat și la plata unei
amenzi de la 500.000 lei la 10.000.000 lei.
CAPITOLUL XII
Stingerea creanțelor fiscale prin alte modalități
ARTICOLUL
171
Insolvabilitatea
(1) Creanțele fiscale urmărite
de organele de executare pot fi scăzute din evidența acestora în cazul în care debitorul
respectiv se găsește în stare de insolvabilitate.
(2) Procedura de
insolvabilitate este aplicabilă în următoarele situații:
a) când debitorul nu are
venituri sau bunuri urmăribile;
b) când după încetarea executării
silite pornite împotriva debitorului rămân debite neachitate;
c) când debitorul a dispărut
sau a decedat fără să lase avere;
d) când debitorul nu este găsit
la ultimul domiciliu fiscal cunoscut și la acestea ori în alte locuri, unde
există indicii că a avut avere, nu se găsesc venituri sau bunuri urmăribile;
e) când, potrivit legii,
debitorul persoană juridică își încetează existența și au rămas neachitate
obligații fiscale.
(3) Pentru creanțele fiscale
ale debitorilor declarați în stare de insolvabilitate, conducătorul organului de
executare dispune scoaterea creanței din evidența curentă și trecerea ei într-o
evidență separată.
(4) În cazurile în care se constată
că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile după declararea stării
de insolvabilitate, organele de executare vor lua măsurile necesare de
redebitare a sumelor și de executare silită.
Norme metodologice:
171.1. Pentru creanțele fiscale
pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate a debitorului, organele de executare
sunt obligate să urmărească situația debitorilor pe toată perioada, până la împlinirea
termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, inclusiv pe
perioada în care cursul acesteia este suspendat sau întrerupt. Verificarea
situației debitorului se va face cel puțin o dată pe an, repetându-se, când
este necesar, investigațiile prevăzute de lege.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 172
Deschiderea procedurii de
reorganizare judiciară sau faliment
(1) Organul de executare este obligat
ca pentru creanțele fiscale datorate de comercianți, societăți comerciale, cooperative
de consum ori cooperative meșteșugărești sau persoane fizice să ceară instanțelor
judecătorești competente începerea procedurii reorganizării judiciare sau a
falimentului, în condițiile legii.
(2) Cererile organelor fiscale privind
începerea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului se vor înainta instanțelor
judecătorești și sunt scutite de consemnarea vreunei cauțiuni.
ARTICOLUL
173
Anularea creanțelor fiscale
(1) În cazuri excepționale,
pentru motive temeinice, Guvernul, respectiv autoritățile deliberative la nivel
local, prin hotărâre, pot aproba anularea unor creanțe fiscale.
(2) În situațiile în care
cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poștă, sunt
mai mari decât creanțele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului
de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile
generate de comunicarea somației prin poștă sunt suportate de organul fiscal.
(3) Creanțele fiscale restante
aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 100.000 lei, se anulează. Anual,
prin hotărâre a Guvernului se stabilește plafonul creanțelor fiscale care pot
fi anulate.
(4) În cazul creanțelor fiscale
datorate bugetelor locale, suma prevăzută la alin. (3) reprezintă
limita maximă până la care, prin hotărâre, autoritățile deliberative pot
stabili plafonul creanțelor fiscale care pot fi anulate.
TITLUL IX
Soluționarea contestațiilor
formulate împotriva actelor administrative fiscale
CAPITOLUL I
Dreptul la contestație
ARTICOLUL
174
Posibilitatea de contestare
(1) Împotriva titlului de creanță,
precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație
potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură
dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale
printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
(2) Este îndreptățit la contestație
numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ
fiscal sau prin lipsa acestuia.
(3) Baza de impunere și
impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă
numai împreună.
(4) Pot fi contestate în condițiile
alin. (3) și deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite,
taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
(5) În cazul deciziilor
referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 86 alin. (1),
contestația se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.
(6) Bazele de impunere
constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi
atacate numai prin contestarea acestei decizii.
ARTICOLUL
175
Forma și conținutul contestației
(1) Contestația se formulează în
scris și va cuprinde:
a) datele de identificare a
contestatorului;
b) obiectul contestației;
c) motivele de fapt și de
drept;
d) dovezile pe care se
întemeiază;
e) semnătura contestatorului
sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila în cazul persoanelor
juridice. Dovada calității de împuternicit al contestatorului, persoană
fizică sau juridică, se face potrivit legii.
(2) Obiectul contestației îl
constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în
titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepția contestației
împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.
(3) Contestația se depune la
organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat și nu
este supusă taxelor de timbru.
Norme metodologice:
175.1. În contestațiile care au
ca obiect sume se va specifica cuantumul sumei totale contestate,
individualizată pe categorii de impozite, taxe, datorie vamală, contribuții, precum
și accesorii ale acestora. În situația în care se constată nerespectarea
acestei obligații, organele fiscale de soluționare competente vor pune în
vedere contestatorului, printr-o adresă, să precizeze, în termen de 5 zile de
la comunicarea acesteia, cuantumul sumei contestate, individualizată.
175.2. În situația în care
contestația este formulată printr-un împuternicit al contestatorului, organele de
soluționare competente vor verifica împuternicirea, care trebuie să poarte semnătura
și ștampila persoanei juridice contestatoare, după caz.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 176
Termenul de depunere a contestației
(1) Contestația se va depune în
termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea
decăderii.
(2) În cazul în care competența
de soluționare nu aparține organului emitent al actului administrativ fiscal atacat,
contestația va fi înaintată de către acesta, în termen de 5 zile de la
înregistrare, organului de soluționare competent.
(3) În cazul în care contestația
este depusă la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintată, în termen
de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ
atacat.
(4) Dacă actul administrativ fiscal
nu conține elementele prevăzute la art. 42 alin. (2) lit. i),
contestația poate fi depusă, în termen de 3 luni de la data comunicării actului
administrativ fiscal, organului de soluționare competent.
ARTICOLUL
177
Retragerea contestației
(1) Contestația poate fi retrasă
de contestator până la soluționarea acesteia. Organul de soluționare
competent va comunica contestatorului decizia prin care se ia act de renunțarea
la contestație.
(2) Prin retragerea contestației
nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă contestație în interiorul termenului
general de depunere a acesteia.
CAPITOLUL II
Competența de soluționare a contestațiilor.
Decizia de soluționare
ARTICOLUL
178
Organul competent
(1) Contestațiile formulate
împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor
de impunere, precum și a titlurilor de creanță privind datoria vamală se soluționează
după cum urmează:
a) contestațiile care au ca obiect
impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, precum și accesorii ale acestora,
al căror cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluționează de către organele
competente constituite la nivelul direcțiilor generale unde contestatorii au
domiciliul fiscal sau, după caz, de către organul fiscal stabilit la art. 33
alin. (3);
b) contestațiile formulate de
marii contribuabili, care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie
vamală, precum și accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 5 miliarde
lei, se soluționează de către organele competente constituite în cadrul
respectivelor direcții generale de administrare a marilor contribuabili;
c) contestațiile care au ca obiect
impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum
este de 5 miliarde lei sau mai mare, precum și cele formulate împotriva actelor
emise de organe centrale se soluționează de către organe competente de soluționare
constituite la nivel central.
(2) Contestațiile formulate împotriva
altor acte administrative fiscale se soluționează de către organele fiscale
emitente.
(3) Contestațiile formulate de
cei care se consideră lezați de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ
fiscal se soluționează de către organul ierarhic superior organului fiscal
competent să emită acel act.
(4) Contestațiile formulate împotriva
actelor administrative fiscale emise de autoritățile administrației publice
locale se soluționează de către acestea.
(5) Cuantumul sumelor prevăzute
la alin. (1) se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
Norme metodologice:
178.1. Prin organe de soluționare
competente constituite la nivelul direcțiilor generale unde contestatorii au
domiciliul fiscal se înțelege serviciile/birourile de soluționare a
contestațiilor din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene,
respectiv a municipiului București, sau, după caz, Direcția generală de
administrare a marilor contribuabili, pentru marii contribuabili care sunt
administrați de aceasta.
178.2. Prin organe de soluționare
competente constituite la nivel central se înțelege Direcția generală de
soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 179
Decizia sau dispoziția de soluționare
(1) În soluționarea contestației,
organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz.
(2) Decizia sau dispoziția emisă
în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative
de atac.
Norme metodologice:
179.1. În soluționarea contestației
organele de soluționare competente ale Agenției Naționale de Administrare
Fiscală se pronunță prin decizie, iar cele ale autorităților administrației
publice locale se pronunță prin dispoziție.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 180
Forma și conținutul deciziei de
soluționare a contestației
(1) Decizia de soluționare a
contestației se emite în formă scrisă și va cuprinde: preambulul,
considerentele și dispozitivul.
(2) Preambulul cuprinde:
denumirea organului învestit cu soluționarea, numele sau denumirea
contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestației
la organul de soluționare competent, obiectul cauzei, precum și sinteza susținerilor
părților atunci când organul competent de soluționare a contestației nu este organul
emitent al actului atacat.
(3) Considerentele cuprind
motivele de fapt și de drept care au format convingerea organului de soluționare
competent în emiterea deciziei.
(4) Dispozitivul cuprinde soluția
pronunțată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată și instanța
competentă.
(5) Decizia se semnează de către
conducătorul direcției generale, directorul general al organului competent constituit
la nivel central, conducătorul organului fiscal emitent al actului
administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz.
CAPITOLUL III
Dispoziții procedurale
ARTICOLUL
181
Introducerea altor persoane în
procedura de soluționare
(1) Organul de soluționare
competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluționarea contestației,
după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate
în urma emiterii deciziei de soluționare a contestației. Înainte de
introducerea altor persoane, contestatorul va fi ascultat conform art. 9.
(2) Persoanele care participă
la realizarea venitului în sensul art. 174 alin. (5) și nu au
înaintat contestație vor fi introduse din oficiu.
(3) Persoanei introduse în
procedura de contestație i se vor comunica toate cererile și declarațiile
celorlalte părți. Această persoană are drepturile și obligațiile părților rezultate
din raportul de drept fiscal ce formează obiectul contestației și are dreptul să
înainteze propriile sale cereri.
(4) Dispozițiile Codului de
procedură civilă referitoare la intervenția forțată și voluntară sunt
aplicabile.
ARTICOLUL
182
Soluționarea contestației
(1) În soluționarea contestației
organul competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza
emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestației se face în
raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de
documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face
în limitele sesizării.
(2) Organul de soluționare
competent pentru lămurirea cauzei poate solicita punctul de vedere al direcțiilor
de specialitate din minister sau al altor instituții și autorități.
(3) Prin soluționarea contestației
nu se poate crea o situație mai grea contestatorului în propria cale de atac.
(4) Contestatorul, intervenienții
sau împuterniciții acestora pot să depună probe noi în susținerea cauzei. În
această situație, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal
atacat sau organului care a efectuat activitatea de control, după caz, i se va
oferi posibilitatea să se pronunțe asupra acestora.
(5) Organul de soluționare
competent se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra
celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai
proceda la analiza pe fond a cauzei.
Norme metodologice:
182.1. În temeiul art. 182
alin. (4) din Codul de procedură fiscală, contestatorul, intervenienții
și/sau împuterniciții acestora, în fața organelor de soluționare a contestațiilor,
se pot folosi de orice probe noi relevante, chiar dacă acestea anterior nu au
fost cercetate de organele de inspecție fiscală.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 183
Suspendarea procedurii de soluționare
a contestației pe cale administrativă
(1) Organul de soluționare
competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci
când:
a) organul care a efectuat
activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența
indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire
hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;
b) soluționarea cauzei depinde,
în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul
unei alte judecăți.
(2) Organul de soluționare
competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive întemeiate. La
aprobarea suspendării, organul de soluționare competent va stabili și termenul
până la care se suspendă procedura. Suspendarea poate fi solicitată o
singură dată.
(3) Procedura administrativă
este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după
caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent
potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea
a încetat sau nu.
ARTICOLUL
184
Suspendarea executării actului
administrativ fiscal
(1) Introducerea contestației pe
calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ
fiscal.
(2) Organul de soluționare a contestației
poate suspenda executarea actului administrativ atacat până la soluționarea
contestației, la cererea temeinic justificată a contestatorului.
(3) Dacă se suspendă executarea
unei decizii referitoare la baza de impunere, atunci se va suspenda și executarea
deciziei de impunere ulterioare.
(4) Organele de soluționare
pot dispune instituirea măsurilor asigurătorii de către organul fiscal
competent în condițiile prezentului cod.
CAPITOLUL IV
Soluții asupra contestației
ARTICOLUL
185
Soluții asupra contestației
(1) Prin decizie contestația va
putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă.
(2) În cazul admiterii contestației
se decide, după caz, anularea totală sau parțială a actului atacat.
(3) Prin decizie se poate
desființa total sau parțial actul administrativ atacat, situație în care urmează
să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele
deciziei de soluționare.
(4) Prin decizie se poate
suspenda soluționarea cauzei, în condițiile prevăzute de art. 183.
ARTICOLUL
186
Respingerea contestației pentru
neîndeplinirea condițiilor procedurale
(1) Dacă organul de soluționare
competent constată neîndeplinirea unei condiții procedurale, contestația va fi respinsă
fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.
(2) Contestația nu poate fi
respinsă dacă poartă o denumire greșită.
ARTICOLUL
187
Comunicarea deciziei și calea de
atac
(1) Decizia privind soluționarea
contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condițiile
art. 43, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ
atacat.
(2) Deciziile emise în soluționarea
contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ
competentă.
TITLUL X
Sancțiuni
ARTICOLUL 188
Infracțiuni
(1) Sustragerea, substituirea, degradarea
sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor
sechestrate în conformitate cu prevederile prezentului cod se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amendă de la 50.000.000 lei la
100.000.000 lei.
(2) Reținerea și nevărsarea de
către plătitorii obligațiilor fiscale a sumelor reprezentând impozite și
contribuții cu reținere la sursă, în cel mult 30 de zile de la scadență, constituie
infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă
de la 100.000.000 lei la 500.000.000 lei.
ARTICOLUL
189
Contravenții
(1) Constituie contravenții următoarele
fapte:
a) nedepunerea la termenele prevăzute
de lege a declarațiilor de înregistrare fiscală sau de mențiuni;
b) nedepunerea la termenele
prevăzute de lege a declarațiilor fiscale, în condițiile art. 78;
c) nerespectarea obligațiilor
prevăzute la art. 54 și art. 55 alin. (2);
d) nerespectarea obligației prevăzute
la art. 102 alin. (8);
e) neducerea la îndeplinire a măsurilor
stabilite potrivit art. 102 alin. (9);
f) nerespectarea obligației înscrierii
codului de identificare fiscală pe documente, potrivit art. 70;
g) nerespectarea de către plătitorii
de salarii și venituri asimilate salariilor a obligațiilor privind completarea și
păstrarea fișelor fiscale;
h) neîndeplinirea obligațiilor
privind transmiterea la organul fiscal competent sau, după caz, la terțe
persoane a formularelor și documentelor prevăzute de legea fiscală, altele decât
declarațiile fiscale și declarațiile de înregistrare fiscală sau de mențiuni;
i) nerespectarea de către bănci
a obligațiilor privind furnizarea informațiilor și a obligațiilor de decontare prevăzute
de prezentul cod;
j) nerespectarea obligațiilor
ce-i revin terțului poprit, potrivit prezentului cod;
k) nerespectarea obligației de
comunicare prevăzute la art. 149 alin. (9);
l) refuzul debitorului supus
executării silite de a preda bunurile organului de executare spre a fi
sechestrate sau de a le pune la dispoziție acestuia pentru a fi identificate și
evaluate.
(2) Contravențiile prevăzute la
alin. (1) se sancționează astfel:
a) cu amendă de la 15.000.000
lei la 30.000.000 lei, pentru persoanele fizice, și cu amendă de la 50.000.000
lei la 100.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârșirii
faptelor prevăzute la alin. (1) lit. c);
b) cu amendă de la 500.000 lei
la 5.000.000 lei, pentru persoanele fizice, și cu amendă de la 5.000.000 lei la
25.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârșirii faptei prevăzute
la alin. (1) lit. d);
c) cu amendă de la 5.000.000
lei la 15.000.000 lei, pentru persoanele fizice, și cu amendă de la 25.000.000
lei la 50.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârșirii faptei
prevăzute la alin. (1) lit. e);
d) cu amendă de la 500.000 lei
la 15.000.000 lei, pentru persoanele fizice, și cu amendă de la 5.000.000 lei
la 100.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârșirii faptelor
prevăzute la alin. (1) lit. a), b), f)−l).
(3) În cazul persoanelor fizice
nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor de venit constituie
contravenție și se sancționează cu amendă de la 100.000 lei la 1.000.000 lei.
(4) Nedepunerea la termen a declarațiilor
fiscale pentru obligațiile datorate bugetelor locale se sancționează potrivit
Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
(5) Sumele încasate în condițiile
prezentului titlu se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.
ARTICOLUL
190
Contravenții și sancțiuni la
regimul produselor accizabile
(1) Constituie contravenții următoarele
fapte:
a) producerea de produse
accizabile ce intră sub incidența sistemului de antrepozitare fiscală, în afara
unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea fiscală competentă;
b) deținerea de produse
accizabile în afara regimului suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul
de accizare conform titlului VII din Codul fiscal;
c) neanunțarea autorității fiscale
competente, în termenul legal, despre modificările aduse datelor inițiale avute
în vedere la eliberarea autorizației;
d) deținerea în afara antrepozitului
fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile
supuse marcării, potrivit titlului VII din Codul fiscal, fără a fi marcate sau
marcate necorespunzător ori cu marcaje false;
e) nerespectarea programului de
lucru al antrepozitului fiscal, așa cum a fost aprobat de autoritatea fiscală competentă;
f) practicarea, de către producători
sau de către importatori, de prețuri de vânzare mai mici decât costurile ocazionate
de producerea sau importul produselor accizabile vândute, la care se adaugă
acciza și taxa pe valoarea adăugată;
g) neînscrierea distinctă în
facturi a valorii accizelor sau a impozitului la țițeiul și gazele naturale din
producția internă, în cazurile prevăzute la titlul VII din Codul fiscal;
h) neutilizarea documentelor
fiscale prevăzute de titlul VII din Codul fiscal;
i) neefectuarea, prin unități
bancare, a decontărilor între furnizori și cumpărători, ca persoane juridice,
de produse accizabile;
j) amplasarea mijloacelor de măsurare
a producției și a concentrației de alcool și distilate în alte locuri decât
cele prevăzute expres în titlul VIII din Codul fiscal sau deteriorarea
sigiliilor aplicate de către supraveghetorul fiscal și nesesizarea organului
fiscal în cazul deteriorării lor;
k) nesolicitarea desemnării
supraveghetorului fiscal în vederea desigilării cisternelor sau recipientelor
în care se transportă alcoolul și distilatele în vrac;
l) transportul de alcool etilic
și de distilate, efectuat prin cisterne sau recipiente care nu poartă sigiliile
supraveghetorului fiscal, au sigilii deteriorate sau nu sunt însoțite de
documentul de însoțire prevăzut la titlul VII din Codul fiscal;
m) fabricarea de alcool sanitar
de către alte persoane decât antrepozitarii autorizați pentru producție de
alcool etilic;
n) comercializarea în vrac, pe
piața internă, a alcoolului sanitar;
o) circulația și
comercializarea în vrac a alcoolului etilic rafinat și a distilatelor în alte
scopuri decât cele expres prevăzute în titlul VIII din Codul fiscal;
p) neevidențierea corectă în registrul
special a cantităților de alcool și distilate importate în vrac;
q) neevidențierea la organele fiscale
teritoriale a situațiilor privind modul de valorificare a alcoolului și distilatelor;
r) nesolicitarea organului
fiscal teritorial în vederea desigilării instalațiilor de fabricație, precum și
neevidențierea în registrul destinat acestui scop a informațiilor privind capacitățile
reale de distilare, data și ora sigilării și desigilării cazanelor sau a celorlalte
instalații de fabricație a țuicii și a rachiurilor de fructe;
s) practicarea de prețuri de
vânzare cu amănuntul mai mici decât prețurile minime stabilite pe produse,
potrivit titlului VIII din Codul fiscal, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată;
ș) comercializarea, la prețuri
mai mari decât prețurile maxime de vânzare cu amănuntul declarate, a produselor
pentru care s-au stabilit astfel de prețuri;
t) comercializarea produselor
ce nu se regăsesc în listele cuprinzând prețurile maxime de vânzare cu amănuntul
declarate de către agenții economici producători și importatori;
ț) refuzul agenților economici
producători de țigarete de a prelua și de a distruge, în condițiile prevăzute
de lege, cantitățile de produse din tutun confiscate;
u) folosirea conductelor
mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea
rezervoarelor necalibrate, precum și amplasarea înaintea contoarelor a unor
canele sau robinete prin care se pot extrage cantități de alcool sau distilate
necontorizate;
v) comercializarea în vrac și
utilizarea ca materie primă, pentru fabricarea băuturilor alcoolice, a
alcoolului etilic și a distilatelor cu concentrația alcoolică sub 96,0% în volum;
x) comercializarea, prin
pompele stațiilor de distribuție, a altor uleiuri minerale decât cele din
categoria gazelor petroliere lichefiate, benzinelor și motorinelor auto, precum
și a petrolului lampant, care corespund standardelor naționale de calitate;
y) funcționarea instalațiilor
de producere alcool etilic sau distilate, în afara programului de lucru aprobat
de Comisia de autorizare a antrepozitelor fiscale din cadrul Ministerului Finanțelor
Publice;
z) producerea sau comercializarea
produselor accizabile într-un antrepozit fiscal în perioada în care autorizația
a fost revocată sau anulată, iar comisia de autorizare nu a emis autorizație specială
pentru valorificarea stocurilor de produse.
(2) Contravențiile prevăzute la
alin. (1) se sancționează cu amendă de la 200.000.000 lei la
1.000.000.000 lei, precum și cu:
a) confiscarea produselor, iar
în situația în care acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din
această vânzare, în cazurile prevăzute la lit. a), b), d), l), m), n), o),
x), y) și z);
b) confiscarea cisternelor,
recipientelor și a mijloacelor de transport utilizate în transportul alcoolului
etilic și al distilatelor, în cazul prevăzut la lit. l);
c) revocarea autorizației de
antrepozit fiscal sau, după caz, oprirea activității, pe o perioadă de 1−3
luni, pentru situațiile prevăzute la lit. d), e), j), m), n), o), u), x),
y) și z). Cererea pentru o nouă autorizație poate fi depusă numai după
o perioadă de cel puțin 6 luni de la data revocării.
ARTICOLUL
191
Constatarea contravențiilor și
aplicarea sancțiunilor
(1) Constatarea contravențiilor și
aplicarea sancțiunilor se fac de către organele fiscale competente.
(2) Constatarea și sancționarea
faptelor ce constituie contravenție potrivit art. 190 se fac de personalul
de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și al unităților
sale teritoriale.
(3) Contravențiile prevăzute la
art. 189 alin. (1) lit. b) se aplică pentru faptele
constatate după data intrării în vigoare a prezentului cod.
(4) În cazul aplicării sancțiunii
amenzii potrivit art. 189 și 190, contribuabilul are posibilitatea achitării
în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezentul
cod, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal
de constatare și sancționare contravențională.
ARTICOLUL
192
Actualizarea sumei amenzilor
Limitele amenzilor contravenționale prevăzute
în prezentul cod pot fi actualizate anual, în funcție de evoluția ratei inflației,
prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice.
ARTICOLUL
193
Dispoziții aplicabile
Dispozițiile prezentului titlu se completează
cu dispozițiile legale referitoare la regimul juridic al contravențiilor.
TITLUL XI
Dispoziții tranzitorii și finale
ARTICOLUL 194
Dispoziții privind regimul vamal
Neplata la termenul legal a
impozitelor, taxelor sau altor sume ce se datorează, potrivit legii, în vamă atrage
interzicerea efectuării altor operațiuni de vămuire până la stingerea integrală
a acestora.
ARTICOLUL
195
Dispoziții privind funcționarii
publici din cadrul organelor fiscale
(1) În exercitarea atribuțiilor
de serviciu funcționarii publici din cadrul organelor fiscale sunt învestiți cu
exercițiul autorității publice și beneficiază de protecție potrivit legii.
(2) Statul și unitățile
administrativ-teritoriale răspund patrimonial pentru prejudiciile cauzate
contribuabilului de funcționarii publici din cadrul organelor fiscale, în exercitarea
atribuțiilor de serviciu.
(3) Răspunderea statului și a
unităților administrativ teritoriale nu înlătură răspunderea funcționarilor
publici din cadrul organelor fiscale în exercitarea cu rea-credință sau gravă
neglijență a atribuțiilor de serviciu.
(4) Ministerul Finanțelor
Publice poate constitui fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din
aparatul propriu și din unitățile subordonate, după caz, prin reținerea unei cote
de 5% din sumele încasate prin executare silită potrivit prevederilor
prezentului cod, din sumele încasate în cadrul procedurii de reorganizare judiciară
și faliment, precum și din surse reglementate prin alte acte normative.
(5) Sistemul de acordare a stimulentelor
pentru personalul din aparatul propriu și din unitățile subordonate Ministerului
Finanțelor Publice, care desfășoară activitățile prevăzute la alin. (4),
va fi stabilit similar sistemului de salarizare pentru personalul bugetar și va
fi aprobat prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(6) Unitățile
administrativ-teritoriale, în calitate de creditor fiscal local, pot constitui
lunar fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din compartimentele de
specialitate, cu atribuții în administrarea creanțelor fiscale locale, prin
aplicarea unei cote de 5% asupra sumelor încasate:
a) prin executarea silită,
conform legii;
b) în cadrul procedurii de
reorganizare judiciară și a falimentului;
c) din impozitele și taxele
locale stabilite ca urmare a constatării de bunuri sau servicii impozabile ori
taxabile, stabilite suplimentar peste nivelul celor declarate de contribuabil,
rezultat al inspecțiilor fiscale efectuate, precum și din dobânzile și penalitățile
de întârziere aferente acestora.
(7) Aprobarea stimulentelor
prevăzute la alin. (6) se face de către ordonatorul de credite, la propunerea
conducătorului compartimentului de specialitate.
(8) Plata stimulentelor
aprobate se face în cursul lunii curente pentru luna precedentă.
(9) Sumele constituite conform alin. (6),
rămase necheltuite la finele anului curent, se reportează cu aceeași destinație
în anul următor.
ARTICOLUL
196
Acte normative de aplicare
(1) În aplicarea prezentului
cod, Guvernul adoptă norme metodologice de aplicare, în termen de 30 de zile de
la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de
aprobare a prezentei ordonanțe.
(2) Formularele necesare și
instrucțiunile de utilizare a acestora privind administrarea creanțelor fiscale
se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(3) Formularele necesare și
instrucțiunile de utilizare a acestora, pentru administrarea impozitelor și
taxelor locale, se aprobă prin ordin comun al ministrului administrației și
internelor și ministrului finanțelor publice.
(4) Formularele necesare și
instrucțiunile de utilizare a acestora, privind realizarea creanțelor bugetului
general consolidat administrate de alte organe, se aprobă prin ordin al ministrului
de resort sau al conducătorului instituției publice, după caz.
ARTICOLUL
197
Scutirea organelor fiscale de
plata taxelor
Organele fiscale sunt scutite de
taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice alte
măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanțelor fiscale, cu
excepția celor privind comunicarea actului administrativ fiscal.
ARTICOLUL
198
Înscrierea
creanțelor la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare
Pentru creanțele fiscale administrate
de către Ministerul Finanțelor Publice, acesta este autorizat ca operator care,
prin unitățile sale teritoriale, ca agenți împuterniciți, să înscrie creanțele
cuprinse în titluri executorii la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
ARTICOLUL 199
Dispoziții privind termenele
(1) Cererile depuse de către contribuabil
potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal, în termen de 45
de zile de la înregistrare, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede
altfel.
(2) În situațiile în care,
pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante
pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între
data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
(3) Termenele în curs la data
intrării în vigoare a prezentului cod se calculează după normele legale în vigoare
la data când au început să curgă.
ARTICOLUL 200
Confiscări
(1) Confiscările dispuse potrivit
legii se duc la îndeplinire de către organele care au dispus confiscarea. Confiscările
dispuse de procurori sau de instanțele de judecată se duc la îndeplinire de către
Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor sau, după
caz, de către alte autorități publice abilitate de lege, prin organele
competente, stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituțiilor în cauză,
iar valorificarea se face de organele competente ale Ministerului Finanțelor Publice,
conform legii.
(2) Sumele confiscate, precum și
cele realizate din valorificarea bunurilor confiscate, mai puțin cheltuielile impuse
de ducerea la îndeplinire și de valorificare, se fac venit la bugetul de stat
sau bugetele locale, după caz, conform legii.
ARTICOLUL
201
Dispoziții tranzitorii privind
înregistrarea fiscală
(1) Persoanele prevăzute la art. 68
alin. (4), care sunt deja înregistrate, au obligația de a depune declarația
de înregistrare fiscală în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare
a prezentului cod.
(2) Codurile de identificare
fiscală și certificatele de înregistrare fiscală atribuite anterior intrării în
vigoare a prezentului cod rămân valabile.
(3) Persoanele înregistrate în
registrul contribuabililor la data intrării în vigoare a prezentului cod, al căror
domiciliu fiscal diferă de sediul social, în cazul persoanelor juridice, sau de
domiciliu, în cazul persoanelor fizice, după caz, au obligația de a depune declarația
de înregistrare fiscală în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a
prezentului cod. În caz contrar se consideră valabil ca domiciliu fiscal
ultimul domiciliu sau sediu declarat.
ARTICOLUL 202
Dispoziții tranzitorii privind
soluționarea cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată
Cererile de rambursare a taxei pe
valoarea adăugată, depuse potrivit legii privind taxa pe valoarea adăugată și nesoluționate
până la data intrării în vigoare a prezentului cod, se soluționează potrivit
reglementărilor în temeiul cărora au fost depuse.
ARTICOLUL 203
Dispoziții tranzitorii privind
inspecția fiscală
Inspecțiile fiscale începute înainte
de data intrării în vigoare a prezentului cod se vor continua potrivit procedurii
existente la data când au fost începute. În aceste condiții, măsurile
dispuse prin procesul-verbal de control au valoare de act administrativ fiscal.
ARTICOLUL 204
Dispoziții tranzitorii privind
soluționarea contestațiilor
(1) Contestațiile depuse înainte
de data intrării în vigoare a prezentului cod se soluționează potrivit procedurii
administrativ-jurisdicționale existente la data depunerii contestației.
(2) În situația contestațiilor
aflate în curs de soluționare formulate împotriva actelor de control prin care
a fost reverificată aceeași perioadă și același tip de obligație fiscală și
pentru care din instrumentarea cauzelor penale de către organele competente nu rezultă
existența prejudiciului, se vor menține obligațiile stabilite anterior.
ARTICOLUL
205
Dispoziții tranzitorii privind
executarea silită
Executările silite, în curs la data
intrării în vigoare a prezentului cod, se continuă potrivit dispozițiilor
acestuia, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.
ARTICOLUL 206
Intrarea în vigoare
Prezentul cod intră în vigoare la
data de 1 ianuarie 2004. Dispozițiile titlului X Sancțiuni intră în
vigoare la data de 10 ianuarie 2004.
ARTICOLUL 207
Conflictul temporal al actelor
normative
Reglementările emise în temeiul ordonanțelor
și ordonanțelor de urgență prevăzute la art. 208 rămân aplicabile până la
data aprobării actelor normative de aplicare a prezentului cod, prevăzute la
art. 196, în măsura în care nu contravin prevederilor acestuia.
Norme metodologice:
207.1. Reglementările
metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice, emise
potrivit ordonanțelor și ordonanțelor de urgență prevăzute la art. 208 din
Codul de procedură fiscală, rămân aplicabile până la data intrării în vigoare a
noilor ordine ale ministrului finanțelor publice, respectiv a noilor ordine ale
președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în măsura în care dispozițiile
acestora nu contravin prevederilor Codului de procedură fiscală și ale
prezentelor norme metodologice.
Codul de procedură fiscală:
ARTICOLUL 208
Abrogări
La data intrării în vigoare a
prezentului cod se abrogă:
a) Ordonanța Guvernului nr. 82/1998
privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite și taxe, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 1 octombrie 2002, cu
modificările și completările ulterioare;
b) Ordonanța Guvernului nr. 68/1997
privind procedura de întocmire și depunere a declarațiilor de impozite și taxe,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 24
martie 1999, cu modificările și completările ulterioare;
c) Ordonanța Guvernului nr. 61/2002
privind colectarea creanțelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificările și completările
ulterioare;
d) Ordonanța Guvernului nr. 70/1997
privind controlul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 227 din 30 august 1997, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 64/1999, cu modificările și completările ulterioare;
e) Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor
dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele
Ministerului Finanțelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62
din 6 februarie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 506/2001,
cu modificările și completările ulterioare;
f) Ordonanța Guvernului nr. 39/2003
privind procedurile de administrare a creanțelor bugetelor locale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 2 februarie 2003,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 358/2003;
g) pct. 5 din cap. I
al anexei la Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 6 iulie 1999, cu
modificările și completările ulterioare;
h) art. 3 din Legea nr. 87/1994
privind combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003;
i) art. IV alin. (1)−(5) din
Ordonanța Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 116/2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004;
j) art. 246 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927
din 23 decembrie 2003;
k) art. 61 alin. (3) din
Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, cu modificările și
completările ulterioare.