Decizia Curţii Constituţionale nr. 9/2004

M. Of. nr. 95 din 2 februarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 9

din 20 ianuarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989

 

Costică Bulai − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Mihaela Senia Costinescu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, excepţie  ridicată  de  Filora  Teodorescu  şi  Laurenţiu Teodorescu în Dosarul nr. 5.770/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa constantă a Curţii prin care s-a constatat constituţionalitatea textului de lege criticat.

C U R T E A,

având  în  vedere  actele  şi  lucrările  dosarului,  reţine următoarele:

Prin Încheierea din 25 iunie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.770/2003, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, excepţie  ridicată  de  Filora  Teodorescu  şi  Laurenţiu Teodorescu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în principal, încălcarea dreptului de proprietate, prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, lege specială, persoanele îndreptăţite fiind în imposibilitatea de a urma calea dreptului comun, considerată a fi mai favorabilă.  Se  arată  că,  potrivit  art.  2  alin.  (2)  din  Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, astfel încât imobilele în cauză nu au intrat nici un moment în proprietatea statului. Se apreciază că dispoziţiile legale criticate limitează dreptul proprietarilor de a cere nulitatea contractelor prin care statul a înstrăinat imobilele preluate fără titlu valabil, ceea ce este de natură a contraveni prevederilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora „nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie”, ale art. 21 din Constituţie, referitoare la liberul acces la justiţie, precum şi dispoziţiilor internaţionale privitoare la dreptul la un proces echitabil şi la respectarea dreptului de proprietate.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că textul de lege invocat nu afectează art. 21 din Constituţie, întrucât  noţiunea  accesului  liber  la  justiţie  nu  are semnificaţia unei posibilităţi de exercitare a drepturilor în condiţiile lipsei oricăror reguli de procedură.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, instanţa reţine că un conflict între două legi interne nu poate fi soluţionat pe calea controlului de constituţionalitate, ci prin aplicarea principiului potrivit căruia legea specială prevalează în faţa legii generale.

Se mai arată că art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil atâta timp cât textul de lege oferă posibilitatea promovării cererii într-un termen de prescripţie care are în vedere asigurarea soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil.

În concluzie, instanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit  dispoziţiilor  art.  24  alin.  (1)  din  Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată  preşedinţilor  celor  două  Camere  ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele  de  vedere  cu  privire  la  excepţia  de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu  dispoziţiile  art.  18¹ din  Legea  nr.  35/1997,  cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul arată că dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sunt menite să consolideze în termen cât mai scurt titlul terţului dobânditor şi să curme pentru viitor orice contestaţii sau procese privind titlul juridic în temeiul căruia sunt stăpânite şi folosite asemenea imobile.

Derogarea de la dreptul comun în materia prescripţiei extinctive, prin instituirea unui termen special în care persoanele interesate se pot adresa autorităţilor publice, nu reprezintă o încălcare a art. 21 din Constituţie, ci o normă juridică specială faţă de reglementarea generală, impusă de necesitatea clarificării situaţiei juridice a unor imobile care intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că instituirea unui termen derogator de la dreptul comun, înăuntrul căruia o persoană are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, nu încalcă art. 21 din Constituţie. Instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate stabili  reguli  deosebite  în  considerarea  unor  situaţii speciale, cum sunt cele legate de asigurarea celerităţii soluţionării cererilor privind anularea unor acte încheiate sub imperiul altor legi speciale.

Se consideră astfel că prevederile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi  dispoziţiile  Legii  nr.  47/1992,  republicată,  reţine următoarele:

Curtea  Constituţională  este  competentă,  potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie  1945  −  22  decembrie  1989,  publicată  în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Textul legal criticat are următorul conţinut:

− Art. 46 alin. (5): „Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

Termenul de un an prevăzut de textul de lege criticat a fost prelungit succesiv, cu câte trei luni, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 145/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 21 din Constituţia României, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003. Textul constituţional invocat are următorul conţinut:

− Art. 21 alin. (1) şi (2): „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”

De asemenea, sunt invocate dispoziţiile internaţionale cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un  termen  rezonabil  a  cauzei  sale,  precum  şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la convenţie, care prevăd că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii textului de lege criticat instanţa constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 296/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003. Cu acel prilej Curtea a constatat că .instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură.

În condiţiile în care, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii («nemo ignorare legem censetur»), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoştinţă de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen − pe care, de altfel, în această materie, legiuitorul l-a prelungit în două rânduri −, fără a înţelege să îl respecte, acesta nu are decât a-şi imputa propriei lipse de diligenţă consecinţele negative pe care este ţinut să le suporte şi câtuşi de puţin textului de lege criticat. Art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 recunoaşte dreptul titularului la exercitarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv şi asigură posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen, impus de raţiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice civile, precum şi de asigurarea stabilităţii şi securităţii acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate.

Prin urmare, Curtea constată că textul dedus controlului de constituţionalitate nu relevă nici o contradicţie cu prevederile art. 21 din Constituţie.”

Întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei în această materie, soluţia adoptată în precedent, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea  nr. 10/2001, excepţie ridicată de Filora Teodorescu  şi Laurenţiu Teodorescu în Dosarul nr. 5.770/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2004.