Decizia Curţii Constituţionale nr. 99/2004

M. Of. nr. 399 din 5 mai 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 99

din 9 martie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 506/2001, precum şi a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 506/2001, excepţie ridicată de Elena Caratas, Zoe Caratas şi Maria Alina Caratas în Dosarul nr. 958/CA/2003 al Curţii de Apel Constanţa − Secţia contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) teza a doua, deoarece, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa Guvernului nr. 13/2001 a fost abrogată prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar noua reglementare nu a preluat soluţia legislativă anterioară, supusă controlului de constituţionalitate. În ceea ce priveşte teza întâi a textului criticat, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca neîntemeiată, arătând că noua reglementare a preluat soluţia legislativă anterioară, supusă prezentului control de constituţionalitate. În acest sens consideră că noua reglementare nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, deoarece, aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, ca de exemplu în Decizia nr. 1/1994, instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine liberului acces la justiţie.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 26 iunie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 958/CA/2003, Curtea de Apel Constanţa − Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 506/2001, excepţie ridicată de Elena Caratas, Zoe Caratas şi Maria Alina Caratas.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 21 alin. (2) şi art. 51 din Constituţie, „în măsura în care prevederea legală este interpretată în sensul că nu pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ decât deciziile emise de direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, nu şi actele de constatare sau celelalte acte care pot fi atacate doar prin procedura prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001, modificată prin Legea nr. 506/2001”.

Instanţa de judecată consideră că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 nu contravin art. 21 din Constituţie, deoarece deciziile direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, precum şi deciziile Ministerului Finanţelor Publice pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că legiuitorul a apreciat că în materie fiscală, prealabil sesizării instanţei, se impune verificarea actelor constatatoare de către organe specializate, care au competenţa de a le menţine, anula sau modifica, motiv pentru care s-a considerat necesară introducerea căilor administrative de atac.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, arată că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Referindu-se la legitimitatea constituţională a procedurilor administrativ-jurisdicţionale, precizează că în jurisprudenţa sa Curtea a statuat de principiu că instituirea unei asemenea proceduri nu contravine dispoziţiilor constituţionale atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti. Este invocată în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în legătură cu aplicarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a decis că „raţiuni de flexibilitate şi eficienţă, care sunt pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, pot justifica intervenţia anterioară a unor organe administrative”, menţionând în acest sens Cazul Le Compte, Van Leuven şi De Meyere contra Belgiei − 1981. Referitor la invocarea art. 51 din Constituţie în susţinerea excepţiei, arată că aceste critici sunt nerelevante pentru soluţionarea excepţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 506/2001, al căror conţinut este următorul:

− Art. 12 alin. (1): „Deciziile direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, precum şi deciziile Ministerului Finanţelor Publice pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă. Judecata se face în regim de urgenţă, cu participarea reprezentantului Ministerului Public.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 a fost în întregime abrogată prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003, care, potrivit art. 198, a intrat în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004.

În practica sa jurisdicţională Curtea Constituţională a statuat în mod constant că, atunci când, după ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţia legală a fost modificată, excepţia poate să fie examinată dacă textul legal, în noua sa redactare, conservă substanţa reglementării iniţiale.

Curtea constată că această cerinţă este îndeplinită numai în ceea ce priveşte teza întâi a dispoziţiilor atacate, astfel că în redactarea dată de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală textul are următorul conţinut:

− Art. 182 alin. (2): „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă.”

Noul act normativ nu a preluat în reglementarea sa soluţia legislativă anterioară privitoare la participarea obligatorie a procurorului la judecata cauzelor de contencios administrativ.

Aşa fiind, cu privire la dispoziţiile art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001, excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (6) raportat la alin. (1) al aceluiaşi articol din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit căruia „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare [...]”.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că autorii excepţiei, deşi susţin că dispoziţiile criticate contravin art. 21 alin. (2) şi art. 1 alin. (5) din Constituţia republicată, în realitate ei solicită o interpretare a acestor texte în raport cu textele constituţionale invocate, ceea ce, de asemenea, este inadmisibil, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei.”

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 506/2001, excepţie ridicată de Elena Caratas, Zoe Caratas şi Maria Alina Caratas în Dosarul nr. 958/CA/2003 al Curţii de Apel Constanţa − Secţia contencios administrativ.

2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 martie 2004.