Decizia Curţii Constituţionale nr. 93/2004

M. Of. nr. 243 din 19 martie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 93

din 4 martie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Mihaela Senia Costinescu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Farmacia Luiza 2” − S.R.L. în Dosarul nr. 1.368/2003 al Tribunalului Călăraşi. 

La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei, reprezentată prin avocat, precum şi partea Afrodita Ion-Ceară, asistată de avocat, lipsind Cecilia Culea şi Serviciul Public „Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ” din Călăraşi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Avocatul autoarei excepţiei susţine neconstituţionalitatea textului de lege criticat, arătând că acesta creează discriminări între chiriaşii imobilelor cu destinaţie de locuinţe şi cei ai imobilelor având o altă destinaţie, întrucât, potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceştia din urmă nu beneficiază de dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor prin îmbunătăţirile necesare şi utile. 

Avocatul părţii prezente consideră excepţia ca fiind neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza finală, potrivit cărora conţinutul şi limitele acestui drept sunt stabilite prin lege. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, întrucât legiuitorul, în temeiul art. 44 alin. (1), a stabilit, potrivit competenţei sale constituţionale, limitele exerciţiului acestui drept. De asemenea, nu se poate reţine încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, întrucât situaţiile juridice diferite ale celor două categorii de chiriaşi implică un tratament diferenţiat. În ceea ce îi priveşte pe chiriaşii imobilelor având o altă destinaţie decât aceea de locuinţă, se apreciază că legea nu îi împiedică să acţioneze potrivit dreptului comun pentru a-şi recupera contravaloarea îmbunătăţirilor necesare şi utile. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 

Prin Încheierea din 5 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.368/2003, Tribunalul Călăraşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Farmacia Luiza 2” − S.R.L. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că art. 49 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, acordând privilegii numai chiriaşilor care au ocupat imobile (retrocedate) ce au avut destinaţie de locuinţe, instituind astfel o discriminare între aceştia şi chiriaşii care au ocupat imobile (retrocedate) cu altă destinaţie. Aşa fiind, este încălcat şi dreptul de proprietate al acestor din urmă chiriaşi asupra sumelor ce reprezintă contravaloarea îmbunătăţirilor şi reparaţiilor aduse imobilelor. 

Tribunalul Călăraşi consideră că legiuitorul a impus distincţia între cele două categorii de chiriaşi „pentru a se putea compensa efectul profund negativ pe care l-a avut deposedarea cetăţenilor de locuinţe comparativ cu deposedarea de spaţii cu altă destinaţie”, motiv pentru care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este nefondată. 

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Guvernul arată că prin textul de lege criticat legiuitorul a vrut să protejeze chiriaşii imobilelor cu destinaţia de locuinţă care, în majoritatea cazurilor, sunt persoane fizice cu venituri relativ modeste; închirierea spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţe se realizează în considerarea unor scopuri comerciale, de regulă, prin licitaţie, reprezentând o operaţiune supusă dreptului comercial. Prin urmare, se reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, instituirea de regimuri juridice diferite în situaţii care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii, constitutivă de discriminare. 

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 alin. (2) şi (8) din Constituţie, se arată că legiuitorul este liber să opteze în privinţa sferei imobilelor şi a persoanelor având calitatea de chiriaşi, îndreptăţite la despăgubiri pentru sporul de valoare adus acestor imobile. Textul de lege criticat este redactat în spiritul art. 44 din Constituţie, potrivit căruia „conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”. 

Se apreciază, în consecinţă, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este neîntemeiată. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: 

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 49 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Textul legal criticat are următorul conţinut: 

− Art. 49 alin. (1): „Chiriaşii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile.”

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) şi (7) din Constituţie, care ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare, textele constituţionale invocate au următoarea numerotare şi conţinut: 

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 44 alin. (2) şi (8): „(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. [...]

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în argumentarea criticii sale, autorul excepţiei pleacă de la formula utilizată în alin. (1) al art. 49 din Legea nr. 10/2001, potrivit căreia chiriaşii imobilelor cu destinaţia de locuinţă au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus prin îmbunătăţirile necesare şi utile, pentru a conchide, pe cale de interpretare, că, în ceea ce îi priveşte pe chiriaşii imobilelor cu altă destinaţie, aceştia ar fi lipsiţi de un atare drept. 

Susţinerea nu poate fi reţinută, întrucât neconstituţionalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia şi nu poate fi dedusă pe calea unei interpretări per a contrario, operaţie care presupune a atribui legiuitorului ceea ce acesta nu a prevăzut in terminis. 

Aşa fiind, este de principiu că într-un stat de drept libertatea constituie regula, iar interdicţia are caracter de excepţie, niciodată aceasta din urmă neputând fi prezumată sau dedusă din tăcerea legiuitorului, ci trebuie să fie expres prevăzută în norma legală. Prin urmare, împrejurarea că norma dedusă controlului nu prevede un drept la despăgubire similar şi pentru chiriaşii imobilelor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, limitându-se a reitera doar norma de drept comun privind dreptul la despăgubire pentru o anumită categorie de chiriaşi, nu este susceptibilă de interpretarea pe care înţelege să i-o dea autorul excepţiei, în susţinerea criticii sale. În absenţa unei interdicţii exprese, aceşti chiriaşi au posibilitatea de a solicita şi obţine despăgubiri, potrivit dreptului comun, pentru sporul de valoare al imobilului rezultat din îmbunătăţirile necesare şi utile pe care i le-au adus. Chiar dacă temeiul unei ase menea pretenţii rezidă în instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, fiind deci extrinsec reglementării legale în discuţie, o asemenea împrejurare lipseşte de îndreptăţire critica de neconstituţionalitate ce i-a fost adusă. Pentru aceleaşi raţiuni, este lipsită de temei calificarea respectivei reglementări ca fiind discriminatorie şi, prin aceasta, în contradicţie cu prevederile art. 16 din Constituţie. 

Independent de aceste consideraţii, Curtea observă că neconstituţionalitatea textului de lege criticat este dedusă nu din conţinutul acestuia, ci din modul de interpretare şi de aplicare a lui, ceea ce, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, excedează competenţei jurisdicţionale a instanţei constituţionale. Sub acest aspect, Curtea a statuat în repetate rânduri că nu se poate pronunţa asupra constituţionalităţii interpretării date de o instanţă judecătorească, aceasta constituind un act de aplicare a legii. De altfel, nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării dispoziţiilor legale de către instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. O asemenea ingerinţă a Curţii în activitatea de judecată ar fi neconstituţională, contravenind prevederilor art. 126 din Constituţia republicată, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E: 

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Farmacia Luiza 2” − S.R.L. în Dosarul nr. 1.368/2003 al Tribunalului Călăraşi. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 martie 2004.