Decizia Curții Constituționale nr. 90/2005
M. Of. nr. 245 din 24 martie 2005
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
D E C I Z I A Nr. 90
din 10 februarie 2005
referitoare la excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. 1 din Legea nr. 80/1995
privind Statutul cadrelor militare
Ioan
Vida − președinte
Aspazia
Cojocaru − judecător
Constantin
Doldur − judecător
Acsinte
Gaspar − judecător
Kozsokár
Gábor − judecător
Petre
Ninosu − judecător
Ion
Predescu − judecător
Șerban
Viorel Stănoiu − judecător
Dana
Titian − procuror
Patricia
Marilena Ionea − magistrat-asistent
Pe
rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15
din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, excepție
ridicată de Gabriel Hulea în Dosarul nr. 4.089/2004 al Curții de Apel
Bacău − Secția civilă.
La
apelul nominal răspunde autorul excepției, Gabriel Hulea, personal și asistat
de avocat Elena Băbușanu, lipsind celelalte părți, față de care procedura de
citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. Astfel,
arată că principiul egalității nu trebuie interpretat în sensul uniformității,
așa încât, atunci când situațiile sunt obiectiv diferite, cum este cazul în
speță, se justifică aplicarea unui tratament juridic diferit.
C U R T E A,
având în
vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin
Încheierea din 18 noiembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 4.089/2004, Curtea
de Apel Bacău − Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională
cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 80/1995
privind Statutul cadrelor militare, excepție ridicată de Gabriel Hulea cu
prilejul soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 17
din 16 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 8.304/2003.
În
motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile
art. 15 din Legea nr. 80/1995 contravin principiului constituțional
al egalității în drepturi, întrucât au un caracter discriminatoriu. În
acest sens arată că, în mod contrar reglementărilor generale privind sistemul
public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, textul de lege criticat
permite acordarea concediului plătit pentru creșterea copilului până la vârsta
de doi ani numai femeilor cadre militare active. Așa fiind, spre deosebire
de toate celelalte categorii de salariați, cadrele militare active bărbați nu
pot beneficia de acest drept și, în consecință, ei sunt discriminați atât în
raport cu persoanele civile, cât și cu femeile cadre militare active.
Curtea de Apel Bacău − Secția civilă apreciază că dispozițiile art. 15
din Legea nr. 80/1995, care privesc acordarea concediului pentru
îngrijirea copilului, sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 16
alin. (1) din Constituție.
Potrivit
prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele
de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat nu contravine
dispozițiilor legale criticate. Astfel, în opinia sa, stabilirea
concediilor, în mod diferit, pentru persoanele − cadre militare
active − față de cele care nu au acest statut, nu este generată
de presupuse discriminări între cetățeni pe criterii arbitrare, ci se datorează
specificului activității militarilor, care impune acestei categorii
profesionale anumite obligații și interdicții. Așa fiind, diferențierea
între regimul juridic al asigurărilor sociale aplicabil cadrelor militare
active, față de cel stabilit pentru asigurații care nu fac parte din această
categorie, se justifică în mod obiectiv și rezonabil. În plus, amintește
că formele de asigurări sociale publice sau private sunt, potrivit art. 47
alin. (2) din Constituție, prevăzute de lege. În fine, consideră
că, în realitate, prin excepția ridicată, se solicită extinderea dispozițiilor
legale criticate și la alte situații neprevăzute în textul art. 15 din
Legea nr. 80/1995, dar reglementate de Legea nr. 19/2000, ceea ce
excedează însă competența Curții Constituționale.
Guvernul apreciază
că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, arată
că textul de lege criticat este în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 19/2000,
care prevăd că asigurații sistemului public de pensii au dreptul la concediu și
indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav, iar de această indemnizație
beneficiază, opțional, unul dintre părinți, dacă solicitantul îndeplinește
condițiile de stagiu de cotizare prevăzute de lege. În același timp,
observă că, potrivit prevederilor art. 15 din Legea nr. 80/1995,
dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului se acordă pe baza dispozițiilor
legale aplicabile pe plan național, astfel că, în opinia sa, principiul specialia
generalibus derogant nu este aplicabil dispozițiilor criticate ca
neconstituționale. În sfârșit, în virtutea art. 198 din Legea nr. 19/2000,
la data intrării în vigoare a acestei legi, orice dispoziție contrară
prevederilor sale se abrogă. În consecință, consideră că art. 15 alin. 1
din Legea nr. 80/1995, care contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din
Constituție, nu mai este în vigoare.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
C U R T E A,
examinând
încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea
Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit
dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul
excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 15 din
Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu
modificările și completările ulterioare, dispoziții potrivit cărora: Femeile,
cadre militare în activitate, au dreptul la concediu de maternitate și la
concediu pentru îngrijirea copilului, în condițiile stabilite prin ordin al
ministrului apărării naționale, pe baza dispozițiilor legale aplicabile pe plan
național.
De
asemenea, femeile, cadre militare în activitate, beneficiază de pauze pentru
alimentarea și îngrijirea copilului, precum și de alte drepturi prevăzute de
lege pentru femeile salariate din administrația publică.
În
susținerea neconstituționalității acestor texte de lege, autorii excepției
invocă încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din
Constituție, potrivit cărora:
− Art. 16 alin. (1): Cetățenii
sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără
discriminări.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, deși
autorul acesteia a atacat art. 15 din Legea nr. 80/1995 în întregul
său, în realitate, critica sa se îndreaptă doar împotriva dispozițiilor
primului alineat al acestui articol, dispoziții ce reglementează acordarea
concediului pentru îngrijirea copilului. În consecință, Curtea urmează să
examineze doar conformitatea prevederilor art. 15 alin. 1 din Legea
nr. 80/1995 cu prevederile constituționale invocate.
Astfel,
dispozițiile art. 47 alin. (2) teza întâi din Constituție
consacră dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență
medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de
asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege.
Dreptul
la concediu pentru îngrijirea copilului, drept a cărui reglementare este supusă
controlului de constituționalitate, reprezintă una dintre formele de asigurări
sociale la care se referă textul constituțional mai sus amintit.
Reglementarea
acestui drept, inclusiv a condițiilor de exercitare, s-a realizat prin Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale,
lege-cadru în materie. Astfel, prin conținutul art. 121 și 122 din
această lege, dreptul la concediu și la indemnizația pentru creșterea copilului
și pentru îngrijirea copilului bolnav este consacrat pentru toate categoriile
de asigurați în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări
sociale, fără nici o distincție între diferitele categorii de asigurați.
Bineînțeles,
legiuitorul este liber să instituie dispoziții derogatorii de la reglementările
generale instituite prin legea-cadru, în privința anumitor condiții și criterii
de acordare a unor drepturi de asigurări sociale ori în privința cuantumului și
a modului de calcul ale acestora. Cu toate acestea, Curtea consideră că
eliminarea completă a unor categorii de persoane de la beneficiul unei forme de
asigurare prevăzut de lege pentru toate categoriile de asigurați nu se poate
realiza fără a fi încălcat principiul constituțional al egalității în drepturi. Această
soluție vizează și dreptul de opțiune al părinților în ceea ce privește
acordarea concediului pentru îngrijirea copilului și a indemnizației aferente.
În
ceea ce privește cadrele militare în activitate, Curtea observă că,
într-adevăr, sub aspectul condițiilor de încadrare, al atribuțiilor, al
drepturilor, al incompatibilităților și al interdicțiilor, acestea se află
într-o situație diferită față de celelalte categorii de salariați. Cu
toate acestea, în calitate de asigurați, cadrele militare în activitate nu se
deosebesc de celelalte categorii de asigurați, astfel că instituirea unui
tratament juridic diferențiat, care îi privează pe aceștia de beneficiul unei
forme de asigurare socială prevăzute de lege pentru toate persoanele asigurate
apare ca fiind discriminatorie.
Având
în vedere că dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului este acordat,
potrivit textului de lege criticat, doar femeilor cadre militare în activitate,
cu excluderea celuilalt părinte, tot cadru militar, Curtea apreciază că art. 15
alin. 1 din Legea nr. 80/1995 trebuie analizat și din prisma
egalității de tratament juridic pe care statul nostru trebuie să o asigure
între femei și bărbați. În acest sens, apare ca relevantă soluția pronunțată
de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Schuler-Zgraggen contra
Elveției (1993), când s-a statuat că egalitatea sexelor este un scop
important al statelor membre ale Consiliului Europei și numai considerente
foarte puternice pot conduce la aprecierea că instituirea unui tratament
diferențiat este compatibilă cu Convenția. Mai mult, Curtea de la
Strasbourg a subliniat necesitatea unei justificări obiective și raționale în
instituirea unui astfel de tratament.
Curtea
Constituțională apreciază că, în cazul textului de lege supus controlului de
constituționalitate, considerentele avute în vedere de legiuitor nu pot fi
considerate ca fiind îndeajuns de puternice pentru a justifica, în mod obiectiv
și rațional, instituirea unui tratament diferențiat între femeile și bărbații,
cadre militare în activitate, cu prilejul acordării concediului pentru
îngrijirea copilului. Aceasta, cu atât mai mult cu cât ambele categorii de
persoane au același statut profesional, ceea ce conduce la concluzia că singura
justificare a diferenței de tratament se întemeiază pe diferența de sex.
Pentru
considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147
alin. (4) din Constituție, al art. 1−3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
cu majoritate de voturi,
C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă
În
numele legii
D E C I D E:
Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriel Hulea în
Dosarul nr. 4.089/2004 al Curții de Apel Bacău − Secția
civilă și constată că dispozițiile art. 15 alin. 1 din Legea nr. 80/1995
privind Statutul cadrelor militare contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din
Constituție.
Decizia
se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
Definitivă
și general obligatorie.
Pronunțată
în ședința din data de 10 februarie 2005.
PREȘEDINTELE
CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN
VIDA |
Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea |