Decizia Curţii Constituţionale nr. 90/2005

M. Of. nr. 245 din 24 martie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A Nr. 90

din 10 februarie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. 1 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare

 

Ioan Vida − preşedinte

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Dana Titian − procuror

Patricia Marilena Ionea − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, excepţie ridicată de Gabriel Hulea în Dosarul nr. 4.089/2004 al Curţii de Apel Bacău − Secţia civilă. 

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, Gabriel Hulea, personal şi asistat de avocat Elena Băbuşanu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. Astfel, arată că principiul egalităţii nu trebuie interpretat în sensul uniformităţii, aşa încât, atunci când situaţiile sunt obiectiv diferite, cum este cazul în speţă, se justifică aplicarea unui tratament juridic diferit. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 4.089/2004, Curtea de Apel Bacău − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, excepţie ridicată de Gabriel Hulea cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 17 din 16 ianuarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 8.304/2003. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 80/1995 contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât au un caracter discriminatoriu. În acest sens arată că, în mod contrar reglementărilor generale privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, textul de lege criticat permite acordarea concediului plătit pentru creşterea copilului până la vârsta de doi ani numai femeilor cadre militare active. Aşa fiind, spre deosebire de toate celelalte categorii de salariaţi, cadrele militare active bărbaţi nu pot beneficia de acest drept şi, în consecinţă, ei sunt discriminaţi atât în raport cu persoanele civile, cât şi cu femeile cadre militare active. 

Curtea de Apel Bacău − Secţia civilă apreciază că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 80/1995, care privesc acordarea concediului pentru îngrijirea copilului, sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. 

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor legale criticate. Astfel, în opinia sa, „stabilirea concediilor, în mod diferit, pentru persoanele − cadre militare active − faţă de cele care nu au acest statut, nu este generată de presupuse discriminări între cetăţeni pe criterii arbitrare, ci se datorează specificului activităţii militarilor, care impune acestei categorii profesionale anumite obligaţii şi interdicţii”. Aşa fiind, diferenţierea între regimul juridic al asigurărilor sociale aplicabil cadrelor militare active, faţă de cel stabilit pentru asiguraţii care nu fac parte din această categorie, se justifică în mod obiectiv şi rezonabil. În plus, aminteşte că formele de asigurări sociale publice sau private sunt, potrivit art. 47 alin. (2) din Constituţie, prevăzute de lege. În fine, consideră că, în realitate, prin excepţia ridicată, se solicită extinderea dispoziţiilor legale criticate şi la alte situaţii neprevăzute în textul art. 15 din Legea nr. 80/1995, dar reglementate de Legea nr. 19/2000, ceea ce excedează însă competenţa Curţii Constituţionale. 

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat este în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 19/2000, care prevăd că asiguraţii sistemului public de pensii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav, iar de această indemnizaţie beneficiază, opţional, unul dintre părinţi, dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile de stagiu de cotizare prevăzute de lege. În acelaşi timp, observă că, potrivit prevederilor art. 15 din Legea nr. 80/1995, dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului se acordă pe baza dispoziţiilor legale aplicabile pe plan naţional, astfel că, în opinia sa, principiul specialia generalibus derogant nu este aplicabil dispoziţiilor criticate ca neconstituţionale. În sfârşit, în virtutea art. 198 din Legea nr. 19/2000, la data intrării în vigoare a acestei legi, orice dispoziţie contrară prevederilor sale se abrogă. În consecinţă, consideră că art. 15 alin. 1 din Legea nr. 80/1995, care contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu mai este în vigoare. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora: „Femeile, cadre militare în activitate, au dreptul la concediu de maternitate şi la concediu pentru îngrijirea copilului, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, pe baza dispoziţiilor legale aplicabile pe plan naţional. 

De asemenea, femeile, cadre militare în activitate, beneficiază de pauze pentru alimentarea şi îngrijirea copilului, precum şi de alte drepturi prevăzute de lege pentru femeile salariate din administraţia publică.”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora:

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi autorul acesteia a atacat art. 15 din Legea nr. 80/1995 în întregul său, în realitate, critica sa se îndreaptă doar împotriva dispoziţiilor primului alineat al acestui articol, dispoziţii ce reglementează acordarea concediului pentru îngrijirea copilului. În consecinţă, Curtea urmează să examineze doar conformitatea prevederilor art. 15 alin. 1 din Legea nr. 80/1995 cu prevederile constituţionale invocate. 

Astfel, dispoziţiile art. 47 alin. (2) teza întâi din Constituţie consacră dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. 

Dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului, drept a cărui reglementare este supusă controlului de constituţionalitate, reprezintă una dintre formele de asigurări sociale la care se referă textul constituţional mai sus amintit. 

Reglementarea acestui drept, inclusiv a condiţiilor de exercitare, s-a realizat prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, lege-cadru în materie. Astfel, prin conţinutul art. 121 şi 122 din această lege, dreptul la concediu şi la indemnizaţia pentru creşterea copilului şi pentru îngrijirea copilului bolnav este consacrat pentru toate categoriile de asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, fără nici o distincţie între diferitele categorii de asiguraţi. 

Bineînţeles, legiuitorul este liber să instituie dispoziţii derogatorii de la reglementările generale instituite prin legea-cadru, în privinţa anumitor condiţii şi criterii de acordare a unor drepturi de asigurări sociale ori în privinţa cuantumului şi a modului de calcul ale acestora. Cu toate acestea, Curtea consideră că eliminarea completă a unor categorii de persoane de la beneficiul unei forme de asigurare prevăzut de lege pentru toate categoriile de asiguraţi nu se poate realiza fără a fi încălcat principiul constituţional al egalităţii în drepturi. Această soluţie vizează şi dreptul de opţiune al părinţilor în ceea ce priveşte acordarea concediului pentru îngrijirea copilului şi a indemnizaţiei aferente. 

În ceea ce priveşte cadrele militare în activitate, Curtea observă că, într-adevăr, sub aspectul condiţiilor de încadrare, al atribuţiilor, al drepturilor, al incompatibilităţilor şi al interdicţiilor, acestea se află într-o situaţie diferită faţă de celelalte categorii de salariaţi. Cu toate acestea, în calitate de asiguraţi, cadrele militare în activitate nu se deosebesc de celelalte categorii de asiguraţi, astfel că instituirea unui tratament juridic diferenţiat, care îi privează pe aceştia de beneficiul unei forme de asigurare socială prevăzute de lege pentru toate persoanele asigurate apare ca fiind discriminatorie. 

Având în vedere că dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului este acordat, potrivit textului de lege criticat, doar femeilor cadre militare în activitate, cu excluderea celuilalt părinte, tot cadru militar, Curtea apreciază că art. 15 alin. 1 din Legea nr. 80/1995 trebuie analizat şi din prisma egalităţii de tratament juridic pe care statul nostru trebuie să o asigure între femei şi bărbaţi. În acest sens, apare ca relevantă soluţia pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Schuler-Zgraggen contra Elveţiei (1993), când s-a statuat că egalitatea sexelor este un scop important al statelor membre ale Consiliului Europei şi numai considerente foarte puternice pot conduce la aprecierea că instituirea unui tratament diferenţiat este compatibilă cu Convenţia. Mai mult, Curtea de la Strasbourg a subliniat necesitatea unei justificări obiective şi raţionale în instituirea unui astfel de tratament. 

Curtea Constituţională apreciază că, în cazul textului de lege supus controlului de constituţionalitate, considerentele avute în vedere de legiuitor nu pot fi considerate ca fiind îndeajuns de puternice pentru a justifica, în mod obiectiv şi raţional, instituirea unui tratament diferenţiat între femeile şi bărbaţii, cadre militare în activitate, cu prilejul acordării concediului pentru îngrijirea copilului. Aceasta, cu atât mai mult cu cât ambele categorii de persoane au acelaşi statut profesional, ceea ce conduce la concluzia că singura justificare a diferenţei de tratament se întemeiază pe diferenţa de sex. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Hulea în Dosarul nr. 4.089/2004 al Curţii de Apel Bacău − Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 15 alin. 1 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. 

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa din data de 10 februarie 2005.