Decizia Curţii Constituţionale nr. 90/2004

M. Of. nr. 287 din 1 aprilie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 90

din 4 martie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 400/2002

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 400/2002, excepţie ridicată de Victor Ruşeţi în Dosarul nr. 1.535 civ./2003 al Tribunalului Gorj − Secţia civilă.

La apelul nominal sunt prezenţi autorul excepţiei, Ion D. Lupuleţ, Marinică Găinaru, Ion Dincă, Iosefina Rotaru, Vasile Nebancea, Radu N. Lupuleţ şi Ion Barac, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Autorul excepţiei solicită admiterea excepţiei, arătând că nu face parte din categoria persoanelor prevăzute de textul art. I pct. 9 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2001, întrucât zona unde sunt situate terenurile a căror restituire a solicitat-o nu a fost colectivizată, şi ca atare a fost şi este proprietarul acestui teren. Consideră că aplicarea acestei reglementări în situaţia sa ar duce la o nouă expropriere.

Celelalte părţi prezente solicită de asemenea admiterea excepţiei pentru aceleaşi motive pe care le-a expus autorul excepţiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca neîntemeiată, arătând că prevederile constituţionale privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate se aplică după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 24 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.535 civ./2003, Tribunalul Gorj − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi 9 şi ale art. 6¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 400/2002, excepţie ridicată de Victor Ruşeţi.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele criticate contravin prevederilor art. 41 alin. (3) şi ale art. 135 alin. (1) din Constituţie, deoarece „se dă ocazia ca cetăţenii să fie expropriaţi pentru reconstituire şi nu pentru utilitate publică”, şi pentru că „Legile fondului funciar nu fac o referire clară la persoanele şi terenurile acestor persoane, care nu au fost membri cooperatori în zonele cooperativizate”, creând astfel confuzie.

Autorul excepţiei propune înlocuirea termenului „revendicare”, considerat incorect, cu sintagma „reconstituirea dreptului de proprietate”.

Instanţa de judecată consideră că textele legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că argumentele referitoare la neclaritatea reglementărilor nu au legătură cu normele şi principiile constituţionale. Cu privire la critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (3) şi ale art. 135 alin. (1) din Constituţie, arată că este neîntemeiată, deoarece persoana care solicită reconstituirea dreptului de proprietate nu are calitatea de titular al acestui drept şi în consecinţă nu pot fi invocate dispoziţii constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private sau exproprierea câtă vreme calitatea de proprietar nu există.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile din Constituţie referitoare la garantarea proprietăţii, întrucât, aşa cum în mod constant a statuat în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională, prevederea constituţională privind garantarea proprietăţii private se aplică numai după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate. În ceea ce priveşte propunerea autorului excepţiei, de modificare a termenului „revendicare” cu sintagma „reconstituirea dreptului de proprietate”, se apreciază că aceasta nu este o problemă care intră în competenţa Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Instanţa de judecată, prin încheiere, a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi 9 şi ale art. 6¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2001. Curtea observă că reglementarea cuprinsă în art. 6¹ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2001 este identică, în fond, cu cea cuprinsă în art. I pct. 9 din ordonanţa ce face obiectul examenului de constituţionalitate prin această decizie.

Aşadar, Curtea va exercita controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. I pct. 8 şi 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 400/2002, a căror redactare este următoarea:

„8. Alineatul (3) al articolului 6 se abrogă.

9. După articolul 6 se introduce articolul 6¹ cu următorul cuprins:

«Art. 6¹. − (1) În situaţia în care anumite suprafeţe sunt revendicate de 2 solicitanţi, dintre care unul este proprietarul deposedat prin măsurile abuzive aplicate în perioada anilor 1945−1959, iar cel de-al doilea este persoana care a fost împroprietărită cu teren preluat de la fostul proprietar, teren ce a fost preluat în orice mod de cooperativă sau de stat, se va restitui în natură ambilor solicitanţi, în limita resurselor de teren existente.

(2) În cazul în care resursele sunt insuficiente se va atribui în natură teren primului proprietar, iar cel de-al doilea va fi despăgubit în condiţiile legii.

(3) În cazul lipsei resurselor se acordă despăgubiri, potrivit legii, ambilor proprietari.

(4) Aplicarea prevederilor alin. (1)−(3) nu poate afecta drepturile dobândite în condiţiile art. 2 alin. (2)».”

Textele constituţionale considerate de autorul excepţiei ca fiind cele ale art. 41 alin. (3) şi ale art. 136 alin. (1) din Constituţia României, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. Astfel art. 41 alin. (3) a devenit art. 44 alin. (3), iar art. 135 alin. (1) a fost preluat de art. 44 alin. (2) având un conţinut mult mai complex.

Textele menţionate au următoarea redactare:

− Art. 44 alin. (2): „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.”

− Art. 44 alin. (3): „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce priveşte solicitarea adresată Curţii Constituţionale de autorul excepţiei, de a declara ca fiind neconstituţionale „legile fondului funciar în general”, Curtea constată că nu pot fi reţinute spre examinare decât acele prevederi cu privire la care au fost formulate critici de neconstituţionalitate motivate. Într-adevăr, sub acest aspect critica de neconstituţionalitate are în vedere faptul că „Legile fondului funciar nu fac o referire clară la persoanele şi terenurile acestor persoane, care nu au fost membri cooperatori în zonele cooperativizate, creând confuzie.”, ceea ce, în mod evident, este insuficient pentru aprecierea concordanţei dintre prevederile legii şi dispoziţiile Constituţiei.

Textele de lege criticate se referă, în esenţă, la preferinţa pe care legea înţelege să o dea fostului proprietar al terenului faţă de persoana căreia i s-a atribuit terenul acestuia, dacă restituirea în natură nu este cu putinţă pentru amândoi. Această apreciere nu conţine nimic neconstituţional, astfel încât intră, netăgăduit, în competenţa legiuitorului de a se pronunţa asupra oportunităţii uneia dintre rezolvările posibile, în baza art. 61 alin. (1) din Constituţie.

Tocmai de aceea, astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 73/1995, trebuie să se recunoască statului dreptul de a hotărî neîngrădit asupra regimului juridic al bunurilor intrate în patrimoniul său în baza unor titluri conforme cu legislaţia existentă în momentul dobândirii lor, precum şi de a stabili modul în care, prin restituire în natură, prin plata unor despăgubiri sau în orice altă modalitate − foştii proprietari sau moştenitorii acestora vor beneficia de reparaţii pentru prejudiciile suferite prin aplicarea unor prevederi legislative în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989.

Autorul excepţiei îşi exprimă temerea că prin reglementarea dată de text cetăţenii pot fi „expropriaţi pentru reconstituire şi nu pentru utilitate publică”.

Un asemenea reproş nu are însă nici o legătură cu constituţionalitatea textului criticat şi nici nu priveşte ocrotirea şi garantarea proprietăţii private. În concepţia constant promovată în deciziile Curţii Constituţionale (Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998), problema ocrotirii şi garantării proprietăţii private nu se poate pune decât după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte posibilele dificultăţi în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, evocate de autorul excepţiei, Curtea constată că soluţionarea unor asemenea probleme nu cade în competenţa acesteia, ele fiind chestiuni de aplicare şi interpretare a legii.

În fine, aspectele invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate se referă de fapt la o soluţie legislativă care corespunde unei opţiuni politice, ce ţine de competenţa exclusivă a legiuitorului, nefiind deci o problemă de resortul contenciosului constituţional.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 400/2002, excepţie ridicată de Victor Ruşeţi în Dosarul nr. 1.535 civ./2003 al Tribunalului Gorj − Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 martie 2004.