Decizia Curţii Constituţionale nr. 870/2007

M. Of. nr. 701 din 17 octombrie 2007

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA

Nr. 870 din 9 octombrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical

 

Ioan Vida – preşedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Puskás Valentin Zoltán – judecător

Tudorel Toader – judecător

Augustin Zegrean – judecător

Antonia Constantin – procuror

Marieta Safta – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, excepţie ridicată de Consiliul Local al Comunei Bogdăneşti, judeţul Bacău, în Dosarul nr. 1.880/110/2006 (număr în format vechi 3.600/2006) al Tribunalului Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi de pârâtul Consiliul Local al Comunei Solonţ, judeţul Bacău, în Dosarul nr. 150/110/2005 al Curţii de Apel Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ. 

Conexarea dosarelor şi dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2007, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 2 octombrie 2007 şi apoi pentru data de 9 octombrie 2007. 

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 7 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.880/110/2006 (număr în format vechi 3.600/2006), Tribunalul Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, excepţie ridicată de Consiliul Local al Comunei Bogdăneşti, judeţul Bacău, în dosarul menţionat. 

Prin Încheierea din 30 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 150/110/2005, Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, excepţie ridicată de Consiliul Local al Comunei Solonţ, judeţul Bacău, în dosarul menţionat. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, asemănătoare în cele două dosare conexate, se susţine, în esenţă, că instituirea, prin textele legale criticate, a obligativităţii vânzării spaţiilor proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în care funcţionează unităţi medicale contravine protecţiei constituţionale a dreptului de proprietate privată, principiului autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice; aceasta cu atât mai mult cu cât vânzarea are loc fără o negociere directă şi fără licitaţie publică, la un preţ impus de legiuitor. 

Tribunalul Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece scopul urmărit de legiuitor a fost acela de finalizare a procesului de reformă în domeniul asistenţei medicale ambulatorii, cu reducerea costurilor asistenţei medicale acordate în spital şi reducerea deficitului bugetar al sistemului sanitar. 

Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei. 

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 22 iulie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 236/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 iunie 2006, potrivit cărora: 

– Art. 1: „(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul juridic pentru vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionează unităţi medicale înfiinţate şi organizate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical, aprobată cu modificări prin Legea nr. 598/2001, a spaţiilor organizate ca centre de diagnostic şi tratament sau centre medicale cu personalitate juridică, precum şi a spaţiilor cu destinaţie pentru activităţi medicale sau activităţi conexe actului medical, neutilizate. 

(2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin spaţiu medical se înţelege spaţiul în care se desfăşoară efectiv activitate medicală şi activitate medicală conexă, precum şi cota indiviză corespunzătoare din spaţiul comun. 

(3) Prevederile alin. (1) se aplică şi spaţiilor medicale ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, cu acordul ministerelor de resort.”; 

– Art. 4 alin. (1): „(1)În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, consiliile judeţene sau consiliile locale, după caz, aprobă prin hotărâre lista spaţiilor din proprietatea privată a acestora ori din proprietatea privată a statului şi care se află în administrarea lor, ce urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă. Listele astfel aprobate vor fi afişate în mod obligatoriu la sediul consiliului local/judeţean şi publicate pe site-ul consiliului judeţean.”; 

– Art. 5 alin. (1): „(1)Prefecţii vor veghea ca hotărârea prevăzută la art. 4 să cuprindă toate spaţiile medicale care cad sub incidenţa prezentei ordonanţe de urgenţă. În acest scop hotărârile consiliilor locale şi ale consiliilor judeţene vor fi comunicate prefecţilor în termen de cel mult 10 zile de la adoptare şi vor fi afişate la sediul primăriei, respectiv al consiliului judeţean. 

Prefectul va cere completarea sau modificarea listei, dacă este cazul, iar în situaţia în care se refuză solicitarea prefectului, acesta se va putea adresa instanţei de contencios administrativ.”; 

– Art. 8: „(1)Preţul de vânzare al spaţiului medical se stabileşte diferenţiat, pe categorii de localităţi, conform Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – secţiunea a IV-a «Reţeaua de localităţi», cu modificările ulterioare, prin stabilirea de preţuri maximale, după cum urmează:

a) pentru localităţile de gradul 0, municipiul Bucureşti, 70 euro/m²;

b) pentru localităţile de rangul I, 50 euro/m²;

c) pentru localităţile de rangul II, 40 euro/m²;

d) pentru localităţile de rangul III, 30 euro/m²;

e) pentru localităţile de rangul IV, 20 euro/m²;

f) pentru localităţile de rangul V, 15 euro/m². 

(2) Preţurile stabilite conform prevederilor alin. (1) sunt diminuate de către comisie cu câte 10%, dacă:

a) clădirea este mai veche de 30 de ani;

b) spaţiul este situat într-o localitate cu deficit de medici.”

Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1) teza întâi privind garantarea dreptului de proprietate, în art. 44 alin. (2) privind garantarea şi ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular, în art. 44 alin. (3) privind exproprierea, în art. 44 alin. (6) privind despăgubirile ce se cuvin proprietarului în cazul exproprierii, în art. 120 alin. (1) care consacră principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice şi în art. 136 alin. (2) privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii publice. 

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005, aceasta stabileşte cadrul juridic pentru vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale care au destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, a spaţiilor organizate ca centre de diagnostic şi tratament sau centre medicale cu personalitate juridică, către medicii, medicii dentişti, dentiştii, biologii, biochimiştii, fizicienii, tehnicienii dentari şi celelalte persoane fizice cu drept de liberă practică ce desfăşoară activităţi conexe actului medical şi care deţin în mod legal spaţiul respectiv, precum şi către persoanele juridice/instituţiile de învăţământ superior medical, care, deţinând în mod legal spaţiul, au ca obiect unic de activitate furnizarea serviciilor medicale sau desfăşoară activităţi de învăţământ superior medical. 

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, consiliile judeţene sau consiliile locale, după caz, aprobă, prin hotărâre, lista spaţiilor din proprietatea privată a acestora ce urmează să fie vândute în baza dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă, iar potrivit art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ, prefecţii vor veghea ca hotărârea să cuprindă toate spaţiile medicale care cad sub incidenţa ordonanţei de urgenţă. 

Din examinarea textelor legale mai sus menţionate, criticate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că se instituie obligaţia autorităţilor locale de a întocmi o listă completă a spaţiilor cu destinaţia menţionată şi obligaţia acestora de a scoate la vânzare toate bunurile în cauză. Prin înlăturarea posibilităţii autorităţilor publice locale de a dispune în mod liber de bunurile aflate în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul de a opta sau nu pentru vânzarea acestora, se încalcă în mod vădit dreptul unităţilor administrativ-teritoriale de exercitare a prerogativei dispoziţiei, ca atribut ce ţine de esenţa dreptului de proprietate. Aşa fiind, Curtea constată că normele ce fac obiectul excepţiei aduc atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1) teza întâi privind garantarea dreptului de proprietate privată. 

Curtea constată, totodată, că dispoziţiile criticate reglementează un transfer silit de proprietate, care nu respectă prevederile referitoare la expropriere consacrate de art. 44 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi de art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern şi să respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat. Cu privire la indemnizarea titularului dreptului de proprietate pentru privarea de dreptul său, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, în absenţa unei compensaţii reparatorii, art. 1 din Protocolul nr. 1 n-ar asigura decât o protecţie iluzorie şi ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicţie cu dispoziţiile Convenţiei (Cauza „James şi alţii împotriva Marii Britanii”, 1986). Privarea de proprietate impune, aşadar, statului obligaţia de a despăgubi pe proprietar, pentru că fără plata unei sume rezonabile, raportată la valoarea bunului, măsura constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale. Imposibilitatea de a obţine fie şi o despăgubire parţială, dar adecvată în cadrul privării de proprietate constituie o rupere a echilibrului dintre necesitatea protecţiei dreptului de proprietate şi exigenţele de ordin general. În prezenta cauză, analizând dispoziţiile art. 8 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005, care stabilesc preţul maximal de vânzare a spaţiului medical în mod diferenţiat, pe categorii de localităţi, iar în privinţa terenului aferent a unui preţ fix de 1 euro/m² (în limita a 250 m²), Curtea constată că preţurile astfel determinate nu ţin seama de valoarea pe piaţă a bunului. Disproporţia vădită dintre cele două valori conduce la calificarea preţului ca fiind neserios, astfel încât exigenţele impuse de normele constituţionale şi internaţionale menţionate nu sunt îndeplinite. 

Curtea mai constată că dispoziţiile legale criticate încalcă şi prevederile art. 34 din Constituţie privind dreptul la ocrotirea sănătăţii. Garantând acest drept complex, textul constituţional menţionat stabileşte obligaţia statului de luare a măsurilor pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice, ceea ce implică şi crearea de condiţii care să asigure prestarea de servicii medicale, inclusiv sub aspectul asigurării bazei materiale necesare. Or, în măsura în care se reglementează vânzarea spaţiilor care au destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, cu riscul schimbării, pe viitor, a destinaţiei acestora, statul nu va mai dispune de o bază materială care să asigure îndeplinirea obligaţiei constituţionale menţionate şi, ca urmare, nu va mai putea garanta dreptul cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii. 

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

Cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Consiliul Local al Comunei Bogdăneşti, judeţul Bacău, în Dosarul nr. 1.880/110/2006 (număr în format vechi 3.600/2006) al Tribunalului Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi de Consiliul Local al Comunei Solonţ, judeţul Bacău, în Dosarul nr. 150/110/2005 al Curţii de Apel Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ, şi constată că dispoziţiile art. 1, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, sunt neconstituţionale. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 octombrie 2007. 

 

 

*

 

OPINIE SEPARATĂ

 

Susţinem menţinerea practicii Curţii Constituţionale, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, pentru următoarele argumente:

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005, aşa cum a fost modificată şi adoptată prin Legea nr. 236/2006, reglementează cadrul juridic pentru vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în care funcţionează unităţi medicale, precum şi a spaţiilor cu destinaţie pentru activităţi medicale sau activităţi conexe actului medical neutilizate. 

Or, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 a fost adoptată pentru raţiuni de politică sanitară şi medicală, fiind vorba de spaţii care au această destinaţie şi sunt neutilizate sau folosite în alte scopuri decât cel medical. 

Potrivit art. 4, consiliile judeţene sau cele locale aprobă prin hotărâre lista spaţiilor aflate în proprietatea lor ori în proprietatea privată a statului şi care se află în administrarea acestora. 

Aşadar, stabilirea listei cu spaţiile având destinaţia de cabinete medicale sau în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, ce urmează a fi vândute, este dată prin lege în competenţa consiliilor judeţene sau a celor locale, aspect ce nu contravine dispoziţiilor Constituţiei privind protecţia dreptului de proprietate. Este vorba de o obligaţie de „a face” şi nu de transmiterea automată a dreptului de proprietate. Mai mult, în art. 5 se reglementează obligaţia prefecţilor de a veghea ca toate spaţiile medicale care cad sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 să fie trecute pe listele întocmite de consiliile locale sau judeţene. 

Dacă în privinţa dreptului de proprietate privată a statului nu există nicio îndoială că acesta poate dispune de dreptul său, s-ar putea invoca faptul că în privinţa proprietăţii private a unităţilor administrativ-teritoriale legiuitorul nu poate interveni nici chiar atunci când se pune problema interesului general sau al unei comunităţi, în speţă stabilitatea cadrelor medicale din unităţile administrativ-teritoriale şi ca urmare asigurarea asistenţei medicale. Acest lucru nu poate fi susţinut, deoarece, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, „conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege”. 

Se susţine că se încalcă dreptul de dispoziţie al unităţilor administrativ-teritoriale. Nu se poate reţine un astfel de argument, întrucât acestea au calitatea de vânzători, cumpărători fiind exclusiv cadre medicale, iar preţul obţinut se face venit la bugetele locale. Se apreciază că prin ordonanţă s-a stabilit un preţ neserios cuprins între un minim şi un maxim, dar preţurile sunt stabilite pe categorii de localităţi, aşa cum sunt clasificate de Legea nr. 351/2001 privind reţeaua localităţilor din România. 

Mai mult, art. 11 din ordonanţă de urgenţă reglementează regimul juridic al acestor bunuri. Astfel, se precizează că spaţiile medicale cumpărate nu pot fi folosite decât pentru activităţi medicale şi/sau pentru activităţi conexe actului medical. Spaţiile dobândite nu pot fi înstrăinate, închiriate sau folosite de cumpărător pentru alte activităţi decât în scopul desfăşurării activităţilor medicale, activităţi de învăţământ superior şi/sau activităţi conexe actului medical. Destinaţia spaţiului medical poate fi schimbată la cererea noului proprietar, dar numai cu acordul cumulativ al Direcţiei de sănătate publică şi al Colegiului Medicilor din România sau, după caz, al consiliului judeţean sau al consiliului local şi al casei de asigurări de sănătate. Mai mult, spaţiile dobândite pot fi înstrăinate cu schimbarea destinaţiei numai dacă consiliul judeţean sau consiliul local, după caz, nu a optat, în scris, pentru a redeveni proprietarul spaţiului. Este vorba de un drept de preempţiune prevăzut de lege, aşa cum şi alte reglementări prevăd acest drept (de exemplu: în Codul silvic, în Legea nr. 10/2001 etc.). Se prevede chiar că „în cazul în care consiliul judeţean sau consiliul local optează pentru redobândirea spaţiului, vânzarea se face la preţ iniţial, actualizat cu indicele mediu al inflaţiei, la care se adaugă contravaloarea îmbunătăţirilor aduse spaţiului pentru care există documente fiscale”. Ordonanţa de urgenţă prevede şi sancţiunea în cazul în care s-ar încheia acte, altfel decât în condiţiile arătate, şi anume nulitatea absolută, sancţiune constatată de instanţă la solicitarea oricărei persoane fizice sau persoane juridice interesate. Restricţii sunt prevăzute şi în art. 12 din ordonanţă. 

În aceste condiţii, socotim că nu se încalcă sub nicio formă art. 44 alin. (1) din Constituţie, iar art. 44 alin. (3) şi alin. (6) nu au relevanţă în cauză. 

În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 120 alin. (1) referitor la principiile descentralizării autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, se constată că exercitarea autonomiei locale se circumscrie principiului constituţional al respectării legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. 

Asupra semnificaţiei principiului statuat prin art. 120 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 136 din 3 mai 2001, că acest text constituţional se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenţa unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu. Aşa fiind, principiul autonomiei locale nu exclude, ci impune obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul ţării, în interesul comunităţilor locale, interese care, în acest domeniu, al sănătăţii, nu trebuie să fie în contradicţie cu interesele naţionale. 

De asemenea, în lumina Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 şi ratificată de România prin Legea nr. 199/1997, „prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice”. 

În concluzie, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată atât în ceea ce priveşte invocarea art. 44 alin. (1) şi art. 120 alin. (1), dar şi a art. 34 alin. (2) din Constituţie care prevede că „statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice”. 

 

Judecător,

prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru