Decizia Curţii Constituţionale nr. 86/2004

M. Of. nr. 260 din 24 martie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 86

din 2 martie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Ioana Marilena Chiorean − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Neculai Palade în Dosarul nr. 2.886/2003 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, Neculai Palade, personal, lipsă fiind cealaltă parte Societatea Comercială „R&M Policrom” − S.R.L. din Bucureşti, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei, Neculai Palade, solicită admiterea excepţiei astfel cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în materia procedurii somaţiei de plată.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.886/2003, Tribunalul Bucureşti − Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Neculai Palade, în calitate de creditor, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe civile prin care s-a admis cererea de anulare a unei ordonanţe privind somaţia de plată, cerere formulată de debitoarea Societatea Comercială „R&M Policrom” − S.R.L. din Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 8 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 128 referitoare la folosirea căilor de atac, deoarece prin faptul că se prevede o singură cale de atac (cea a recursului), doar pentru debitor, se creează o „situaţie discreţionară şi inegală a părţilor din proces, limitându-se dreptul creditorului la justiţie, la apărare, la exerciţiul căilor de atac în limita celor trei grade de jurisdicţie”.

Tribunalul Bucureşti − Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, întrucât procedura specială reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 permite creditorului să obţină o hotărâre executorie, în condiţiile în care creanţa sa este necontestată, dar îl protejează şi pe debitor, dându-i acestuia posibilitatea să anuleze efectele unei astfel de creanţe. Instanţa consideră că „nu este îngrădit accesul liber la justiţie şi nici dreptul la căile de atac, iar interesele părţilor nu sunt prejudiciate, întrucât creditorul are oricând la dispoziţie calea dreptului comun pentru satisfacerea pretenţiilor sale”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, accesului liber la justiţie şi nici prevederilor art. 129 din Constituţie, referitoare la folosirea căilor de atac. Arată, în acest sens, că reglementarea criticată de autorul excepţiei a fost elaborată pentru a oferi creditorilor o procedură rapidă şi mai puţin costisitoare în vederea obţinerii titlurilor executorii, iar scopul acestei reglementări „este de a simplifica demersul jurisdicţional şi de a asigura celeritatea soluţionării litigiilor şi nicidecum acela de a complica procedura sau de a încălca anumite drepturi consacrate constituţional”. Totodată, apreciază că legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura somaţiei de plată, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie. În final, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume deciziile nr. 246/2002 şi nr. 317/2002, iar cu privire la art. 8 alin. (5), Decizia nr. 252/2002.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, neinstituind nici privilegii şi nici discriminări, întrucât, „în formularea apărărilor şi exercitarea căilor de atac, creditorul este egal în drepturi cu debitorul, chiar dacă, sub forma exercitării lor, aceste drepturi sunt diferite în funcţie de faza în care se află judecarea litigiului”. Dreptul de acces la justiţie al creditorului nu este îngrădit, el putând să opteze pentru procedura specială reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 ori pentru procedura din dreptul comun. Creditorul poate exercita şi toate căile legale de atac, cu excepţia celor împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează cererea în anulare. Când cererea în anulare se respinge, creditorul nu are nici un interes să atace hotărârea, iar dacă cererea în anulare este admisă, el are dreptul, potrivit dispoziţiilor art. 7 teza a doua din ordonanţă, să introducă cerere de chemare în judecată, conform regulilor din dreptul comun.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001), modificate prin art. I pct. 2 din Legea nr. 295/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002), cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut:

− Art. 8 alin. (4) şi (5): „(4) Dacă instanţa învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa, pronunţând o hotărâre irevocabilă. Prevederile art. 7 se aplică în mod corespunzător.

(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de către debitor. Recursul se judecă în termen de 30 de zile.”

Potrivit susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 şi 128, care în urma revizuirii şi republicării Constituţiei României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au devenit art. 16 alin. (1), art. 21 şi 129, având următorul cuprins:

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.”;

− Art. 129: „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 reglementează o procedură specială, simplificată şi accelerată pentru recuperarea creanţelor al căror caracter cert, lichid şi exigibil rezultă din înscrisuri, singurele dovezi care se administrează în cadrul acestei proceduri, în afară de lămuririle şi explicaţiile date de către părţi. Hotărârile pronunţate în cadrul acestei proceduri nu au autoritatea lucrului judecat asupra fondului raporturilor juridice dintre părţi.

Mijloacele procedurale puse la îndemâna părţilor diferă tocmai datorită caracterului special al procedurii, fără ca prin aceasta să se instituie vreo discriminare faţă de vreuna dintre părţi, care să contravină art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Dispoziţiile legale criticate nu instituie nici privilegii şi nici discriminări contrare principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Soluţia legislativă diferită în privinţa posibilităţii celor două părţi ale litigiului de a exercita anumite căi de atac este determinată de poziţia procesuală a acestora, de situaţia obiectiv diferită în care se află. Ordonanţa cu somaţia de plată emisă de judecător satisface cererea creditorului. Debitorul nemulţumit cu această soluţie poate formula cerere în anulare, iar dacă această cerere este respinsă apare interesul său legitim de a ataca sentinţa pe căile legale de atac. În acest caz, creditorul nu are nici un interes şi nici o justificare pentru exercitarea vreunei căi de atac.

Totodată, cu privire la pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, Curtea constată că şi această susţinere este neîntemeiată, întrucât admiterea cererii în anulare se întemeiază pe acelaşi motiv ca şi respingerea cererii pentru emiterea ordonanţei cu somaţia de plată, respectiv nedovedirea existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile, stabilită în condiţiile prevăzute de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 care justifică recurgerea la această procedură specială. În asemenea cazuri, potrivit art. 7 din ordonanţă, creditorul are posibilitatea să-şi valorifice pretenţiile pe calea acţiunii intentate pe temeiul normelor din dreptul comun, în cadrul căreia îşi poate dovedi susţinerile prin toate mijloacele legale de probă. Tot în cadrul procedurii de drept comun, debitorul poate exercita toate căile legale de atac, fără ca soluţiile pronunţate în cadrul procedurii somaţiei de plată să prejudece şi să prejudicieze interesele sale legitime, ceea ce respectă întocmai principiul stabilit de prevederile constituţionale ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.

Pe de altă parte, Curtea reţine că procedura somaţiei de plată, reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, este o procedură specială în materia executării creanţelor, iar legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, evident cu condiţia ca nici o normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale.

Curtea a fost sesizată în numeroase cazuri cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, în ansamblu, ori a principalelor dispoziţii ale sale, printre care şi cele ale art. 8, statuând, de exemplu prin Decizia nr. 433 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 26 ianuarie 2004, că acestea sunt constituţionale. Neexistând elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în materie, soluţia şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 295/2002, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Neculai Palade în Dosarul nr. 2.886/2003 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2004.