Decizia Curţii Constituţionale nr. 78/2004

M. Of. nr. 307 din 7 aprilie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 78

din 26 februarie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Florentina Baltă − procuror

Gabriela Dragomirescu − magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Oana-Elena D. Gaftoneanu în Dosarul nr. 4.626/2003 al Curţii de Apel Suceava − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca fiind neîntemeiată, întrucât prin Decizia nr. 135 din 23 aprilie 2002 Curtea Constituţională a statuat asupra constituţionalităţii textului de lege criticat.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.626/2003, Curtea de Apel Suceava − Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Oana-Elena D. Gaftoneanu, într-o cauză de contencios administrativ.

În motivarea excepţiei se susţine că art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990 încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie, republicată, întrucât îngrădeşte „accesul liber şi gratuit la justiţie prin imposibilitatea formulării unei cereri directe către organele administraţiei publice locale (competente să dispună asupra patrimoniului propriu), dar a căror hotărâre să fie cenzurabilă de către instanţa de contencios administrativ − fără alte cheltuieli suplimentare”. Autorul consideră că textul ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este „criticabil ca şi formulare”, încălcând dispoziţiile constituţionale referitoare la jurisdicţiile speciale administrative, prevăzute de art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicată.

Curtea de Apel Suceava − Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990 „nu contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la jurisdicţiile administrative”. Consideră, de asemenea, că textul de lege criticat nu încalcă dreptul de a cenzura eventualul arbitrariu al actelor emise de organele administraţiei publice şi nici dreptul de liber acces la justiţie, deoarece persoana ce se consideră lezată în drepturile recunoscute de lege se poate adresa cu acţiune pe calea dreptului comun.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederea art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990 nu reprezintă o îngrădire a accesului la justiţie. În acest sens, arată că actul administrativ de autoritate este o manifestare unilaterală de voinţă juridică, al cărei autor se manifestă nu ca persoană juridică, ci ca autoritate publică, fapt care determină supunerea lui, în ceea ce priveşte anularea, unui regim juridic special, de competenţa instanţelor de contencios administrativ. Spre deosebire de acest tip de act, „actele de gestiune sunt încheiate de autoritatea administrativă în calitate de persoană juridică şi pentru administrarea patrimoniului său, fiind acte juridice cu caracter contractual sau făcute pentru valorificarea unor drepturi contractuale, implicând o egalitate de voinţă în ceea ce priveşte părţile între care se stabilesc raporturile juridice. Din acest motiv au şi fost exceptate de la regimul juridic special instituit de Legea nr. 29/1990, fiind supuse regimului juridic de drept privat, iar soluţionarea litigiilor cu privire la aceste acte este de competenţa instanţelor de drept comun”.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât diferenţa de natură dintre actele administrative de gestiune şi actele administrative de autoritate justifică un tratament juridic diferit. Astfel, „actele de gestiune vizează domeniul privat al statului şi sunt încheiate de autorităţile publice în calitatea lor de persoane juridice civile, în timp ce actele de autoritate sunt emise de autoritatea publică pentru gestionarea bunurilor aparţinând domeniului public naţional”. Arată, în continuare, că „actele de gestiune sunt supuse controlului judecătoresc de drept comun, pe când actele de autoritate sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ”. În sensul celor arătate invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi al căror conţinut este următorul: „Nu pot fi atacate în justiţie: (...) d) actele de gestiune săvârşite de stat în calitate de persoană juridică şi pentru administrarea patrimoniului său;”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi de lege contravin art. 21 din Constituţie, republicată, potrivit cărora:

− Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că dispoziţiile art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările şi completările ulterioare, au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate şi prin raportare la art. 21 din Constituţie, republicată, referitor la accesul liber la justiţie şi, în esenţă, sub aceleaşi aspecte ca şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 135 din 23 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 28 iunie 2002, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, întrucât „exceptarea, prevăzută de textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate, a actelor administrative de gestiune de la controlul judecătoresc, pe calea contenciosului administrativ, nu are semnificaţia sustragerii acestei categorii de acte administrative de la controlul judecătoresc”. Prin aceeaşi decizie s-a reţinut că „Pe calea dreptului comun, prevăzut la nivel constituţional de art. 21, iar la nivelul legii, de Codul de procedură civilă, şi aceste acte intră sub cenzura instanţelor judecătoreşti. Actele administrative emise de autorităţile publice sunt diverse, putând fi acte de autoritate, de drept public, supuse controlului jurisdicţional de contencios administrativ, sau acte de drept privat, încheiate de autorităţile publice în calitatea lor de persoane juridice civile, care includ şi actele administrative de gestiune, care sunt supuse controlului judecătoresc de drept comun. Deosebirea de tratament juridic existentă are la bază deci diferenţa de natură a celor două categorii de acte administrative”.

Considerentele care au justificat soluţia pronunţată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au fost invocate argumente noi de natură să justifice schimbarea acesteia.

În plus, în susţinerea prezentei excepţii, critica de neconstituţionalitate se întemeiază şi pe dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicată, potrivit căruia „Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”. Curtea constată că şi această critică urmează să fie respinsă, deoarece excluderea de la controlul pe calea contenciosului administrativ a actelor de gestiune săvârşite de stat în calitate de persoană juridică şi pentru administrarea patrimoniului său nu are legătură cu jurisdicţiile speciale administrative şi nici cu soluţionarea cauzei care se referă la actele de gestiune ale unei unităţi administrativ-teritoriale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Oana-Elena D. Gaftoneanu în Dosarul nr. 4.626/2003 al Curţii de Apel Suceava − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 februarie 2004.