Decizia Curţii Constituţionale nr. 74/2004

M. Of. nr. 290 din 1 aprilie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 74

din 26 februarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 şi 45 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Florentina Baltă − procuror

Ioana Marilena Chiorean − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 şi 45 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Agribac Fortuna” − S.A. din Bacău în Dosarul nr. 3.071/2003 al Tribunalului Bacău − Secţia comercială şi de contencios administrativ. 

La apelul nominal răspunde partea Societatea Comercială „Sarmis” − S.R.L. din Bacău, prin consilier juridic Răzvan Rotaru, cu delegaţie la dosar, lipsă fiind autorul excepţiei, precum şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Cauza fiind în stare de judecată, consilierul juridic Răzvan Rotaru, pentru Societatea Comercială „Sarmis” − S.R.L. din Bacău, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (8) şi nici pe cele ale art. 135 alin. (2) lit. a), aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin deciziile nr. 106/2002 şi nr. 390/2003. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 3.071/2003, Tribunalul Bacău − Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 şi 45 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Agribac Fortuna” − S.A. din Bacău într-o cauză comercială având ca obiect cererea de anulare a unor acte de transfer de proprietate. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textele legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (7) şi ale art. 134 alin. (2) lit. a). Astfel, arată că art. 44 şi art. 45 din Legea nr. 64/1995 oferă posibilitatea anulării unui act juridic pe deplin valabil la data încheierii lui, încălcându-se astfel, în primul rând, principiul neretroactivităţii legii şi cel al egalităţii în drepturi, precum şi dreptul de proprietate, prezumţia de bună-credinţă instituită prin Constituţie în privinţa averii şi a modului de dobândire, creându-se o situaţie mai grea dobânditorului faţă de administrator sau lichidator, prin instituirea prezumţiei de fraudare a legii. Consideră că aceste dispoziţii legale sunt contrare şi principiilor economiei de piaţă, întrucât creează „un climat de instabilitate în domeniul raporturilor juridice, de natură să afecteze libertatea comerţului.”

Tribunalul Bacău − Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare prevederilor constituţionale. Acestea sunt norme de drept procesual, iar soluţionarea acţiunilor se face de judecător în condiţii de contradictorialitate. Nu se instituie vreo prezumţie de culpă şi de fraudă. Dobânditorul are posibilitatea să dovedească, printr-un probatoriu adecvat, că actul, a cărui anulare se cere, a fost încheiat în condiţii de desfăşurare normală a activităţii societăţii comerciale şi fără intenţia de a frauda interesele creditorilor acesteia. Mai arată că „dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură să afecteze libertatea comerţului, atât timp cât actele de comerţ sunt încheiate în limitele statornicite de lege şi fără a stânjeni drepturile altor titulari, în egală măsură ocrotite de lege”. 

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul consideră că excepţia ridicată nu este întemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin principiilor neretroactivităţii legii, al egalităţii în drepturi, al ocrotirii în mod egal de lege a proprietăţii private şi nici dispoziţiilor constituţionale privitoare la libertatea comerţului. Arată, în acest sens, că art. 44 şi art. 45 din Legea nr. 64/1995, republicată, sunt norme de drept procesual, stabilind condiţiile de exercitare a dreptului material la acţiune în nulitate. În aceste articole sunt reluate prevederile art. 39 şi 40 din redactarea iniţială a legii, cu singura deosebire că acţiunea în anulare nu mai poate fi introdusă de judecătorul-sindic, ci de administratorul sau lichidatorul judiciar. Aceste dispoziţii legale „constituie o aplicare în cadrul procedurii falimentului a prevederilor art. 975 din Codul civil privind acţiunea pauliană, prin care se stabileşte dreptul creditorilor de a ataca actele frauduloase încheiate de debitori în dauna lor”. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 44 şi 45 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, dispoziţii care au fost completate prin art. I pct. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002), aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/2003 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003), dispoziţii care, în prezent, au următorul conţinut:

− Art. 44: „Administratorul/lichidatorul poate introduce la tribunal acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.”

− Art. 45: „(1) Administratorul/lichidatorul poate introduce la tribunal acţiuni pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin următoarele acte:

a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar;

b) operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;

c) acte încheiate, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice fel drepturile;

d) acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer;

e) constituirea ori perfectarea unei garanţii reale pentru o creanţă care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii;

f) plăţile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii. 

(2) Următoarele operaţiuni comerciale, încheiate, în anul anterior deschiderii procedurii, cu persoane aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate şi prestaţiile recuperate, dacă sunt în paguba intereselor creditorilor:

a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul societăţii comerciale, atunci când debitorul este respectiva societate în comandită, respectiv o societate în nume colectiv;

b) cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului, atunci când debitorul este respectiva societate pe acţiuni;

c) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere ale debitorului societate pe acţiuni;

d) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deţinând o poziţie dominantă asupra debitorului sau activităţii sale;

e) cu un coindivizar asupra unui bun comun.”

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (7) şi art. 134 alin. (2) lit. a), dispoziţii care, în urma revizuirii şi republicării Constituţiei României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au devenit art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (8) şi art. 135 alin. (2) lit. a), având următorul conţinut:

− Art. 15 alin. (2): „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. 

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

− Art. 44 alin. (8): „Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.”

− Art. 135 alin. (2) lit. a): „Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;”. 

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate prevăd dreptul administratorului sau lichidatorului judiciar de a promova acţiuni în anularea unor acte frauduloase încheiate de debitor în paguba creditorilor săi, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii falimentului. Atât dispoziţiile art. 44, cât şi cele ale art. 45 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, sancţionează actele juridice încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, iar în timp ce art. 44 reprezintă reglementarea generală în materia sancţionării actelor frauduloase, art. 45 enumeră mai multe categorii de acte şi operaţiuni comerciale care sunt prezumate a fi frauduloase, întrucât au avut ca scop lezarea drepturilor creditorilor. 

Dispoziţiile legale criticate constituie o aplicare − în cadrul procedurii falimentului − a prevederilor art. 975 din Codul civil privind acţiunea pauliană, prin care se stabileşte dreptul creditorului de a ataca actele frauduloase încheiate de debitori în dauna lor. Spre deosebire de titularii acţiunii pauliene (art. 975 din Codul civil), şi anume creditorii, titularii acţiunii în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor săi (prevăzută de art. 44 şi art. 45 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare) pot fi administratorul sau lichidatorul desemnat în cauză. 

Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate sancţionează tocmai reaua-credinţă în exercitarea de către debitori a drepturilor lor, prin acte juridice încheiate în dauna creditorilor. Dacă scopul părţilor contractante sau cel puţin al debitorului la încheierea actului juridic respectiv l-a constituit fraudarea creditorilor, atunci actul are o cauză ilicită, iar, potrivit art. 966 din Codul civil, acesta nu poate avea nici un efect. 

Totodată, Curtea observă că dispoziţiile art. 44 şi 45 au existat, în esenţă, şi în redactarea iniţială a Legii nr. 64/1995 (în cuprinsul art. 39 şi art. 40), deci anterior datei încheierii actelor juridice a căror anulare se solicită în cauză (şi anume anul 2000). 

Având în vedere acestea, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului neretroactivităţii legii, consacrat constituţional de prevederile art. 15 alin. (2). 

Pe de altă parte, Curtea reţine că anularea actului juridic constatat a fi fost încheiat în mod fraudulos, cu consecinţa restituirii de către terţul dobânditor a bunurilor care au constituit obiectul actului juridic anulat ori a contravalorii acestora, nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (8) referitoare la interdicţia confiscării averii licit dobândite sau la prezumţia dobândirii licite a averii. Această prezumţie a dobândirii licite a averii operează fără nici o îngrădire, iar în cadrul acţiunii în anulare, introduse la tribunal, urmează a se dovedi tocmai caracterul ilicit al transferului de proprietate, instanţa judecătorească urmând a dispune anularea numai a acelor acte juridice încheiate în mod fraudulos, respectiv cele având o cauză ilicită. Anularea unor asemenea acte juridice nu are drept efect confiscarea bunurilor care au făcut obiectul actelor juridice anulate, ci restabilirea situaţiei anterioare încheierii actului juridic fraudulos. 

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţia republicată, potrivit cărora statul trebuie să asigure libertatea comerţului, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, întrucât obligarea terţului dobânditor la restituirea bunurilor dobândite pe baza unui titlu ilicit ori a contravalorii acestora nu este contrară principiilor economiei de piaţă, ci, dimpotrivă, asigură funcţionarea eficientă a acestora prin crearea condiţiilor pentru satisfacerea creanţelor celorlalţi comercianţi, creditori în cadrul procedurii falimentului. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, terţul dobânditor restituie bunurile ori contravaloarea acestora la patrimoniul debitorului, la care va avea un drept de creanţă, la valoarea bunurilor restituite de la data transferului de proprietate. 

Referitor la susţinerile autorului excepţiei, conform cărora dispoziţiile legale criticate ar contraveni principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia republicată, Curtea constată că acestea nu pot fi primite, întrucât nu au relevanţă în cauza de faţă. 

Cu privire la dispoziţiile criticate, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 106 din 2 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 7 iunie 2002, statuând că acestea „nu sunt norme de drept substanţial, deoarece prin intermediul lor nu s-a instituit «o cauză de nulitate» cu înţelesul de motiv, [...], ci norme de drept procesual, întrucât prevăd condiţiile de exercitare a dreptului material la acţiune în nulitate, în această materie, în temeiul unei cauze de nulitate de aplicaţie generală. Este vorba de art. 948 şi art. 966 din Codul civil, potrivit cărora, cauza, în înţelesul de scop, constituie una dintre condiţiile de validitate a actului juridic, iar ilicitatea acestuia antrenează nulitatea sa”. Neexistând elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în materie, considerentele şi soluţia acestei decizii rămân valabile şi în prezenta cauză. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 şi art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 şi 45 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Agribac Fortuna” − S.A. din Bacău în Dosarul nr. 3.071/2003 al Tribunalului Bacău − Secţia comercială şi de contencios administrativ. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 februarie 2004.