Decizia Curţii Constituţionale nr. 742/2008

M. Of. nr. 570 din 29 iulie 2008

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 742

din 24 iunie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Ioan Vida – preşedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Puskás Valentin Zoltán – judecător

Augustin Zegrean – judecător

Ion Tiucă – procuror

Marieta Safta – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie.

La apelul nominal răspunde reprezentantul autorului excepţiei, doamna Bianca Drăghici, expert pentru probleme juridice în cadrul instituţiei Avocatului Poporului.

Având cuvântul, autorul excepţiei, prin reprezentantul său, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, reiterând, pe larg, susţinerile formulate în motivarea scrisă depusă la dosarul cauzei.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Se arată că procedura reglementată de acest text de lege reflectă intenţia legiuitorului de a nu lăsa la liberul arbitru al reprezentantului poliţiei rutiere prelungirea dreptului de circulaţie în situaţia vizată de reglementarea criticată, această prelungire putându-se decide numai ca urmare a propunerii procurorului care efectuează urmărirea penală sau care exercită supravegherea cercetării penale ori la propunerea instanţei de judecată care soluţionează cauza penală ori plângerea introdusă împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Mai arată că nu poate fi ignorat faptul că, potrivit art. 111 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, decizia şefului poliţiei rutiere privind prelungirea dreptului de circulaţie poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă de orice persoană interesată şi, ca urmare, decizia finală privind prelungirea dreptului de circulaţie aparţine instanţei de contencios administrativ.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Cu Adresa nr. 2.389 din 12 martie 2008, trimisă Curţii Constituţionale în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că atribuirea în competenţa şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta a dreptului de a dispune cu privire la prelungirea dreptului de circulaţie, în cazul conducătorului de autovehicul sau tramvai implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, lăsând la îndemâna procurorului sau judecătorului numai atributul propunerii, este în contradicţie flagrantă cu principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Astfel, faptul că şeful poliţiei are, în ipoteza normei legale menţionate, competenţa de a decide cu privire la propunerea formulată de procuror sau de judecător are semnificaţia unei ingerinţe a puterii executive în activitatea autorităţii judecătoreşti. Totodată, se arată că, prin limitarea rolului judecătorului la formularea unei simple propuneri cu privire la care urmează să decidă şeful poliţiei rutiere, dispoziţiile art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, instituie „o situaţie atipică, improprie activităţii judecătorului, contrară prevederilor art. 124 din Constituţie”. Se mai arată că textul de lege criticat încalcă şi normele constituţionale privind rolul Ministerului Public, prin aceea că reduce rolul procurorului care efectuează urmărirea penală sau care exercită supravegherea cercetării penale doar la emiterea unei propuneri în legătură cu prelungirea dreptului de circulaţie, competenţa de a decide cu privire la prelungirea acestui drept fiind atribuită în mod discreţionar şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta. În opinia autorului excepţiei, Avocatul Poporului, „aplicarea textului de lege indicat poate conduce la situaţia paradoxală în care şeful poliţiei rutiere, ca autoritate administrativă, să infirme propunerea formulată de procuror care, şi în acest caz, acţionează în calitate de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi apărător al drepturilor şi libertăţilor fundamentale”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 32 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia „Prelungirea dreptului de circulaţie, atunci când dovada înlocuitoare eliberată în condiţiile alin. (4) prevede acest drept, se poate dispune, cu câte 30 de zile, de către şeful poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta, la propunerea procurorului care efectuează urmărirea penală sau care exercită supravegherea cercetării penale ori la propunerea instanţei de judecată care soluţionează cauza penală ori plângerea introdusă împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, până la dispunerea neînceperii urmăririi penale ori scoaterii de sub urmărire penală sau, după caz, până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti”.

Autorul excepţiei consideră că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 131 alin. (1) şi (3) privind rolul Ministerului Public.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Potrivit art. 111 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, „permisul de conducere al conducătorului de autovehicul sau tramvai, implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, se reţine de către poliţia rutieră dacă autorul accidentului a încălcat o regulă de circulaţie, eliberându-se dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, în condiţiile stabilite în regulament”.

Alin. (6) al art. 111 din acelaşi act normativ, criticat în prezenta cauză, reglementează procedura prelungirii dreptului de circulaţie, atunci când dovada înlocuitoare prevăzută de dispoziţiile legale mai sus citate prevede acest drept. Această procedură implică, pe de o parte, procurorul sau instanţa de judecată, după caz, iar, pe de altă parte, şeful poliţiei rutiere. Aşa cum, însă, în mod corect a sesizat autorul excepţiei, modul în care a fost reglementat rolul autorităţilor mai sus arătate în această procedură este într-o totală contradicţie cu statutul constituţional al acestora, precum şi cu principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

Astfel, potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prelungirea dreptului de circulaţie se poate dispune de către şeful poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta, la propunerea procurorului care efectuează urmărirea penală sau care exercită supravegherea cercetării penale ori la propunerea instanţei de judecată care soluţionează cauza penală ori plângerea introdusă împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Prin urmare, procurorul sau, după caz, instanţa de judecată au doar prerogativa de a propune luarea măsurii de prelungire a dreptului de circulaţie, decizia în acest sens fiind luată de şeful poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta. Conferind acestuia din urmă prerogativa dispoziţiei, aşadar a competenţei de a decide cu privire la o propunere formulată de judecător sau de procuror, dispoziţiile criticate determină o ingerinţă a puterii executive în activitatea autorităţii judecătoreşti, încălcând astfel prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora „statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”.

Totodată, reglementarea competenţei unui reprezentant al puterii executive de a confirma sau infirma actele unui reprezentant al autorităţii judecătoreşti este în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”. Se încalcă astfel şi prevederile constituţionale ale art. 131 alin. (1) potrivit cărora, „în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, câtă vreme şeful poliţiei rutiere poate aprecia şi decide cu privire la un act prin care Ministerul Public, prin procurori, îşi exercită prerogativele constituţionale.

Mai mult decât atât, prin acest mod de reglementare, în sensul că prelungirea dreptului de circulaţie reglementat de art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se poate dispune la propunerea instanţei de judecată sau a procurorului, se creează practic o substituire a titularului dreptului de circulaţie – singurul în măsură să formuleze o cerere cu privire la dreptul său – de către instanţa de judecată sau procuror, substituire incompatibilă cu statutul constituţional al acestor autorităţi.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 32–33 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALÃ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, şi constată că dispoziţiile art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2008.