Decizia Curţii Constituţionale nr. 73/2004

M. Of. nr. 262 din 25 martie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 73

din 26 februarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Florentina Baltă − procuror

Ioana Marilena Chiorean − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Onedil” − S.A. din Oneşti în Dosarul nr. 5.250/2003 al Tribunalului Bacău − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 474C/2003, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Lactoval” − S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 14/F/2003 al Tribunalului Suceava − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor sus-menţionate, având în vedere conţinutul similar al excepţiilor ridicate. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, şi ale art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 474C/2003 la Dosarul nr. 445C/2003, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 202/2000.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.250/2003 şi prin Încheierea din 30 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 14/F/2003, Tribunalul Bacău − Secţia comercială şi de contencios administrativ şi, respectiv, Tribunalul Suceava − Secţia comercială şi de contencios administrativ au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a art. 29 alin. (1) din aceeaşi lege. Excepţiile au fost ridicate de Societatea Comercială „Onedil” − S.A. din Oneşti şi, respectiv, de Societatea Comercială „Lactoval” − S.R.L. din Suceava în cadrul unor cauze comerciale având ca obiect cererile de deschidere a procedurii falimentului acestora.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) teza întâi, art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) şi ale art. 135 alin. (6) din Constituţie, întrucât creează un regim preferenţial unor categorii de creditori în detrimentul altora şi, evident, „cu încălcarea drepturilor debitorului”. Procedura specială de executare silită, prevăzută de Legea nr. 64/1995, încalcă dreptul de proprietate al debitorului, în special dreptul de dispoziţie. Consideră că prin restrângerea exerciţiului dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea şi de a-şi administra bunurile „sunt afectate implicit şi principiile constituţionale ale libertăţii comerţului şi inviolabilităţii proprietăţii, operând o indisponibilizare abuzivă a bunurilor, care afectează în esenţă dreptul de proprietate al debitorului”. De asemenea, se arată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 încalcă dreptul de proprietate al debitorului, deoarece orice creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, are posibilitatea de a trece peste voinţa debitorului de a utiliza propriul patrimoniu după cum consideră de cuviinţă. Prin omiterea unor situaţii de forţă majoră ce au determinat pieirea bunului sau imposibilitatea utilizării conform scopului şi care ar fi condus la exonerarea obligaţiei de plată a debitorului, textul de lege criticat nu asigură garantarea dreptului de proprietate şi nesocoteşte obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, creând posibilitatea introducerii fără restricţii a unor cereri de lichidare a comercianţilor, cu consecinţa eliminării acestora din viaţa economică.

Tribunalul Bacău − Secţia comercială şi de contencios administrativ (judecătorul-sindic) apreciază că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 64/1995 sunt constituţionale. Valorificarea bunurilor din patrimoniul debitorului, în faza de lichidare, se face în baza unor dispoziţii legale, iar nu la întâmplare, această formă de executare silită înscriindu-se în sfera limitărilor şi restricţiilor prevăzute de lege cu privire la exerciţiul dreptului de proprietate.

Tribunalul Suceava − Secţia comercială şi de contencios administrativ (judecătorul-sindic) apreciază că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 trebuie coroborate cu prevederile introductive ale Legii nr. 64/1995, care consfinţesc condiţiile necesare privitoare la debitor pentru a putea fi deschisă procedura prevăzută de acest act normativ. Se apreciază că este necesar ca persoana să se afle în „insolvenţă”, stare ce nu trebuie confundată cu simplul refuz al unor plăţi, în baza unor excepţii pe care debitoarea le socoteşte, cu bună-credinţă, întemeiate [art. 29 alin. (2) din Legea nr. 64/1995]. Astfel, debitoarea are posibilitatea contestării atât a pretinsei stări de insolvenţă invocate de creditor, cât şi posibilitatea invocării excepţiilor pe care se întemeiază neexecutarea obligaţiei de plată. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor referitoare la libertatea comerţului, se apreciază că Legea nr. 64/1995, în ansamblul său, are ca scop asanarea relaţiilor de afaceri şi păstrarea în acest mediu doar a comercianţilor care dovedesc adaptarea la economia de piaţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată nu este întemeiată, prevederile constituţionale invocate nefiind încălcate. Arată, în acest sens, că procedura reglementată de Legea nr. 64/1995 „reprezintă un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a executat de bunăvoie obligaţiile de plată, procedură care încetează în cazul în care creanţele au fost acoperite în totalitate”. Executarea silită a bunurilor debitorului se înscrie în sfera limitărilor şi restricţiilor prevăzute de lege cu privire la exerciţiul dreptului de proprietate, acest drept consacrat de art. 44 şi 136 din Constituţia republicată nefiind atins în esenţa sa. Totodată arată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 trebuie coroborate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 64/1995, care consfinţesc condiţiile necesare privitoare la debitor pentru a putea fi deschisă procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Introducerea cererii de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 nu determină în mod automat restrângerea exerciţiului unor drepturi ale debitorului sau executarea silită a debitorului, ci este începutul unei proceduri de reorganizare judiciară administrată de judecătorul-sindic, prin care dreptul de proprietate al debitorului nu este afectat în nici un fel. De asemenea, arată că dispoziţiile constituţionale referitoare la libertatea comerţului nu sunt încălcate, deoarece scopul Legii nr. 64/1995 este tocmai instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului aflat în încetare de plăţi, precum şi păstrarea în cadrul mediului de afaceri doar a comercianţilor care dovedesc adaptarea la economia de piaţă. Prin instituirea textului de lege criticat se realizează respectarea întocmai a obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de protecţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, dispoziţii care au fost modificate prin art. I pct. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002), aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/2003 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003), dispoziţii care au următorul conţinut:

− Art. 29: „(1) Orice creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care, timp de cel puţin 30 de zile, a încetat plăţile, în următoarele condiţii:

a) dacă creanţa izvorăşte din raporturi de muncă sau raporturi obligaţionale civile, creanţa trebuie să aibă un cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive;

b) în celelalte cazuri creanţa trebuie să aibă un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 5.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive;

c) în cazul unui creditor care deţine creanţe din ambele categorii menţionate la lit. a) şi b), cuantumul total al creanţelor trebuie să fie superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive.

(2) Simplul refuz al unor plăţi, în baza unor excepţii pe care debitorul le socoteşte, cu bună-credinţă, întemeiate, nu constituie o dovadă a stării de insolvenţă.

(3) Camerele de comerţ şi industrie teritoriale şi asociaţiile cooperatiste teritoriale, respectiv naţională, vor putea introduce cerere împotriva debitorului care, potrivit datelor de care acestea dispun, se află într-o situaţie notorie de insolvenţă.”

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi, art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) şi ale art. 135 alin. (6), dispoziţii care, în urma revizuirii şi republicării Constituţiei României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au devenit art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a), respectiv art. 136 alin. (5), având următorul conţinut:

− Art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi: „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”;

− Art. 135 alin. (2) lit. a): „Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;”;

− Art. 136 alin. (5): „Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fac parte din cap. III „Procedura”, secţiunea 1 „Cererile introductive”, subsecţiunea 2 „Cererile creditorilor ori ale camerelor de comerţ şi industrie teritoriale” şi prevăd condiţiile în care un creditor poate introduce la tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul debitorul o cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului unui debitor persoană juridică.

Scopul Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului este, potrivit art. 2 din aceeaşi lege, republicată, instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului în încetare de plăţi, fie prin reorganizarea întreprinderii şi activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la acoperirea pasivului, fie prin faliment. Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului reglementată de Legea nr. 64/1995 este una specială, prin care nu se urmăreşte, ca în dreptul comun, stabilirea existenţei unui drept de creanţă şi a obligaţiei corelative de plată, ci executarea unor creanţe certe, lichide şi exigibile faţă de un debitor care nu numai că nu-şi îndeplineşte de bună voie obligaţia de plată, ci se află, timp de cel puţin 30 de zile, în încetare de plată, deci în stare de insolvenţă.

Astfel, Curtea reţine că dreptul formulării cererii introductive pentru declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului a fost condiţionat de caracterul creanţelor şi de cuantumul minim al acestora, pentru a împiedica abuzul de drept prin formularea unor cereri, în cadrul procedurii speciale, pentru orice creanţă şi în orice valoare nesemnificativă. Ca atare, contrar susţinerilor autorilor excepţiei, numai creditorii care îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 64/1995, republicată, pot formula în faţa instanţei de judecată o cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului unui debitor care, de asemenea, se încadrează în condiţiile prevăzute de aceleaşi dispoziţii legale. Astfel, pentru a se putea cere deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, creditorul trebuie să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 5.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive, iar debitorul trebuie să fi încetat plăţile timp de cel puţin 30 de zile.

Totodată, Curtea reţine că procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 a fost instituită de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată de bunăvoie, iar dreptul de proprietate şi prerogativele sale, în special dreptul de dispoziţie, trebuie exercitate în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor creditorilor.

Având în vedere acestea, Curtea constată că dreptul de proprietate privată, prevăzut de art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi şi de art. 136 alin. (5), nu este încălcat prin dispoziţiile legale criticate.

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţia republicată, Curtea constată că şi această susţinere este nefondată, întrucât scopul Legii nr. 64/1995 fiind tocmai instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului aflat în încetare de plăţi, prin dispoziţiile criticate se realizează respectarea întocmai a obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.

Ţinând cont de toate aceste considerente, nu se poate susţine o încălcare a prevederilor art. 53 din Constituţia republicată, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

De asemenea, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură, or, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţia republicată, „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, legiuitorul fiind în drept să stabilească o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în considerarea unor situaţii speciale.

Referitor la conţinutul actual al dispoziţiilor legale criticate, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 341 din 5 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 13 ianuarie 2003, statuând că acestea sunt constituţionale. Neexistând elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Onedil” − S.A. din Oneşti în Dosarul nr. 5.250/2003 al Tribunalului Bacău − Secţia comercială şi de contencios administrativ şi de Societatea Comercială „Lactoval” − S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 14/F/2003 al Tribunalului Suceava − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 februarie 2004.