Decizia Curţii Constituţionale nr. 68/2004

M. Of. nr. 206 din 9 martie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 68

din 24 februarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 lit. i) din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Mihaela Senia Costinescu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 lit. i) din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „MULTI UNIVERS SERVICE” − S.R.L. în Dosarul nr. 8.926/2002 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, întrucât obligaţia protecţiei mediului nu aduce atingere acestui drept.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 31 ianuarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 8.926/2002, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 lit. i) din Legea nr. 137/1995, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „MULTI UNIVERS SERVICE” − S.R.L.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că reglementările legale în vigoare nu dau o explicaţie detaliată noţiunii de „depozit necontrolat de deşeuri de orice fel”, astfel încât nu se poate face o apreciere corectă cu privire la mărimea depozitului, durata de existenţă a acestuia sau tipurile de deşeuri care intră în categoria celor care degradează mediul. Prin urmare, în forma actuală de redactare, textul de lege criticat dă naştere la interpretări abuzive din partea celor care trebuie să aplice legea, fapt ce afectează dreptul de proprietate în temeiul căruia autoarea excepţiei poate depozita deşeuri în interiorul spaţiului deţinut.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti reţine că art. 80 lit. i) din Legea nr. 137/1995, republicată, stabileşte în sarcina titularului dreptului de proprietate obligaţia de a nu degrada mediul natural sau amenajat prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel. Instituirea acestei obligaţii legale nu încalcă dreptul de proprietate privată atâta timp cât prin Constituţie se reglementează posibilitatea limitării acestui drept prin lege, precum şi obligaţia titularului de a respecta sarcinile privind protecţia mediului.

Aşa fiind, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul arată că obligaţia de a nu degrada mediul natural sau amenajat prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel este instituită în sarcina tuturor persoanelor fizice sau juridice, fără să se facă vreo distincţie după cum acestea sunt sau nu proprietare ale spaţiilor pe care se face depozitarea. Este adevărat că dreptul de proprietate este garantat de Constituţie şi, drept urmare, proprietarul trebuie să poată să-şi exercite acest drept cu toate dezmembrămintele sale, dar dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului. Astfel, obligaţia de a nu degrada mediul nu constituie o înfrângere a dispoziţiilor constituţionale referitoare la protecţia proprietăţii private, ci doar o limitare a dreptului de proprietate, drept ale cărui conţinut şi limite sunt stabilite de lege, aşa cum prevede art. 41 alin. (1) teza finală din Constituţie.

Pe de altă parte, în opinia Guvernului, excepţia supusă controlului nu ridică o problemă de neconstituţionalitate, ci una de interpretare a legii, respectiv aceea de a stabili, în concret, înţelesul sintagmei „depozit necontrolat de deşeuri de orice fel”. Prin urmare, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 lit. i) din Legea nr. 137/1995, republicată, este inadmisibilă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 80 lit. i) din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 17 februarie 2000. Textul legal criticat are următorul conţinut:

− Art. 80 lit. i): „Protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice, în care scop: [...]

i) nu degradează mediul natural sau amenajat prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel.”

Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 41 şi 135 din Constituţie, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare, textele constituţionale invocate au următoarea numerotare şi conţinut:

− Art. 44: „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.”;

− Art. 136: „(1) Proprietatea este publică sau privată.

(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.

(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea apreciază că, în argumentarea criticii sale, autorul excepţiei pleacă de la o premisă greşită constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului său de proprietate, făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, potrivit căruia „conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege”, ca şi de cele ale art. 136 alin. (6) care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, „în condiţiile legii”.

Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul ordinar este, aşadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principală conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea constată că prin reglementarea dedusă controlului legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.

Dispoziţiile art. 80 lit. i) din Legea nr. 137/1995, republicată, instituie o obligaţie în sarcina tuturor persoanelor fizice şi juridice, care constă în abţinerea de la orice activităţi de natură să producă degradări mediului natural sau amenajat, prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel.

Chiar dacă în acest mod titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său, având în vedere că pe această cale se asigură un mediu sănătos, reglementarea legală în sine nu relevă nici o contradicţie cu textele constituţionale de referinţă. De altfel, Curtea constată că textul de lege criticat este în deplină concordanţă cu art. 35 alin. (3) din Constituţie, republicată, care prevede că „persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător”.

Pe de altă parte, Curtea reţine că, în esenţă, critica autorului excepţiei vizează faptul că reglementarea dedusă controlului omite să determine criteriile obiective de apreciere a noţiunii de „depozit necontrolat de deşeuri de orice fel”. Însă examinarea criticii de neconstituţionalitate cu un atare obiect, constând într-o omisiune a legiuitorului, excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. Mai mult, întrucât susţinerile autorului excepţiei au drept obiect modul de interpretare şi aplicare a unor texte legale, ele nu constituie o problemă de constituţionalitate, de natură a face obiectul controlului Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 lit. i) din Legea nr. 137/1995, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „MULTI UNIVERS SERVICE” − S.R.L. în Dosarul nr. 8.926/2002 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 februarie 2004.