Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2004

M. Of. nr. 235 din 17 martie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 66

din 24 februarie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 1 şi ale art. 9 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Gabriela Dragomirescu − magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în Dosarul nr. 7.375 CA/2003 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin consilier juridic Marius Brumuşescu, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 508D/2003, nr. 509D/2003, nr. 510D/2003, nr. 511D/2003 şi nr. 512D/2003 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 1 şi ale art. 9 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, excepţii ridicate de acelaşi autor în dosarele nr. 7.719 CA/2003, nr. 3.547 CA/2003, nr. 3.548 CA/2003, nr. 3.549 CA/2003 şi nr. 3.550 CA/2003 ale aceleiaşi instanţe. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prin consilier juridic, şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 508D/2003, nr. 509D/2003, nr. 510D/2003, nr. 511D/2003 şi nr. 512D/2003 la Dosarul nr. 507D/2003.

Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, în susţinerea căreia reiterează motivele invocate cu prilejul ridicării acesteia. Depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale invocate ca fiind încălcate.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierile din 18 septembrie 2003, pronunţate în dosarele nr. 7.375 CA/2003 şi nr. 7.719 CA/2003, şi prin încheierile din 17 septembrie 2003, pronunţate în dosarele nr. 3.547 CA/2003, nr. 3.548 CA/2003, nr. 3.549 CA/2003 şi nr. 3.550 CA/2003, Tribunalul Bucureşti − Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 1 şi ale art. 9 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în cauze având ca obiect cereri formulate de municipiul Bucureşti, prin primarul general, privind anularea unor hotărâri ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

În motivările excepţiilor de neconstituţionalitate având un conţinut identic se arată că, potrivit textelor de lege criticate, în litigiile de contencios administrativ reclamant este „orice persoană fizică sau juridică (română sau străină) de drept privat şi nicidecum o persoană juridică de drept public”. Se susţine că, atunci când în asemenea litigii reclamant este o persoană de drept public, inclusiv municipiul Bucureşti, care are această calitate potrivit art. 19 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, dispoziţiile art. 1 alin. 1, coroborate cu cele ale art. 9 alin. 1 din Legea nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, devin neconstituţionale în raport cu prevederile art. 48 alin. (1), art. 37 alin. (1) şi ale art. 122 alin. (4) din Constituţie. Din conţinutul acestor prevederi constituţionale rezultă că hotărârile Consiliului General al Municipiului Bucureşti pot fi atacate în justiţie de „cetăţenii capitalei României, persoane fizice sau cetăţenii municipiului Bucureşti, asociaţi în persoane juridice private”. Astfel, se ajunge „la situaţia inacceptabilă ca o unitate administrativ-teritorială (municipiul Bucureşti), prin autoritatea sa executivă (primarul general), să acţioneze în judecată cealaltă autoritate a sa, respectiv cea deliberativă (Consiliul General al Municipiului Bucureşti), deci în final să se acţioneze în judecată pe ea însăşi”.

Tribunalul Bucureşti − Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă apreciază că dispoziţiile invocate nu intră în contradicţie cu prevederile art. 48 alin. (1), art. 37 alin. (1) şi ale art. 122 alin. (4) din Constituţie, iar critica de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În esenţă, se arată că interpretarea autorului excepţiei, potrivit căreia persoanele juridice care pot ataca în justiţie un act administrativ au în vedere doar persoanele juridice de drept privat, este o interpretare restrictivă şi chiar de natură a încălca principiul constituţional al egalităţii în faţa legii, precum şi principiul liberului acces la justiţie. Se consideră că „este de neconceput ca, în lipsa unei prevederi constituţionale exprese, ceea ce se permite unei persoane fizice private să se refuze unei colectivităţi” sau ca „nici un subiect de drept public să nu-şi poată apăra în justiţie drepturile subiective încălcate de un act administrativ nelegal”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 1 şi ale art. 9 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, este neîntemeiată. În acest sens, arată că art. 48 alin. (1), devenit art. 52 alin. (1) din Constituţie, invocat ca fiind încălcat, „face referire la «orice persoană vătămată» într-un drept al său sau într-un interes legitim de a se adresa instanţei de contencios administrativ, iar legea criticată preia această dispoziţie”. Totodată, arată că sfera persoanelor care pot ataca un act administrativ, precum şi aprecierea asupra calităţii procesuale active a primarului constituie exclusiv o problemă de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale, iar nu una de constituţionalitate. În sfârşit, din dispoziţiile Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, coroborate cu art. 123 alin. (5) din Constituţie, republicată, rezultă că primarul acţionează în justiţie în numele unităţii administrativ-teritoriale, dar numai în raporturile cu terţii, nu şi cu alte organe ale administraţiei publice locale. În acest sens, menţionează Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 4/2003.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. 1 şi ale art. 9 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:

− Art. 1 alin. 1: „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.”

− Art. 9 alin. 1: „În cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere tribunalului să dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii.”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile menţionate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 37 alin. (1), art. 48 alin. (1) şi ale art. 122 alin. (4). Potrivit Constituţiei republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi renumerotarea textelor, art. 37 alin. (1) a devenit art. 40 alin. (1), art. 48 alin. (1) a devenit art. 52 alin. (1) şi art. 122 alin. (4) a devenit art. 123 alin. (5):

− Art. 40 alin. (1): „Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.”

− Art. 52 alin. (1): „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.”

− Art. 123 alin. (5): „Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Textele de lege criticate prevăd că orice persoană fizică sau juridică vătămată de o autoritate publică într-un drept al său ori într-un interes legitim poate obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. Totodată acestea pot cere instanţei, în cazuri bine justificate, să dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii.

Cu privire la aceste dispoziţii de lege, autorul excepţiei susţine, în esenţă, că ele devin neconstituţionale prin raportare la art. 40 alin. (1), art. 52 alin. (1) şi art. 123 alin. (5) din Constituţie, republicată, atunci când „reclamant într-un litigiu de contencios administrativ este persoana juridică de drept public”, în speţă municipiul Bucureşti.

Analizând aceste susţineri, Curtea constată că prin formula „persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică” din conţinutul alin. (1) al art. 52 din Constituţie, republicată, legiuitorul constituant a înţeles cetăţenii, străinii şi apatrizii, priviţi individual sau în calitate de subiecte colective de drept privat ori de drept public, care acţionează în calitatea lor de persoane juridice. De altfel, acest înţeles rezultă şi din plasarea dispoziţiilor art. 52 din Constituţie în titlul II cap. II „Drepturile şi libertăţile fundamentale”, care, de regulă, îi privesc pe cetăţeni. Atunci când de aceste drepturi şi libertăţi beneficiază şi cetăţenii străini şi apatrizii, subiectul de drept este desemnat de legiuitorul constituant prin termenul „persoană”. Din categoria persoanelor nu sunt excluse subiectele colective de drept, în măsura în care constituie organizaţii ale persoanelor fizice. Aceeaşi concluzie se impune şi în virtutea art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la „Cererile individuale”, potrivit cărora „orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentală sau de orice grup de particulari care se pretinde victimă a unei încălcări de către una dintre înaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în convenţie sau în protocoalele sale” se poate adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Aşadar, autorităţile publice intră sub incidenţa prevederilor art. 52 din Constituţie, republicată, numai în cazurile în care, conform alin. (2) al acestui articol, prin lege se prevede în mod expres aceasta.

Faţă de cele arătate, Curtea Constituţională urmează să respingă susţinerile referitoare la încălcarea art. 52 din Constituţie, republicată, precum şi, pentru aceleaşi considerente, criticile privind contrarietatea dintre textele de lege criticate şi dreptul de asociere al cetăţenilor, consacrat prin prevederile constituţionale ale art. 40.

În legătură cu încălcarea prin textele de lege criticate a prevederilor constituţionale ale art. 123 alin. (5), republicată, Curtea constată că, potrivit acestora, numai prefectul, iar nu şi primarul, are calitatea de a ataca în justiţie actele ilegale ale consiliului local. În temeiul art. 67 din Legea nr. 215/2001, precum şi în sensul celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 356 din 10 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 3 martie 2003, „primarul este abilitat să reprezinte în justiţie unitatea administrativ-teritorială, dar această dispoziţie vizează numai raporturile colectivităţii locale cu terţii, nu şi pe cele cu consiliul local, care este organ al unităţii administrativ-teritoriale, ca şi primarul, şi are aceeaşi legitimitate cu acesta”.

Aşa fiind, Curtea urmează să respingă şi aceste susţineri de neconstituţionalitate ca neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 1 şi ale art. 9 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în dosarele nr. 7.375 CA/2003, nr. 7.719 CA/2003, nr. 3.547 CA/2003, nr. 3.548 CA/2003, nr. 3.549 CA/2003 şi nr. 3.550 CA/2003 ale Tribunalului Bucureşti − Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 februarie 2004.