Decizia Curţii Constituţionale nr. 661/2007

M. Of. nr. 525 din 2 august 2007

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 661

din 4 iulie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96, art. 97 şi art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Ioan Vida – preşedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Antonia Constantin – procuror

Marieta Safta – magistrat-asistent

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96, 97 şi art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Luis Vicenţiu Lazarus în Dosarul nr. 2.318/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 28 iunie 2007 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, în urma deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 4 iulie 2007.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 13 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.318/299/2007, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96, art. 97 şi art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Luis Vicenţiu Lazarus în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că instituirea unui regim sancţionator contravenţional, cu consecinţa posibilităţii aplicării, în mod cumulativ, de sancţiuni constând în puncte de amendă, suspendarea exercitării dreptului de a conduce, puncte de penalizare şi măsuri tehnico-administrative, constituie o restrângere excesivă a unor drepturi, în situaţii care nu se încadrează în cele anume prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituţie. În plus, cu ocazia dezbaterilor în şedinţa publică, reprezentantul autorului excepţiei a mai arătat că, deşi art. 113 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prevede că permisul de conducere se restituie la sfârşitul perioadei de suspendare, Regulamentul de aplicare a ordonanţei impune susţinerea unui test pentru redobândirea acestui permis. În acest fel, în contradicţie cu principiile Constituţiei, se instituie o procedură jurisdicţională la latitudinea unui organ administrativ, cu consecinţa aplicării discreţionare a legii de către acesta.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că „este dreptul legitim al legiuitorului de a reglementa regimul considerat adecvat pentru sancţionarea contravenţiilor care sunt săvârşite în urma încălcării normelor de circulaţie rutieră.”

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În opinia Guvernului, textele de lege criticate nu restrâng drepturi constituţionale, ci prevăd sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 96, 97 şi art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2006, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 20 martie 2006, ordonanţa fiind republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

– Art. 96: „(1) Sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului.

(2) Sancţiunile contravenţionale complementare sunt următoarele:

a) aplicarea punctelor de penalizare;

b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat;

c) confiscarea bunurilor destinate săvârşirii contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă ori folosite în acest scop;

d) imobilizarea vehiculului;

e) radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului, în cazurile prevăzute la art. 17 alin. (4);

f) abrogat.

(3) Pentru încălcarea unor norme la regimul circulaţiei, pe lângă sancţiunea principală sau, după caz, una dintre sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute la alin. (2) lit. c), d) şi f), în cazurile prevăzute la art. 108 alin. (1) se aplică şi un număr de 2, 3, 4 sau 6 puncte de penalizare.

(4) În cazul cumulului de 15 puncte de penalizare suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către şeful poliţiei rutiere din judeţul sau municipiul Bucureşti care îl are în evidenţă pe titularul permisului de conducere.

(5) Confiscarea se dispune de către poliţia rutieră prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, odată cu aplicarea sancţiunii amenzii.

(6) Sunt supuse confiscării:

a) mijloacele speciale de avertizare luminoase şi sonore deţinute, montate şi folosite pe alte autovehicule decât cele prevăzute la art. 32 alin. (2) şi (3);

b) dispozitivele care perturbă funcţionarea mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului;

c) plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare care nu corespund standardelor în vigoare şi care sunt montate pe vehicule;

d) vehiculele cu tracţiune animală, când circulă pe drumurile publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee decât cele stabilite de autorităţile publice locale.

(7) Imobilizarea unui vehicul constă în scoaterea acestuia în afara părţii carosabile, pe acostament sau cât mai aproape de marginea drumului, şi punerea lui în imposibilitate de mişcare prin folosirea unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare.

(8) Imobilizarea unui vehicul se dispune de către poliţistul rutier, ca urmare a săvârşirii de către conducătorul acestuia a uneia dintre faptele prevăzute la art. 117 alin. (1).”;

– Art. 97: „(1) În cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, poliţistul rutier dispune şi una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative:

a) reţinerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora;

b) retragerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau înregistrare ori a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare;

c) anularea permisului de conducere;

d) ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar.

(2) Reţinerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de către poliţistul rutier, de regulă odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie.

(3) Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se consideră suspendare, conform dispoziţiilor art. 96 alin. (2) lit. b).

(4) Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră dacă titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce vehicule pe drumurile publice de către o unitate de asistenţă medicală autorizată.

(5) Anularea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră pe a cărei rază de competenţă s-a produs una dintre faptele prevăzute la art. 114.

(6) Procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabileşte prin regulament.”;

– Art. 102 alin. (3) lit. e): „(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

[_] e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.”

Prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 15 – „Universalitatea” şi ale art. 53 – „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi”.

În motivarea excepţiei, astfel cum a fost ridicată aceasta în faţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, se susţine, în esenţă, că regimul sancţionator instituit prin textele de lege criticate determină „o restrângere excesivă a unor drepturi”, în contradicţie cu prevederile constituţionale mai sus menţionate.

Examinând textele de lege criticate, în raport de dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei, Curtea constată că, în ceea ce priveşte art. 96 alin. (6) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, criticile formulate sunt întemeiate.

Curtea reţine în acest sens, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară în materie (de exemplu, Decizia nr. 210 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, şi Decizia nr. 44 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 23 februarie 2005), că stabilirea unor reguli referitoare la circulaţia pe drumurile publice, inclusiv în ceea ce priveşte reţinerea permisului de conducere, respectiv suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, are ca scop, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, „asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului”. Aşa fiind, reglementarea unor sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea acestor reguli este deplin justificată, din perspectiva interesului general ocrotit. Ca urmare, Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 96 alin. (1)–(6) lit. a)–c) şi alin. (7) şi (8), art. 97 şi art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, considerentele care au fundamentat jurisprudenţa mai sus arătată menţinându-şi valabilitatea şi în prezenta cauză.

Curtea reţine însă că, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, respectarea acesteia este obligatorie, de unde rezultă că Parlamentul nu îşi poate exercita competenţa de stabilire a caracterului contravenţional al unor fapte contrare ordinii publice, drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor decât cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Constituţie. Ca urmare, legiuitorul trebuie să se asigure că prin regulile şi sancţiunile astfel instituite nu sunt încălcate drepturile fundamentale ale cetăţenilor, de care aceştia beneficiază potrivit principiului universalităţii, consacrat de art. 15 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, în situaţia restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, justificată de imperativul apărării valorilor mai sus menţionate, măsura adoptată trebuie să respecte condiţiile expres prevăzute de art. 53 alin. (2) teza a doua din Legea fundamentală, respectiv: „să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Curtea constată că, dintre textele de lege criticate, art. 96 alin. (6) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit căruia „Sunt supuse confiscării: [_] d) vehiculele cu tracţiune animală, când circulă pe drumurile publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee decât cele stabilite de autorităţile publice locale”, nu respectă principiile constituţionale mai sus enunţate. Astfel, măsura confiscării vehiculelor cu tracţiune animală în cazul încălcării unor reguli privind circulaţia pe drumurile publice este excesivă, fiind într-o vădită disproporţie cu scopul urmărit de legiuitor la instituirea acesteia. De asemenea, această măsură aduce atingere înseşi existenţei dreptului de proprietate, întrucât determină o privare a proprietarului de bunul său, legal dobândit, ceea ce este în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 44 alin. (8) din Constituţie, potrivit căruia „Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă”.

Curtea reţine în acest sens că scopul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum este acesta circumstanţiat încă din primul articol al ordonanţei, poate fi atins prin utilizarea altor mijloace, care să nu pună în discuţie existenţa unor drepturi sau libertăţi. De exemplu, sancţiunea contravenţională a amenzii poate fi individualizată prin utilizarea criteriilor prevăzute de art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit căruia „sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, astfel încât să asigure respectarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice şi de către proprietarii sau deţinătorii de vehicule cu tracţiune animală.

În consecinţă, Curtea Constituţională constată că art. 96 alin. (6) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei, ale art. 44 alin. (8) care interzice confiscarea averii licit dobândite şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, astfel încât, cu privire la acest text de lege, excepţia urmează să fie admisă.

În ceea ce priveşte invocarea, direct în faţa Curţii, cu ocazia dezbaterilor în şedinţă publică, a motivului de neconstituţionalitate referitor la existenţa unei neconcordanţe între prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi dispoziţiile cuprinse în Regulamentul de aplicare a acesteia, Curtea constată că nu a fost legal sesizată, deoarece nici în cererea prin care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în faţa instanţei şi nici în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale nu se regăsesc aceste critici. Or, potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, Curtea se pronunţă numai „asupra excepţiilor de neconstituţionalitate [_] ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial”. De asemenea, conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi [...]”. De altfel, examinarea neconcordanţelor existente între diverse reglementări nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ã

În numele legii

D E C I D E:

I. Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (6) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Luis Vicenţiu Lazarus în Dosarul nr. 2.318/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale.

II. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1)–(6) lit. a)–c) şi alin. (7) şi (8), ale art. 97 şi ale art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 iulie 2007.