Decizia Curţii Constituţionale nr. 65/2007

M. Of. nr. 107 din 13 februarie 2007

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 65

din 25 ianuarie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (9) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Tudorel Toader − judecător

Ion Tiucă − procuror

Benke Károly − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, excepţie ridicată de Ministerul Public − Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară civilă în Dosarul nr. 10.529/1/2005 (2.537/2005) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie − Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspund părţile Augustin Clejan şi Guvernul României − Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, prin consilier juridic, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Partea Augustin Clejan solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în timp ce reprezentantul Guvernului României − Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 apreciază că excepţia invocată este întemeiată, textul criticat încălcând art. 131 alin. (1) din Constituţie. Mai arată că, până la apariţia reglementării contestate, în cauzele de contencios administrativ, prezenţa procurorului era obligatorie, ceea ce constituia o garanţie în sensul că legea va fi respectată.

Prin interzicerea absolută a acestuia de a participa la soluţionarea cererilor în contencios administrativ, se limitează rolul său constituţional de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul constituţional al art. 131 alin. (1) conferă Ministerului Public rolul ca, în activitatea judiciară, să reprezinte interesele generale ale societăţii şi să apere ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Pentru a-şi putea îndeplini acest rol, trebuie să i se asigure participarea în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ, şi nu împiedicarea activităţii sale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 10.529/1/2005 (2.537/2005), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie − Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, excepţie ridicată de Ministerul Public − Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară civilă într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva sentinţei pronunţate într-o acţiune în contencios administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că reglementările legale anterioare privind contenciosul administrativ permiteau participarea procurorului la astfel de cauze, pe când textul criticat prevede, în mod expres, că cererile în contencios administrativ se soluţionează fără participarea reprezentantului Ministerului Public. Această normă prohibitivă încalcă atât prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, cât şi ale art. 45 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie − Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată, fiind încălcate prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 45 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată. Se apreciază că ansamblul reglementărilor legale trebuie să asigure rolul constituţional al Ministerului Public de reprezentare a intereselor generale ale societăţii, de apărare a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Acest rol al său trebuie să se reflecte în activitatea judiciară chiar prin posibilitatea, oferită la nivel legislativ, de a participa la judecarea proceselor, în acord cu obiectivele stabilite de Constituţie. Astfel, Ministerului Public trebuie să i se asigure dreptul de a aprecia şi de a acţiona pentru realizarea obiectivelor menţionate de art. 131 alin. (1) din Constituţie. Cum raporturile juridice conflictuale ce fac obiectul contenciosului administrativ depăşesc, în unele cazuri, interesul părţilor, intrând în sfera interesului public, Avocatul Poporului apreciază că participarea Ministerului Public în soluţionarea cererilor de contencios administrativ este pe deplin justificată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.179 din 28 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 332/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 20 iulie 2006. În realitate, Curtea constată că prevederea criticată este un act modificator al art. 1 alin. (9) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi, potrivit art. 60 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004, „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“. În consecinţă, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 1 alin. (9) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Totodată, Curtea reţine că, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, autorul acesteia critică numai teza întâi a art. 1 alin. (9) din Legea nr. 554/2004, text asupra căruia Curtea urmează a se pronunţa.

Astfel, textul legal criticat are următorul cuprins:

„(9) Cererile în contencios administrativ se soluţionează fără participarea reprezentantului Ministerului Public. [...]“.

Textul constituţional invocat în susţinerea excepţiei este cel al art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public. Totodată, se consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 45 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 1 alin. (9) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin prevederile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005, consacră soluţia legislativă potrivit căreia cererile în contencios administrativ se soluţionează fără participarea reprezentantului

Ministerului Public. Este o dispoziţie legală cu un caracter prohibitiv, care nu lasă posibilitatea procurorului de a participa la soluţionarea cererilor în contencios administrativ nici dacă ar aprecia-o ca fiind necesară pentru a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Curtea reţine că, în expunerea de motive a ordonanţei de urgenţă modificatoare, este făcută o singură referire cu privire la procuror, şi anume aceea că se urmăreşte restrângerea participării procurorului în litigiile civile. Or, Legea nr. 554/2004 nu reglementează cadrul procesual al litigiilor civile, ci contenciosul administrativ, definit de art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004 ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Având în vedere faptul că rolul constituţional al Ministerului Public este acela de reprezentare a intereselor generale ale societăţii, de apărare a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Curtea constată că ansamblul reglementărilor legale trebuie să garanteze şi să asigure dreptul Ministerului Public să îşi exercite acest rol. În activitatea judiciară, mai ales în domeniul contenciosului administrativ, unde întotdeauna o parte a procesului este o autoritate publică, premisa pentru îndeplinirea rolului constituţional al Ministerului Public este tocmai participarea în şedinţă a reprezentantului său. Astfel, prin participarea reprezentantului Ministerului Public se impune o garanţie în plus atât în sensul apărării ordinii de drept, a intereselor generale ale societăţii, cât şi în ideea apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, iar Ministerul Public are garantată posibilitatea de a-şi exercita în deplinătate rolul său constituţional.

Curtea reţine că, în domeniul contenciosului administrativ, textul constituţional al art. 131 alin. (1) nu poate fi circumscris numai la situaţiile prevăzute de art. 1 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, şi anume la acţiunile introduse direct de către Ministerul Public la instanţa de contencios administrativ competentă, întrucât ar rezulta că, în acest domeniu, rolul Ministerului Public ar fi limitat numai la cele două situaţii şi numai în aceste situaţii ar putea să reprezinte interesele generale ale societăţii, să apere ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ceea ce, evident, este eronat.

Astfel, Curtea constată că, în lipsa posibilităţii procurorului de a participa la judecarea cererilor în contencios administrativ, se produce o nepermisă restrângere a rolului său constituţional, iar cum printr-o lege nu se poate restrânge sfera de aplicabilitate a unui text constituţional, este evidentă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (9) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prevederile art. 1 alin. (9) teza întâi din Legea nr. 554/2004 apar cu atât mai neconstituţionale cu cât, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. 3 din Codul de procedură civilă, procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Astfel, Curtea constată că este inadmisibil ca în cadrul litigiilor civile să se recunoască posibilitatea participării procurorului în anumite condiţii, iar în cele de contencios administrativ, unde Ministerul Public ar putea acţiona în mod eficient pentru îndeplinirea competenţelor prevăzute de art. 131 alin. (1) din Constituţie, rolul acestuia să fie limitat numai la ipotezele stricte prevăzute de art. 1 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA  CONSTITUŢIONALÃ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Public − Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară civilă în Dosarul nr. 10.529/1/2005 (2.537/2005) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie − Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (9) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2007.