Decizia Curții Constituționale nr. 65/2004

M. Of. nr. 216 din 11 martie 2004

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 65

din 24 februarie 2004

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) și art. 52 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003

 

Nicolae Popa − președinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Șerban Viorel Stănoiu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Gabriela Dragomirescu − magistrat-asistent șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (4) și art. 26 alin. (4), în ceea ce privește caracterul „definitiv și irevocabil” al hotărârii Curții de Apel București, precum și ale art. 51 alin. (4) și art. 52 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Excepția a fost ridicată de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună în Dosarul nr. 27/PARTIDE/2000 al Tribunalului București − Secția a IV-a civilă. 

La apelul nominal răspund autorul excepției, prin președinte Ioan Antonescu, precum și partea Elena Lupu, constatându-se lipsa părților Ștefania Viorica Oprea, Marcel Coandă, Ramona Oprea, Ștefan Oprea, Cătălina Coandă, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Reprezentantul autorului excepției solicită admiterea acesteia, arătând că textele de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21, 24, 50, 51, 54, 123, art. 125 alin. (1), art. 128 și art. 144 lit. c), precum și dispoziții din pactele, tratatele și convențiile internaționale referitoare la drepturile omului și libertățile fundamentale, ratificate de România și care, potrivit art. 20 din Constituție, fac parte din dreptul intern. 

Partea Elena Lupu solicită, de asemenea, admiterea excepției, invocând încălcarea acelorași prevederi constituționale și convenționale arătate de reprezentantul autorului excepției. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, întrucât apreciază că dispozițiile criticate din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt constituționale. 

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 27 august 2003, pronunțată în Dosarul nr. 27/PARTIDE/2000, Tribunalul București − Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor, în ordinea invocării, art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), precum și art. 21 alin. (4) și art. 26 alin. (4), în ceea ce privește caracterul „definitiv și irevocabil” al hotărârii Curții de Apel București, toate din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Excepția a fost ridicată de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună într-o cauză având ca obiect înregistrarea acestui partid politic. 

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile de lege criticate sunt contrare „dispozițiilor Constituției României, art. 21, 24, 50, 51, 54, 123, 125 (1), în general, și art. 128 și 144 (c), în special, raportate la Codul de procedură civilă, inclusiv pactele, tratatele și convențiile internaționale semnate de România ca parte și ratificate de Parlamentul țării noastre, toate acestea făcând parte din dreptul intern”. În esență, în opinia autorului excepției, prin textele de lege menționate „au fost și sunt afectați zeci de mii de români cu drept de vot”, întrucât „cei interesați au reușit să golească de conținut și să anuleze multe drepturi fundamentale ale românilor prevăzute în Legea fundamentală”, și anume: libera dezvoltare a cetățenilor, dreptatea și pluralismul politic, „pe calea refuzului abuziv de a fi judecate și soluționate cererile de recurs pentru înregistrarea Partidului Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună”; egalitatea între cetățeni; pluralismul politic; tratatele, pactele și convențiile internaționale ratificate de România și care fac parte din dreptul intern, precum și Declarația Universală a Drepturilor Omului. De asemenea, în legătură cu Legea nr. 14/2003 se mai susține că aceasta: „reprezintă un coș cu bile negre pentru cei care trebuiau să onoreze obligațiile asumate prin numeroasele acte normative internaționale la care România este parte − documente ratificate de Parlamentul acestei țări, care trebuie să asigure condiții normale de atingere a standardelor enunțate în Carta Națiunilor Unite, în Declarația Universală a Drepturilor Omului”; nesocotește cu aroganță Constituția României; constituie o ofensă grea adusă Declarației Universale a Drepturilor Omului și o atitudine impardonabilă față de idealurile lumii civilizate; anulează dreptul sfânt la asociere și dreptul de a candida și de a fi ales; reprezintă un afront față de Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, în general, și față de protocoalele adiționale la acesta; reprezintă o umilire a multor milioane de români cu drept de vot, contrar Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale; reprezintă o nesocotire gravă la adresa Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a protocoalelor adiționale la aceasta; încurajează incomensurabil atitudinile și formele de discriminare contra Convenției pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare. 

Tribunalul București − Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, „întrucât legiuitorul are posibilitatea să prevadă căile de atac pe care le consideră oportune, în funcție și de finalitatea actului normativ”. 

În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului. 

Președintele Camerei Deputaților apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, în esență, criticile formulate vizează aspecte de natură politică și situații de fapt cu privire la care Curtea Constituțională nu este competentă să se pronunțe. În legătură cu invocarea încălcării prevederilor art. 11 și 20 din Constituție, consideră că acestea nu sunt incidente și relevante în soluționarea excepției de neconstituționalitate. Cu privire la susținerile referitoare la nesocotirea prevederilor constituționale ale art. 21, arată că, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, accesul liber la justiție nu înseamnă asigurarea accesului la toate structurile judecătorești și la exercitarea tuturor căilor de atac, ci numai la cele stabilite prin lege. În sfârșit, mai arată că din conținutul textelor de lege criticate nu rezultă că ele ar contraveni dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituție, și nici art. 129 din aceasta, referitor la folosirea căilor de atac. 

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. Astfel, în legătură cu invocarea încălcării prin dispozițiile de lege criticate a prevederilor art. 21, 24, 125 și 128 din Constituție, se arată c㠄persoanele interesate au posibilitatea de a apela la instanțele judecătorești, de a fi apărate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează într-o societate democratică procesul echitabil”. Tot astfel, din interpretarea dispozițiilor constituționale ale art. 125 și 128 rezultă că reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac „este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui reguli speciale de procedură în considerarea unor situații deosebite cum ar fi asigurarea celerității judecării cauzei”. Respectând aceste dispoziții constituționale, legiuitorul a stabilit că hotărârea Tribunalului București de înregistrare sau respingere a înregistrării unui partid politic poate fi contestată în fața Curții de Apel București, ceea ce asigură accesul liber la un grad de jurisdicție. Arată că, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale, de exemplu prin Decizia Plenului nr. 1 din 18 februarie 1994, „art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac”, iar potrivit celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea pronunțată în cazul „Golder împotriva Regatului Unit”, anul 1975, „Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să îl definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept”. Așa fiind, consideră că nici art. 20 alin. (2) din Constituție nu este încălcat. În legătură cu susținerile de neconstituționalitate a art. 51 alin. (4) și art. 52 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, care prevăd obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, doar a hotărârilor referitoare la înregistrarea și radierea partidelor politice, arată c㠄legiuitorul a avut în vedere asigurarea unei formalități de publicitate cu privire la partidele nou înregistrate sau radiate, întrucât publicarea se realizează după ce mențiunile respective au fost operate în Registrul partidelor politice”, care nu conține rubrici și cu privire la cererile de înregistrare respinse de instanțele judecătorești competente. În sfârșit, arată că, de altfel, pre vederile din Constituție invocate nici nu au incidență în cauză, iar aspectele semnalate în legătură cu privire la refuzul de eliberare a unor copii legalizate de pe hotărârea judecătorească de respingere a cererii de înregistrare a unui partid politic țin de modul de aplicare a legii, iar nu de neconcordanța cu dispozițiile constituționale. 

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), art. 21 alin. (4) și art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt constituționale. Astfel, în legătură cu susținerile privind neconstituționalitatea art. 21 alin. (4) și art. 26 alin. (4) din legea criticată prin raportare la dispozițiile art. 21 și 128 din Constituție, arată că textele vizate de excepție prevăd procedura de soluționare a cererilor pentru înregistrarea partidului politic sau modificarea statutului acestuia, iar împotriva hotărârii de respingere a cererilor persoana interesată poate face contestație la Curtea de Apel București, în termen de 5 zile de la data comunicării hotărârii Tribunalului București. Mai arată că, de altfel, „Constituția nu conține nici o dispoziție cu privire la gradele de jurisdicție pe care trebuie să le parcurgă procesele până la adoptarea soluției finale”, iar așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale, accesul la justiție nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, competența reglementării lor revenind, potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 125, exclusiv legiuitorului. În ceea ce privește invocarea încălcării art. 24 din Constituție, arată că textele de lege criticate „nu conțin dispoziții de natură să îngrădească drepturile procesuale ale părților ori dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului”, iar pre vederile constituționale ale art. 47 nu sunt incidente în cauză. 

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. 

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în ordinea invocării lor, prevederile art. 51 alin. (4) și art. 52 alin. (2), în ceea ce privește caracterul „definitiv și irevocabil” al deciziei Curții de Apel București, precum și art. 21 alin. (4) și art. 26 alin. (4), toate din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Textele de lege criticate prevăd:

− Art. 51 alin. (4): „Înregistrarea și radierea partidelor politice, operate în Registrul partidelor politice, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”;

− Art. 52 alin. (2): „Prevederile art. 51 alin. (2)−(4) se aplică în mod corespunzător.”;

− Art. 21 alin. (4): „Decizia Curții de Apel București este definitivă și irevocabilă.”;

− Art. 26 alin. (4): „Curtea de Apel București se pronunță în termen de 15 zile de la înregistrarea contestației, iar hotărârea sa este definitivă și irevocabilă.”

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi de lege contravin următoarelor dispoziții din Constituție: art. 21 „Accesul liber la justiție”, art. 24 „Dreptul la apărare”, art. 50 devenit art. 54 „Fidelitatea față de țară”, art. 51 devenit art. 1 alin. (5) „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”, art. 54 devenit art. 57 „Exercitarea drepturilor și a libertăților”, art. 123 alin. (1) devenit art. 124 alin. (1) „Justiția se înfăptuiește în numele legii”, art. 128 devenit art. 129 „Folosirea căilor de atac”, art. 144 devenit art. 146 referitor la atribuțiile Curții Constituționale. 

De asemenea, autorul excepției mai invocă încălcarea Codului de procedură civilă, dispoziții referitoare la drepturile omului și libertățile fundamentale din pactele, tratatele și convențiile internaționale ratificate de România, precum și Declarația Universală a Drepturilor Omului. 

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține că aceasta vizează dispozițiile art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), art. 21 alin. (4) și art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, referitoare la caracterul „definitiv și irevocabil” al deciziilor pronunțate de Curtea de Apel București, precum și cele cu privire la încetarea activității partidului și radierea lui din Registrul partidelor politice. Aceste prevederi de lege mențin soluția de principiu cuprinsă în art. 19 alin. (4) și art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările ulterioare, care a fost abrogată, cu excepția cap. VI − Finanțarea partidelor politice, prin art. 56 din Legea nr. 14/2003. 

Or, cu privire la constituționalitatea textelor menționate din Legea nr. 27/1996, Curtea s-a pronunțat într-o cauză în care același autor − Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună − a ridicat excepția de neconstituționalitate cu invocarea încălcării acelorași prevederi din Constituție și din documentele internaționale indicate și în prezentul dosar și, în esență, pentru aceleași considerente. 

Astfel, prin Decizia nr. 268 din 17 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 11 noiembrie 2002, Curtea, respingând excepția de neconstituționalitate ridicată, a statuat, în esență, următoarele: caracterul „definitiv” al deciziei Curții de Apel București nu numai că nu încalcă prevederile constituționale ale art. 128 (devenit art. 129), privind folosirea căilor de atac, în condițiile legii, ci sunt în deplină concordanță cu acestea, în sensul că reglementează contestația împotriva hotărârii Tribunalului București ca o cale de atac. Or, potrivit dispozițiilor constituționale, reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești este atributul exclusiv al legiuitorului, ceea ce se întâmplă în cazul de față, întrucât reglementarea este cuprinsă în lege; susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 sunt neîntemeiate, întrucât accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, dar nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Aceasta deoarece, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție [devenit art. 126 alin. (2)] și jurisprudenței constante a Curții Constituționale, competența și procedura de judecată sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite în considerarea unor situații diferite; art. 24 din Constituție, care garantează dreptul la apărare, nu este încălcat, întrucât textele de lege criticate nu conțin dispoziții de natură să îngrădească drepturile procesuale ale părților ori dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului. 

De asemenea, prin aceeași decizie, pronunțându-se cu privire la contrarietatea dintre textele de lege criticate și dispoziții din documente internaționale ratificate de România, Curtea a reținut că, în legătură cu acestea, ca și în cauza de față, nu sunt formulate motive de neconstituționalitate. Așa fiind, s-a constatat că prevederile constituționale ale art. 20, referitoare la „Tratatele internaționale privind drepturile omului”, nu sunt incidente în cauză. 

Având în vedere că, așa cum s-a arătat deja, dispozițiile art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), art. 21 alin. (4) și art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 mențin soluția de principiu cuprinsă în art. 19 alin. (4) și art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările ulterioare, aceleași considerente care au justificat Decizia Curții nr. 268 din 17 octombrie 2002 impun respingerea prezentei excepții de neconstituționalitate. 

De altfel, chiar în legătură cu dispozițiile art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, sub aspectul caracterului definitiv și irevocabil al hotărârilor Curții de Apel București, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 119 din 25 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2003, în sensul constituționalității acestora. 

În plus, în acest dosar, autorul excepției invocă și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 50 devenit art. 54 „Fidelitatea față de țară”, art. 51 devenit art. 1 alin. (5) „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”, art. 54 devenit art. 57 „Exercitarea drepturilor și a libertăților”, art. 123 alin. (1) devenit art. 124 alin. (1) „Justiția se înfăptuiește în numele legii” și art. 144 devenit art. 146 „Atribuțiile” Curții Constituționale. Curtea constată că textele din Constituție menționate nu sunt incidente în cauză, astfel că și sub acest aspect excepția urmează a fi respinsă. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (4) și art. 26 alin. (4), în ceea ce privește caracterul „definitiv și irevocabil” al hotărârii Curții de Apel București, precum și ale art. 51 alin. (4) și art. 52 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepție ridicată de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună în Dosarul nr. 27/PARTIDE/2000 al Tribunalului București − Secția a IV-a civilă. 

Definitivă și obligatorie. 

Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2004. 

 

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA

 

Magistrat-asistent șef,

Gabriela Dragomirescu