Decizia
Curții Constituționale nr. 65/2004
M. Of. nr. 216 din 11 martie 2004
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
D
E C I Z I A Nr. 65
din 24 februarie 2004
referitoare
la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (4),
art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) și art. 52
alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003
Nicolae Popa − președinte
Costică Bulai − judecător
Nicolae Cochinescu − judecător
Constantin Doldur − judecător
Kozsokár Gábor − judecător
Petre Ninosu − judecător
Lucian Stângu − judecător
Șerban Viorel Stănoiu − judecător
Ioan Vida − judecător
Dana Titian − procuror
Gabriela Dragomirescu − magistrat-asistent
șef
Pe rol se află soluționarea
excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (4) și
art. 26 alin. (4), în ceea ce privește caracterul definitiv și
irevocabil al hotărârii Curții de Apel București, precum și ale art. 51 alin. (4) și
art. 52 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Excepția
a fost ridicată de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o
Societate mai Bună în Dosarul nr. 27/PARTIDE/2000 al Tribunalului București −
Secția a IV-a civilă.
La apelul nominal răspund autorul excepției,
prin președinte Ioan Antonescu, precum și partea Elena Lupu, constatându-se lipsa
părților Ștefania Viorica Oprea, Marcel Coandă, Ramona Oprea, Ștefan Oprea, Cătălina
Coandă, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul autorului excepției
solicită admiterea acesteia, arătând că textele de lege criticate încalcă
prevederile constituționale ale art. 21, 24, 50, 51, 54, 123, art. 125
alin. (1), art. 128 și art. 144 lit. c), precum și
dispoziții din pactele, tratatele și convențiile internaționale referitoare la
drepturile omului și libertățile fundamentale, ratificate de România și care,
potrivit art. 20 din Constituție, fac parte din dreptul intern.
Partea Elena Lupu solicită, de
asemenea, admiterea excepției, invocând încălcarea acelorași prevederi constituționale
și convenționale arătate de reprezentantul autorului excepției.
Reprezentantul Ministerului Public
pune concluzii de respingere a excepției, întrucât apreciază că dispozițiile
criticate din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt constituționale.
C U R T E A,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 27 august 2003,
pronunțată în Dosarul nr. 27/PARTIDE/2000, Tribunalul București −
Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate
a prevederilor, în ordinea invocării, art. 51 alin. (4), art. 52
alin. (2), precum și art. 21 alin. (4) și art. 26 alin. (4),
în ceea ce privește caracterul definitiv și irevocabil al hotărârii Curții de
Apel București, toate din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Excepția a fost ridicată de Partidul
Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună într-o
cauză având ca obiect înregistrarea acestui partid politic.
În motivarea excepției de
neconstituționalitate se susține că prevederile de lege criticate sunt contrare dispozițiilor
Constituției României, art. 21, 24, 50, 51, 54, 123, 125 (1), în general, și
art. 128 și 144 (c), în special, raportate la Codul de procedură civilă,
inclusiv pactele, tratatele și convențiile internaționale semnate de România ca
parte și ratificate de Parlamentul țării noastre, toate acestea făcând parte
din dreptul intern. În esență, în opinia autorului excepției, prin
textele de lege menționate au fost și sunt afectați zeci de mii de români cu
drept de vot, întrucât cei interesați au reușit să golească de conținut și să
anuleze multe drepturi fundamentale ale românilor prevăzute în Legea
fundamentală, și anume: libera dezvoltare a cetățenilor, dreptatea și
pluralismul politic, pe calea refuzului abuziv de a fi judecate și soluționate
cererile de recurs pentru înregistrarea Partidului Solidarității Democratice
pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună; egalitatea între cetățeni;
pluralismul politic; tratatele, pactele și convențiile internaționale
ratificate de România și care fac parte din dreptul intern, precum și
Declarația Universală a Drepturilor Omului. De asemenea, în legătură cu
Legea nr. 14/2003 se mai susține că aceasta: reprezintă un coș cu bile negre
pentru cei care trebuiau să onoreze obligațiile asumate prin numeroasele acte normative
internaționale la care România este parte − documente ratificate de
Parlamentul acestei țări, care trebuie să asigure condiții normale de atingere
a standardelor enunțate în Carta Națiunilor Unite, în Declarația Universală a
Drepturilor Omului; nesocotește cu aroganță Constituția României; constituie o
ofensă grea adusă Declarației Universale a Drepturilor Omului și o atitudine
impardonabilă față de idealurile lumii civilizate; anulează dreptul sfânt la
asociere și dreptul de a candida și de a fi ales; reprezintă un afront față de
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, în general, și
față de protocoalele adiționale la acesta; reprezintă o umilire a multor
milioane de români cu drept de vot, contrar Pactului internațional cu privire
la drepturile economice, sociale și culturale; reprezintă o nesocotire gravă la
adresa Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale, precum și a protocoalelor adiționale la aceasta; încurajează incomensurabil
atitudinile și formele de discriminare contra Convenției pentru eliminarea
tuturor formelor de discriminare.
Tribunalul București − Secția
a IV-a civilă apreciază
că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât legiuitorul
are posibilitatea să prevadă căile de atac pe care le consideră oportune, în
funcție și de finalitatea actului normativ.
În conformitate cu dispozițiile art. 24
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de
sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și
Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de
neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile
art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul
de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Președintele Camerei Deputaților
apreciază că
excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că,
în esență, criticile formulate vizează aspecte de natură politică și situații
de fapt cu privire la care Curtea Constituțională nu este competentă să se
pronunțe. În legătură cu invocarea încălcării prevederilor art. 11 și
20 din Constituție, consideră că acestea nu sunt incidente și relevante în soluționarea
excepției de neconstituționalitate. Cu privire la susținerile referitoare
la nesocotirea prevederilor constituționale ale art. 21, arată că, în
sensul jurisprudenței Curții Constituționale, accesul liber la justiție nu
înseamnă asigurarea accesului la toate structurile judecătorești și la
exercitarea tuturor căilor de atac, ci numai la cele stabilite prin lege. În
sfârșit, mai arată că din conținutul textelor de lege criticate nu rezultă că
ele ar contraveni dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituție,
și nici art. 129 din aceasta, referitor la folosirea căilor de atac.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate
ridicată este neîntemeiată. Astfel, în legătură cu invocarea încălcării
prin dispozițiile de lege criticate a prevederilor art. 21, 24, 125 și 128
din Constituție, se arată că persoanele interesate au posibilitatea de a apela
la instanțele judecătorești, de a fi apărate și de a se prevala de toate
garanțiile procesuale care condiționează într-o societate democratică procesul
echitabil. Tot astfel, din interpretarea dispozițiilor constituționale
ale art. 125 și 128 rezultă că reglementarea căilor ordinare sau
extraordinare de atac este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate
institui reguli speciale de procedură în considerarea unor situații deosebite
cum ar fi asigurarea celerității judecării cauzei. Respectând aceste dispoziții
constituționale, legiuitorul a stabilit că hotărârea Tribunalului București de
înregistrare sau respingere a înregistrării unui partid politic poate fi
contestată în fața Curții de Apel București, ceea ce asigură accesul liber la
un grad de jurisdicție. Arată că, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții
Constituționale, de exemplu prin Decizia Plenului nr. 1 din 18 februarie
1994, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicție
sau un anumit număr al căilor de atac, iar potrivit celor statuate de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea pronunțată în cazul Golder
împotriva Regatului Unit, anul 1975, Dreptul de acces la tribunale nu este
absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să
îl definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor
implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui
drept. Așa fiind, consideră că nici art. 20 alin. (2) din
Constituție nu este încălcat. În legătură cu susținerile de neconstituționalitate
a art. 51 alin. (4) și art. 52 alin. (2) din
Legea nr. 14/2003, care prevăd obligativitatea publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I, doar a hotărârilor referitoare la înregistrarea
și radierea partidelor politice, arată că legiuitorul a avut în vedere
asigurarea unei formalități de publicitate cu privire la partidele nou
înregistrate sau radiate, întrucât publicarea se realizează după ce mențiunile
respective au fost operate în Registrul partidelor politice, care nu conține
rubrici și cu privire la cererile de înregistrare respinse de instanțele
judecătorești competente. În sfârșit, arată că, de altfel, pre vederile
din Constituție invocate nici nu au incidență în cauză, iar aspectele semnalate
în legătură cu privire la refuzul de eliberare a unor copii legalizate de pe
hotărârea judecătorească de respingere a cererii de înregistrare a unui partid
politic țin de modul de aplicare a legii, iar nu de neconcordanța cu dispozițiile
constituționale.
Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 51
alin. (4), art. 52 alin. (2), art. 21 alin. (4) și
art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003
sunt constituționale. Astfel, în legătură cu susținerile privind neconstituționalitatea
art. 21 alin. (4) și art. 26 alin. (4) din legea
criticată prin raportare la dispozițiile art. 21 și 128 din Constituție,
arată că textele vizate de excepție prevăd procedura de soluționare a cererilor
pentru înregistrarea partidului politic sau modificarea statutului acestuia,
iar împotriva hotărârii de respingere a cererilor persoana interesată poate
face contestație la Curtea de Apel București, în termen de 5 zile de la data
comunicării hotărârii Tribunalului București. Mai arată că, de altfel, Constituția
nu conține nici o dispoziție cu privire la gradele de jurisdicție pe care trebuie
să le parcurgă procesele până la adoptarea soluției finale, iar așa cum s-a
statuat în jurisprudența Curții Constituționale, accesul la justiție nu
presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătorești și la
toate căile de atac prevăzute de lege, competența reglementării lor revenind,
potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 125, exclusiv
legiuitorului. În ceea ce privește invocarea încălcării art. 24 din
Constituție, arată că textele de lege criticate nu conțin dispoziții de natură
să îngrădească drepturile procesuale ale părților ori dreptul de a fi asistate
de un avocat în tot cursul procesului, iar pre vederile constituționale ale
art. 47 nu sunt incidente în cauză.
Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale
președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de
lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii
nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal
sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din
Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2,
3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de
neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate
îl constituie, în ordinea invocării lor, prevederile art. 51 alin. (4) și
art. 52 alin. (2), în ceea ce privește caracterul definitiv și
irevocabil al deciziei Curții de Apel București, precum și art. 21 alin. (4) și
art. 26 alin. (4), toate din Legea partidelor politice nr. 14/2003.
Textele de lege criticate prevăd:
− Art. 51 alin. (4): Înregistrarea
și radierea partidelor politice, operate în Registrul partidelor politice, se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.;
− Art. 52 alin. (2): Prevederile
art. 51 alin. (2)−(4) se aplică în mod corespunzător.;
− Art. 21 alin. (4): Decizia
Curții de Apel București este definitivă și irevocabilă.;
− Art. 26 alin. (4): Curtea
de Apel București se pronunță în termen de 15 zile de la înregistrarea contestației,
iar hotărârea sa este definitivă și irevocabilă.
În opinia autorului excepției de
neconstituționalitate, aceste prevederi de lege contravin următoarelor dispoziții
din Constituție: art. 21 Accesul liber la justiție, art. 24
Dreptul la apărare, art. 50 devenit art. 54 Fidelitatea
față de țară, art. 51 devenit art. 1 alin. (5) În
România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie,
art. 54 devenit art. 57 Exercitarea drepturilor și a libertăților,
art. 123 alin. (1) devenit art. 124 alin. (1) Justiția
se înfăptuiește în numele legii, art. 128 devenit art. 129 Folosirea
căilor de atac, art. 144 devenit art. 146 referitor la atribuțiile
Curții Constituționale.
De asemenea, autorul excepției mai
invocă încălcarea Codului de procedură civilă, dispoziții referitoare la
drepturile omului și libertățile fundamentale din pactele, tratatele și
convențiile internaționale ratificate de România, precum și Declarația
Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepția de neconstituționalitate
ridicată, Curtea reține că aceasta vizează dispozițiile art. 51 alin. (4),
art. 52 alin. (2), art. 21 alin. (4) și art. 26
alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, referitoare
la caracterul definitiv și irevocabil al deciziilor pronunțate de Curtea de
Apel București, precum și cele cu privire la încetarea activității partidului și
radierea lui din Registrul partidelor politice. Aceste prevederi de lege
mențin soluția de principiu cuprinsă în art. 19 alin. (4) și art. 23
alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările
ulterioare, care a fost abrogată, cu excepția cap. VI − Finanțarea
partidelor politice, prin art. 56 din Legea nr. 14/2003.
Or, cu privire la constituționalitatea
textelor menționate din Legea nr. 27/1996, Curtea s-a pronunțat într-o
cauză în care același autor − Partidul Solidarității Democratice
pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună − a ridicat excepția de
neconstituționalitate cu invocarea încălcării acelorași prevederi din Constituție
și din documentele internaționale indicate și în prezentul dosar și, în esență,
pentru aceleași considerente.
Astfel, prin Decizia nr. 268
din 17 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815
din 11 noiembrie 2002, Curtea, respingând excepția de neconstituționalitate
ridicată, a statuat, în esență, următoarele: caracterul definitiv al deciziei
Curții de Apel București nu numai că nu încalcă prevederile constituționale ale
art. 128 (devenit art. 129), privind folosirea căilor de atac, în
condițiile legii, ci sunt în deplină concordanță cu acestea, în sensul că
reglementează contestația împotriva hotărârii Tribunalului București ca o cale
de atac. Or, potrivit dispozițiilor constituționale, reglementarea căilor
de atac împotriva hotărârilor judecătorești este atributul exclusiv al legiuitorului,
ceea ce se întâmplă în cazul de față, întrucât reglementarea este cuprinsă în
lege; susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale
art. 21 sunt neîntemeiate, întrucât accesul liber la justiție presupune accesul
la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, dar nu înseamnă că
el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de
atac. Aceasta deoarece, potrivit art. 125 alin. (3) din
Constituție [devenit art. 126 alin. (2)] și jurisprudenței constante
a Curții Constituționale, competența și procedura de judecată sunt stabilite
exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite în considerarea
unor situații diferite; art. 24 din Constituție, care garantează dreptul
la apărare, nu este încălcat, întrucât textele de lege criticate nu conțin
dispoziții de natură să îngrădească drepturile procesuale ale părților ori
dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului.
De asemenea, prin aceeași decizie,
pronunțându-se cu privire la contrarietatea dintre textele de lege criticate și
dispoziții din documente internaționale ratificate de România, Curtea a reținut
că, în legătură cu acestea, ca și în cauza de față, nu sunt formulate motive de
neconstituționalitate. Așa fiind, s-a constatat că prevederile constituționale
ale art. 20, referitoare la Tratatele internaționale privind
drepturile omului, nu sunt incidente în cauză.
Având în vedere că, așa cum s-a arătat
deja, dispozițiile art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2),
art. 21 alin. (4) și art. 26 alin. (4) din Legea
partidelor politice nr. 14/2003 mențin soluția de principiu cuprinsă în
art. 19 alin. (4) și art. 23 alin. (4) din Legea
partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările ulterioare, aceleași
considerente care au justificat Decizia Curții nr. 268 din 17 octombrie
2002 impun respingerea prezentei excepții de neconstituționalitate.
De altfel, chiar în legătură cu
dispozițiile art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003,
sub aspectul caracterului definitiv și irevocabil al hotărârilor Curții de Apel
București, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 119
din 25 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246
din 10 aprilie 2003, în sensul constituționalității acestora.
În plus, în acest dosar, autorul
excepției invocă și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 50
devenit art. 54 Fidelitatea față de țară, art. 51 devenit
art. 1 alin. (5) În România, respectarea Constituției, a supremației
sale și a legilor este obligatorie, art. 54 devenit art. 57 Exercitarea
drepturilor și a libertăților, art. 123 alin. (1) devenit
art. 124 alin. (1) Justiția se înfăptuiește în numele legii și
art. 144 devenit art. 146 Atribuțiile Curții Constituționale. Curtea
constată că textele din Constituție menționate nu sunt incidente în cauză,
astfel că și sub acest aspect excepția urmează a fi respinsă.
Pentru considerentele expuse, în
temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din
Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și
al art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,
C U R T E A
În numele legii
D E C I D E:
Respinge excepția de neconstituționalitate
a prevederilor art. 21 alin. (4) și art. 26 alin. (4),
în ceea ce privește caracterul definitiv și irevocabil al hotărârii Curții de
Apel București, precum și ale art. 51 alin. (4) și art. 52
alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepție
ridicată de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate
mai Bună în Dosarul nr. 27/PARTIDE/2000 al Tribunalului București − Secția
a IV-a civilă.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din
data de 24 februarie 2004.
PREȘEDINTELE CURȚII
CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE
POPA |
Magistrat-asistent șef, Gabriela Dragomirescu |