Decizia Curţii Constituţionale nr. 64/2004

M. Of. nr. 248 din 22 martie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 64

din 17 februarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Mihaela Senia Costinescu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „INGERL ROMANIA TRADING” − S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.281/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Societatea Comercială „Gigi Service” − S.R.L. din Târgovişte în Dosarul nr. 6.270/2003 al Curţii de Apel Ploieşti − Secţia de contencios administrativ şi comercial, Societatea Comercială „Charlie Comat” − S.A. din Craiova în Dosarul nr. 9.134/2003 al Judecătoriei Craiova, Societatea Comercială „Prestări Servicii de Interes Public” − S.A. din Suceava în Dosarul nr. 2.043/2003 al Judecătoriei Suceava, Societatea Comercială „Hotel Valahia” − S.R.L. din Târgovişte în Dosarul nr. 7.162/2003 al Curţii de Apel Ploieşti − Secţia comercială şi de contencios administrativ, Societatea Comercială „MEFITEX” − S.A. din Suceava în Dosarul nr. 6.326/2003 al Judecătoriei Suceava, Societatea Comercială „STIF” − S.A. din Fălticeni în Dosarul nr. 3.038/2003 al Judecătoriei Fălticeni şi Societatea Comercială „Lucy Prod” − S.R.L. din Negreşti-Oaş în Dosarul nr. 3.049/2003 al Judecătoriei Satu Mare. 

La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei, Societatea Comercială „Lucy Prod” − S.R.L. din Negreşti−Oaş, prin consilier juridic, lipsind celelalte autoare şi părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 459C/2003, nr. 463C/2003, nr. 481C/2003, nr. 482C/2003, nr. 491D/2003, nr. 553D/2003 şi nr. 556D/2003 la Dosarul nr. 448C/2003, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în aceste dosare sunt identice. 

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării. În consecinţă, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă şi al art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menţionate, pnetru o mai bună administrare a justiţiei. 

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Societăţii Comerciale „Lucy Prod” − S.R.L. din Negreşti−Oaş susţine admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 16 şi 21 din Constituţie, care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi, respectiv, liberul acces la justiţie. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, întrucât prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, încă nepublicată, Curtea Constituţională a admis excepţia având acelaşi obiect, constatând neconstituţionalitatea art. 164 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, text care a preluat integral dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 6 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 10.281/2003, Încheierea din 6 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 6.270/2003, Încheierea din 14 august 2003, pronunţată în Dosarul nr. 9.134/2003, Încheierea din 30 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.043/2003, Încheierea din 17 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 7.162/2003, Încheierea din 9 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 6.326/2003, Încheierea din 13 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 3.038/2003 şi prin Încheierea din 3 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 3.049/2003, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Curtea de Apel Ploieşti − Secţia de contencios administrativ şi comercial, Judecătoria Craiova, Judecătoria Suceava, Judecătoria Fălticeni, respectiv Judecătoria Satu Mare au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „INGERL ROMANIA TRADING” − S.R.L. din Bucureşti, Societatea Comercială „Gigi Service” − S.R.L. din Târgovişte, Societatea Comercială „Charlie Comat” − S.A. din Craiova, Societatea Comercială „Prestări Servicii de Interes Public” − S.A. din Suceava, Societatea Comercială „Hotel Valahia” − S.R.L. din Târgovişte, Societatea Comercială „MEFITEX” − S.A. din Suceava, Societatea Comercială „STIF” − S.A. din Fălticeni şi Societatea Comercială „Lucy Prod” − S.R.L. din Negreşti-Oaş. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că instituirea cauţiunii în valoare de 20%, taxă exorbitantă şi prohibitorie, neagă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi egalitatea de tratament în faţa legii şi nesocoteşte caracterul de stat de drept, democratic şi social, reprezentând o măsură arbitrară în favoarea autorităţilor fiscale, care îşi asigură colectarea unor creanţe bugetare a căror certitudine este discutabilă. 

Aşa fiind, textul de lege criticat încalcă accesul liber la justiţie, întrucât obligaţia depunerii unei cauţiuni de 20% din valoarea debitului stabilit în mod unilateral de către titularul creanţei bugetare pentru judecarea contestaţiei la executare îngrădeşte în mod grav dreptul prevăzut de art. 21 din Constituţie, nici una dintre ipotezele enumerate limitativ în dispoziţia cuprinsă în art. 49 nejustificând restrângerea dreptului debitorului de a se adresa instanţei de judecată pentru verificarea titlului executoriu emis împotriva sa. Astfel, plata cauţiunii, care reprezintă o sumă exorbitantă, poate conduce la blocarea activităţii societăţii comerciale şi, pe cale de consecinţă, la încălcarea dreptului său de proprietate, ordonanţa criticată nestabilind modalităţi de ocrotire a debitorului împotriva comiterii unui abuz de drept de către creditor. 

Pe de altă parte, în condiţiile în care executarea silită efectuată în condiţiile ordonanţei nu este suspendată de drept ca urmare a formulării unei contestaţii, condiţionarea primirii acesteia de către instanţă de depunerea unei cauţiuni nu poate fi fundamentată pe ideea de a împiedica întârzierea executării creanţei bugetare sau în vederea descurajării debitorilor de a formula cereri cu rea-credinţă, instanţa fiind îndrituită să sancţioneze pe contestator în temeiul art. 108¹ şi următoarele din Codul de procedură civilă. 

Mai mult, contestaţia la executare, reglementată de art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, poate avea ca obiect nu numai titlul executoriu emis de creditorul bugetar, ci şi alte acte de executare silită efectuate în temeiul titlului respectiv, obligaţia de depunere a cauţiunii, fără a se face distincţie în raport de obiectul contestaţiei, operând în mod vădit neconstituţional. 

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 instituind o condiţie de exerciţiu al dreptului la acţiune, deci o îngrădire a acestui drept, nepermisă de prevederile art. 21 alin. (2) din Constituţie. Se mai arată că atât necesitatea stabilirii unei cauţiuni, cât şi cuantumul acesteia trebuie să rămână în competenţa instanţei sesizate cu judecarea contestaţiei la executare. 

Curtea de Apel Ploieşti − Secţia de contencios administrativ şi comercial apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 instituind o garanţie faţă de obiectul contestaţiei la executare, care este un mijloc procedural prin care persoana interesată sau vătămată poate cere instanţei desfiinţarea actelor sau măsurilor de executare pretins nelegale. 

Judecătoria Craiova apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 instituind o garanţie pentru a preveni abuzurile procesuale, asigurându-se celeritatea soluţionării cauzei, finalitatea urmărită de legiuitor fiind aceea de a elimina cazurile de întârziere în executarea silită a creanţelor bugetare. 

Judecătoria Suceava apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 fiind de natură să aducă atingere liberului acces la justiţie datorită sancţiunii ce este prevăzută pentru neplata cauţiunii, respectiv neînregistrarea cererii. Mai mult, cauţiunea instituită acordă o preeminenţă nejustificată recuperării într-un termen foarte scurt a creanţelor bugetare şi garantării acestei recuperări, în detrimentul intereselor legitime ale debitorilor. 

În privinţa calculării cauţiunii în funcţie de suma datorată, iar nu de suma contestată, instanţa apreciază că această dispoziţie conduce la obligarea contestatorului la plata unei cauţiuni disproporţionat de mari faţă de obiectul cererii. 

În ceea ce priveşte invocarea art. 16 din Constituţie, instanţa apreciază că obligativitatea achitării cauţiunii vizează toate persoanele juridice, astfel încât nu se poate reţine o încălcare a principiului egalităţii în drepturi a persoanelor. 

Curtea de Apel Ploieşti − Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 fiind de natură să aducă atingere liberului acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie. 

Judecătoria Fălticeni apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 fiind de natură să aducă atingere liberului acces la justiţie, cauţiunea prevăzută de lege constituind un obstacol în calea supunerii cererii contestatorilor controlului judecătoresc. 

Judecătoria Satu Mare apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 61/2002 constituind o procedură specială, derogatorie de la prevederile de drept comun. Astfel, plata cauţiunii reprezintă o garanţie pentru creditorul bugetar, o măsură de descurajare a abuzului de drept şi de asigurare a celerităţii procesului, legiuitorul urmărind protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. 

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Guvernul arată că, în ceea ce priveşte critica autoarei excepţiei referitoare la încălcarea prevederilor art. 21 şi art. 135 alin. (1) din Constituţie, aceasta este neîntemeiată, întrucât accesul liber la justiţie şi ocrotirea proprietăţii nu sunt obstrucţionate prin instituirea cauţiunii de 20%, care reprezintă o garanţie în vederea evitării abuzului de drept, exercitarea cu rea-credinţă a contestaţiei la executare determinând tergiversarea soluţionării cauzelor şi, implicit, amânarea realizării creanţelor bugetare. Procedura colectării creanţelor bugetare, care reprezintă o procedură specială, a fost instituită în realizarea interesului general, fiind vorba despre recuperarea banilor publici care se cuvin bugetului de stat. 

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dreptul de acces la o instanţă nu este absolut, statul bucurându-se de o anumită marjă de apreciere, astfel încât limitările aduse să nu atingă acest drept în însăşi substanţa sa, să urmărească un scop legitim şi să păstreze un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scop. 

Critica raportată la prevederile art. 49 din Constituţie este neîntemeiată, deoarece instituirea obligaţiei de depunere a unei cauţiuni nu constituie o restrângere a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, ci este în concordanţă cu imperativul protejării intereselor naţionale în activitatea economică, prevăzut de art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie. 

Privitor la invocarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Guvernul apreciază că acestea nu au relevanţă în soluţionarea excepţiei, nefiind incidente în cauză, întrucât prevederile constituţionale privesc egalitatea în faţa legii a cetăţenilor, şi nu a persoanelor juridice. De asemenea, se arată că nici dispoziţiile art. 48 alin. (1) şi art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie nu sunt relevante în soluţionarea excepţiei. 

În susţinerea netemeiniciei criticii de neconstituţionalitate, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 229/2003, prin care excepţia cu acelaşi obiect a fost respinsă. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, aprobată şi modificată prin Legea nr. 79/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2003, ordonanţă republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificările ulterioare. Textul legal criticat are următorul conţinut:

− Art. 127: „(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a trezoreriei statului. 

(2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată. 

(3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii.”

Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 41 alin. (2), art. 48 alin. (1), art. 49, art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi art. 150 alin. (1) din Constituţia României care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din data de 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare, textele constituţionale invocate au numerotarea şi conţinutul următoare:

− Art. 1 alin. (3): „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.”;

− Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. 

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

− Art. 20 alin. (2): „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”;

− Art. 21 alin. (1) şi (2): „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. 

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”;

− Art. 44 alin. (2) teza întâi: „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.”;

− Art. 52 alin. (1): „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. 

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”;

− Art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a): „(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. 

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.”;

− Art. 154 alin. (1): „Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii.”

Se consideră, de asemenea, că textul de lege criticat încalcă şi prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 6 alin. (1), potrivit cărora: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.”

Ulterior sesizării Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate, Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 a fost abrogată prin Codul de procedură fiscală − Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003, dispoziţiile criticate fiind preluate de art. 164 din acest nou act normativ, şi au următorul conţinut: „(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. 

(2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată. 

(3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii. 

(4) Cauţiunea se restituie în cazul admiterii în totalitate a contestaţiei.”

Prin urmare, dat fiind că după invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei judecătoreşti prevederea legală supusă controlului a fost preluată de noua reglementare, Curtea Constituţională urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii prevederii legale în noua sa redactare, întrucât soluţia legislativă este aceeaşi cu cea anterioară modificării. 

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională observă că a mai fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare. Prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004 (în curs de publicare), Curtea a constatat că excepţia este întemeiată, deoarece textul de lege criticat contravine principiului constituţional privind accesul liber la justiţie. 

Curtea reţine că, deşi această decizie nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial al României, iar potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Deciziile sunt obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României şi produc efecte numai pentru viitor”, sunt aplicabile, în cauză, prevederile art. 23 alin. (3) teza a doua care prevăd că „Nu pot face obiectul excepţiei [...] prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Inadmisibilitatea excepţiei, fiind un element definitoriu al competenţei instanţei constituţionale, este subsecventă exclusiv pronunţării, anterior, de către Curtea Constituţională a unei decizii de admitere a excepţiei cu acelaşi obiect şi constatării neconstituţionalităţii prevederilor deduse, din nou, controlului de constituţionalitate. Sub acest aspect, împrejurarea că decizia anterioară nu a fost încă publicată nu are relevanţă faţă de Curte, soluţia prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 fiindu-i opozabilă. 

În consecinţă, întrucât Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiei legale care face obiectul criticii în dosarele de faţă printr-o decizie pronunţată după data la care instanţele judecătoreşti au sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate în acest dosar, în cauză a intervenit un motiv de inadmisibilitate a excepţiei, conform art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „INGERL ROMANIA TRADING” − S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.281/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Societatea Comercială „Gigi Service” − S.R.L. din Târgovişte în Dosarul nr. 6.270/2003 al Curţii de Apel Ploieşti − Secţia de contencios administrativ şi comercial, Societatea Comercială „Charlie Comat” − S.A. din Craiova în Dosarul nr. 9.134/2003 al Judecătoriei Craiova, Societatea Comercială „Prestări Servicii de Interes Public” − S.A. din Suceava în Dosarul nr. 2.043/2003 al Judecătoriei Suceava, Societatea Comercială „Hotel Valahia” − S.R.L. din Târgovişte în Dosarul nr. 7.162/2003 al Curţii de Apel Ploieşti − Secţia comercială şi de contencios administrativ, Societatea Comercială „MEFITEX” − S.A. din Suceava în Dosarul nr. 6.326/2003 al Judecătoriei Suceava, Societatea Comercială „STIF” − S.A. din Fălticeni în Dosarul nr. 3.038/2003 al Judecătoriei Fălticeni şi Societatea Comercială „Lucy Prod” − S.R.L. din Negreşti-Oaş în Dosarul nr. 3.049/2003 al Judecătoriei Satu Mare. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2004.