Decizia Curţii Constituţionale nr. 63/2004

M. Of. nr. 211 din 10 martie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 63

din 17 februarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 267 alin. (1) din Codul muncii

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Mihaela Senia Costinescu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, excepţie ridicată de Florica Traşcă în Dosarul nr. 1.398/2003 al Tribunalului Constanţa − Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat, coroborat cu art. 267 din Codul muncii, care prevede că sancţiunea avertismentului scris poate fi dispusă fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 16, deoarece aplicarea oricărei sancţiuni intervine în considerarea faptei săvârşite, iar nu a calităţii autorului, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie existenţa vreunei discriminări. În ceea ce priveşte nesocotirea dreptului la apărare, se apreciază că, întrucât persoana sancţionată are posibilitatea de a contesta în justiţie măsura disciplinară luată împotriva sa, ea beneficiază de toate garanţiile procesuale în faţa instanţei judecătoreşti competente cu soluţionarea litigiului.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 18 iunie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.398/2003, Tribunalul Constanţa − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, excepţie ridicată de Florica Traşcă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că textul de lege criticat încalcă art. 16 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, întrucât, pe de o parte, pentru unele abateri disciplinare, legea obligă la efectuarea unei cercetări prealabile, în timp ce pentru altele nu prevede această obligaţie, iar, pe de altă parte, aplicarea unei sancţiuni disciplinare fără efectuarea unei cercetări prealabile, condiţie esenţială în stabilirea temeiniciei sancţiunii, nu asigură protecţia salariatului în faţa abuzurilor şi încurajează aplicarea de sancţiuni nejustificate. De asemenea, se mai arată că este îngrădită libertatea de exprimare a opiniilor salariatului referitoare la fapta considerată abatere disciplinară şi la sancţiunea ale cărei consecinţe urmează a le suporta, precum şi dreptul acestuia de a fi informat cu privire la motivul pentru care este sancţionat.

Tribunalul Constanţa − Secţia civilă apreciază că, deşi autoarea excepţiei invocă neconstituţionalitatea art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, din motivarea excepţiei rezultă că, în fapt, ea înţelege să critice dispoziţiile legale ce permit aplicarea unei sancţiuni disciplinare fără o cercetare prealabilă a pretinsei abateri, respectiv dispoziţiile art. 267 alin. (1) din acelaşi cod.

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, instanţa consideră că aplicarea unei sancţiuni disciplinare fără o cercetare prealabilă nu constituie o discriminare a vreunei categorii de cetăţeni, întrucât nu este condiţionată de vreo calitate a subiectului de drept, ci de gravitatea faptei apreciate ca fiind abatere. Nu se poate reţine nici încălcarea dreptului persoanei de a se adresa unei instanţe de judecată, persoana nemulţumită de sancţiunea aplicată putându-şi valorifica dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie.

De asemenea, se arată că nu este afectat nici dreptul la exprimare sau dreptul la informare, Codul muncii oferind suficiente garanţii legale pentru ca salariatul sancţionat să îşi poată exprima punctul de vedere şi să fie informat despre măsura punitivă care i-a fost aplicată.

În consecinţă, instanţa apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul arată că textul de lege criticat nu încalcă nici una dintre prevederile constituţionale invocate, deoarece se aplică tuturor salariaţilor aflaţi în aceeaşi situaţie şi nu creează discriminări între aceştia; orice salariat se poate apăra în faţa instanţei de judecată, contestând măsura de sancţionare, libertatea de exprimare a persoanei în legătură cu sancţiunea aplicată nefiind astfel afectată. De asemenea, întrucât aplicarea sancţiunii disciplinare se face prin decizie scrisă, care, sub sancţiunea nulităţii, trebuie să cuprindă, printre altele, descrierea faptei, precizarea dispoziţiilor legale încălcate, termenul în care sancţiunea poate fi contestată la instanţa competentă, dreptul salariatului la informare este pe deplin respectat, critica de neconstituţionalitate fiind lipsită de temei.

Avocatul Poporului arată că, deşi autoarea excepţiei indică un alt text de lege, critica de neconstituţionalitate este îndreptată, de fapt, împotriva art. 267 alin. (1) din Codul muncii, care nu obligă angajatorul să efectueze o cercetare prealabilă în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere disciplinară sancţionată cu avertisment scris. Se apreciază că acest text de lege nu contravine principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, în condiţiile în care tuturor angajaţilor sancţionaţi cu avertisment scris li se aplică acelaşi tratament juridic, şi nici dreptului la apărare, salariaţii putând contesta decizia de sancţionare la instanţele judecătoreşti competente, în cursul procesului beneficiind de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (2) din Constituţie, se apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece angajatului sancţionat cu avertisment scris nu i se îngrădeşte posibilitatea exprimării libere a opiniilor sale sau accesul la orice informaţie de interes public.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, text criticat de autoarea excepţiei, Avocatul Poporului arată că aceasta este neîntemeiată, întrucât criticile autoarei nu sunt relevante pentru soluţionarea excepţiei de faţă, neavând incidenţă în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, respectiv Legea nr. 53/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Textul legal criticat are următorul conţinut:

− Art. 264: „(1) Sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară sunt:

a) avertismentul scris;”

Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 30 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (2) din Constituţia României, republicată, prevederi care au următorul conţinut:

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 24 alin. (1): „Dreptul la apărare este garantat.”;

− Art. 30 alin. (1): „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.”;

− Art. 31 alin. (2): „Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi, formal, critica de neconstituţionalitate este îndreptată împotriva art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, care reglementează avertismentul scris ca sancţiune disciplinară, din susţinerile autoarei excepţiei rezultă că, în realitate, aceasta vizează lipsa obligaţiei angajatorului de a efectua o cercetare prealabilă în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere disciplinară sancţionată cu avertisment scris. Ori, aceasta este prevăzută într-un alt text de lege, respectiv în art. 267 alin. (1) din Codul muncii, care pre vede că: „Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.”

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată. De altfel, exceptarea de la procedura cercetării prealabile nu intervine în considerarea calităţii făptuitorului, care întotdeauna este salariat al angajatorului, ci exclusiv în raport de gravitatea abaterii şi a sancţiunii aplicabile, astfel încât reglementarea nu aduce atingere principiului egalităţii de tratament juridic între cetăţeni.

Analizând constituţionalitatea textelor de lege criticate, Curtea constată că acestea sunt în deplină concordanţă şi cu prevederile constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare. Astfel, potrivit art. 268 alin. (5) din Codul muncii, „decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente...”, pe această cale contestatorul având posibilitatea de a beneficia de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege, prin administrarea probelor necesare în faţa jurisdicţiilor care soluţionează aceste cereri.

Faţă de obiectul de reglementare al normei deduse controlului de constituţionalitate şi în raport cu susţinerile autoarei excepţiei, Curtea constată că art. 30 alin. (1) şi art. 31 alin. (2) din Constituţie nu au relevanţă în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât domeniile lor de incidenţă sunt diferite, libertatea de exprimare a persoanei şi obligaţia autorităţilor publice de informare a cetăţenilor neavând legătură cu procedura cercetării prealabile, în vederea aplicării de sancţiuni disciplinare, instituită de Codul muncii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 267 alin. (1) din Codul muncii, excepţie ridicată de Florica Traşcă în Dosarul nr. 1.398/2003 al Tribunalului Constanţa − Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2004.