Decizia Curţii Constituţionale nr. 58/2004

M. Of. nr. 222 din 15 martie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 58

din 17 februarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. b) şi ale art. 199 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 6, art. 30 alin. (2) şi ale art. 43 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 27 şi 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 26/1990

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Mihaela Senia Costinescu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. b) şi ale art. 199 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6, art. 30 alin. (2) şi ale art. 43 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 27 şi 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 26/1990. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Speranţa S.O.S. Impex” − S.R.L. în Dosarul nr. 4.536/2002 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a VI-a comercială, într-o cauză comercială având ca obiect recursul declarat de autoarea excepţiei împotriva hotărârii Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin care i s-a respins cererea de înregistrare privind majorarea capitalului social.

La apelul nominal răspunde partea Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin consilier juridic. Lipseşte autoarea excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Asociaţia „Cultul Eroilor” depune la dosar o cerere privind lipsa calităţii de autor al excepţiei a Societăţii Comerciale „Speranţa S.O.S. Impex” − S.R.L., prin care solicită înlocuirea acesteia cu Asociaţia „Cultul Eroilor”, precum şi citarea unor instituţii care nu figurează ca părţi în dosarul instanţei de fond.

Cu privire la cererea formulată, partea prezentă lasă la aprecierea Curţii Constituţionale admisibilitatea ei. Pe fondul excepţiei, partea consideră criticile ca fiind neîntemeiate, arătând că nu toate prevederile constituţionale invocate de autoarea excepţiei sunt incidente în cauză, susţinerile acesteia vizând de fapt o problemă de aplicare a textelor de lege în baza cărora judecătorul delegat soluţionează cererile societăţilor comerciale de modificare a capitalului social.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că, întrucât, potrivit dosarului de fond şi încheierii de sesizare a Curţii, Societatea Comercială „Speranţa S.O.S. Impex” − S.R.L. nu reprezintă parte în litigiu, aceasta nu poate formula cereri direct în faţa instanţei constituţionale. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 lit. b) şi ale art. 199 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 6, art. 30 alin. (2) şi art. 43 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, concluziile Ministerului Public sunt de respingere ca fiind neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate prevăd exigenţe de ordin formal, fără a reglementa aspecte de fond. Faţă de excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 şi ale art. 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 26/1990, se apreciază că aceasta este inadmisibilă, întrucât Curtea Constituţională nu se pronunţă asupra normelor de aplicare a unei legi.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 8 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.536/2002, Tribunalul Bucureşti − Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. b) şi ale art. 199 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 6, art. 30 alin. (2) şi ale art. 43 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 27 şi 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 26/1990, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Speranţa S.O.S. Impex” − S.R.L.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea invocă încălcarea mai multor norme constituţionale, arătând că autorităţile publice, prin modul de interpretare a legii, ignoră prevederile Constituţiei, nu se supun hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, dând naştere unor abuzuri ireparabile.

Tribunalul Bucureşti − Secţia a VI-a comercială consideră că dispoziţiile criticate reglementează condiţiile de formă şi de fond, elementele pe care trebuie să le conţină actul constitutiv pentru autorizarea unei societăţi comerciale, precum şi regulile de competenţă pentru înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor privitoare la modificarea actului constitutiv al unei societăţi sau înmatricularea acesteia. Prin urmare, instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul arată că motivarea autoarei nu are legătură cu obiectul propriu-zis al excepţiei, obiecţiile înfăţişate de aceasta vizând de fapt modul de interpretare şi aplicare de către instanţele judecătoreşti a dispoziţiilor de lege criticate.

Se precizează că dispoziţiile de lege criticate reglementează condiţiile de desfăşurare a unei activităţi comerciale, precum şi cele de realizare a înregistrărilor în registrul comerţului, chestiuni care nu privesc aspecte de constituţionalitate.

Prin urmare, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. b) şi ale art. 199 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6, art. 30 alin. (2) şi ale art. 43 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate nu conţin prevederi care să intre în contradicţie cu pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte, legiuitorul instituind o serie de exigenţe de formă şi de fond indispensabile la constituirea unei societăţi comerciale, având în vedere specificul domeniului supus reglementării.

Se arată că principiul accesului liber la justiţie nu este încălcat, deoarece acesta nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege.

Se apreciază că textele de lege crtiticate nu încalcă nici dreptul la apărare, întrucât cerinţele impuse de lege nu îngrădesc dreptul persoanei de a se folosi de toate mijloacele procesuale legale în susţinerea acţiunii cu care instanţa de judecată a fost învestită.

De asemenea, textele de lege criticate sunt considerate a fi în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie, acestea stabilind condiţiile şi limitele exercitării drepturilor referitoare la înregistrarea societăţilor comerciale, modificarea actului constitutiv sau modalitatea de atacare a încheierii judecătorului delegat.

În privinţa neconstituţionalităţii textelor de lege criticate prin raportare la celelalte dispoziţii constituţionale, se apreciază că acestea nu sunt relevante, neavând incidenţă în cauză.

Referitor la neconstituţionalitatea art. 27 şi 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 26/1990, se arată că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, în competenţa Curţii Constituţionale nu intră controlul constituţionalităţii unor norme metodologice de aplicare a unor legi sau ordonanţe.

În concluzie, se apreciază că dispoziţiile art. 7 lit. b) şi ale art. 199 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cele ale art. 6, art. 30 alin. (2) şi ale art. 43 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 27 şi 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 26/1990 sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

În ceea ce priveşte cererea Asociaţiei „Cultul Eroilor” care solicită constatarea lipsei calităţii de autoare a excepţiei a Societăţii Comerciale „Speranţa S.O.S. Impex” − S.R.L. şi înlocuirea acesteia cu Asociaţia „Cultul Eroilor”, Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (4), coroborat cu art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va sta la baza soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. Prin încheierea de sesizare instanţa judecătorească stabileşte cadrul juridic în limitele căruia Curtea îşi va desfăşura controlul de constituţionalitate, respectiv obiectul excepţiei, motivele de neconstituţionalitate, precum şi părţile litigiului aflat pe rolul instanţei. Aşa fiind, Curtea constată că, întrucât Asociaţia „Cultul Eroilor” nu este parte în dosarul de fond, cererea acesteia de înlocuire a autoarei excepţiei şi de introducere a altor părţi nu poate fi primită, urmând a fi respinsă ca atare.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 7 lit. b) şi art. 199 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 6, art. 30 alin. (2) şi ale art. 43 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 27 şi 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 26/1990, privind modul de ţinere a registrelor comerţului şi de efectuare a înregistrărilor, emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi de Ministerul Justiţiei, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 11 mai 1998. Textele legale criticate din Legea nr. 31/1990, republicată, au următorul conţinut:

− Art. 7 lit. b): „Actul constitutiv al societăţii în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată va cuprinde: […]

b) forma, denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema societăţii.”;

− Art. 199 alin. (1): „Actul constitutiv poate fi modificat prin hotărârea adunării generale adoptată în condiţiile legii sau printr-un act adiţional la actul constitutiv sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti, în condiţiile art. 218 alin. (2¹) şi art. 221 alin. (1¹).”

Dispoziţiile Legii nr. 26/1990, republicată:

− Art. 6: „(1) Înregistrările în registrul comerţului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel.

(2) Încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerţului sunt executorii de drept şi sunt supuse numai recursului.

(3) Termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la data pronunţării încheierii pentru părţi şi de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate.

(4) Recursul se depune şi se menţionează în registrul comerţului unde s-a făcut înregistrarea. În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comerţului înaintează recursul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ, la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sucursalei.

(5) Motivele recursului se pot depune la instanţă, cu cel puţin două zile înaintea termenului de judecată.

(6) În cazul admiterii recursului, decizia instanţei de recurs va fi menţionată în registrul comerţului.”;

− Art. 30 alin. (2): „Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de un altul de acelaşi gen.”

− Art. 43 alin. (3): „Dacă emblema cuprinde o denumire, firma va fi scrisă cu litere având mărimea de cel puţin jumătate din cea a literelor cu care este scrisă emblema.”

Prevederile normelor metodologice invocate care fac obiectul excepţiei sunt art. 27, referitor la verificarea disponibilităţii şi rezervarea firmei şi/sau emblemei, şi art. 59 cu privire la condiţiile generale privind modificarea actului constitutiv al societăţilor comerciale.

Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (3), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16, 20, 21, 24, art. 41 alin. (1), art. 42, 47, art. 48 alin. (1), art. 50, 51, 54, 128, 134, 139 şi 144 din Constituţia României, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare textele constituţionale invocate au numerotarea şi conţinutul următoare:

− Art. 1 alin. (3) şi (5): „(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. […]

(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”;

− Art. 11 alin. (1) şi (2): „(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”;

− Art. 15 alin. (1): „Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.”;

− Art. 16 alin. (1), (2) şi (3): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.”;

− Art. 20: „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”;

− Art. 21 alin. (1) şi (2): „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”;

− Art. 24: „(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”;

− Art. 44 alin. (1): „Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.”;

− Art. 46. „Dreptul la moştenire este garantat.”;

− Art. 51: „(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.

(2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.

(3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.

(4) Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.”;

− Art. 52 alin. (1): „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.”;

− Art. 54: „(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.

(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.”;

− Art. 57: „Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.”;

− Art. 129: „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”

− Art. 135: „(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;

b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;

d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;

e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;

f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;

g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene.”

− Art. 140 alin. (1), (2), (3) şi (4): „(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate.

(2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate.

(3) La cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate.

(4) Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.”;

− Art. 146: „Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:

a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;

e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;

f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului;

g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;

h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României;

i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;

j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;

k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic;

l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. În speţă, în condiţiile în care textele de lege criticate se limitează a institui exigenţe de ordin formal referitoare la constituirea, înregistrarea şi identificarea societăţilor comerciale, fără a reglementa nici un aspect de fond, aceste dispoziţii nu relevă nici o contradicţie cu textele de referinţă din Constituţie.

Curtea observă că din argumentarea excepţiei rezultă că neconstituţionalitatea textelor legale criticate este dedusă nu din conţinutul acestora, ci din modul de interpretare şi de aplicare a lor, ceea ce, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, excedează competenţei jurisdicţionale a Curţii. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, instanţa constituţională a statuat că nu se poate pronunţa asupra constituţionalităţii interpretării date de o instanţă judecătorească, aceasta constituind un act de aplicare a legii. Aşa fiind, nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării dispoziţiilor legale de către instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. O asemenea ingerinţă a Curţii în activitatea de judecată ar fi neconstituţională, întrucât este contrară prevederilor art. 126 din Constituţia republicată, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

II. Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, controlul de constituţionalitate pe cale de excepţie se exercită numai asupra legilor şi ordonanţelor. Curtea a statuat că termenul „lege” prevăzut la lit. d) a art. 146 din Constituţie, republicată (care enumeră atribuţiile Curţii), nu este folosit în sens larg, cuprinzând toate actele normative, ci doar în sensul său strict, de lege, prin care se înţelege actul legislativ adoptat de Parlament şi promulgat de preşedintele României, şi de ordonanţă, care reprezintă actul adoptat de Guvern pe baza unei delegări legislative. Conceptul de lege rezultă din îmbinarea criteriului formal cu cel material, întrucât conţinutul legii este determinat de importanţa acordată de legiuitor aspectelor reglementate. Astfel, este evident că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate privind alte acte normative nu este de competenţa Curţii Constituţionale, aceste acte fiind controlate, sub aspectul legalităţii, de instanţele de contencios administrativ.

Prin urmare, Curtea constată că excepţia privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 27 şi 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 26/1990, privind modul de ţinere a registrelor comerţului şi de efectuare a înregistrărilor, emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi de Ministerul Justiţiei, nu se încadrează în dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, iar potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, instanţa de judecată trebuie să o respingă ca fiind inadmisibilă, printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională. Întrucât instanţa de judecată nu a aplicat aceste dispoziţii legale, Curtea urmează să respingă această excepţie ca fiind inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2 şi 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

I. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. b) şi art. 199 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6, art. 30 alin. (2) şi ale art. 43 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Speranţa S.O.S. Impex” − S.R.L. în Dosarul nr. 4.536/2002 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a VI-a comercială.

II. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 26/1990, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2004.