Decizia Curții Constituționale nr. 566/2004

M. Of. nr. 155 din 22 februarie 2005

 

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 566

din 20 decembrie 2004

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 321 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale

 

Ioan Vida − președinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Șerban Viorel Stănoiu − judecător

Dana Titian − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 321 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, excepție ridicată de Consiliul Local Onești în Dosarul nr. 5.845/2003 al Tribunalului Bacău − Secția comercială și de contencios administrativ. 

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16 decembrie 2004, în prezența părților și a reprezentantului Ministerului Public, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 20 decembrie 2004. 

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 octombrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 5.845/2003, Tribunalul Bacău − Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 321 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, excepție ridicată de Consiliul Local Onești. 

În motivarea excepției, autorul acesteia susține că prevederile art. 321 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1), ale art. 119 și ale art. 120 alin. (2) din Constituție. De asemenea, autorul excepției consideră că textele criticate contravin și prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, în măsura în care se solicită concesionarea directă fără licitație, așa cum prevede Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor. 

Instanța de judecată apreciază că textele criticate sunt constituționale, arătând că art. 16 alin. (1) din Constituție nu este incident în cauză, întrucât este aplicabil egalității în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, nu și egalității în drepturi a persoanelor juridice de drept public sau privat. În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 120 și ale art. 121 alin. (2) din Constituție, arată că autonomia locală a administrației publice „poate fi circumscrisă unor limite de către legiuitor”. 

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului. 

Guvernul consideră că prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 121 alin. (2) din Constituție nu sunt incidente în cauză. Se arată că textele criticate nu contravin prevederilor art. 120 alin. (1) și ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, deoarece autonomia locală se exercită în acord cu interesul general al economiei naționale și numai în condițiile legii. În acest sens, legiuitorul, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (2) lit. b) din Legea fundamentală, privind obligația statului de a asigura protejarea intereselor naționale în activitatea economică, a adoptat o reglementare unitară, în acord cu interesul general al accelerării privatizării, a situației terenurilor deținute de societățile comerciale ce urmează a fi privatizate. În concluzie, apreciază excepția ca neîntemeiată. 

Avocatul Poporului arată că prevederile criticate sunt constituționale. Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituție, consideră că aceasta este neîntemeiată. În acest sens este invocată jurisprudența constantă a Curții Constituționale, care a statuat că principiul egalității și al nediscriminării este aplicabil numai cetățenilor, nu și persoanelor juridice. În plus, se precizează că din analiza textului de lege criticat nu rezultă existența vreunei dispoziții de natură să instituie o inegalitate. 

Cu privire la critica de neconstituționalitate, raportată la art. 120 și art. 121 alin. (2) din Constituție, arată că dispozițiile legale criticate privesc situația juridică a unor imobile deținute de societățile comerciale care fac obiectul privatizării, neavând legătură cu textele invocate din Constituție, care se referă la principiile de bază ale administrației publice locale și la autoritățile comunale și orășenești. 

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. 

Excepția are ca obiect prevederile art. 321 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 a fost aprobată prin Legea nr. 44/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998. 

Prevederile art. 321 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 fac parte din capitolul V1 intitulat „Situația unor imobile deținute de societățile comerciale care fac obiectul privatizării”, capitol introdus prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999. Textele criticate au următoarea redactare:

„Art. 321. − (1) Societățile comerciale care dețin terenuri ce sunt necesare pentru desfășurarea activității în conformitate cu obiectul lor de activitate și al căror regim juridic urmează să fie clarificat vor continua să folosească aceste terenuri până la clarificarea regimului lor juridic.

 [...]

(3) După clarificarea regimului juridic terenurile clasificate ca aparținând domeniului public al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, după caz, rămân în folosința societăților comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate, pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competentă, pentru perioada maximă prevăzută de lege. Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, metoda, procedura și documentația necesare pentru acordarea concesiunilor vor fi prevăzute în normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență. Terenurile clasificate ca aparținând domeniului privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, după caz, pot fi concesionate în condițiile prevăzute mai sus, închiriate sau oferite societății comerciale spre a fi cumpărate. [...]”

Textele constituționale invocate sunt cele ale art. 16 alin. (1), ale art. 120 alin. (1), ale art. 121 alin. (2) și ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, a căror redactare este următoarea:

− Art. 16 alin. (1): „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.” ;

− Art. 120 alin. (1): „Administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.” ;

− Art. 121 alin. (2): „Consiliile locale și primarii funcționează, în condițiile legii, ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și din orașe.”;

− Art. 135 alin. (2) lit. a): „Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;”

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta a fost ridicată într-un litigiu comercial în care Societatea Comercial㠄Onedil” − S.A. Onești solicită obligarea Consiliului Local Onești la încheierea prin negociere directă a unui contract de concesiune având ca obiect terenurile aferente rampei de depozitare a deșeurilor menajere de pe raza municipiului Onești, terenuri aflate în folosința acestei societăți. 

Analizând criticile de neconstituționalitate, Curtea constată că art. 16 alin. (1) din Constituție, care consacră principiul egalității în drepturi, nu este aplicabil în cauza de față, întrucât textul constituțional menționat impune un tratament egal în fața legii și a autorităților publice numai în privința cetățenilor aflați în situații identice, iar nu și în privința persoanelor juridice, așa cum se întâmplă în speță. 

În legătură cu celelalte susțineri, potrivit cărora dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 120 alin. (1) și ale art. 121 alin. (2), Curtea constată că acestea din urmă se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale, iar nu la existența unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu. 

Curtea Constituțională a mai examinat, în legătură cu alte acte normative (legi și ordonanțe), critici care vizau încălcări ale principiului autonomiei locale prin instituirea unor obligații pentru consiliile locale. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 123 din 25 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 4 iunie 2001, Curtea a statuat c㠄principiul autonomiei locale nu include și absolvirea autorităților administrației publice locale de la obligația respectării legilor cu caracter general și valabilitate pe întreg teritoriul țării”. 

De asemenea, prin Decizia nr. 136 din 3 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001, Curtea a reținut c㠄dispozițiile constituționale ale art. 119 și art. 120 alin. (2) [...] se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale, iar nu la existența unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu”. 

Considerentele acestor decizii sunt valabile și în prezenta cauză, neexistând elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții. 

De altfel, însăși Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, face referire, potrivit art. 3 pct. 1, la cadrul legal intern, prin reglementarea conceptului de autonomie locală ca „dreptul și capacitatea efectivă ale autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importantă a treburilor publice”. 

Autorul excepției consideră, de asemenea, că, prin obligarea atribuirii directe a terenurilor către societățile comerciale privatizate sau în curs de privatizare, se încalcă dispozițiile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție. 

Măsurile instituite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 reprezintă o opțiune a legiuitorului pentru societățile comerciale vizate, având în vedere, în mod evident, accelerarea procesului de privatizare, obiectiv de interes general. 

În speță este vorba despre fosta regie „REGCL” Onești, devenită societate comercială, având ca unic acționar statul român și care, ulterior, s-a privatizat. Această societate are în obiectul său de activitate colectarea, transportul și depozitarea reziduurilor menajere și nemenajere de pe raza municipiului Onești. Terenul a cărui concesionare prin negociere directă această societate îl solicită s-a aflat în folosința sa și reprezintă rampă de depozitare a deșeurilor. 

În acest context atribuirea directă apare ca fiind pe deplin justificată de necesitatea reorganizării regiilor autonome și se încadrează în ansamblul măsurilor cu această finalitate. Aceste măsuri se înscriu pe deplin în obligația statului de a asigura „protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară”, prevăzută la art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție. În același timp, dacă se are în vedere importanța activităților și serviciilor publice din domeniul gospodăririi comunale pentru viața locuitorilor, măsurile în discuție se încadrează și în prerogativa statului de creare a „condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții”, prevăzută la art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție. 

Dispozițiile art. 135 din Constituție privind „Economia” trebuie interpretate sistematic și prin luarea în considerare a finalității lor, fără a se absolutiza una dintre obligațiile ce revin statului conform alin. (2) din acest articol, până la înlăturarea celorlalte obligații la fel de importante. 

De altfel, textul criticat pentru neconstituționalitate nici nu contravine obligației statului prevăzute la art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, întrucât măsura prevăzută poate fi considerată ca fiind menită să asigure „crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție” în domeniul gospodăririi comunale. 

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1−3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

C U R T E A  C O N S T I T U Ț I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 321 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, excepție ridicată de Consiliul Local Onești în Dosarul nr. 5.845/2003 al Tribunalului Bacău − Secția comercială și de contencios administrativ. 

Definitivă și general obligatorie. 

Pronunțată în ședința publică din data de 20 decembrie 2004. 

 

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

 

Magistat-asistent,

Maria Bratu

 

O P I N I E   S E P A R A T Ă

Sunt de acord cu opinia majorității colegilor mei judecători cu privire la respingerea excepției de neconstituționalitate ridicate cu referire la încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Acest text constituțional impune un tratament egal în fața legii numai al cetățenilor aflați în situații identice și nu în privința persoanelor juridice, ca în speța analizată. 

Sunt însă în dezacord cu opinia majorității cu privire la constatarea neconstituționalității prevederilor art. 321 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, modificată și completată prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, raportate la dispozițiile art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (2) și art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție. 

Principala critică de neconstituționalitate vizează încălcarea art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție. Autorul excepției, în speță Consiliul Local Onești, consideră că textul criticat obligă unitățile administrativ-teritoriale să concesioneze direct terenuri care alcătuiesc proprietatea publică a acestor unități societăților comerciale privatizate sau care vor fi privatizate. 

Prevederile cuprinse în art. 321 alin. (1) și (3) din ordonanța criticată cuprind trei ipoteze. 

Prima ipoteză stabilește că societățile comerciale care dețin terenuri ce sunt necesare pentru desfășurarea activității în conformitate cu obiectul lor de activitate și al căror regim urmează să fie clarificat vor continua să folosească aceste terenuri până la clarificarea regimului lor juridic. 

Cea de-a doua ipoteză se referă la terenurile al căror regim juridic a fost clarificat, terenuri care au fost clasificate ca aparținând proprietății publice a statului ori a unităților administrativ-teritoriale și care rămân în folosința societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competentă pentru perioada maximă prevăzută de lege. Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, metoda, procedura și documentația necesare pentru acordarea concesiunilor vor fi prevăzute de normele metodologice emise în aplicarea acestei ordonanțe. Aceste norme au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2002, act normativ care nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale. 

Cea de-a treia ipoteză se referă la terenurile clasificate ca aparținând proprietății private a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, care, după caz, pot fi concesionate, închiriate sau oferite societăților comerciale spre a fi cumpărate. 

În speță, excepția privește ipoteza a doua, fiind vorba de un teren proprietate publică a municipiului Onești, care se află în folosința Societății Comerciale „Onedil” − S.A. Onești, societate privatizată care, potrivit textului criticat, trebuie să beneficieze de atribuirea lui directă printr-un contract de concesiune. 

Măsurile instituite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 vizează procesul de privatizare a societăților comerciale cu capital de stat, care este incontestabil obiectiv de interes general, având ca scop accelerarea reformei economice. 

Dar, așa cum prevăd dispozițiile art. 135 alin. (1) din Constituție, economia României este o economie de piață, iar potrivit alin. (2) lit. a), statul trebuie să asigure „libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție”. 

Așa fiind, se impune stabilirea unui cadru concurențial ce exclude orice formă de privilegiu de natură să împiedice concurența loială pe piață. În aceste condiții, socotesc că sunt neconstituționale prevederile art. 321 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, cu modificările ulterioare, în măsura în care autoritățile publice locale sunt obligate să atribuie direct printr-un contract de concesiune bunuri proprietate publică (în speță, terenuri) unor persoane juridice nominalizate. 

În interesul comunității locale și în acord cu prerogativele statului de creare a condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, prevăzută de art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție, unitățile administrativ-teritoriale pot recurge la procedura de negociere directă potrivit art. 26 din Legea nr. 219/1998, în vederea concesionării de bunuri, activități și servicii publice, numai în cazul în care licitația publică nu a dus la desemnarea unui câștigător. 

Societatea Comercial㠄Onedil” − S.A. din Onești este o societate privatizată, astfel că ea putea intra în raporturi juridice de drept comun cu toate celelalte societăți comerciale participante la licitație, situându-se pe poziții de egalitate juridică, cu atât mai mult cu cât licitația a fost câștigată de o altă societate comercială. 

De altfel, Curtea Constituțională a mai examinat această problemă în legătură cu art. 40 din Legea nr. 219/1998, care în esență cuprinde aceeași reglementare. Critica viza încălcarea art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție. Curtea a decis ca fiind neconstituțională acea prevedere legală, în măsura în care autoritățile locale sunt obligate să atribuie direct printr-un contract de concesiune bunuri proprietate publică sau activități și servicii publice de interes local unor persoane juridice nominalizate (Decizia nr. 136 din 3 mai 2001). 

Se poate observa că art. 40 din Legea nr. 219/1998, declarat neconstituțional, a fost reluat în conținutul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997, care reglementează în același mod problema atribuirii directe a terenurilor proprietate publică, fără licitație publică, atunci când se încheie contracte de concesiune între unitățile administrativ-teritoriale și societăți comerciale privatizate. 

De altfel, așa cum se arată și în opinia majoritară, însăși Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, intrată în vigoare la 1 septembrie 1988, ratificată de România prin Legea nr. 199 din 17 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997, face referire, potrivit art. 3 pct. 1, la cadrul legal intern privind reglementarea conceptului de autonomie locală ca „dreptul și capacitatea efectivă ale autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în cadrul legii (Legea nr. 219/1998 − s.n.), în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importantă a treburilor publice”. 

În altă ordine de idei, având în vedere conținutul art. 120 alin. (1) și art. 121 alin. (2) din Constituție, administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice, acționând astfel ca autorități administrative autonome care rezolvă treburile publice din comune și orașe. Serviciul public local, în speță, privește colectarea, transportul și depozitarea reziduurilor menajere și nemenajere. Terenul pe care Societatea Comercial㠄Onedil” − S.A. Onești îl solicită să-i fie concesionat direct fără licitație publică se află, conform legii, în folosința sa, dar aparține proprietății publice a municipiului Onești. Acesta își exercită prerogativele dreptului de proprietate, mai puțin dreptul de dispoziție, având posibilitatea de a încheia astfel acte de administrare, deci și contracte de concesiune, cu respectarea condițiilor prevăzute în Legea nr. 219/1998, cu precizarea că art. 40 alin. (1) fraza întâi a fost declarat neconstituțional. Aceste activități și servicii publice din domeniul gospodăririi comunale trebuie să aibă în vedere interesul public în folosul comunității și nu al unor societăți comerciale nominalizate. 

Așa fiind, consider că excepția de neconstituționalitate a art. 321 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, modificată și completată prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, trebuie admisă, prevederile legale fiind în contradicție cu dispozițiile art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (2) și art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție. 

 

Judecător,

prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru