Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2004

M. Of. nr. 199 din 5 martie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 55

din 12 februarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Afrodita Laura Tutunaru − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, excepţie ridicată de Traian Nuţică Lungulescu în Dosarul nr. 555/2002 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie − Secţia de contencios administrativ. 

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat Mirela Şerbaniuc, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Având cuvântul pe fond, reprezentantul autorului excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece înfrâng principiul liberului acces la justiţie. Chiar dacă prevederile art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, au fost abrogate prin Codul de procedură fiscală, soluţia legislativă anterioară a fost preluată în noua normă care conţine, în opinia autorului, aceleaşi atingeri aduse dreptului său fundamental de a accede la justiţie. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât procedurile administrativ-jurisdicţionale nu îngrădesc dreptul liberului acces la justiţie, având în vedere că actul criticat poate fi atacat în faţa instanţelor de judecată. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 555/2002, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie − Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001. 

Excepţia a fost ridicată în dosarul de mai sus de recurentul reclamant Traian Nuţică Lungulescu. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât atât organele Ministerului Finanţelor Publice, cât şi instanţa de contencios administrativ competentă să soluţioneze pe fond contestaţia formulată i-au îngrădit liberul acces la justiţie, respingând cererile sale în temeiul art. 3 alin. (2) din actul normativ criticat. În opinia sa, deşi procesul-verbal de control întocmit vizează obligaţii fiscale stabilite în sarcina unei persoane juridice, autorul excepţiei, în calitate de fost reprezentant al acesteia, ar trebui să beneficieze de calea unui recurs efectiv (chiar dacă noua conducere a societăţii nu a înţeles să conteste actul de control), deoarece actul contestat, continuând să existe, generează în sarcina sa consecinţe cu implicaţii de natură penală. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie − Secţia de contencios administrativ opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele criticate nu înfrâng prevederile constituţionale invocate. 

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, deoarece pentru realizarea intereselor de ordin personal autorul excepţiei avea posibilitatea să se adreseze justiţiei, fără nici o îngrădire, dar nu în condiţiile procedurale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001, întrucât acestea vizează exclusiv persoanele care se consideră direct prejudiciate ca urmare a măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice. De altfel, ordonanţa de urgenţă, în considerarea calităţii de contestator, prevede în mod expres la art. 2 şi scutirea taxei de timbru a contestaţiilor formulate, de care nu poate beneficia orice persoană. 

Prun urmare, Guvernul opinează că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere principiului liberului acces la justiţie, iar în cauză subzistă doar o problemă de strictă şi corectă aplicare a legii. 

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea unor proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, atâta timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti. Avocatul Poporului reţine că, de fapt, ceea ce a determinat ridicarea excepţiei este modul de aplicare de către instanţa de judecată a dispoziţiilor legale criticate. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi de aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere emise de Guvern şi Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

La data sesizării instanţei de contencios constituţional, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituiau dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001, şi care aveau următorul conţinut:

− Art. 3 alin. (2): „Contestaţia trebuie semnată de contestator sau de reprezentantul legal al acestuia, iar în cazul persoanelor juridice trebuie să poarte şi ştampila. Dovedirea calităţii de reprezentant al contestatorilor, persoane fizice sau juridice, se face prin împuternicire avocaţială, în cazul avocaţilor, sau prin procură autentificată, în cazul altor persoane.”

Curtea observă că în prezent dispoziţiile legale criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu mai sunt în vigoare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 fiind în întregime abrogată prin art. 200 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003 şi care, potrivit art. 198, a intrat în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004. Acest nou act normativ a conservat soluţia legislativă anterioară privitoare la forma şi conţinutul contestaţiei. Prevederile legale criticate, astfel determinate, sunt cuprinse în titlul IX − Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, capitolul I − Dreptul la contestaţie, art. 170 alin. (1) lit. e), cu următorul conţinut:

„Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde: [...]

e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calităţii de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.”

În consecinţă, deşi excepţia viza, la data invocării, art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii art. 170 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală). 

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 20 şi 21 din Constituţia României, art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, al căror conţinut este următorul:

− Art. 20 din Constituţie: „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. 

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”;

− Art. 21 din Constituţie: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. 

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. 

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.”;

− Art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: „Orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituţie ori prin lege.”;

− Art. 2 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice:

„Statele părţi la prezentul pact se angajează:

a) să garanteze că orice persoană ale cărei drepturi sau libertăţi recunscute prin prezentul pact au fost violate va dispune de o cale de recurs efectivă, chiar atunci când încălcarea a fost comisă de persoane acţionând în exerciţiul funcţiilor lor oficiale;

b) să garanteze că autoritatea competentă, judiciară, administrativă ori legislativă sau orice altă autoritate competentă potrivit legislaţiei statului, va hotărî asupra drepturilor persoanei care foloseşte calea de recurs, şi să dezvolte posibilităţile de recurs jurisdicţional;

c) să garanteze că autorităţile competente vor da urmare oricărui recurs care a fost recunoscut ca justificat.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală) se constituie într-o normă de procedură pe care legiuitorul este liber să o adopte în baza art. 126 alin. (2) din Constituţia României, republicată, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.”

Finalitatea textului de lege care formează obiectul excepţiei este aceea de a asigura o reprezentare corectă în justiţie a persoanelor fizice, în concordanţă cu capacitatea de exerciţiu atribuită acestora. 

Autorul excepţiei, care nu este reprezentant al persoanei juridice în sarcina căreia s-au stabilit, printr-un act de control al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova, anumite obligaţii fiscale contestate de acesta, nu este cu nimic prejudiciat prin faptul că nu poate ataca în justiţie actul de control, dat fiind că acest act nu priveşte un drept al său. Autorul va putea în schimb să se apere în justiţie prin mijloacele prevăzute de lege, atunci când, pe baza actului de control întocmit de organul fiscal, s-ar lua măsuri de natură să-i încalce propriile drepturi. 

Prin urmare, întrucât dispoziţia legală atacată pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu contravine normelor constituţionale invocate, excepţia urmează a fi respinsă. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), art. 147 alin. (4) şi art. 20 şi 21 din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Traian Nuţică Lungulescu în Dosarul nr. 555/2002 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie − Secţia de contencios administrativ. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 februarie 2004.