Decizia Curţii Constituţionale nr. 556/2004

M. Of. nr. 145 din 17 februarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 556

din 16 decembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Dana Titian − procuror

Cristina Cătălina Turcu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6¹ alin. (2) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Marioara Cârnu în Dosarul nr. 2.439/C/2004 al Curţii de Apel Oradea − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu sunt încălcate textele din Constituţie invocate de autorul excepţiei, măsura derogatorie cuprinsă în textul de lege criticat fiind justificată de soluţionarea cu celeritate a cauzelor.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 16 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.439/C/2004, Curtea de Apel Oradea − Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6¹ alin. (2) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Excepţia a fost ridicată de Marioara Cârnu într-o cauză având ca obiect recursul împotriva unei sentinţe prin care s-a angajat răspunderea personală patrimonială a administratorului pentru acoperirea pasivului debitorului.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie privitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi art. 24 referitor la dreptul la apărare, întrucât afişarea citaţiei la sediul instanţei poate prejudicia partea astfel citată, care poate fi pusă în situaţia de a nu lua act de existenţa litigiului, atunci când nu locuieşte în ţară ori în oraşul în care se află instanţa de judecată.

Curtea de Apel Oradea − Secţia comercială şi de contencios administrativ opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile legale criticate contravenind atât articolelor din Constituţie menţionate de autorul excepţiei, cât şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitor la dreptul la un proces echitabil, deoarece partea citată prin publicitate „nu are posibilitatea de a fi informată din timp cu privire la existenţa unui litigiu în care are această calitate”, pentru a se apăra şi a beneficia de garanţiile unui proces echitabil. Faptul că legiuitorul a considerat că în materia Legii nr. 64/1995 cererile sunt urgente, motiv pentru care trebuie soluţionate cu celeritate, nu este de natură să justifice existenţa unor dispoziţii legale care să aducă atingere prevederilor constituţionale invocate de autor.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a comunica punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

În cauzele aflate sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 64/1995 regula citării şi comunicării actelor de procedură este cea stabilită de normele procedurale de drept comun, iar excepţia o constituie îndeplinirea actelor de procedură prin publicitate, în condiţiile art. 95 din Codul de procedură civilă.

Caracterul excepţional al procedurii de citare prin publicitate obligă instanţa să manifeste o maximă prudenţă în aplicarea acestei proceduri limitate „numai la acele situaţii în care reclamantul dovedeşte că a făcut demersuri semnificative pentru a afla domiciliul pârâtului, învederând împrejurările concrete din care să rezulte imposibilitatea de identificare a acestui domiciliu”. În aceste cazuri, în afară de afişarea la uşa instanţei, poate fi dispusă şi publicarea citaţiei în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, sau într-un ziar mai răspândit.

Textul de lege atacat nu contravine prevederilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei, fiind totodată în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.

Avocatul Poporului a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

„Citarea prin publicitate reprezintă o modalitate derogatorie de îndeplinire a procedurii de citare şi de comunicare a actelor procedurale, în cazurile expres prevăzute de lege”. Textul legal criticat respectă dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, „potrivit cărora stabilirea procedurii de judecată este de competenţa legiuitorului”, şi nu aduce atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, având următorul cuprins: „Prin excepţie, îndeplinirea actelor menţionate la alin. (1) se va face prin publicitate, în cazurile expres prevăzute de lege.”

Alin. (1) al art. 7 are următorul cuprins: „Citarea părţilor, precum şi comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedură se fac, de regulă, în condiţiile prevăzute la art. 85− 94 din Codul de procedură civilă.”

Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6¹ alin. (2) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 149 din 11 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004. Ulterior sesizării Curţii prin Încheierea din 16 septembrie 2004, Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, iar art. 6¹ alin. (2) a fost renumerotat, devenind art. 7 alin. (2), asupra căruia urmează a se pronunţa Curtea Constituţională prin prezenta decizie.

Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie privitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi cu prevederile art. 24 referitoare la dreptul la apărare.

Examinând excepţia, Curtea Constituţională constată că procedura citării prin publicitate, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, constituie o normă derogatorie de la dispoziţiile art. 85−94 din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care citarea părţilor se face la domiciliul sau reşedinţa acestora. Această normă derogatorie a fost adoptată de legiuitor în virtutea prerogativelor sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituţie, în deplin acord cu toate celelalte prevederi constituţionale.

Norma derogatorie menţionată se justifică prin necesitatea asigurării judecării procesului într-un termen rezonabil şi nu este de natură să împiedice liberul acces la justiţie sau exercitarea de către părţi a dreptului lor la apărare, aşa cum fără temei susţine autorul excepţiei. De altfel, autorul excepţiei de neconstituţionalitate, recurent-pârât în cauza în care a ridicat excepţia, cunoştea faptul că, potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 64/1995, citarea părţilor la instanţa de recurs se face prin publicitate şi chiar s-a prezentat la termenul de judecată când a susţinut că nu a găsit citaţia la panoul de afişaj al instanţei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ã

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Marioara Cârnu în Dosarul nr. 2.439/C/2004 al Curţii de Apel Oradea − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie 2004.