Decizia Curţii Constituţionale nr. 548/2004

M. Of. nr. 83 din 25 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 548

din 14 decembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 şi 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe

 

Ioan Vida − preşedinte

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Dana Titian − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 şi 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Ileana Popa şi Robertino-Cristian Popa în Dosarul nr. 5.466/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. 

La apelul nominal sunt prezenţi Ana Ileana Leuca şi Ion Leuca, prin mandatar Ion Stanciu. 

Procedura de citare este legal îndeplinită. 

Reprezentantul părţilor prezente solicită respingerea excepţiei. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii în materie. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 31 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 5.466/2003, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 şi 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Ileana Popa şi Robertino-Cristian Popa. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 23 şi 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 18 din Constituţie. 

Instanţa de judecată apreciază ca neîntemeiată excepţia ridicată, cu motivarea că prevederile legale criticate nu fac nici o diferenţiere în privinţa tratamentului legal aplicabil în materia schimbului obligatoriu de locuinţă, în funcţie de cetăţenia ori domiciliul proprietarului sau chiriaşului. 

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Guvernul consideră excepţia ca neîntemeiată, arătând că asupra constituţionalităţii celor două texte criticate Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii, statuând că acestea sunt constituţionale. 

Avocatul Poporului arată că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât reglementările conţinute de aceste texte au ca scop asigurarea atât a protecţiei chiriaşilor din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, cât şi garantarea dreptului de proprietate privată al persoanelor fizice îndreptăţite la măsuri reparatorii, fără privilegii şi discriminări. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi prevederile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 23 şi 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 241/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001. 

Textele criticate au următorul conţinut:

− Art. 23: „(1) Proprietarii au dreptul să ceară şi să obţină mutarea chiriaşilor din spaţiile cu destinaţia de locuinţă pe calea unui schimb obligatoriu. 

(2) Pentru aceasta proprietarul este obligat să pună la dispoziţie chiriaşului, cu contract de închiriere, un alt spaţiu cu destinaţia de locuinţă în aceeaşi localitate sau într-o altă localitate, cu acordul chiriaşului, cu asigurarea exigenţelor minimale prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 

(3) Dacă locuinţa oferită în schimb este proprietatea altei persoane, contractul de închiriere se încheie de către aceasta pentru un termen care nu poate fi mai mic decât cel prevăzut în contractul iniţial.”;

− Art. 24: „(1) Chiriaşul nu este obligat să se mute, dacă în locuinţa care i se oferă în schimb nu i se asigură suprafaţa locuibilă şi numărul de camere la care este îndreptăţit conform anexelor nr. 1 şi 2 la prezenta ordonanţă de urgenţă, dar nici nu poate pretinde o suprafaţă locuibilă sau un număr de camere mai mare decât cele la care este îndreptăţit potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă sau decât cele pe care le deţine cu chirie şi nici condiţii mai bune de locuit decât cele pe care le are în locuinţa din care urmează să se mute. 

(2) Nu i se va putea cere chiriaşului să se mute într-o locuinţă insalubră şi nici să accepte o locuinţă lipsită de dependinţele strict necesare − bucătărie, baie, WC −, prevăzute în contractul de închiriere a locuinţei din care urmează să se mute. 

(3) Chiriaşul nu va putea însă să invoce, ca motiv al refuzului de a se muta, faptul că locuinţa oferită este situată într-un cartier periferic, că este mai puţin confortabilă datorită felului diferit de încălzire, că nu are curte ori datorită etajului la care se află locuinţa oferită în schimb. 

(4) Chiriaşul poate fi evacuat şi din garajul deţinut, dacă acesta a aparţinut, la data preluării de către stat, locuinţei din care urmează să se mute, chiar dacă proprietarul nu poate să îi ofere chiriaşului un alt garaj la schimb.”

În motivarea excepţiei ridicate, autorii acesteia invocă încălcarea art. 16 alin. (1) şi (2) şi a art. 18 din Constituţie, texte ce au următorul conţinut:

− Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. 

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

− Art. 18: „(1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi. 

(2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, în ansamblu, precum şi unele dintre articolele ei, printre care şi art. 23 şi 24, au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, iar Curtea, prin mai multe decizii, a statuat în sensul constituţionalităţii lor. 

Astfel, prin Decizia nr. 157 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 12 iunie 2003, şi prin Decizia nr. 263 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 4 august 2003, Curtea a decis că instituirea de regimuri juridice diferite în situaţii care impun rezolvări diferite, nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii. 

Curtea a reţinut în acele decizii că statul, chemat să medieze conflictul locativ dintre proprietarul, persoană fizică, şi chiriaş, a procedat corect, asigurându-i primului posibilitatea valorificării atributelor dreptului său de proprietate, îngrijindu-se totodată de protecţia celui de-al doilea împotriva unor eventuale abuzuri, prin instituirea unor exigenţe rezonabile, fără a căror satisfacere chiriaşul nu poate fi obligat să elibereze locuinţa. 

Atât considerentele, cât şi soluţiile acelor decizii sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 23 şi 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 ar contraveni prevederilor art. 18 din Constituţie, Curtea constată, de asemenea, că este neîntemeiată, întrucât textul constituţional invocat tocmai garantează egalitatea cetăţenilor străini şi apatrizilor cu domiciliul în România în privinţa protecţiei generale a persoanelor şi averilor lor. 

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 şi 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Ileana Popa şi Robertino-Cristian Popa în Dosarul nr. 5.466/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 decembrie 2004.