Decizia Curții Constituționale nr. 544/2004

M. Of. nr. 152 din 21 februarie 2005

 

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 544

din 7 decembrie 2004

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România

 

Ioan Vida − președinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Șerban Viorel Stănoiu − judecător

Ion Tiucă − procuror

Cristina Cătălina Turcu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, excepție ridicată de Viorica Boghean în Dosarul nr. 3.672/2004 al Curții de Apel Suceava − Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, motivând că textele de lege criticate restrâng, într-adevăr, dreptul persoanei la libera circulație, dar această restrângere este în conformitate cu dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 14 iulie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 3.672/2004, Curtea de Apel Suceava − Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România. Excepția a fost ridicată de Viorica Boghean într-o cauză având ca obiect anularea actului administrativ prin care i-a fost suspendat dreptul de a folosi pașaportul.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că dispozițiile cuprinse în teza finală a art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997 încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție privitor la egalitatea în drepturi, ale art. 25 referitor la libera circulație, ale art. 53 privitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 147 alin. (1) referitor la deciziile Curții Constituționale, precum și dispozițiile referitoare la libertatea de circulație cuprinse în art. 2 paragrafele 2 și 3 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că i se încalcă dreptul la libera circulație prin faptul că măsura refuzului de eliberare a pașaportului și de retragere sau suspendare a dreptului de a folosi actul respectiv este luată de un reprezentant al unui organ administrativ, și nu de către o instanță judecătorească. Faptul de a fi returnat ori de a depăși termenul legal de ședere nu se încadrează între cazurile pentru care este justificată restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Curtea de Apel Suceava − Secția comercială și de contencios administrativ opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a comunica punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul a transmis Curții Constituționale punctul său de vedere, în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Dispozițiile legale criticate se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza acestora, astfel încât nu se poate susține că sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție privitor la egalitatea în drepturi.

Măsura restrângerii temporare, prin lege, a dreptului la libera circulație este necesară într-o societate democratică, în scopul apărării ordinii publice, și se aplică în urma încălcării de către cel sancționat a condițiilor în care se exercită dreptul menționat, condiții stabilite prin acordurile internaționale la care România este parte.

Dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție, referitoare la deciziile Curții Constituționale, nu au incidență în cauză.

Avocatul Poporului a transmis Curții Constituționale punctul său de vedere, în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Dreptul la libera circulație se exercită, în conformitate cu art. 25 alin. (1) teza a doua din Constituție, în condițiile stabilite de lege, respectiv de Ordonanța Guvernului nr. 65/1997. Măsurile restrictive ce pot fi luate în temeiul art. 14 alin. (1) din acest act normativ sunt determinate de respectarea obligațiilor asumate de România pe plan internațional, prin tratatele la care este parte, și au fost instituite cu respectarea dispozițiilor art. 53 din Constituție, aplicându-se în mod nediscriminatoriu, pentru toate persoanele aflate în situații identice. Aceste măsuri sunt necesare într-o societate democratică și nu aduc atingere existenței dreptului la libera circulație.

Prevederile art. 25 alin. (2) din Constituție referitoare la dreptul de stabilire a domiciliului sau reședinței nu sunt relevante în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 30 august 1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 216/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 noiembrie 1998, cu modificările și completările aduse prin Ordonanța Guvernului nr. 84/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 30 august 2003, având următorul cuprins:

− Art. 14 alin. (1) lit. e): „Cetățeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea pașaportului, iar dacă i-a fost eliberat îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, atunci când: [...]

e) a săvârșit în străinătate fapte de natură să aducă atingere siguranței naționale, menținerii ordinii publice, protecției sănătății sau moralei ori drepturilor și libertăților fundamentale ale altei persoane, care sunt stabilite prin hotărâri judecătorești sau fac obiectul urmăririi penale; dovada faptelor săvârșite în străinătate se face cu acte judiciare recunoscute potrivit legii române; în astfel de cazuri măsura se dispune de către Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei sau de către formațiunile teritoriale de evidență informatizată a persoanei, după caz, pentru o durată cuprinsă între 1 an și 5 ani, stabilită proporțional cu gravitatea faptei comise și cu consecințele ei. Aceeași măsură poate fi luată și împotriva persoanei care a săvârșit în străinătate fapta de cerșetorie, constatată potrivit legii, precum și împotriva persoanelor returnate în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state și a cetățenilor români care au fost returnați din state cu care România nu a încheiat acorduri de readmisie, indiferent de motive, ori care au depășit termenele de ședere în statele în care au călătorit, stabilite prin acordurile sau convențiile încheiate cu acestea.”

Aceste dispoziții sunt considerate de autorul excepției ca fiind neconstituționale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție privitor la egalitatea în drepturi, ale art. 25 referitor la libera circulație, ale art. 53 privitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 147 alin. (1) referitor la deciziile Curții Constituționale. În opinia autorului sunt încălcate, de asemenea, dispozițiile referitoare la libertatea de circulație cuprinse în art. 2 paragrafele 2 și 3 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 25 alin. (1) din Constituție, legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile exercitării dreptului la libera circulație și de a institui o normă care prevede posibilitatea unor restrângeri, în limitele prevăzute de art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală.

Din analiza dispozițiilor legale criticate de autorul excepției de neconstituționalitate rezultă că restrângerea temporară a dreptului la libera circulație, reclamată de acesta, se înscrie în limitele prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituție, fiind instituită în mod expres pentru apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății ori moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor. Așadar, nu se poate primi susținerea autorului excepției privind încălcarea prevederilor constituționale menționate.

Nu se poate primi, de asemenea, nici susținerea privind încălcarea principiului egalității în drepturi, consacrat prin art. 16 din Constituție, dat fiind că dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997, care formează obiectul excepției de neconstituționalitate, se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în una dintre situațiile juridice descrise în textul de lege.

Referitor la dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție, invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauză.

În sfârșit, Curtea nu poate primi susținerea autorului excepției privind încălcarea prevederilor art. 2 paragrafele 2 și 3 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece dispozițiile legale atacate se înscriu în limitele prevăzute de paragraful 3 din același articol al Protocolului, în conformitate cu care restrângerea libertății persoanei de a părăsi orice țară, inclusiv pe a sa, este admisibilă atunci când constituie o măsură necesar㠄într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora”.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ț I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, excepție ridicată de Viorica Boghean în Dosarul nr. 3.672/2004 al Curții de Apel Suceava − Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 decembrie 2004.

 

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

 

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu