Decizia Curții
Constituționale nr. 544/2004
M. Of. nr. 152 din 21 februarie 2005
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
D E C I Z I A Nr. 544
din 7 decembrie 2004
referitoare la excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanța
Guvernului nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România
Ioan Vida − președinte
Nicolae Cochinescu − judecător
Aspazia Cojocaru − judecător
Constantin Doldur − judecător
Acsinte Gaspar − judecător
Kozsokár Gábor − judecător
Petre Ninosu − judecător
Ion Predescu − judecător
Șerban Viorel Stănoiu − judecător
Ion Tiucă − procuror
Cristina Cătălina Turcu − magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997
privind regimul pașapoartelor în România, excepție ridicată de Viorica Boghean
în Dosarul nr. 3.672/2004 al Curții de Apel Suceava − Secția comercială
și de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este
legal îndeplinită.
Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe
fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a
excepției de neconstituționalitate, motivând că textele de lege criticate
restrâng, într-adevăr, dreptul persoanei la libera circulație, dar această
restrângere este în conformitate cu dispozițiile art. 53 din Legea
fundamentală.
C U R T E A,
având
în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 14 iulie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 3.672/2004,
Curtea de Apel Suceava − Secția comercială și de contencios
administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanța
Guvernului nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România. Excepția a
fost ridicată de Viorica Boghean într-o cauză având ca obiect anularea actului
administrativ prin care i-a fost suspendat dreptul de a folosi pașaportul.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că
dispozițiile cuprinse în teza finală a art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanța
Guvernului nr. 65/1997 încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din
Constituție privitor la egalitatea în drepturi, ale art. 25 referitor la libera
circulație, ale art. 53 privitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau
al unor libertăți, ale art. 147 alin. (1) referitor la deciziile Curții
Constituționale, precum și dispozițiile referitoare la libertatea de circulație
cuprinse în art. 2 paragrafele 2 și 3 din Protocolul nr. 4 adițional la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că i se încalcă
dreptul la libera circulație prin faptul că măsura refuzului de eliberare a
pașaportului și de retragere sau suspendare a dreptului de a folosi actul
respectiv este luată de un reprezentant al unui organ administrativ, și nu de
către o instanță judecătorească. Faptul de a fi returnat ori de a depăși
termenul legal de ședere nu se încadrează între cazurile pentru care este
justificată restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Curtea de Apel Suceava − Secția comercială și de contencios
administrativ opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este
neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a comunica
punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul a transmis Curții Constituționale punctul său de vedere, în
sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, cu următoarea
motivare:
Dispozițiile legale criticate se aplică tuturor celor aflați în situația
prevăzută în ipoteza acestora, astfel încât nu se poate susține că sunt
încălcate prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție privitor la
egalitatea în drepturi.
Măsura restrângerii temporare, prin lege, a dreptului la libera
circulație este necesară într-o societate democratică, în scopul apărării
ordinii publice, și se aplică în urma încălcării de către cel sancționat a
condițiilor în care se exercită dreptul menționat, condiții stabilite prin
acordurile internaționale la care România este parte.
Dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție, referitoare la
deciziile Curții Constituționale, nu au incidență în cauză.
Avocatul Poporului a transmis Curții Constituționale punctul său de vedere, în
sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, cu următoarea
motivare:
Dreptul la libera circulație se exercită, în conformitate cu art. 25
alin. (1) teza a doua din Constituție, în condițiile stabilite de lege,
respectiv de Ordonanța Guvernului nr. 65/1997. Măsurile restrictive ce pot fi
luate în temeiul art. 14 alin. (1) din acest act normativ sunt determinate de
respectarea obligațiilor asumate de România pe plan internațional, prin
tratatele la care este parte, și au fost instituite cu respectarea
dispozițiilor art. 53 din Constituție, aplicându-se în mod nediscriminatoriu,
pentru toate persoanele aflate în situații identice. Aceste măsuri sunt
necesare într-o societate democratică și nu aduc atingere existenței dreptului
la libera circulație.
Prevederile art. 25 alin. (2) din Constituție referitoare la dreptul de
stabilire a domiciliului sau reședinței nu sunt relevante în ceea ce privește
excepția de neconstituționalitate invocată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor
de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
C U R T E A,
examinând
încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă,
potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale
art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze
excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997 privind regimul
pașapoartelor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 226 din 30 august 1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
216/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23
noiembrie 1998, cu modificările și completările aduse prin Ordonanța Guvernului
nr. 84/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din
30 august 2003, având următorul cuprins:
− Art. 14 alin. (1) lit. e): Cetățeanului
român i se poate refuza, temporar, eliberarea pașaportului, iar dacă i-a fost
eliberat îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a
acestuia, atunci când: [...]
e) a săvârșit în străinătate fapte de natură să aducă atingere
siguranței naționale, menținerii ordinii publice, protecției sănătății sau
moralei ori drepturilor și libertăților fundamentale ale altei persoane, care
sunt stabilite prin hotărâri judecătorești sau fac obiectul urmăririi penale;
dovada faptelor săvârșite în străinătate se face cu acte judiciare recunoscute
potrivit legii române; în astfel de cazuri măsura se dispune de către Direcția Generală
de Evidență Informatizată a Persoanei sau de către formațiunile teritoriale de
evidență informatizată a persoanei, după caz, pentru o durată cuprinsă între 1
an și 5 ani, stabilită proporțional cu gravitatea faptei comise și cu
consecințele ei. Aceeași măsură poate fi luată și împotriva persoanei care a
săvârșit în străinătate fapta de cerșetorie, constatată potrivit legii, precum
și împotriva persoanelor returnate în baza acordurilor de readmisie încheiate
de România cu alte state și a cetățenilor români care au fost returnați din
state cu care România nu a încheiat acorduri de readmisie, indiferent de
motive, ori care au depășit termenele de ședere în statele în care au
călătorit, stabilite prin acordurile sau convențiile încheiate cu acestea.
Aceste dispoziții sunt considerate de autorul excepției ca
fiind neconstituționale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din
Constituție privitor la egalitatea în drepturi, ale art. 25 referitor la libera
circulație, ale art. 53 privitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau
al unor libertăți și ale art. 147 alin. (1) referitor la deciziile Curții
Constituționale. În opinia autorului sunt încălcate, de asemenea, dispozițiile
referitoare la libertatea de circulație cuprinse în art. 2 paragrafele 2 și 3
din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit
art. 25 alin. (1) din Constituție, legiuitorul are libertatea de a stabili
condițiile exercitării dreptului la libera circulație și de a institui o normă
care prevede posibilitatea unor restrângeri, în limitele prevăzute de art. 53
alin. (1) din Legea fundamentală.
Din analiza dispozițiilor legale criticate de autorul excepției de
neconstituționalitate rezultă că restrângerea temporară a dreptului la libera
circulație, reclamată de acesta, se înscrie în limitele prevăzute de art. 53
alin. (1) din Constituție, fiind instituită în mod expres pentru apărarea
securității naționale, a ordinii, sănătății ori moralei publice, a drepturilor
și libertăților cetățenilor. Așadar, nu se poate primi susținerea autorului
excepției privind încălcarea prevederilor constituționale menționate.
Nu se poate primi, de asemenea, nici susținerea privind încălcarea
principiului egalității în drepturi, consacrat prin art. 16 din Constituție,
dat fiind că dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanța Guvernului
nr. 65/1997, care formează obiectul excepției de neconstituționalitate, se
aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în una dintre situațiile
juridice descrise în textul de lege.
Referitor la dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție, invocate
în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu
au incidență în cauză.
În sfârșit, Curtea nu poate primi susținerea autorului excepției privind
încălcarea prevederilor art. 2 paragrafele 2 și 3 din Protocolul nr. 4
adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
deoarece dispozițiile legale atacate se înscriu în limitele prevăzute de
paragraful 3 din același articol al Protocolului, în conformitate cu care
restrângerea libertății persoanei de a părăsi orice țară, inclusiv pe a sa,
este admisibilă atunci când constituie o măsură necesară într-o societate
democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea
ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei,
ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al
art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1−3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d), precum și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
C U R T E A C O N S T
I T U Ț I O N A L Ă
În numele legii
D E C I D E:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997 privind regimul
pașapoartelor în România, excepție ridicată de Viorica Boghean în Dosarul nr.
3.672/2004 al Curții de Apel Suceava − Secția comercială și de contencios
administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 decembrie 2004.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA |
Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu |