Decizia Curţii Constituţionale nr. 542/2004

M. Of. nr. 62 din 18 ianuarie 2005

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 542

din 7 decembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989 şi ale art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religoase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ion Tiucă − procuror

Irina Loredana Lăpădat − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989 şi ale art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie ridicată de Ana Dorina Rădiciu şi Nicolae Adrian Rădiciu în Dosarul nr. 1.251/2004 al Curţii de Apel Alba Iulia − Secţia civilă. 

La apelul nominal răspunde Nicolae Adrian Rădiciu, personal şi asistat de avocat Agripina Dârzu, precum şi Ana Dorina Rădiciu, prin avocat Agripina Dârzu. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorilor excepţiei solicită admiterea acesteia. Se susţine că textele de lege criticate încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, deoarece creează o inegalitate între persoanele fizice şi cultele religioase, prin existenţa unui cadru legal special care reglementează regimul juridic al imobilelor aparţinând acestora din urmă. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 44 din Constituţie, dat fiind că textele de lege criticate permit anularea contractului de vânzare-cumpărare prin care o persoană fizică a obţinut un drept de proprietate asupra unui astfel de imobil. Se mai arată că prevederile legale criticate lipsesc de eficacitate dispoziţiile art. 480 din Codul civil şi încalcă art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Se consideră că, prin adoptarea unor legi speciale, legiuitorul nu a urmărit aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situaţii identice, caz în care s-ar putea reţine încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. Se mai arată că instituirea unui termen special de prescripţie nu este de natură a încălca principiul constituţional al egalităţii în faţa legii. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.251/2004, Curtea de Apel Alba Iulia − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989 şi ale art. 4 pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/20002, excepţie ridicată de Ana Dorina Rădiciu şi Nicolae Adrian Rădiciu. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă art. 16 din Constituţie, întrucât creează o inegalitate între persoanele fizice şi cultele religioase din România. Se mai arată că prin acordarea unor drepturi cultelor religioase din România prin legi speciale este încălcat dreptul de proprietate al persoanelor fizice. De asemenea, se susţine că dispoziţiile legale criticate fac ineficientă aplicarea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care este incident în judecarea cauzei în care s-a invocat excepţia. 

Curtea de Apel Alba Iulia − Secţia civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Astfel, prin Încheierea din 20 septembrie 2004, prin care această instanţă a completat încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, se arată că textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Se susţine că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 „vizează tocmai crearea unor premise de reparaţie reală în natură pentru persoanele juridice a căror proprietate a fost abuziv preluată de stat în regimul comunist”. 

În ceea ce priveşte art. VI alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, se precizează că stabilirea unui termen de prescripţie a acţiunii în constatarea nulităţii absolute, derogatoriu de la dreptul comun, nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, ci dimpotrivă „se bazează tocmai pe principiul constituţional consacrat de art. 21 din Legea fundamentală privind accesul liber la justiţie”. 

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu creează nici o discriminare în ocrotirea proprietăţii private, întrucât reglementările legale invocate se referă atât la situaţii distincte, cât şi la persoane diferite. Dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum şi cele ale art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 nu încalcă art. 44 din Constituţie, deoarece „excluderea de sub incidenţa Legii nr. 10/2001 a imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale are la bază exercitarea dreptului pe care legiuitorul îl are în a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută cu privire la astfel de imobile”. Se invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate, pe de o parte, nu este motivată, nefiind arătate textele constituţionale pretins încălcate prin dispoziţiile legale criticate. Pe de altă parte, analizează excepţia de neconstituţionalitate, arătând că textele legale criticate nu contravin nici unui text constituţional. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale din 29 iunie 2004, îl constituie prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989 şi ale art. 4 pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002. 

Încheierea din 29 iunie 2004 a fost completată, ca urmare a solicitării Curţii Constituţionale formulate în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi al art. 15 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, cu opinia instanţei în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Prin această din urmă încheiere, în mod corect, Curtea de Apel Alba Iulia − Secţia civilă se pronunţă asupra excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată de către autorul acesteia, adică asupra prevederilor art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002. 

Aşadar, prin prezenta decizie, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002. 

Totodată, în legătură cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, Curtea constată că, potrivit motivării formulate de către autorul acesteia, excepţia priveşte doar alin. (2) al acestui articol, care se referă la regimul juridic al imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale, preluate de stat sau de alte persoane juridice. 

Textele de lege criticate au următorul conţinut:

− Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001:

„Regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale. Până la adoptarea acestor reglementări este interzisă înstrăinarea imobilelor în cauză sau schimbarea destinaţiei acestora.”

− Art. VI alin. (4) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002:

„Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Pentru soluţionarea acestor cauze instanţele judecătoreşti competente vor avea în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare.”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, şi în art. 44, referitoare la dreptul de proprietate privată. 

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

În legătură cu termenul de exercitare a dreptului la acţiune prevăzut de art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, Curtea observă că, pentru cei care nu au putut introduce acţiuni în restituirea imobilelor în decursul termenului de 6 luni prevăzut iniţial de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 a fost instituit, ca măsură reparatorie, un nou termen în care poate fi exercitat dreptul la acţiune. Astfel, art. II din Legea nr. 48 din 23 martie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, prevede:

„Dreptul la acţiune prevăzut la titlul II art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 se poate exercita şi în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

I. Examinând prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Curtea constată că textul de lege criticat consacră un regim juridic special, derogatoriu de la regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, instituind interdicţia înstrăinării imobilelor care au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, până la adoptarea unor acte normative speciale. Prin urmare, această normă imperativă are caracter temporar şi nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, dat fiind că persoanele fizice, pe de o parte, şi cultele religioase sau comunităţile minorităţilor naţionale, pe de altă parte, se află în situaţii juridice diferite, ceea ce justifică adoptarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit. 

De altfel, prin Decizia nr. 41 din 4 februarie 2003, excepţia de neconstituţionalitate a art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a fost respinsă, Curtea statuând că textul de lege criticat „nu stabileşte vreo distincţie sau discriminare în sensul celor arătate de către autorul excepţiei, astfel că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. Dimpotrivă, prin dispoziţia legală criticată se prevede că regimul juridic al imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase, fără distincţie, sau minorităţilor naţionale se va stabili prin acte normative speciale, iar până la adoptarea acestora, imobilele se indisponibilizează”. Considerentele din această decizie sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 44 din Constituţie, Curtea reţine că garantarea şi ocrotirea proprietăţii operează în condiţiile dobândirii dreptului de proprietate cu respectarea prevederilor legale, însă în speţă contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu încălcarea unei norme juridice imperative, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea acestor dispoziţii constituţionale. 

II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. VI alin. (4) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, textul de lege vizat stabileşte un termen special, derogatoriu de la dreptul comun, pentru prescrierea acţiunii în constatarea nulităţii absolute. Această reglementare nu este de natură a aduce vreo atingere dreptului de proprietate sau de a încălca principiul egalităţii în faţa legii a cetăţenilor, ci, dimpotrivă, soluţia legiuitorului este în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. De altfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994) s-a reţinut că, pentru situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale. 

Pe de altă parte, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate se referă la o problemă de necorelare între două acte normative, arătând că dispoziţiile legale criticate fac ineficientă aplicarea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care este incident în judecarea cauzei în care s-a invocat excepţia. Aceste susţineri nu pot fi primite, deoarece, aşa cum s-a pronunţat constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999), examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate şi nu compararea mai multor prevederi legale între ele. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989 şi ale art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie ridicată de Ana Dorina Rădiciu şi Nicolae Adrian Rădiciu în Dosarul nr. 1.251/2004 al Curţii de Apel Alba Iulia − Secţia civilă. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 decembrie 2004.