Decizia Curţii Constituţionale nr. 534/2004

M. Of. nr. 114 din 4 februarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 534

din 7 decembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. 1 lit. f) şi ale art. 127 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ion Tiucă − procuror

Benke Károly − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. 1 lit. f) şi ale art. 127 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, excepţie ridicată de Sergiu Lupaşcu în Dosarul nr. 2/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie − Completul de 9 judecători.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei arată că textele legale criticate au fost abrogate, iar noile reglementări nu au preluat soluţia legislativă anterioară. Această situaţie, în optica autorului excepţiei, demonstrează că legiuitorul a modificat soluţia legislativă iniţială având în vedere neconstituţionalitatea acesteia. Prin urmare, se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât reglementările legale criticate au fost abrogate, noul text legal în materie nepreluând soluţia legislativă anterioară.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 aprilie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie − Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. 1 lit. f) şi ale art. 127 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, excepţie ridicată de Sergiu Lupaşcu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în memoriul depus la instanţă la 27 ianuarie 2004, că dispoziţiile art. 88 alin. 1 lit. f) şi ale art. 127 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (1), ale art. 16 alin. (1), ale art. 124 alin. (2) şi (3), ale art. 126 alin. (1), ale art. 133 alin. (2) lit. a) teza a doua, precum şi celor ale art. 134 alin. (2).

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (1), întrucât noţiunea de „stat de drept” implică între altele „exercitarea funcţiei de jurisdicţie a statului prin judecători imparţiali şi independenţi care se supun numai legii”. Se apreciază că activitatea de judecată „se înfăptuieşte în numele legii exclusiv de către [...] judecători, întrucât doar cu privire la aceştia se proclamă prin art. 124 alin. (3) [din Constituţie] că sunt independenţi şi se supun numai legii”, altor persoane neputându-se atribui puterea de judecată. De asemenea, se consideră că participarea cu vot deliberativ a procurorilor la judecarea cauzelor care au ca obiect abateri disciplinare ale judecătorilor este contrară principiului imparţialităţii justiţiei, iar „procurorii nu prezintă garanţiile de independenţă stabilite prin Constituţie în cazul judecătorilor”, ceea ce „afectează însăşi independenţa justiţiei”.

Ulterior, la data de 26 aprilie 2004, într-un alt memoriu depus la instanţă, intitulat „Completări la motivarea excepţiei de neconstituţionalitate”, modificându-şi susţinerile, autorul excepţiei consideră că prevederile criticate contravin textului constituţional al art. 16 alin. (1), întrucât, având în vedere faptul că atât judecătorii, cât şi procurorii au calitatea de magistraţi, se impune ca „acţiunile izvorâte din raporturi juridice identice să fie soluţionate după proceduri şi competenţe identice”. Din această perspectivă, autorul excepţiei conchide: „competenţa soluţionării acţiunii disciplinare îndreptate atât împotriva judecătorilor, cât şi a procurorilor ar trebui să revină unui consiliu de disciplină mixt format din reprezentanţi aparţinând ambelor categorii de magistraţi”. De asemenea, se mai arată că, dacă, totuşi, se consideră că cele două categorii de magistraţi din punct de vedere al statutului lor sunt diferite, competenţa privitoare la acţiunea disciplinară îndreptată împotriva acestora trebuie să revină unor consilii de disciplină alcătuite exclusiv numai din judecători, respectiv procurori.

De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile criticate contravin art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie − Completul de 9 judecători consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18¹ din Legea nr. 35/1997 a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate privind prevederile art. 88 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 92/1992 este neîntemeiată, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 alin. 1 din aceeaşi lege, critica de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

Guvernul susţine că, în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 133 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (2), textul art. 88 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 92/1992 „este aparent neconstituţional, însă examinarea acestuia trebuie făcută numai prin coroborare cu dispoziţiile art. 155 alin. (2) din Constituţia republicată, potrivit cărora «Instituţiile prevăzute de Constituţie, existente la data intrării în vigoare a legii de revizuire, rămân în funcţiune până la constituirea celor noi»“, ceea ce „înlătură, fără echivoc, critica de neconstituţionalitate adusă”.

Totodată se apreciază că, potrivit art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, devenit, după republicarea acestei legi, art. 29 alin. (1) şi (6), critica de neconstituţionalitate adusă art. 127 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 este inadmisibilă, întrucât acest text reglementează componenţa comisiei de disciplină a Ministerului Public şi, prin urmare, „nu are aplicare în soluţionarea cauzei, care priveşte contestarea sancţiunii disciplinare aplicate de Consiliul Superior al Magistraturii unui judecător”.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 88 alin. 1 lit. f) şi ale art. 127 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească este întemeiată.

Avocatul Poporului susţine că rolul Consiliului Superior al Magistraturii de consiliu de disciplină al judecătorilor este „neconform cu cel de «instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor», prevăzut de art. 134 alin. (2) din Constituţie”, iar în consecinţă, „dispoziţiile art. 127 din Legea nr. 92/1992 sunt şi ele neconforme cu Constituţia”.

Totodată se arată că nici dispoziţiile art. 87 privind compunerea Consiliului Superior al Magistraturii din Legea nr. 92/1992 nu corespund prevederilor constituţionale ale art. 133, „motiv pentru care acest organism nu îşi poate exercita rolul prevăzut de art. 88 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 92/1992”, iar în aceste condiţii „dispoziţiile art. 88 alin. 1 lit. f) şi art. 127 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 devin neconforme şi cu prevederile art. 126 alin. (1) şi 124 alin. (3) din Constituţie”. În ceea ce priveşte „faptul că o lege de modificare şi completare a Legii nr. 92/1992 întârzie să fie adoptată în acord cu noile dispoziţii constituţionale, [se] impune aplicarea directă a prevederilor art. 133 şi 134 din Constituţie, evitându-se astfel crearea unui vid legislativ”.

Se mai arată că textele constituţionale ale art. 1 şi 16 nu au relevanţă în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie dispoziţiile art. 88 alin. 1 lit. f), precum şi ale art. 127 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, întregul titlu V privind Consiliul Superior al Magistraturii (art. 86−90) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească a fost abrogat expres prin art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 2 iulie 2004 şi intrată în vigoare la data de 30 septembrie 2004. Prevederile art. 88 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 92/1992 nu au fost preluate în noua reglementare legislativă, care a modificat radical compunerea Consiliului Superior al Magistraturii şi modul de realizare a rolului său de instanţă disciplinară pentru magistraţi. Astfel, potrivit art. 4 lit. a) din Legea nr. 317/2004: „Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:

a) 9 judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale magistraţilor, care compun cele două secţii ale Consiliului, una pentru judecători şi una pentru procurori”. De asemenea, potrivit prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

„Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea privind statutul magistraţilor nr. 303/2004, precum şi pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă de către aceştia, dacă fapta nu constituie infracţiune.”

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, acestea au fost abrogate expres prin art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004 şi intrată în vigoare la data de 27 septembrie 2004. Titlul IV, privind răspunderea magistraţilor, al acestei legi nu a preluat soluţia legislativă anterioară, aceasta prevăzând la art. 99 că „Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 98 se aplică de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice”.

Textele constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în susţinerea acesteia sunt art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 124 alin. (2) şi (3), art. 126 alin. (1), art. 133 alin. (2) lit. a) teza a doua, precum şi art. 134 alin. (2). Autorul excepţiei a invocat în mod greşit dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Constituţie, în realitate, din motivarea excepţiei rezultă că acesta s-a referit la cele ale alin. (3) al art. 1. Aceste dispoziţii constituţionale au următorul cuprins:

− Art. 1 alin. (3): „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.”;

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 124 alin. (2) şi (3): „(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.”;

− Art. 126 alin. (1): „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.”;

− Art. 133 alin. (2) lit. a) teza a doua: „(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:

a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori.”;

− Art. 134 alin. (2): „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate constă, în prima variantă a motivării, în susţinerea că soluţionarea acţiunii disciplinare îndreptate împotriva judecătorilor intră în competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, compus atât din judecători, cât şi din procurori, aceasta încălcând prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 124 alin. (2) şi (3), ale art. 126 alin. (1), ale art. 133 alin. (2) lit. a) teza a doua, precum şi ale art. 134 alin. (2). În a doua variantă a motivării, se arată că, deşi atât judecătorii, cât şi procurorii au calitatea de magistraţi, competenţa de soluţionare a acţiunii disciplinare îndreptate împotriva celor din urmă aparţine unei comisii de disciplină formate exclusiv din procurori, iar în ceea ce îi priveşte pe judecători, această acţiune este soluţionată chiar de Consiliul Superior al Magistraturii, care are în compunere atât judecători, cât şi procurori, ceea ce contravine principiului egalităţii prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie; din această perspectivă, autorul excepţiei consideră că soluţionarea acţiunii disciplinare îndreptate atât împotriva judecătorilor, cât şi a procurorilor fie ar trebui să revină unui consiliu de disciplină mixt format din reprezentanţi aparţinând ambelor categorii de magistraţi, fie „acţiunea disciplinară exercitată împotriva procurorilor va trebui soluţionată de către un consiliu de disciplină având în compunere numai procurori”, iar „acţiunea disciplinară exercitată împotriva judecătorilor va trebui soluţionată de către un consiliu de disciplină având în compunere în exclusivitate judecători”.

Curtea constată că dispoziţiile legale criticate pentru neconstituţionalitate nu mai sunt în vigoare, Legea nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii şi Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor abrogându-le şi reglementând, conform dispoziţiilor Constituţiei revizuite, organizarea pe două secţii a acestui consiliu − una pentru judecători şi una pentru procurori, acestea îndeplinind rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor, respectiv a procurorilor.

În conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie, numai legile şi ordonanţele în vigoare pot forma obiect al controlului de constituţionalitate. În consecinţă, Curtea reţine că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora controlul de constituţionalitate exercitat de Curte nu poate avea ca obiect decât legi sau ordonanţe ori dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare la momentul exercitării acestuia, în caz contrar excepţia fiind inadmisibilă.

Având în vedere că, în cauză, abrogarea textului de lege criticat pentru neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea Curţii Constituţionale, excepţia urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ã

În numele legii

D E C I D E:

Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. 1 lit. f) şi ale art. 127 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, excepţie ridicată de Sergiu Lupaşcu în Dosarul nr. 2/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie − Completul de 9 judecători.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 decembrie 2004.