Decizia Curţii Constituţionale nr. 522/2004

M. Of. nr. 142 din 17 februarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 522

din 25 noiembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Aurelia Popa − procuror

Cristina Cătălina Turcu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 lit. A.b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată şi ale art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, excepţie ridicată de Societatea Comercială Institutul Academic de Consultanţă, Instruire, Editură şi Servicii „Tehnoeconomia Europeană” − S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.273/2004 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia de contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin reprezentant Bogdan Dumitraşcu, partea Ministerul Finanţelor Publice − Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin consilier juridic Oana Scrobotă, şi partea Autoritatea Naţională de Control − Garda Financiară − Comisariatul General, prin consilier juridic Dănuţ Şişu.

Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, motivând că: Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu are competenţa de a elibera autorizaţie de funcţionare unei instituţii de învăţământ particulare, această competenţă aparţinând până în 1993 Ministerului Justiţiei, iar după acest an, Guvernului; Ministerul Educaţiei şi Cercetării a fost doar „registratura” unde se puteau depune dosarele în vederea autorizării; autorul excepţiei a depus cerere de autorizare, totuşi aceasta nu i-a fost admisă, considerându-se că o unitate de învăţământ superior nu poate funcţiona ca o societate cu răspundere limitată. Concluzia reprezentantului autorului excepţiei este aceea că obligarea acestuia la plata taxei pe valoarea adăugată instituie o dublă discriminare, pe de o parte, între universităţile particulare şi cele de stat, iar pe de altă parte, între studenţii acestora, care vor plăti taxe ce au cuantum diferit.

Partea Ministerul Finanţelor Publice − Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin consilier juridic Oana Scrobotă, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât dispoziţiile legale criticate au fost abrogate, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat, aşa cum a fost preluat în art. 141 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu aduce atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, pentru următoarele motive: raţiunea menţinerii în Codul fiscal a textului atacat este aceea de a încuraja şi a sprijini în mod real, prin intermediul unor măsuri fiscale, activitatea de învăţământ desfăşurată de unităţile autorizate; autorul excepţiei nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a fi autorizat ca instituţie de învăţământ superior şi, în consecinţă, nu poate beneficia de scutirea plăţii taxei pe valoarea adăugată.

Partea Autoritatea Naţională de Control − Garda Financiară − Comisariatul General, prin consilier juridic Dănuţ Şişu, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând aceleaşi motive ca şi reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice − Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că: dispoziţiile legale criticate au fost abrogate, dar, în prezent, sunt preluate în art. 141 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, urmând ca asupra acestora să se pronunţe Curtea Constituţională; autorul excepţiei critică faptul că nu există o dispoziţie legală care să prevadă expres scutirea de plata taxei pe valoarea adăugată a facultăţilor particulare, însă interpretarea şi aplicarea legii exced competenţei Curţii Constituţionale, constituind atributul exclusiv al instanţelor de judecată.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 23 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.273/2004, Curtea de Apel Bucureşti − Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 lit. A.b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată şi art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Institutul Academic de Consultanţă, Instruire, Editură şi Servicii „Tehnoeconomia Europeană” − S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect contestaţie împotriva unui act de control.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie privitor la egalitatea în drepturi, ale art. 32 referitor la dreptul la învăţătură, ale art. 41 şi art. 135, art. 49 şi art. 53 alin. (2), care, după revizuirea Constituţiei, au fost cuprinse în art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 privitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

Dispoziţiile legale atacate contravin prevederilor constituţionale menţionate mai sus, deoarece instituie o dublă discriminare, pe de o parte, între universităţile particulare şi cele de stat, iar pe de altă parte, între studenţii acestora, care vor plăti taxe ce au cuantum diferit. Obligarea autorului excepţiei la plata taxei pe valoarea adăugată are următoarele consecinţe: deschide calea concurenţei neloiale între universităţile private din România; societatea care funcţioneză non-profit, aşa cum prevede legea, va fi supusă „unei exproprieri fără justă cauză şi fără dreaptă şi prealabilă despăgubire, chiar unei confiscări”; creează premisa unui dezechilibru în stabilirea sistemului de impuneri.

Curtea de Apel Bucureşti − Secţia de contencios administrativ opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a comunica punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, motivând că actele normative ale căror prevederi sunt criticate de autor sunt abrogate, iar art. 141 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care preia în esenţă soluţia legislativă anterioară, menţine regimul scutirii de plata taxei pe valoarea adăugată a „unităţilor şi instituţiilor din învăţământul particular”.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, arătând că dispoziţiile legale criticate erau abrogate la data sesizării Curţii Constituţionale, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare [...]”.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, precum şi ale reprezentanţilor celorlalte părţi prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 141 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, având următorul conţinut: „(1) Următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată: [...]

f) activitatea de învăţământ prevăzută de Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, desfăşurată de unităţile autorizate, inclusiv activitatea căminelor şi a cantinelor organizate pe lângă aceste unităţi, formarea profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii şi livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de către instituţiile publice sau de către alte entităţi recunoscute, care au aceste obiective.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a considerat că aceasta are ca obiect dispoziţiile art. 6 lit. A.b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 15 martie 2000, şi ale art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 15 septembrie 2003, care aveau următorul conţinut:

− Art. 6 lit. A.b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată: „Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată următoarele operaţiuni:

A. Livrările de bunuri şi prestările de servicii rezultate din activitatea specifică autorizată, efectuate în ţară de: [...]

b) unităţile şi instituţiile de învăţământ cuprinse în sistemul naţional de învăţământ aprobat prin Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare.”;

− Art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată: „(1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată următoarele activităţi de interes general: [...]

e) activitatea de învăţământ prevăzută la art. 15 alin. (5) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare, desfăşurată de unităţile autorizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi care sunt cuprinse în sistemul naţional de învăţământ, precum şi achiziţionarea de către acestea de documentaţie tehnică şi materiale de construcţii destinate învăţământului de stat şi particular, precum şi de aparatură, utilaje, publicaţii şi dotări pentru procesul didactic. Sunt, de asemenea, scutite cantinele organizate pe lângă unităţile cuprinse în sistemul naţional de învăţământ autorizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.”

La data sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000 era abrogată expres prin art. 40 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, iar acest act normativ era de asemenea abrogat expres prin art. 298 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003.

Dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată sunt preluate, în esenţă, în art. 141 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Aşadar, textul de lege supus controlului va fi cel al art. 141 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 571/2003.

Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca aducând atingere prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privitor la egalitatea în drepturi, în art. 32 referitor la dreptul la învăţătură, precum şi în art. 41 şi art. 135, în art. 49 şi art. 53 alin. (2), care, după revizuirea Constituţiei, au fost cuprinse în art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 privitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 141 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin care se stabileşte scutirea de taxa pe valoarea adăugată a unităţilor din sistemul de învăţământ prevăzut de Legea nr. 84/1995 şi pentru alte unităţi care au ca obiect activităţile enumerate în textul de lege atacat, nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, deoarece nu stabileşte şi nu implică vreo discriminare între subiectele de drept vizate prin reglementare, nu înfrânge principiile economiei de piaţă şi ale garantării proprietăţii şi nici nu sunt de natură să încalce dreptul la învăţătură.

Ridicând excepţia de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază că toate încălcările enumerate s-au produs prin faptul că în lege nu s-a prevăzut expres scutirea de taxa pe valoarea adăugată şi pentru universităţile particulare.

Dat fiind că excepţia nu priveşte reglementarea propriu-zisă, ci absenţa unei reglementări dezirabile pentru autorul excepţiei, aceasta nu poate fi primită, depăşind competenţa Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1−3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ã

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială Institutul Academic de Consultanţă, Instruire, Editură şi Servicii „Tehnoeconomia Europeană” − S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.273/2004 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2004.