Decizia Curţii Constituţionale nr. 514/2004

M. Of. nr. 80 din 24 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 514

din 18 noiembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ion Tiucă − procuror

Daniela Ramona Mariţiu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Băiţa” − S.A. în Dosarul nr. 2.263/2004 al Judecătoriei Alba Iulia. 

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 11 noiembrie 2004, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea la 18 noiembrie 2004. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 1 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.263/2004, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Băiţa” − S.A. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate vin în contradicţie cu dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie. Astfel, deşi textul de lege criticat este cuprins într-un act normativ ce are ca scop accelerarea privatizării, deci crearea unei situaţii de competitivitate, rezultatul produs este de cu totul altă natură, creându-se o situaţie privilegiată pentru un debitor persoană juridică cu capital de stat, acesta având posibilitatea de a bloca orice încercare de recuperare a creanţelor creditorilor săi printr-un act unilateral de voinţă. Prin faptul că această posibilitate este conferită doar persoanelor juridice cu capital de stat se creează o situaţie discriminatorie, proprietatea privată a statului fiind astfel supusă altui regim juridic, mult mai favorabil decât cel al proprietăţii private particulare, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie. 

Judecătoria Alba Iulia consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât exerciţiul efectiv şi concret al dreptului este blocat prin simpla manifestare de voinţă a debitorului privilegiat, deşi procedura folosită a fost apelarea la forţa de constrângere a statului. Atât timp cât acest regim nu este recunoscut şi societăţilor comerciale cu capital privat apare evident că există o discriminare de tratament juridic încălcându-se prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie. 

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată. 

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că prin prevederile cap. VI din Legea nr. 137/2002 au fost instituite dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, în scopul simplificării operaţiunilor procedurale în considerarea interesului general al statului şi al autorităţilor administraţiei publice locale în calitate de acţionar sau asociat la societăţile comerciale supuse privatizării. Finalitatea urmărită de legiuitor prin crearea acestor proceduri simplificate a fost aceea de a asigura egalitatea între creditorii societăţii comerciale aflate în procedura dizolvării, iar efectul depunerii hotărârii de dizolvare la oficiul registrului comerţului, respectiv suspendarea judecării acţiunilor în pretenţii judiciare sau extrajudiciare îndreptate împotriva societăţii comerciale, a termenelor de prescripţie a acţiunilor în realizare a creanţelor aparţinând creditorilor acesteia, precum şi a procedurilor de executare silită pornite împotriva societăţii comerciale, nu are ca scop decât instituirea unui tratament juridic egal pentru toţi creditorii societăţii şi acţionarii acesteia. Aşadar, critica autoarei excepţiei referitoare la încălcarea de către prevederile legale menţionate a principiului constituţional al garantării proprietăţii şi al ocrotirii acesteia, indiferent de titular, apare ca neîntemeiată, dat fiind că toţi creditorii societăţii comerciale debitoare sunt supuşi unui tratament juridic egal, fără a se realiza o protecţie diferită a proprietăţii unora dintre aceştia, scopul dispoziţiilor legale criticate fiind acela de a-i proteja pe toţi creditorii societăţii comerciale debitoare. 

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate conţin dispoziţii procedurale speciale privind fuziunea, divizarea, dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale supuse privatizării, fără ca acestea să vină în contradicţie cu dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie referitoare la garantarea, în limitele legii şi cu conţinutul prevăzut de aceasta, a dreptului de proprietate privată şi a drepturilor de creanţă asupra statului, indiferent de titular. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. 

Textul de lege criticat are următorul conţinut: „La data depunerii hotărârii de dizolvare la oficiul registrului comerţului se suspendă judecarea tuturor acţiunilor în pretenţii judiciare sau extrajudiciare îndreptate împotriva societăţii comerciale, termenele de prescripţie a acţiunilor de realizare a creanţelor aparţinând creditorilor acesteia, precum şi orice procedură de executare silită pornită împotriva ei.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţia României, ce au următorul conţinut: „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 137/2002, această lege stabileşte cadrul juridic pentru accelerarea procesului de privatizare, iar potrivit dispoziţiilor art. 2, prevederile sale se aplică societăţilor comerciale, indiferent de actul normativ în baza căruia s-au înfiinţat, la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar sau asociat, filialelor la care sunt acţionari sau asociaţi majoritari societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi regiilor autonome. De asemenea, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, intervine suspendarea judecării tuturor acţiunilor în pretenţii judiciare sau extrajudiciare îndreptate împotriva societăţii comerciale cu capital majoritar de stat a cărei adunare generală a acţionarilor a adoptat hotărârea de dizolvare şi lichidare, a termenelor de prescripţie a acţiunilor de realizare a creanţelor aparţinând creditorilor acesteia, precum şi a procedurii de executare silită pornite împotriva ei, de la data depunerii hotărârii de dizolvare la oficiul registrului comerţului. Curtea nu poate reţine incompatibilitatea, susţinută de autorul excepţiei, dintre dispoziţiile criticate şi cele ale art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie privind garantarea dreptului de proprietate şi protecţia proprietăţii private, deoarece măsura suspendării acţiunilor judiciare sau extrajudiciare, prin ea însăşi, este luată în vederea realizării scopului strategic, de interes general, al privatizării societăţilor comerciale la care statul sau o unitate a administraţiei publice locale este acţionar sau asociat, fără a pune în discuţie dreptul de proprietate al altor subiecte. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (2) din Constituţie, statul are obligaţia să acţioneze pentru apărarea intereselor generale ale societăţii, iar agenţii economici trebuie să se integreze cadrului constituţional, în concordanţă cu interesul public, la care statul este obligat să vegheze. 

Curtea observă că, potrivit cap. VI − Dispoziţii speciale privind fuziunea, divizarea, dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale supuse privatizării − din Legea nr. 137/2002, instituţia publică implicată va solicita convocarea adunării generale a acţionarilor din societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, pentru a decide asupra fuziunii, divizării ori dizolvării şi lichidării. La data adoptării hotărârii de dizolvare şi lichidare adunarea generală a acţionarilor va desemna un administrator unic al acesteia până la numirea lichidatorului sau a agentului de privatizare. De asemenea, Curtea observă că administratorul desemnat notifică creditorii cunoscuţi ai societăţii comerciale şi publică un anunţ informativ într-un cotidian naţional de largă difuzare, precum şi prin mijloace electronice. În notificare şi în anunţ se precizează valoarea totală a datoriilor societăţii comerciale astfel cum rezultă din evidenţele financiar-contabile, creanţele care se compensează total sau parţial cu debite ale creditorului faţă de societatea comercială, ordinea de preferinţă a creanţelor, precum şi termenul limită în care creditorii îşi pot manifesta intenţia valorificării creanţelor prin depunerea unei declaraţii de creanţă. De asemenea, dispoziţiile Legii nr. 137/2002 conferă celor interesaţi dreptul de a contesta existenţa sau întinderea unei creanţe ori rangul acesteia în ordinea de preferinţă, iar la art. 38 Legea nr. 137/2002 reglementează ordinea de preferinţă pentru efectuarea plăţii în contul creanţelor creditorilor. 

Curtea reţine că procedura prevăzută de Legea nr. 137/2002 nu exclude nici unul dintre creditorii societăţii comerciale de la dreptul de a participa la distribuirea sumelor rezultate din lichidare, ci numai le suspendă dreptul de a continua executarea silită pe calea dreptului comun, suspendare care operează pentru toţi creditorii. Rezultă deci că raţiunea suspendării judecării acţiunilor în pretenţii judiciare sau extrajudiciare, a termenelor de prescripţie a acţiunilor de realizare a creanţelor, precum şi orice procedură de executare silită se regăseşte în necesitatea protejării tuturor creditorilor şi a respectării ordinii de preferinţă instituite prin dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 137/2002. Dacă nu s-ar acţiona în acest mod şi s-ar continua executarea silită potrivit procedurii de drept comun, ar însemna ca numai unii dintre creditori să-şi poată recupera creanţele, şi anume aceia care au solicitat primii executarea creanţelor, existând astfel posibilitatea de a eluda ordinea de preferinţă prevăzută prin lege. De altfel, Curtea reţine că toţi creditorii, indiferent dacă au sau nu o acţiune în pretenţii judiciară sau extrajudiciară îndreptată împotriva societăţii comerciale sau au pornit procedura de executare silită împotriva ei şi indiferent dacă creanţa lor a ajuns sau nu la scadenţă, au posibilitatea înscrierii la masa credală, precum şi dreptul de a contesta existenţa sau întinderea creanţei ori rangul acesteia în ordinea de preferinţă. Or, este firesc ca, atunci când o societate comercială are mai mulţi creditori, să fie înscrise în tabelul sumelor ce se vor distribui creditorilor toate creanţele care au fost prezentate în termenul prevăzut de lege. De asemenea, Curtea constată că nu mai există raţiuni pentru continuarea procedurii începute pe calea dreptului comun, prin faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 137/2002, pentru acoperirea pasivului social lichidatorul va efectua plăţi în contul creanţelor creditorilor, indiferent dacă acestea sunt ajunse sau nu la scadenţă. 

Totodată, Curtea observă că şi alte acte normative reglementează efectul suspensiv al deschiderii procedurii falimentului asupra debitorului cu privire la toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale. De exemplu, Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului dispune la art. 42 că „de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale”, iar Ordonanţa Guvernului nr. 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit dispune la art. 17 alin. (1), aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2004, că „de la data deschiderii procedurii falimentului se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare sau bunurilor sale, dacă legea nu prevede altfel”. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Băiţa” − S.A. în Dosarul nr. 2.263/2004 al Judecătoriei Alba Iulia. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2004.