Decizia Curţii Constituţionale nr. 511/2004

M. Of. nr. 92 din 27 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 511

din 18 noiembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ion Tiucă − procuror

Gabriela Dragomirescu − magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea pe Acţiuni „Deltanav” Tulcea în Dosarul nr. 320/2004 al Tribunalului Tulcea. 

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind încălcate. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 

Prin Încheierea din 19 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 320/2004, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea pe Acţiuni „Deltanav” Tulcea într-o cauză civilă având ca obiect obţinerea unor drepturi salariale de către angajaţii acestei societăţi, acţiune promovată de Sindicatul Liber Independent Deltanav. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 28 din legea criticată, care prevede posibilitatea ca sindicatele să formuleze acţiune în justiţie în numele membrilor lor, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 21 alin. (1)−(3) şi ale art. 51 alin. (1) şi (2). Astfel, în legătură cu încălcarea art. 21 din Constituţie, se consideră că: în temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2004 „sindicatul s-a substituit fiecărui salariat în parte şi a intentat un proces fără a ţine seama de voinţa şi interesul fiecărui salariat în parte”; „accesul la justiţie trebuie să fie o manifestare liberă şi neviciată, iar acest drept nu s-a manifestat în cauză, deoarece modalităţile de strângere a semnăturilor pe o listă de salariaţi practicate de sindicat numai libere şi neviciate nu au fost”; „ştiută fiind poziţia şi puterea liderilor de sindicat asupra salariaţilor, presiunile pe care sunt în măsură aceştia să le facă”; se conferă sindicatelor „dreptul de a se adresa justiţiei fără mandatul expres al persoanei interesate”, ceea ce reprezintă, în contextul art. 21 din Constituţie, o „încălcare gravă a principiilor după care orice salariat în nume personal se poate adresa justiţiei şi nimeni nu poate să-i îngrădească exerciţiul acestui drept”. 

În ceea ce priveşte invocarea încălcării prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se susţine că o prevedere legală care „dispune ca o organizaţie sindicală, o persoană juridică ca oricare alta poate formula acţiune în justiţie în numele membrilor săi, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză, înseamnă că aceasta este mai presus decât celelalte persoane fizice sau juridice, cărora le este interzisă această procedură conform art. 67 şi următoarele din Codul de procedură civilă”. 

În legătură cu contrarietatea dintre textul de lege criticat şi prevederile constituţionale ale art. 51 alin. (1) şi (2), se arată că „dreptul de a te adresa justiţiei, liberul acces al cetăţeanului la justiţie intră în cadrul general astfel cum este reglementat în Constituţie privitor la dreptul de petiţionare”, adică „sindicatele au dreptul să adreseze petiţii în sens larg şi cereri de chemare în judecată în sens restrâns exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă, ceea ce per a contrario înseamnă că este interzis a se adresa în numele şi pentru salariaţi”. 

Tribunalul Tulcea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat asigură egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi exercitarea liberului acces la justiţie, cu atât mai mult cu cât sindicatele au rolul, potrivit legislaţiei interne şi internaţionale, de a apăra drepturile şi interesele salariaţilor, sub aspect profesional, economico-social, cultural şi sportiv. 

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât din analiza art. 28 al legii criticate nu rezultă încălcarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi nici îngrădirea accesului liber la justiţie. În esenţă, cât priveşte raportarea neconstituţionalităţii textului de lege criticat la prevederile art. 51 din Constituţie, consideră că „acesta nu se referă la dreptul de a se adresa justiţiei care este reglementat de art. 21 din Legea fundamentală”, cu menţiunea că în acest sens a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 39 din 27 iulie 1993. Apreciază că art. 28 din Legea nr. 54/2003 se întemeiază pe prevederile art. 9 din Constituţie, privind „Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale”. 

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional. În acest sens, în esenţă, arată că invocarea încălcării art. 21 şi 51 din Constituţie nu poate fi reţinută, întrucât din conţinutul acestor dispoziţii rezultă că „dreptul de petiţionare nu este identic cu accesul la justiţie”, care presupune o cerere adresată instanţei ce se soluţionează în cadrul unei proceduri jurisdicţionale, pe când petiţia se rezolvă, de regulă, în cadrul unei proceduri administrative, având o anumită specificitate de natură necontencioasă. Cu referire la critica formulată prin raportare la art. 16 din Constituţie, consideră că „principiul constituţional al egalităţii şi nediscriminării este aplicat numai cetăţenilor, nu şi persoanelor juridice”, iar din analiza textului criticat nu rezultă existenţa vreunei dispoziţii de natură să instituie o inegalitate. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: 

Curtea Constituţională constată că este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, al căror conţinut este următorul: „(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. 

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată.”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii de lege contravin art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 51 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cărora: 

− Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. 

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.” ;

− Art. 21 alin. (1), (2) şi (3): „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. 

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. 

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.” ;

− Art. 51 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor. 

(2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine: 

Articolul 28 din Legea nr. 54/2003 stabileşte că organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor ce decurg din actele normative în materie, în faţa instanţelor de judecată, a organelor de jurisdicţie şi a altor instituţii sau autorităţi ale statului, precum şi modul în care sindicatele îşi exercită aceste atribuţii. 

O primă critică de neconstituţionalitate constă în susţinerea că art. 28 din Legea nr. 54/2003 încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât „dispune ca o organizaţie sindicală, o persoană juridică ca oricare alta poate fomula acţiune în justiţie în numele membrilor săi, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză”, ceea ce „înseamnă că aceasta este mai presus decât celelalte persoane fizice sau juridice, cărora le este interzisă această procedură conform art. 67 şi următoarele din Codul de procedură civilă”. 

Din analiza textului de lege criticat, Curtea constată însă că acesta nu conţine dispoziţii contrare principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ci, dimpotrivă, el se aplică tuturor membrilor de sindicat, adică celor care se află în aceeaşi situaţie, fără discriminări. De altfel, din motivarea criticii rezultă că, în realitate, se contestă abaterea de la procedura privind reprezentarea părţilor în judecată, instituită prin art. 67 şi următoarele din Codul de procedură civilă; or, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sunt neconstituţionale prevederile din legi, tratate internaţionale, regulamente ale Parlamentului şi ordonanţe ale Guvernului care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei, iar nu prevederile cuprinse într-un alt act normativ. 

În opinia autorului excepţiei, art. 28 din Legea nr. 54/2003 este neconstituţional şi prin raportare la prevederile art. 21 din Constituţie, privind „Accesul liber la justiţie”, susţinându-se, în principal, că în temeiul acestor prevederi „sindicatul s-a substituit fiecărui salariat în parte şi a intentat un proces fără a ţine seama de voinţa şi interesul fiecărui salariat în parte”, că „accesul la justiţie trebuie să fie o manifestare liberă şi neviciată, iar acest drept nu s-a manifestat în cauză, deoarece modalităţile de strângere a semnăturilor pe o listă de salariaţi practicate de sindicat numai libere şi neviciate nu au fost”, „ştiută fiind poziţia şi puterea liderilor de sindicat asupra salariaţilor, presiunile pe care sunt în măsură aceştia să le facă”. În legătură cu aceste susţineri, Curtea constată că ele reprezintă situaţii de fapt ce nu intră în sfera controlului de constituţionalitate. Tot sub aspectul încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 autorul excepţiei mai susţine şi că textul de lege criticat conferă sindicatelor „dreptul de a se adresa justiţiei fără mandatul expres al persoanei interesate”, ceea ce reprezintă o „încălcare gravă a principiilor după care orice salariat în nume personal se poate adresa justiţiei şi nimeni nu poate să-i îngrădească exerciţiul acestui drept”. Curtea constată că şi această susţinere urmează a fi respinsă, întrucât, potrivit art. 28 alin. (2) teza finală din lege, „Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată”. 

În sfârşit, în legătură cu invocarea încălcării prevederilor art. 51 alin. (1) şi (2) din Constituţie, privind „Dreptul de petiţionare”, Curtea constată că prin Decizia nr. 175 din 15 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 17 mai 2004, s-a mai pronunţat într-o cauză în care, ca şi în prezentul dosar, s-a susţinut contrarietatea art 28 din Legea nr. 54/2003 faţă de aceste dispoziţii constituţionale. Prin acea decizie s-a respins excepţia de neconstituţionalitate, reţinându-se că dreptul de petiţionare se concretizează în cereri, reclamaţii, sesizări şi propuneri în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei, la care autorităţile publice au obligaţia de a răspunde în termenele şi condiţiile stabilite potrivit legii, în timp ce dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 21 alin. (1) din Constituţie, declanşează procesul civil, care se rezolvă după reguli specifice, proprii activităţii de judecată. De asemenea, s-a mai reţinut că temeiul constituţional al reglementării condiţiilor şi a mijloacelor prin care organizaţiile sindicale contribuie la apărarea drepturilor şi a intereselor legitime ale membrilor lor este art. 9 privind „Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale”, iar condiţiile legale de constituire şi de desfăşurare a activităţii sindicatelor este Legea nr. 54/2003, concretizate şi detaliate în statutele acestor organizaţii. În concluzie, Curtea a constatat că „nu există nici o interdicţie constituţională pentru ca legea şi statutele organizaţiilor sindicale să prevadă dreptul acestora de a introduce acţiuni în justiţie în numele membrilor lor şi de a-i reprezenta pe aceştia în cauzele al căror obiect este compatibil cu rolul sindicatelor, respectiv de a apăra drepturile sau interesele profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor”. 

Cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E: 

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea pe Acţiuni „Deltanav” Tulcea în Dosarul nr. 320/2004 al Tribunalului Tulcea. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2004.