Decizia Curţii Constituţionale nr. 509/2004

M. Of. nr. 69 din 20 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A Nr. 509

din 18 noiembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ion Tiucă − procuror

Doina Suliman − magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Comurexim” − S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 249/2004/CCA al Curţii de Apel Târgu Mureş − Secţia comercială şi de contencios administrativ. 

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public, referindu-se la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 3 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 249/2004/CCA, Curtea de Apel Târgu Mureş − Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Comurexim” − S.R.L. din Târgu Mureş, prin administrator Fancsali Laszlo, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, cu prilejul soluţionării apelurilor declarate împotriva Sentinţei nr. 3.460 din 23 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 4.389/2003. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, art. 6 pct. 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 şi 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. În acest sens, arată că aplicarea textelor de lege criticate are drept consecinţă încălcarea accesului liber la justiţie. De asemenea, apreciază că prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 „creează o situaţie de discriminare, prin omisiunea legiuitorului de a reglementa expres şi scutirea de la plata taxei de timbru în privinţa acţiunilor introduse împotriva statului român sau reprezentanţilor acestuia”. Consideră ca irelevant faptul că această sumă poate fi recuperată în viitor dacă va avea câştig de cauză, deoarece posibilităţile sale de apărare sunt diminuate, întrucât pentru exercitarea efectivă a acestui drept va fi necesar să se efectueze şi alte cheltuieli judiciare, cum este onorariul avocaţial. În opinia sa, textele de lege ce fac obiectul criticii de neconstituţionalitate consacră supremaţia statului, înfrângând principiul constituţional al egalităţii în faţa legii. De asemenea, arată că, prin stabilirea unor taxe judiciare foarte mari, justiţia va deveni inaccesibilă persoanelor lipsite de mijloace materiale, consecinţa fiind aceea că accesul liber la justiţie va fi un drept strict formal. 

Curtea de Apel Târgu Mureş − Secţia comercială şi de contencios administrativ îşi exprimă opinia prin Încheierea din 24 iunie 2004, pronunţată în Camera de consiliu, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul liberului acces la justiţie nu este un drept absolut, astfel că statele pot aduce limitări acestui drept, fără a afecta însăşi substanţa acestuia. De asemenea, arată că autorul excepţiei este comerciant, persoană juridică de drept privat, şi deci nu se poate substitui persoanei fizice care legitimează calitatea de cetăţean în condiţiile art. 5 din Constituţie. În aceeaşi ordine de idei invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a statuat că art. 16 alin. (1) din Constituţie este aplicabil persoanelor juridice numai în măsura în care regimul juridic diferenţiat promovat printr-o dispoziţie legală s-ar răsfrânge asupra cetăţenilor, implicând inegalitatea lor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă. 

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, arată că principiul egalităţii are în vedere egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legi şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea între cetăţeni şi autorităţile publice. Pe de altă parte, plata unor taxe sau impozite nu reprezintă un drept, ci o obligaţie constituţională, prevăzută de art. 56 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul fiind liber să acorde scutiri de la plata taxelor de timbru în considerarea anumitor situaţii specifice. Consideră că diferenţa de tratament se justifică prin aceea că simpla calitate de părţi în acelaşi proces nu presupune existenţa unor situaţii identice în care s-ar afla părţile. Astfel, partea care are interesul să declanşeze procesul va plăti anticipat taxa de timbru, în timp ce partea care va pierde procesul va suporta în sfârşit cheltuielile de judecată. În acelaşi timp arată că raţiunea pentru care anumite autorităţi publice sunt scutite de plata taxei de timbru este aceea că acţiunile şi cererile introduse de ele prezintă o strânsă legătură cu veniturile bugetului de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public, fapt ce le diferenţiază de situaţia juridică a persoanelor fizice sau juridice care urmăresc realizarea intereselor proprii. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului constituţional al liberului acces la justiţie, Guvernul arată că acesta nu presupune gratuitatea justiţiei, aceasta fiind un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În acelaşi sens apreciază că este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, amintind Decizia nr. 65/2000. În legătură cu invocarea normelor constituţionale prevăzute la art. 15, consideră că aceste critici sunt nerelevante pentru soluţionarea excepţiei, neavând nici o incidenţă cu obiectul acesteia. De asemenea, apreciază că nu poate fi reţinută nici critica raportată la actele internaţionale invocate, întrucât acestea nu conţin prevederi care să consacre gratuitatea actului de justiţie. De altfel, aminteşte că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că liberul acces la justiţie nu este un drept absolut. Astfel, acest drept, care cere, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa. 

Avocatul Poporului apreciază ca fiind neîntemeiate susţinerile autorului excepţiei. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 17 din Legea nr. 146/1997 în raport cu art. 16 alin. (1) din Constituţie, consideră că principiul egalităţii nu poate primi semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. De asemenea, în opinia sa, scutirea autorităţilor publice vizate de taxele judiciare de timbru are o justificare obiectivă şi raţională în aceea că aceste autorităţi sunt finanţate de la bugetul de stat, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget. Cât priveşte critica art. 1 din Legea nr.146/1997, raportată la acelaşi text constituţional, menţionează că obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru, precum şi excepţiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi tuturor litigiilor de aceeaşi natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare principiului fundamental al egalităţii în drepturi. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 faţă de art. 21 din Constituţie, menţionează că accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justiţiei. Mai mult, observă că, potrivit art. 21 din Legea nr. 146/1997, instanţa judecătorească poate acorda înlesniri la plata taxelor judiciare de timbru, pe baza unor criterii clare şi în condiţiile prevăzute de art. 74−81 din Codul de procedură civilă. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi ce au următoarea redactare:

− Art. 1: „Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, şi se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege.”;

− Art. 17: „Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:

− Art. 11 alin. (1) şi (2): „(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. 

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”;

− Art. 15 alin. (1): „Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.”;

− Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. 

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

− Art. 21 alin. (1) şi (2): „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. 

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”

De asemenea, critica de neconstituţionalitate este raportată şi la următoarele prevederi internaţionale:

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:

− Art. 6 pct. 1: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.[...]”;

− Art. 14: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului:

− Art. 1: „Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de celelalte în spiritul fraternităţii.”

− Art. 7: „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire la o protecţie egală a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în legătură cu textele de lege supuse controlului de constituţionalitate există o bogată jurisprudenţă a Curţii Constituţionale. Astfel, prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 202 din 29 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 9 iunie 2004, Decizia nr. 151 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 19 aprilie 2004, ori Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003, instanţa de contencios constituţional a analizat prevederile art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 în raport cu dispoziţiile constituţionale şi internaţionale invocate în prezenta cauză, respingând de fiecare dată criticile de neconstituţionalitate ca neîntemeiate. 

Astfel, în ceea ce priveşte constituţionalitatea art. 1 din Legea nr. 146/1997 în raport cu principiile constituţionale ale egalităţii în drepturi şi liberului acces la justiţie, Curtea a statuat în Decizia nr. 202/2004 că textul de lege criticat nu aduce atingere principiului egalităţii în drepturi, deoarece nu face nici un fel de diferenţiere între contribuabili. De asemenea, a amintit că art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, aşa încât este legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Constituţie, în conformitate cu care „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”, plata taxelor sau impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor. 

Pe de altă parte, Curtea a arătat că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. 

În ceea ce priveşte critica referitoare la neconstituţionalitatea art. 1 din Legea nr. 146/1997 faţă de art. 11 şi 20 din Constituţie, prin raportare la prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, invocate de autorul excepţiei, Curtea Constituţională a statuat, în Decizia nr. 151/2004, că această critică nu poate fi primită, deoarece aceste acte internaţionale nu conţin prevederi care să consacre gratuitatea actului de justiţie. 

De asemenea, s-a arătat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (cazul Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord − 1985). Astfel, acest drept, care cere, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa. 

Referindu-se la constituţionalitatea art. 17 în raport cu dispoziţiile constituţionale şi internaţionale invocate şi în prezenta cauză, Curtea Constituţională a reţinut, în Decizia nr. 373/2003, că „Principiul egalităţii prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create”. 

Cu acelaşi prilej, Curtea a arătat că scutirea autorităţilor publice vizate de textele criticate de taxele judiciare de timbru este justificată, în mod obiectiv şi raţional, de faptul că autorităţile respective − creditori bugetari − sunt finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget. 

În legătură cu critica de neconstituţionalitate bazată pe susţinerea că se încalcă dreptul de liber acces la justiţie, respectiv dreptul la un proces echitabil, Curtea a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât „nici dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi nici cele ale art. 6 pct. 1 din Convenţie nu exclud stabilirea unor condiţii în legătură cu introducerea acţiunilor în justiţie, între care şi aceea a plăţii unor taxe, aşa cum nici una dintre aceste prevederi nu stabileşte gratuitatea serviciului public al justiţiei”. 

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. 

În fine, în legătură cu invocarea principiului constituţional prevăzut de art. 15 alin. (1) din Constituţie, se apreciază că această critică este nerelevantă pentru soluţionarea excepţiei de faţă, neavând incidenţă cu obiectul acesteia. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1−3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Comurexim” − S.R.L. din Târgu-Mureş în Dosarul nr. 249/2004/CCA/ al Curţii de Apel Târgu-Mureş − Secţia comercială şi de contencios administrativ. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2004.