Decizia Curții
Constituționale nr. 504/2004
M. Of. nr. 106 din 2 februarie 2005
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
D E C I Z I A Nr. 504
din 16 noiembrie 2004
referitoare la excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și art. 401 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării
judiciare și a falimentului
Ioan Vida − președinte
Nicolae Cochinescu − judecător
Aspazia Cojocaru − judecător
Constantin Doldur − judecător
Kozsokár Gábor − judecător
Acsinte Gaspar − judecător
Petre Ninosu − judecător
Ion Predescu − judecător
Șerban Viorel Stănoiu − judecător
Ion Tiucă − procuror
Daniela Ramona Marițiu − magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 29 alin. (1) și art. 401 din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată
de Societatea Comercială Practic Service − S.R.L. în
Dosarul nr. 1.222/2003 al Tribunalului București − Secția
a VII-a comercială.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este
legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de
administratorul Societății Comerciale Practic Service − S.R.L.,
prin care se solicită amânarea cauzei, deoarece în perioada 12 octombrie 2004 − 12
ianuarie 2005 acesta este plecat în străinătate.
Având cuvântul asupra acestei chestiuni prealabile, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii formulate, în temeiul
art. 24 din Constituție, referitor la dreptul la apărare, precum și al art. 156
alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Deliberând, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992
și ale art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge
cererea de amânare.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public
pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca
neîntemeiată. În acest sens arată că procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995
a fost instituită de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care
nu și-a îndeplinit obligațiile de plată de bunăvoie, iar dreptul de proprietate
și prerogativele sale, în special dreptul de dispoziție, trebuie exercitate în
condițiile legii, cu respectarea drepturilor creditorilor. În ceea ce
privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 arată că nici aceasta nu
poate fi reținută, textul criticat fiind conform cu litera și spiritul
dispozițiilor constituționale invocate. Aceste dispoziții de lege conțin o
serie de reglementări menite să asigure și să ocrotească un mediu economic
sănătos, neaducându-se astfel atingere textului constituțional al art. 135
alin. (2) lit. a).
De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat cu privire la
constituționalitatea acestor texte de lege, statuând de nenumărate ori că
acestea sunt constituționale.
C U R T E A,
având
în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 24 iunie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.222/2003,
Tribunalul București − Secția a VII-a comercială a sesizat
Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29
alin. (1) și art. 401 din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de
Societatea Comercială Practic Service − S.R.L.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că
dispozițiile art. 29 din Legea nr. 64/1995 încalcă principiul
garantării și ocrotirii dreptului de proprietate prin aceea că se limitează
atât dreptul de administrare, cât și dreptul de dispoziție al debitorului
asupra bunurilor din patrimoniul său. Dispozițiile art. 401 din Legea nr. 65/1994
ce permit ridicarea dreptului de administrare al debitoarei este în
contradicție cu dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) din
Constituție. De asemenea, dispozițiile de lege criticate înfrâng și
libertatea comerțului, libertate ce este garantată expres de art. 135 alin. (2) lit. a) din
Constituție, deoarece favorizează concurența neloială și se creează un cadru
comercial defavorabil debitorului, care nu mai este în măsură să-și valorifice
potențialul economic. Atâta timp cât declanșarea procedurii prevăzute de
textele de lege criticate nu este condiționată de dovedirea bunei credințe a
creditorului, se creează un cadru favorabil pentru exercitarea unei concurențe
neloiale de către alți comercianți, care pot să își atingă, prin intermediul
acestei proceduri, obiectivul de a scoate de pe piață un concurent. De
asemenea, înregistrarea mențiunii de deschidere a procedurii prevăzute de Legea
nr. 64/1995 la Registrul Comerțului afectează în mod iremediabil
activitatea economică a debitorului, efectele acesteia răsfrângându-se asupra
relațiilor comerciale stabile ale debitorului cu diverși parteneri de afaceri. Prin
interdicțiile pe care le stabilește, art. 401 din Legea nr. 64/1995
limitează dreptul debitorului de a-și desfășura liber activitatea comercială,
patrimoniul său fiind indisponibilizat, nemaiputând constitui o garanție în
derularea operațiunilor de comerț. Totodată, prin faptul că debitorul este
lipsit de dreptul de a-și conduce activitatea, legea, și implicit statul, nu
mai asigură crearea unui cadru comercial care are ca scop obținerea de
venituri, acoperirea datoriilor și existența unui profit, mai mult nu poate contribui
la realizarea scopului pentru care legea a fost adoptată, și anume
reorganizarea judiciară, acoperirea creanțelor existente și continuarea
activității debitorului după închiderea procedurii.
Tribunalul București − Secția a VII-a comercială consideră că excepția de
neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că în
situația ridicării dreptului de administrare a bunurilor prevăzută de art. 401 din Legea nr. 64/1995
operează doar o indisponibilizare a bunurilor, care nu afectează în esență
dreptul de proprietate al debitorului. Prin dispozițiile art. 29 din
Legea nr. 64/1995 nu se urmărește doar lichidarea debitorului, ci și
instituirea unei proceduri care are ca scop onorarea creanțelor comerciale. În
ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) lit. a) din
Constituție, arată că dispozițiile criticate instituie o procedură specială de
executare silită, pentru plata pasivului debitorului aflat în încetare de
plăți, prin care se urmărește realizarea unei egalități între creditori. În
continuare face referire la jurisprudența Curții Constituționale, care de
nenumărate ori a statuat că dispozițiile art. 29 alin. (1) și
art. 401 din Legea nr. 64/1995 sunt
constituționale.
În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului
Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția
ridicată.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este
neîntemeiată. În acest sens arată că dispozițiile art. 29 din Legea
nr. 64/1995 reglementează dreptul oricărui creditor de a formula cerere
introductivă de deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a
falimentului împotriva unui debitor care cel puțin 30 de zile a încetat plățile. Procedura
reorganizării judiciare și a falimentului este o procedură specială de
executare silită, aplicabilă unui debitor aflat în insolvență timp de cel puțin
30 de zile, procedură prin care se urmărește și realizarea unei egalități între
creditori, întrucât fiecare dintre aceștia are dreptul la urmărirea debitorului
său. Așa fiind, nu pot fi acceptate susținerile autorului excepției
referitoare la încălcarea prevederilor art. 44 alin. (1) și (2) din
Constituție. Având în vedere procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995,
precum și scopul legii care este instituirea unei proceduri pentru plata
pasivului debitorului aflat în încetare de plăți, se respectă întocmai
prevederile art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituție
privind obligația statului de a asigura libertatea comerțului și protecția
concurenței loiale. În ceea ce privește critica dispozițiilor art. 401 din Legea nr. 64/1995,
arată că acestea nu au un caracter absolut, ci unul flexibil, întrucât instanța
poate stabili limitele exercitării dreptului de administrare de către debitor
în funcție de împrejurările concrete ale cauzei. În continuare se face
referire la jurisprudența Curții Constituționale, care de nenumărate ori a
statuat că dispozițiile art. 29 alin. (1) și art. 401 din Legea nr. 64/1995
sunt constituționale.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este
neîntemeiată. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 29 alin. (1) și art. 401 din Legea nr. 64/1995,
față de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție,
arată că, spre deosebire de procedura de drept comun, cea instituită de Legea
nr. 64/1995 urmărește executarea unor creanțe certe, lichide și exigibile
față de debitorul care nu numai că nu își îndeplinește de bunăvoie obligația de
plată, ci se află de cel puțin 30 de zile în încetare de plată și din această
cauză este prezumat a fi în insolvență. Cererea creditorilor de deschidere
a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 dă posibilitatea de a se
acționa în mod eficient în scopul evitării unor situații care ar produce
consecințe mai grave și pe o zonă mai largă a raporturilor comerciale, dacă ar
fi lăsate să dureze peste termenul prevăzut, realizându-se astfel respectarea
întocmai a obligației statului de a asigura libertatea comerțului, protecția
concurenței loiale, precum și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea
tuturor factorilor de producție. În ceea ce privește critica de
neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) și art. 401 din Legea nr. 64/1995
față de art. 44 alin. (1) din Constituție, arată că aceasta nu
este întemeiată deoarece conținutul și limitele dreptului de proprietate,
precum și creanțele asupra statului sunt stabilite de lege, în cazul de față
chiar de dispozițiile criticate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor
de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând
încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legat sesizată și este competentă,
potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 29
alin. (1) și art. 401 din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, cu
modificările și completările ulterioare. Textele de lege criticate au
următorul conținut:
− Art. 29 alin. (1): Orice creditor
care are una sau mai multe creanțe certe, lichide și exigibile poate introduce
la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvență
din cauza încetării plăților față de acesta timp de cel puțin 30 de zile, în
următoarele condiții:
a) dacă creanțele izvorăsc din raporturi de muncă sau raporturi
obligaționale civile, acestea trebuie să aibă un cuantum superior valorii
însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condițiile legii și
calculate la data formulării cererii introductive;
b) în celelalte cazuri, creanțele trebuie să aibă un cuantum
superior echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro, calculat la data
formulării cererii introductive;
c) în cazul unui creditor care deține creanțe din ambele categorii
menționate la lit. a) și b), cuantumul total al creanțelor trebuie să
fie superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în
condițiile legii și calculate la data formulării cererii introductive.;
− Art. 401: (1) Deschiderea
procedurii ridică debitorului dreptul de administrare − constând
în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere
și de a dispune de acestea −, dacă acesta nu și-a declarat, în condițiile
art. 26 alin. (1) lit. f) sau, după caz, art. 32
alin. (1), intenția de reorganizare.
(2) Cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt
aplicabile și bunurilor pe care debitorul le-ar dobândi ulterior deschiderii
procedurii.
(3) Judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în
parte, a dreptului de administrare al debitorului o dată cu desemnarea unui
administrator, indicând totodată și condițiile de exercitare a acestuia.
(4) Dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la
data la care se dispune începerea falimentului.
(5) Creditorii, comitetul creditorilor ori reprezentantul membrilor
sau, după caz, al asociaților/acționarilor pot oricând adresa
judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de
administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului
sau lipsa probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate.
(6) Judecătorul-sindic va examina în termen de 15 zile cererea
prevăzută la alin. (5), într-o ședință la care vor fi citați debitorul,
creditorii, administratorul, comitetul creditorilor și reprezentantul membrilor
sau, după caz, al asociaților/acționarilor.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin
dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 44 alin. (1) și
(2) și ale art. 135 alin. (2) lit. a) din
Constituția României, care au următorul conținut:
− Art. 44 alin. (1) și (2): (1) Dreptul
de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul
și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de
lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi
dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate
din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale
la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute
prin lege organică, precum și prin moștenire legală.;
− Art. 135 alin. (2) lit. a): (2) Statul
trebuie să asigure:
a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea
cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată
că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 au
mai format obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin
numeroase decizii, de exemplu Decizia nr. 97 din 4 martie 2004, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 19 aprilie 2004,
Decizia nr. 73 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, Decizia nr. 245 din 10
iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548
din 30 iulie 2003, Decizia nr. 332 din 16 septembrie 2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.034 din 9 noiembrie 2004,
Curtea a respins excepțiile de neconstituționalitate având ca obiect
prevederile art. 29 din Legea nr. 64/1995. Cu acele ocazii,
Curtea a statuat că procedura reorganizării judiciare și a falimentului
reglementată de Legea nr. 64/1995 este una specială, prin care nu se
urmărește, ca în dreptul comun, stabilirea existenței unui drept de creanță și
a obligației corelative de plată, ci executarea unor creanțe certe, lichide și
exigibile față de un debitor care nu numai că nu își îndeplinește de bunăvoie
obligația de plată, ci se află, timp de cel puțin 30 de zile, în încetare de
plată, deci în stare de insolvență.
De asemenea, Curtea a statuat că nu se poate reține critica conform
căreia dispozițiile art. 29 din Legea nr. 64/1995 încalcă dreptul de
proprietate al debitorului, prin faptul că dau posibilitatea oricărui creditor
să solicite deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului
unui debitor care nu poate dispune de patrimoniul său pentru realizarea
scopurilor economice la care este îndreptățit în calitate de comerciant, întrucât
numai creditorii care îndeplinesc toate condițiile prevăzute de dispozițiile
art. 29 din Legea nr. 64/1995 pot formula o cerere de deschidere a
procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului unui debitor care, de
asemenea, se încadrează în condițiile prevăzute de aceleași dispoziții legale. Astfel,
pentru a se putea cere deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a
falimentului, creditorul trebuie să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă,
în cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro, calculat la
data formulării cererii introductive, iar debitorul trebuie să fi încetat
plățile timp de cel puțin 30 de zile. Totodată, Curtea a reținut că
procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 a fost instituită de legiuitor ca
un mijloc de constrângere a debitorului care nu și-a îndeplinit obligațiile de
plată de bunăvoie, iar dreptul de proprietate și prerogativele sale, în special
dreptul de dispoziție, trebuie exercitate în condițiile legii, cu respectarea
drepturilor creditorilor. În acest sens, dispozițiile art. 1718 din
Codul civil stabilesc, cu valoare de principiu, că patrimoniul unei persoane
reprezintă gajul general al creditorilor acesteia pentru asigurarea
îndeplinirii obligațiilor sale. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 135
alin. (2) lit. a) din Constituție, Curtea a constatat că și
această susținere este nefondată, întrucât scopul Legii nr. 64/1995 fiind
tocmai instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului aflat în
încetare de plăți, prin dispozițiile criticate se realizează respectarea
întocmai a obligației statului de a asigura libertatea comerțului, protecția
concurenței loiale, precum și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea
tuturor factorilor de producție.
În ceea ce privește critica art. 401 din Legea nr. 64/1995,
Curtea a reținut prin Decizia nr. 138 din 8 aprilie 2003, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 6 mai 2003, că aceste
reglementări nu numai că nu încalcă dispozițiile constituționale invocate, ci,
dimpotrivă, sunt conforme cu litera și spiritul acestora, ele având ca
finalitate ridicarea dreptului de a-și conduce activitatea pentru debitorul
față de care s-a declanșat procedura de reorganizare și faliment și care suferă
pierderi continue din averea sa ori se află în situația în care nu există
probabilitatea de realizare a unui plan rațional de activitate și încredințarea
acestei administrări unui administrator sau lichidator. De asemenea, prin
Decizia nr. 318 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 992 din 28 octombrie 2004, Curtea a statuat că
posibilitatea ridicării dreptului debitorului de a-și conduce activitatea se
înscrie în reglementările menite să asigure îndeplinirea obligației statului de
a ocroti libertatea comerțului, concurența loială și condițiile necesare pentru
valorificarea tuturor factorilor de producție, neaducându-se astfel atingere
textului constituțional al art. 135 alin. (2) lit. a).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și
al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1−3,
al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din
Legea nr. 47/1992,
C U R T E A C O N S T
I T U Ț I O N A L Ă
În numele legii
D E C I D E:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 29 alin. (1) și art. 401 din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată
de Societatea Comercială Practic Service − S.R.L. în
Dosarul nr. 1.222/2003 al Tribunalului București − Secția
a VII-a comercială.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 noiembrie 2004.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA |
Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu |