Decizia Curţii Constituţionale nr. 503/2004
M. Of. nr.
53 din 17 ianuarie 2005
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I A Nr.
503
din 16 noiembrie 2004
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici
şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului
din organele autorităţii judecătoreşti şi cele ale art. 12 alin. (4) din Legea
bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001
Ioan Vida − preşedinte
Nicolae Cochinescu −
judecător
Aspazia Cojocaru − judecător
Constantin Doldur − judecător
Kozsokár Gábor − judecător
Acsinte Gaspar − judecător
Petre Ninosu − judecător
Ion Predescu − judecător
Şerban Viorel Stănoiu
− judecător
Ion Tiucă − procuror
Daniela Ramona Mariţiu
− magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici
şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului
din organele autorităţii judecătoreşti şi cele ale art. 12 alin. (4) din Legea
bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, excepţie ridicată de Stanciu Elena Melania, Florescu Elisabeta, Popescu Aida Oana, Manea Iulia Lăcrămioara, Steliana Drăghiţă, Gheorghe Bădescu Ioana Cristina, Alexandru
Niculina, Ciobanu Corina, Constantinescu Luchian Constantin, Cioată Andreea, Cristus
Nicoleta, Ghiţă Lucia Ecaterina, Găină Carmen Veronica,
Mera Luciana, Marcu Eleni Cristina, Neniţă Simona, Păcuraru Maria, Popa Marinela, Savonea Lia, Sandu Gheorghiţa, Sega Marius, Terceanu Valeriu Mihail, Tripăduş Maria, Corbu Corina, Bădoiu
Cătălin, Giurcă Teodora, Niţu
Daniela, Rolea Gabriela, Năstase Tatiana Gabriela, Cornea Adina, Mirea Ecaterina Mariana, Bălan
Carmen, Răducu Olimpia, Mocanu
Elisabeta, Bătrânu Nicoleta, Dănăilă Veronica, Gavriş Marilena, Grigore Daniela, Ilie Nadia, Duminecă Virginia, Pârvu Magdalena, Bura Vasilica, Haraga Cristian, Cucu Olimpia, Duţă Rodica, Trestianu
Viorica, Prelipcean Iulia, Holban Mădălina, Mihalcea Doiniţa, Prujoiu Veronica, Bogdănescu Mădălina, Andreescu Daniela, Gavrilescu Elena, Ionescu Ana, Bornaz Beatrice, Burlacu Rozalia, Buzatu Marinela, Drăghici Andreea, Şerban
Luminiţa, Istodorescu Mariana, Antoşică
Elena, Nuţă Liliana, Neagu Elena, Popa Fănela, Popa
Constanţa, Răduţ Manuela, Gustea Rodica, Croitoru Mihaela, Toma Elena, Dobre Tinca, Ardeleanu Maria, Ispas Valentina, David
Elena, Mâţoaică Marina, Vasile
Mădălina, Roceanu Mihaela, Onofrei Stănica, Marin Luminiţa, Zamfir Elena, Epure Venera, Tucă Irina, Tănase
Ilonka, Angelescu Mihaela, Duncă Raluca Meda, Vasile
Mihai, Ion Aurica, Boiciu Eleonora, Ioniţă Mariana, Ursu Diana, Milea
Drăguţa, Tudose Badea Marius,
Florescu Gabriela, Albulescu Claudia, Angheluţă Ioana, Bădin Tania, Bălaşa Adrian, Bogdan
Ioana, Brânzoiu Laurenţiu, Bunea Tatiana Loredana,
Ceauşescu Maria, Chiriţă Marina, Chiujdea
Brânduşa, Ciobotaru Simona,
Coman Georgeta, Crăciunescu Cristiana, Dudu
Daniela Anica, Frunză Lucia, Gavrea
Loneta, Gheorghe Bădescu Renato, Herea Dana, Marian Diana, Micu Ileana Gabriela, Mitrea Adina, Mocanu Alexandra, Moroşanu Raluca, Pleşa Laura, Păştilă
Răzvan, Popescu Andreea, Rădac Cristina, Rădulescu Iulia, Stârcea Monica, Stănoiu Adina, Stemate Daniela, Stoian Mihaela, Stoica Andreea, Ştefan Cristina,
Umbreş Alexandru, Vărzaru Maria, Vîlceleanu Cristina, Vlădescu Liliana, Zamfir Doru Cătălin, Lazăr Zefira Marioara,
Constantinescu Rodica
Elena, Acasandrei Nicoleta,
Barbu Raluca, Bothaza Andreea, Bunget Andreea, Carabulea
Elena, Drăgoescu Gabriela, Fărăgău Lavinia, Găvarnă Carmen, Marian Erika, Mustăţea Aurelia Lorena, Negrea Cristina Maria, Niculescu Andreea, Onu Gabriel Julieta, Popescu Maria, Radu Brăteni Elena, Râmboacă Raluca, Ştefan Elena Isabela, Singer Valentina, Stăncescu
Petra, Stăncescu Veronica Georgeta, Tănase Ionela Mariana,
Zambilă Luana, Ghiurcă Mihaela, Ionescu Luminiţa, Costache Magda, Soare Carmen, Ionescu Cristiana, Dinescu Iuliana, Boc Florenţa, Bălan Arleziana,
Dincă Victoria, Neculae
Florentina, Toma Lucica, Lazăr Cristina, Apostolescu Elena, Eftimie Marius, Morariu Elena, Eftimie Minodora Corina, Firoiu Mihai, Marin Ştefan, Petcu
Valentina, Ionescu Georgeta,
Dragomir Elena, Ispas Doina, Mielu
Maria, Rădoi Silviu, Dragnea Elena, Braticevici Tudor, Popa Cătălin, Morozova Gabriela, Cristea Mariana, Giorgi Camelia, Herţug Ana, Istrate Angela, Lupu Cristina, Radu Daniela, Creţescu Emanuela, Burcea Lucica, Axinte Mihaela, Spircu Mirela, Tandalache Mariana, Radu Miţa, Morăreţ
Cosmin, Anghel Mariana, Bădulescu Simona, Băltăreţu Claudia, Băltăreţu George, Ioniţă Gheorghiţa, Popovici Mihaela, Marin Gabriela, Tudosie Cristina, Grosu Emi Daniela, Trandafirescu Jeni, Iagăr Adriana, Licu Ilie, Trică
Raluca, Bucău Amelia, Martin Bianca, Săndulescu Melania, Păun Vera, Armeanu Sofica,
Baciu Cristina, Costache Daniela, Georgescu
Elena, Sandu Iuliana, Ştefan Daniela, Voicu Florentina, Bogoi Mirela, Erghelie Constanţa, Paraschiv Irina, Voicu Ioana, Marin Paul Antonio, Marin Mihaela,
Radu Daniela, Eftimie Rădiţa,
Constantinescu Mariana, Beloiu
Alina Daniela, Cotta Florica,
Ion Ionela, Mihăilescu Steliana,
Moisescu Constanţa, Năvală Maria,
Pană Silvia, Pod Mirela, Rădulescu
Mădălina, Stegaru Georgeta, Ţăndărescu Bianca, Telechi Cornelia, Iconomu Costică, Radu Laura, Tănăsescu Daniela Ileana, Podosu Coralia Constantina, Vlaicu Anca, Bădoiu Enrica, Lupu Miruna,
Roşu Elena, Segărcianu Cornelia, Năstase
Diana Gabriela, Corbeanu Camelia, Mancea Steliana şi Bădoiu Cătălin Gabriel în dosarele nr. 4.980/LM/2004, nr. 5.350/LM/2004,
respectiv nr. 5.346/LM/2004 ale Tribunalului Bucureşti − Secţia a VIII-a
conflicte de muncă şi litigii de muncă.
La apelul nominal răspunde Ministerul Justiţiei, prin consilier juridic
Angelica Bratu, lipsind celelalte părţi, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate
ridicate în dosarele nr. 433D/2004, nr. 491D/2004 şi nr. 540D/2004 au conţinut
identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Atât consilierul juridic al Ministerului Justiţiei, cât şi
reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune
conexarea dosarelor nr. 491D/2004 şi nr. 540D/2004 la Dosarul nr. 433D/2004,
care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, consilierul juridic al Ministerului
Justiţiei pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
În acest sens arată că art. 53 din Constituţie face parte din capitolul
„Drepturi şi libertăţi fundamentale”, având în vedere drepturile din acest
capitol. Drepturile reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
33/2001 nu se regăsesc printre drepturile fundamentale reglementate de
Constituţie, prevederile art. 53 din Constituţie nefiind
incidente în cauza dedusă judecăţii. În concluzie, arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 şi ale art. 12 alin. (4) din
Legea nr. 743/2001 este neîntemeiată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a
excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.
În acest sens arată că, pe de-o parte, drepturile reglementate de dispoziţiile
de lege criticate nu sunt prevăzute de dispoziţiile constituţionale, iar pe de
altă parte, textele criticate s-au aplicat pe o perioadă determinată.
C U R T E A,
având
în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin încheierile din 8 iulie 2004, 5 august 2004 şi 6 septembrie 2004,
pronunţate în dosarele nr. 4.980/LM/2004, nr. 5.350/LM/2004 şi, respectiv, nr.
5.346/LM/2004, Tribunalul Bucureşti − Secţia a VIII-a conflicte de
muncă şi litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri
referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de
personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele
autorităţii judecătoreşti şi cele ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de
stat pe anul 2002 nr. 743/2001.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate,
autorii
acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale,
deoarece suspendarea aplicării unei legi prin care se recunoaşte un drept
echivalează cu restrângerea exerciţiului acelui drept, fără a exista vreuna
dintre situaţiile în care art. 53 din Constituţie permite restrângerea
exerciţiului unor drepturi.
Tribunalul Bucureşti − Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii
de muncă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate
este întemeiată. În acest sens arată că suspendarea aplicării dispoziţiilor
care prevăd acordarea unei prime de vacanţă prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 33/2001 şi prelungirea termenului de suspendare prin Legea nr.
743/2001 echivalează cu restrângerea exerciţiului dreptului de a beneficia de
prima de vacanţă, aducând atingere existenţei acestui drept, fără a fi
incidente vreuna dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 53 din
Constituţie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula
punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile criticate nu privesc drepturi
fundamentale ale cetăţenilor, statuate de Constituţie. Prima de concediu este
un drept salarial suplimentar, care nu este prevăzut
de Constituţie, ci a fost reglementat cu scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii
salariaţilor, în măsura în care resursele financiare ale bugetului permit
aceasta, dispoziţiile art. 53 din Constituţie nefiind
relevante în cauza dedusă judecăţii.
Avocatul Poporului, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
33/2001 faţă de art. 53 din Constituţie, arată că aceasta este neîntemeiată. Astfel,
suspendarea aplicării unor dispoziţii legale în baza cărora se acordă
magistraţilor prima pentru concediul de odihnă nu pune în discuţie restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale. În ceea ce priveşte
critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001 faţă de cele ale art. 53 din Constituţie,
arată că, potrivit principiului anualităţii bugetului
de stat, care este de natură constituţională, Legea nr. 743/2001 a fost în
vigoare în cursul anului 2002, perioadă pentru care s-a aprobat bugetul de
stat. Astfel, actul normativ care conţine textul criticat nu mai este în
vigoare, fiind incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
excepţia dispoziţiilor art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001 fiind
inadmisibilă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor
de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
C U R T E A,
examinând
încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea
funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar,
precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 2 martie 2001, precum şi
dispoziţiile art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr.
743/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 11
decembrie 2001, textele de lege criticate având următorul conţinut:
− Art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 33/2001: „De asemenea, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002
aplicarea prevederilor art. 411 alin. (1) care cuprind dispoziţii
referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă şi ale art. 45 alin.
(1) referitoare la cuantumul sporului cu care se plătesc orele lucrate peste
durata normală a timpului de muncă din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi
alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18
noiembrie 1999, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte
drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, precum
şi aplicarea prevederilor art. IV referitoare la acordarea primei cu ocazia
plecării în concediul de odihnă din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
237/2000 pentru modificarea Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea
spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614
din 29 noiembrie 2000.”;
− Art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001: „Termenele prevăzute
la art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele
măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii
de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele
autorităţii judecătoreşti, aprobată şi modificată prin Legea nr. 386/2001, se
prelungesc până la data de 31 decembrie 2002.”
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate
încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 53 alin. (1), ce au
următorul conţinut:
− Art. 53 alin. (1): „Exerciţiul unor drepturi sau al unor
libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz,
pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei
publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei
penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru
ori ale unui sinistru deosebit de grav.”
Prin art. I pct. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 a fost introdus articolul
411, care dispune că magistraţii şi celelalte categorii de personal
salarizate în baza acestei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă,
pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu indemnizaţia brută sau,
după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care
se impozitează separat. Prin art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului a fost suspendată aplicarea acestor prevederi până la data de 1
ianuarie 2002, acest termen fiind prelungit, succesiv, prin Legea bugetului de
stat pe anul 2002 nr. 743/2001 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat
pe anul 2002 nr. 744/2001, Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 şi
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2003 nr. 632/2002, Legea
bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 şi Legea bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2004 nr. 519/2003 şi prin Legea nr. 511/2004, până la
data de 31 decembrie 2002, 31 decembrie 2003, 31 decembrie 2004, respectiv 31
decembrie 2005.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că textul art. 53 din Constituţie stabileşte condiţiile şi
limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. El are
în vedere însă drepturile şi libertăţile fundamentale înscrise în capitolul II
al titlului II din Constituţia României, nu şi alte drepturi. Or, cele cuprinse
în dispoziţiile de lege criticate se referă la beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este şi prima de concediu, ceea
ce nu constituie un drept constituţional fundamental, prevederile art. 53 din
Constituţie nefiind incidente în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1−3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992, cu majoritate de voturi,
C U R T E A C O N S T I T U Ţ I O N A L Ã
În numele legii
D E C I D E:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici
şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului
din organele autorităţii judecătoreşti şi cele ale art. 12 alin. (4) din Legea
bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, excepţie ridicată în dosarele nr.
4.980/LM/2004, nr. 5.350/LM/2004, respectiv nr. 5.346/LM/2004, ale Tribunalului
Bucureşti − Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA |
|
|
Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu |