Decizia Curţii Constituţionale nr. 491/2004

M. Of. nr. 1205 din 16 decembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 491

din 11 noiembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 2 cuprins în titlul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Aurelia Popa − procuror

Irina Loredana Lăpădat − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 cuprins în titlul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945− 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie ridicată de Ioan Alexandru Voinescu şi Alice Maria Annie Bentoiu în Dosarul nr. 1.193/2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie − Secţia civilă. 

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei Ioan Alexandru Voinescu, personal şi prin mandatar Valentin Dumitru Dan Gramatovici, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. Depune concluzii scrise. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă. În acest sens, arată că, la data sesizării Curţii Constituţionale prin Încheierea din 11 iunie 2004, prevederile legale criticate erau abrogate expres prin Legea nr. 48/2004. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 

Prin Încheierea din 11 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.193/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945− 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ioan Alexandru Voinescu şi Alice Maria Annie Bentoiu. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 2 cuprins în titlul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, „sunt contrare dispoziţiilor cuprinse în art. 41 din Constituţia din 1991, cât şi art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 480, 481 şi 645 din Codul civil”. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie − Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 2 cuprins în titlul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, nu este întemeiată. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul apreciază că dispoziţia legală contestată este cea cuprinsă în art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002. Se mai arată că această dispoziţie legală a fost abrogată prin Legea nr. 48/2004, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă. 

Avocatul Poporului consideră că art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În acest sens, arată că, în ipoteza reglementată de textul legal criticat, dreptul de proprietate al persoanei îndreptăţite nu a fost desfiinţat legal, astfel încât „statul nefiind proprietar, nu poate dispune aleatoriu de dreptul de proprietate asupra imobilului preluat fără titlu. Se mai arată că nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) şi (4), deoarece dispoziţiile ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu fac referire la expropriere sau naţionalizare. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (5), (6), (7), (8) şi (9), se precizează că acestea nu sunt incidente în cauză. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: 

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, din analiza contestaţiei în anulare în cuprinsul căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, se constată că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile art. I pct. 2 cuprins în titlul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002. 

Prevederile legale criticate au următorul conţinut: 

− Art. I pct. 2 cuprins în titlul I „Modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945− 22 decembrie 1989” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002: 

«2. Alineatul (4) al articolului 16 va avea următorul cuprins»: 

.(4) Bunurile stabilite potrivit procedurii prevăzute la alin. (2) sunt, pe durata afectaţiunii de interes public, bunuri proprietate publică şi au regimul prevăzut de lege.”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 41 din Constituţie, devenit art. 44 potrivit Constituţiei republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi renumerotarea textelor, al cărui conţinut este următorul: 

− Art. 44: „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. 

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. 

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. 

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. 

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. 

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie. 

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. 

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. 

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: prevederile art. I pct. 2 cuprins în titlul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 au fost abrogate expres prin art. I pct. 1 din Legea nr. 48 din 23 martie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004. 

Prin urmare, dispoziţia de lege criticată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu mai este în vigoare. 

Pe cale de consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, neputând fi supusă controlului de constituţionalitate, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A   CO N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E: 

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 cuprins în titlul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie ridicată de contestatorii Ioan Alexandru Voinescu şi Alice Maria Annie Bentoiu în Dosarul nr. 1.193/2003 al Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie − Secţia civilă. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2004.