Decizia Curţii Constituţionale nr. 491/2003

M. Of. nr. 57 din 23 ianuarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 491

din 16 decembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 lit. a) şi art. 62 din Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor, precum şi ale art. 12 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Paula C. Pantea − procuror

Afrodita Laura Tutunaru − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 lit. a) şi art. 62 din Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor, precum şi ale art. 12 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Glubedex” − S.A. Brăila şi din oficiu de către instanţă în Dosarul nr. 5.378/2003 al Judecătoriei Brăila.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece principiul egalităţii în faţa legii presupune aceeaşi situaţie juridică. Or, în cauză nu se poate pune problema egalităţii între cele două categorii de societăţi la care se referă art. 38 lit. a) din Legea nr. 521/2002.

Referitor la prevederile art. 62 din acelaşi act normativ, reprezentantul Ministerului Public arată că din analiza textului supus controlului nu se desprinde în nici un fel concluzia că acesta s-ar aplica retroactiv.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, apreciază că problema aplicării în timp a legilor contravenţionale a fost soluţionată prin aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, conform căreia retroactivează doar legea penală sau contravenţională mai favorabilă.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 august 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.378/2003, Judecătoria Brăila a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 lit. a) şi art. 62 din Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor, precum şi ale art. 12 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Excepţia a fost ridicată, în dosarul de mai sus, de Societatea Comercială „Glubedex” − S.A. Brăila pentru art. 38 lit. a) şi art. 62 din Legea nr. 521/2002 şi din oficiu de către instanţa de judecată pentru art. 12 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 521/2002, autorul acesteia susţine că prevederile respective sunt neconstituţionale, întrucât vizează situaţii juridice din trecut şi restrâng un drept câştigat în afara sferei de reglementare prevăzute în art. 53 din Constituţie. Prin anularea unor acte administrative (cum ar fi autorizaţii de comercializare) înainte de expirarea termenului legal sunt afectate drepturile şi interesele agentului economic, creându-se o situaţie de insecuritate a mediului de afaceri cu consecinţa afectării dreptului de proprietate ocrotit de Constituţie şi de Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De asemenea, prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 521/2002, care instituie în sarcina anumitor agenţi economici necesitatea de a achita obligaţiile fiscale restante faţă de bugetul de stat, aduc atingere principiului egalităţii în faţa legii, deoarece alţi agenţi economici nu sunt obligaţi la obţinerea autorizaţiilor, deşi comercializează alcool, iar ceilalţi agenţi economici care nu comercializează alcool pot să desfăşoare activitatea indiferent dacă înregistrează sau nu obligaţii fiscale la bugetul de stat.

Instanţa de judecată, în calitate de autor al excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, susţine că prevederile referitoare la nesancţionarea şi neexecutarea sancţiunilor deja aplicate pentru fapte care nu mai sunt prevăzute de noul act normativ ca fiind contravenţii, precum şi cele referitoare la aplicarea şi la executarea sancţiunii mai uşoare prevăzute de noul act normativ consacră în mod expres principiul retroactivităţii legii mai favorabile în materia răspunderii contravenţionale, situaţie ce contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.

Judecătoria Brăila apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 lit. a) şi art. 62 din Legea nr. 521/2002 este neîntemeiată, întrucât textele criticate impun agenţilor economici anumite obligaţii pe care trebuie să le îndeplinească pentru viitor, şi anume până la data de 15 noiembrie 2002 (Legea nr. 521/2002 a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, respectiv 2 august 2002), şi ca atare dispoziţiile nu se aplică retroactiv şi nu contravin prevederilor referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, instanţa apreciază că este dreptul statului ca prin organele sale abilitate să reglementeze condiţii diferite pentru situaţii diferite. Principiul egalităţii în faţa legii presupune un tratament egal pentru situaţii juridice identice.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că susţinerea încălcării principiului neretroactivităţii legii apare nefundamentată, deoarece din conţinutul reglementării nu rezultă aspecte de retroactivitate, prevederile legale în discuţie producând efecte numai pentru viitor, chiar dacă legea nouă se aplică şi efectelor produse de situaţiile juridice anterioare, după intrarea ei în vigoare. Nici raportarea la art. 16 alin. (1) şi art. 49 devenit art. 53 din Constituţie nu poate fi avută în vedere, întrucât art. 16 alin. (1) se referă la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, şi nu a persoanelor juridice, iar în raport cu art. 53 nu se constată restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Legea nr. 521/2002 stabilind unele obligaţii în sarcina agenţilor economici, ce nu afectează exercitarea drepturilor şi libertăţilor acestora.

În ceea ce priveşte critica adusă art. 12 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Guvernul a făcut trimitere la Decizia nr. 197/2003 prin care Curtea Constituţională a statuat că aceste prevederi nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată, deoarece prin acordarea de facilităţi doar acelor agenţi economici care au obţinut înlesniri la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale nu se aduce atingere egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Astfel, prin faptul că în cazul anumitor agenţi economici obligaţiile fiscale nu sunt considerate restante, ei putând obţine autorizaţii de comercializare fără achitarea acestora, se creează o situaţie juridică distinctă, care justifică un regim juridic diferit.

Referitor la neconstituţionalitatea prevederilor art. 62 din Legea nr. 521/2002, faţă de dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 49 devenit art. 53 din Constituţie, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt de imediată aplicabilitate şi produc efecte numai pentru viitor, iar prevederile referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu au incidenţă în cauză.

Invocarea încălcării dispoziţiilor art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este nerelevantă, întrucât acestea se referă la altceva, şi anume la dreptul persoanei la libertate şi siguranţă.

În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Avocatul Poporului apreciază că reglementarea este conformă regulii constituţionale a legii penale mai favorabile, prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, chiar dacă este aplicabilă unor fapte considerate contravenţii. De altfel, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 318/2003 că legislaţia contravenţională din România intră sub incidenţa prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi prin urmare nu se justifică o eventuală sancţionare contravenţională a unei persoane pentru o faptă săvârşită în trecut, în condiţiile în care această faptă nu mai constituie, în prezent, contravenţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere emise de Guvern şi de Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 62 din Legea nr. 521/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 2 august 2002, precum şi dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată şi modificată prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, care au următorul conţinut:

− Art. 38 lit. a): „Agenţii economici nu vor fi autorizaţi în situaţia în care:

a) înregistrează obligaţii fiscale restante faţă de bugetul de stat. Nu se consideră obligaţii fiscale restante faţă de bugetul de stat sumele pentru care agenţii economici au obţinut înlesniri la plata acestora, potrivit reglementărilor legale;”;

− Art. 62: „(1) Agenţii economici care deţin autorizaţii de comercializare valabile pe toată perioada de desfăşurare a activităţii, eliberate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, au obligaţia ca până la data de 15 noiembrie 2002 să prezinte aceste autorizaţii organelor emitente în vederea anulării şi emiterii unor noi autorizaţii. După data de 15 noiembrie 2002 autorizaţiile eliberate anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi sunt nule de drept.

(2) Eliberarea noilor autorizaţii se face cu plata taxei aferente şi în condiţiile prevăzute în prezenta lege.”;

− Art. 12 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi: „(1) Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.

(2) Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica aceasta. […]”

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 49 din Constituţia României, ale art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. După aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispoziţiile constituţionale invocate sunt cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 53 cu următorul conţinut:

− Art. 15 alin. (2): „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”;

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

− Art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: „1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:

a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;

b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;

c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;

d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente;

e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se afla în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.

2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.

3. Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.

5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii.”

− Art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că pentru a se putea reţine o inegalitate de tratament juridic al unor subiecte de drept este necesar ca acestea să se afle în aceeaşi situaţie juridică. În cazul de faţă, agenţii economici care înregistrează obligaţii fiscale restante faţă de bugetul de stat − şi care, ţinând seama de această împrejurare, nu vor fi autorizaţi − nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu agenţii economici care nu au asemenea obligaţii restante, cărora li se eliberează autorizaţia prevăzută de lege. Situaţia este diferită şi în ceea ce priveşte agenţii economici care au obţinut înlesniri la plata obligaţiilor fiscale, deoarece aceştia, potrivit art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, trebuie să îndeplinească anumite criterii de performanţă economico-financiară şi de disciplină fiscală.

Discriminarea fiind justificată, nu se poate primi critica privind încălcarea art. 16 din Constituţia României.

Curtea constată că reglementarea instituită în art. 62 din Legea nr. 521/2002 nu conţine nici o dispoziţie din care s-ar putea deduce că restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi şi că se aplică retroactiv. Dimpotrivă, textul menţionează o dată ulterioară intrării în vigoare, până la care agenţii economici au obligaţia să prezinte autorizaţiile pe care le deţin organelor emitente, în vederea anulării şi emiterii unor noi autorizaţii, stabilind astfel unele obligaţii ce cad în sarcina acestora, obligaţii care nu afectează însă exercitarea neîngrădită a drepturilor şi libertăţilor consacrate de Legea fundamentală.

Dispoziţiile din convenţiile internaţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate nu au legătură cu motivele invocate de autorul excepţiei.

Referitor la excepţia ridicată din oficiu de instanţa de judecată, Curtea reţine că, în prezent, ca urmare a revizuirii Constituţiei, principiul aplicării legii mai favorabile se aplică şi în cazul legii contravenţionale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), art. 147 alin. (4) şi art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 lit. a) şi art. 62 din Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere şi de autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor, precum şi ale art. 12 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Glubedex” − S.A. Brăila şi din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 5.378/2003 al Judecătoriei Brăila.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie 2003.