Decizia Curţii Constituţionale nr. 490/2004

M. Of. nr. 3 din 3 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 490

din 11 noiembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ion Tiucă − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Oltea Hortopilă, prin mandatar Ştefania Hortopilă, în Dosarul nr. 4.961/2003 al Curţii de Apel Suceava − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textele criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale, întrucât prin dizolvare societatea nu se desfiinţează, ci continuă să existe, dar numai pentru operaţiunile referitoare la lichidare.

De aceea, fiecare dintre asociaţi beneficiază de posibilităţile legale de a-şi realiza drepturile şi interesele.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 4.961/2003, Curtea de Apel Suceava − Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Oltea Hortopilă, prin mandatar Ştefania Hortopilă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 contravin prevederilor art. 41 din Constituţie, întrucât, deşi modul de dizolvare şi lichidare a societăţii comerciale este prevăzut prin statut, instanţa poate hotărî această dizolvare la cererea unuia dintre asociaţi, fără a se stabili culpa pe care acesta o are în nerealizarea obiectului de activitate al societăţii. În speţă, autorul excepţiei a pierdut proprietatea spaţiului afectat societăţii comerciale datorită abuzurilor săvârşite de către unul dintre asociaţi. În felul acesta, susţine autorul excepţiei, i se încalcă dreptul de proprietate, deoarece nu mai are acces la justiţie pentru a i se face dreptate.

Instanţa de judecată apreciază ca nefondată excepţia ridicată, arătând că prevederile criticate reglementează posibilitatea de dizolvare a societăţii pe cale judiciară şi au menirea de a asigura conservarea dreptului de proprietate şi exercitarea lui în limitele legii, dat fiind faptul că, după dizolvare, societatea continuă să existe.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră excepţia ca neîntemeiată, arătând că art. 222 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 prevede o modalitate particulară de dizolvare a societăţii comerciale, şi anume prin hotărâre judecătorească, în cazul în care se constată imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii. Textul criticat nu reglementează o dizolvare automată a societăţii, instanţa de judecată urmând a hotărî această dizolvare după o analiză a situaţiei de fapt. Or, arată Guvernul, stabilirea imposibilităţii realizării obiectului de activitate al societăţii comerciale reprezintă o situaţie de fapt.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare. Textul de lege are următorul conţinut:

− Art. 222 alin. (1) lit. b):

„(1) Societatea se dizolvă prin:

(...)

b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;”

În motivarea excepţiei ridicate autorul acesteia invocă încălcarea art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, potrivit căruia „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

Art. 44 alin. (2) teza întâi din Legea fundamentală este cuprins în titlul III, intitulat „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţeanului”. În cazul de faţă însă se invocă dreptul de proprietate al cărui titular este o persoană juridică, astfel că dispoziţiile constituţionale amintite trebuie examinate prin coroborare cu cele ale art. 135 din Constituţie, referitoare la obligaţiile statului în ceea ce priveşte economia naţională. Într-o economie de piaţă, guvernată de regulile concurenţei loiale, ale liberului acces la activitatea economică şi ale liberei iniţiative, statul nu poate să susţină şi să protejeze o societate comercială neviabilă, ca în speţa de faţă, al cărei obiect de activitate nu poate fi realizat prin lipsa de diligenţă, rea-credinţă sau neînţelegeri grave între asociaţi. Este în interesul general al societăţii, dar şi o consecinţă firească a mecanismelor economiei de piaţă, ca astfel de participanţi la activitatea economică să nu constituie subiecţi faţă de care statul trebuie să asigure îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie. Asupra lor urmează să-şi producă efectele normele juridice referitoare la încetarea activităţii, în una dintre modalităţile prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate reprezintă expresia prevederilor art. 44 alin. (2) teza întâi şi ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, întrucât prin reglementarea acestei modalităţi de dizolvare a unei societăţi comerciale sunt respectate exigenţele principiului economiei de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, precum şi obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Oltea Hortopilă, prin mandatar Ştefania Hortopilă, în Dosarul nr. 4.961/2003 al Curţii de Apel Suceava − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2004.