Decizia Curţii Constituţionale nr. 490/2003

M. Of. nr. 56 din 23 ianuarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 490

din 16 decembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 lit. a) şi art. 62 din Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Paula C. Pantea − procuror

Afrodita Laura Tutunaru − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 lit. a) şi art. 62 din Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Malaxor Prod” − S.R.L. Brăila în Dosarul nr. 5.260/2003 al Judecătoriei Brăila.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece principiul egalităţii în faţa legii presupune aceeaşi situaţie juridică. Or, în cauză nu se poate pune problema egalităţii între cele două categorii de societăţi la care se referă art. 38 lit. a) din Legea nr. 521/2002.

Referitor la prevederile art. 62 din acelaşi act normativ, reprezentantul Ministerului Public arată că din analiza textului supus controlului nu se desprinde în nici un fel concluzia că acesta s-ar aplica retroactiv.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 

Prin Încheierea din 21 august 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.260/2003, Judecătoria Brăila a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 lit. a) şi art. 62 din Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor.

Excepţia a fost ridicată în dosarul de mai sus de Societatea Comercială „Malaxor Prod” − S.R.L. Brăila.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 521/2002 sunt neconstituţionale, întrucât vizează situaţii juridice din trecut şi restrâng un drept câştigat în afara sferei de reglementare prevăzute în art. 53 din Constituţie. Prin anularea unor acte administrative (cum ar fi autorizaţii de comercializare) înainte de expirarea termenului legal sunt afectate drepturile şi interesele agentului economic, creându-se o situaţie de insecuritate a mediului de afaceri, cu consecinţa afectării dreptului de proprietate ocrotit de Constituţie şi de Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De asemenea, prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 521/2002, care instituie în sarcina anumitor agenţi economici necesitatea de a achita obligaţiile fiscale restante faţă de bugetul de stat, aduc atingere principiului egalităţii în faţa legii, deoarece alţi agenţi economici nu sunt obligaţi la obţinerea autorizaţiilor, deşi comercializează alcool, iar ceilalţi agenţi economici care nu comercializează alcool pot să desfăşoare activitatea indiferent dacă înregistrează sau nu obligaţii fiscale la bugetul de stat.

Judecătoria Brăila apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 lit. a) şi art. 62 din Legea nr. 521/2002 este neîntemeiată, întrucât textele criticate impun agenţilor economici anumite obligaţii pe care trebuie să le îndeplinească pentru viitor, şi anume până la data de 15 noiembrie 2002 (Legea nr. 521/2002 a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv 2 august 2002), şi ca atare dispoziţiile nu se aplică retroactiv şi nu contravin prevederilor referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, instanţa apreciază că este dreptul statului ca prin organele sale abilitate să reglementeze condiţii diferite pentru situaţii diferite. Principiul egalităţii în faţa legii presupune un tratament egal pentru situaţii juridice identice.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că egalitatea în faţa legii înseamnă tratament juridic egal pentru persoane având aceeaşi situaţie juridică. Or, din acest punct de vedere agenţii economici care înregistrează obligaţii fiscale restante şi cei care şi-au îndeplinit toate obligaţiile fiscale nu au aceeaşi situaţie juridică, iar un tratament juridic diferenţiat apare ca deplin justificat. Prin urmare dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 521/2002 nu sunt în măsură să încalce prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.

La art. 62, Legea nr. 521/2002 prevede că agenţii economici care deţin autorizaţii de comercializare valabile pe toată perioada de desfăşurare a activităţii, eliberate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 521/2002, au obligaţia să prezinte, până la data de 15 noiembrie 2002, aceste autorizaţii organelor emitente, în vederea eliberării unor noi autorizaţii, cu plata taxelor aferente şi în condiţiile legii. Criticile acestei dispoziţii, care vizează încălcarea prevederilor referitoare la principiul neretroactivităţii legilor şi a celor referitoare la restrângerea unor drepturi sau a unor libertăţi, nu sunt întemeiate, deoarece rezultă cu claritate că obligaţiile prevăzute pentru agenţii economici se nasc la intrarea în vigoare a noii legi, pentru viitor, nefiind avută în vedere activitatea desfăşurată de aceştia în baza vechii reglementări.

Guvernul consideră că susţinerea încălcării principiului neretroactivităţii legii apare nefundamentată, întrucât din conţinutul reglementării nu rezultă aspecte de retroactivitate, prevederile legale în discuţie producând efecte numai pentru viitor, chiar dacă legea nouă se aplică şi efectelor produse de situaţiile juridice anterioare, după intrarea ei în vigoare.

Nici raportarea la art. 16 alin. (1) şi art. 49 devenit art. 53 din Constituţie nu poate fi avută în vedere, întrucât art. 16 alin. (1) se referă la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, şi nu a persoanelor juridice, iar în raport cu art. 53 nu se constată restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Legea nr. 521/2002 stabilind unele obligaţii în sarcina agenţilor economici, ce nu afectează exercitarea drepturilor şi libertăţilor acestora.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată, deoarece, prin acordarea de facilităţi doar acelor agenţi economici care au obţinut înlesniri la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale, nu se aduce atingere egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Astfel, prin faptul că în cazul anumitor agenţi economici obligaţiile fiscale nu sunt considerate restante, ei putând obţine autorizaţii de comercializare fără achitarea acestora, se creează o situaţie juridică distinctă, care justifică un regim juridic diferit.

Referitor la neconstituţionalitatea prevederilor art. 62 din Legea nr. 521/2002 faţă de dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 49 devenit art. 53 din Constituţie, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt de imediată aplicabilitate şi produc efecte numai pentru viitor, iar prevederile referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu au incidenţă în cauză.

Invocarea încălcării dispoziţiilor art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este nerelevantă, întrucât acestea se referă la altceva, şi anume la dreptul persoanei la libertate şi siguranţă.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: 

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1) şi ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 62 din Legea nr. 521/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 2 august 2002, care au următorul conţinut: 

Art. 38 lit. a): „Agenţii economici nu vor fi autorizaţi în situaţia în care: 

a) înregistrează obligaţii fiscale restante faţă de bugetul de stat. Nu se consideră obligaţii fiscale restante faţă de bugetul de stat sumele pentru care agenţii economici au obţinut înlesniri la plata acestora, potrivit reglementărilor legale;”

Art. 62: „(1) Agenţii economici care deţin autorizaţii de comercializare valabile pe toată perioada de desfăşurare a activităţii, eliberate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, au obligaţia ca până la data de 15 noiembrie 2002 să prezinte aceste autorizaţii organelor emitente în vederea anulării şi emiterii unor noi autorizaţii. După data de 15 noiembrie 2002 autorizaţiile eliberate anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi sunt nule de drept.

(2) Eliberarea noilor autorizaţii se face cu plata taxei aferente şi în condiţiile prevăzute în prezenta lege.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 49 din Constituţia României, ale art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. După aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispoziţiile constituţionale invocate sunt cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 53 cu următorul conţinut: 

Art. 15 alin. (2): „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”

Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: „1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: 

a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;

b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;

c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;

d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente;

e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.

2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.

3. Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.

5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii.”

Art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că pentru a se putea reţine o inegalitate de tratament juridic a unor subiecte de drept este necesar ca acestea să se afle în aceeaşi situaţie juridică. În cazul de faţă agenţii economici care înregistrează obligaţii fiscale restante faţă de bugetul de stat − şi care, ţinând seama de această împrejurare, nu vor fi autorizaţi − nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu agenţii economici care nu au asemenea obligaţii restante, cărora li se eliberează autorizaţia prevăzută de lege. Situaţia este diferită şi în ceea ce priveşte agenţii economici care au obţinut înlesniri la plata obligaţiilor fiscale, deoarece aceştia, potrivit art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, trebuie să îndeplinească anumite criterii de performanţă economico-financiară şi de disciplină fiscală.

Discriminarea fiind justificată, nu se poate primi critica privind încălcarea art. 16 din Constituţia României.

Curtea constată că reglementarea instituită în art. 62 din Legea nr. 521/2002 nu conţine nici o dispoziţie din care s-ar putea deduce că restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi şi că se aplică retroactiv. Dimpotrivă, textul menţionează o dată ulterioară intrării în vigoare, până la care agenţii economici au obligaţia să prezinte autorizaţiile pe care le deţin organelor emitente, în vederea anulării şi emiterii unor noi autorizaţii, stabilind astfel unele obligaţii ce cad în sarcina acestora, obligaţii care nu afectează însă exercitarea neîngrădită a drepturilor şi libertăţilor consacrate de Legea fundamentală.

Dispoziţiile din convenţiile internaţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate nu au legătură cu motivele invocate de autorul excepţiei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), al art. 147 alin. (4), al art. 15 alin. (2), al art. 16 alin. (1) şi al art. 53 din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E: 

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 lit. a) şi art. 62 din Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Malaxor Prod” − S.R.L. Brăila în Dosarul nr. 5.260/2003 al Judecătoriei Brăila.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie 2003.