Decizia Curţii Constituţionale nr. 48/2004

M. Of. nr. 151 din 20 februarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 48

din 12 februarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 288/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Doina Suliman − magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 288/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Agecom” − S.A. din Baia Mare în Dosarul nr. 2.812/2003 al Curţii de Apel Cluj − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 mai 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.812/2003, Curtea de Apel Cluj − Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 288/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Agecom” − S.A. din Baia Mare cu ocazia soluţionării recursului formulat de Consiliul Local Târgu Lăpuş împotriva Sentinţei civile nr. 575 din 3 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 364/2003.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că „prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 aduc o gravă atingere principiilor constituţionale cuprinse în art. 16, art. 41 alin. (1) şi art. 49 din Constituţia României”. În acest sens, autorul excepţiei arată că principiul egalităţii în drepturi este înfrânt, deoarece, „în faţa legii, persoanele fizice şi juridice răspund cu întreg patrimoniul lor, însă instituţiile publice nu”. De asemenea, apreciază că sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (1), potrivit cărora creanţele asupra statului sunt garantate, întrucât „în art. 3 al Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 se prevede că, pentru executarea silită a sumelor datorate de către instituţiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operaţiuni privind plăţi dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate potrivit legii, fiind astfel îngrădit dreptul de a executa silit aceste instituţii”. Autorul excepţiei consideră că este înfrânt şi art. 49 din Legea fundamentală, întrucât nici una din situaţiile expres şi limitativ reglementate în această normă legală nu au stat la baza emiterii Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 288/2002.

Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este nefondată, deoarece „nu se indică în mod concret care din dispoziţiile Legii nr. 288/2002 sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 16, art. 41 şi art. 49 din Constituţia României, astfel că nu se poate face la obiect analiza prevederilor constituţionale încălcate”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că, în mod evident, critica de neconstituţionalitate este îndreptată împotriva Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002, şi nu a Legii nr. 288/2002. În acest sens, apreciază că această ordonanţă „conţine reglementări speciale, derogatorii, aplicabile numai în cazul executării silite a obligaţiilor de plată stabilite prin titluri executorii împotriva instituţiilor publice debitoare, când sunt supuse urmăririi sumele prevăzute în bugetul acestora”. Aceste reglementări nu interzic însă urmărirea fondurilor băneşti ale instituţiilor debitoare, ci stabilesc condiţii adecvate care să asigure realizarea drepturilor creditorilor urmăritori şi care să protejeze interesul general exprimat prin destinaţia specială a fondurilor aprobate prin bugetul instituţiilor debitoare. Deoarece prin instituirea unor reguli de executare deosebite nu sunt încălcate prevederile constituţionale invocate, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie respinsă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 288/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 23 mai 2002, dispoziţii care au următoarea redactare:

„Articol unic. − Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, adoptată în temeiul art. 1 pct. III.3 din Legea nr. 751/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, cu următoarea completare:

− După articolul 3 se introduce articolul 4 cu următorul cuprins:

«Art. 4. − Persoanele care efectuează operaţiuni de plăţi prin trezoreria statului, cu încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe, sunt pedepsite potrivit legii.»”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea următoarelor prevederi din Constituţia republicată:

− Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

− Art. 44 alin. (1): „Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Examinând excepţia, Curtea constată că, de fapt, critica de neconstituţionalitate este îndreptată împotriva Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002. Această ordonanţă însă a mai fost supusă controlului Curţii Constituţionale, care, prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 255 din 17 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 26 iunie 2003, Decizia nr. 326 din 26 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 11 martie 2003, şi Decizia nr. 202 din 4 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 6 noiembrie 2002, a statuat că dispoziţiile acestui act normativ sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate. În acest sens, Curtea a reţinut că prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 au fost reglementate condiţiile în care se realizează executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevăzute în Constituţie şi legea finanţelor publice. Astfel, în deplină concordanţă cu art. 136 alin. (1) din Constituţia României, care prevede că „Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale [...] instituţiilor publice sunt reglementate prin lege”, Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, a stabilit reguli cu caracter general privind utilizarea de către instituţiile publice a sumelor alocate de la bugetul de stat, în vederea acoperirii cheltuielilor impuse de funcţionarea acestora. Deşi prin dispoziţiile legale criticate se instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse băneşti ale instituţiilor publice, ci numai asupra celor alocate de la buget în acest scop, aceasta nu împiedică executarea silită a obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, de vreme ce, potrivit art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, este instituită obligaţia pentru ordonatorii de credite de a lua „toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, [...] pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii”. În acest context, dispoziţiile legale criticate nu pot fi considerate ca instituind o discriminare a creditorului în favoarea statului, ci ca o normă de protecţie de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituţii publice de resursele financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu. De altfel, o asemenea măsură de protecţie a debitorului nu este singulară în legislaţia execuţională, fiind amintite în acest sens prevederile art. 406 din Codul de procedură civilă, prin care se prevede exceptarea de la urmărirea silită a unor bunuri ale debitorului şi ale familiei acestuia.

În ceea ce priveşte înfrângerea prevederilor art. 49 din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 161 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 23 mai 2003, a statuat că instituirea anumitor restricţii, impuse de raţiuni evidente, în valorificarea dreptului creditorului, nu înseamnă negarea posibilităţii acestuia de a şi-l realiza, tot aşa cum instituirea unor termene pentru introducerea unei acţiuni sau pentru exercitarea căilor de atac nu semnifică restrângerea accesului liber la justiţie. De asemenea, Curtea a mai reţinut că atâta vreme cât norma constituţională, garantând creanţele asupra statului, nu precizează că aceasta presupune executarea lor de îndată, condiţiile instituite în această materie prin ordonanţă, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, nu contravin Constituţiei, ci, urmărind găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor, cu respectarea exigenţelor impuse de constituirea şi executarea bugetului, nu fac decât să dea expresie obligaţiei constituţionale a garantării obligaţiilor asupra statului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 288/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Agecom” − S.A. din Baia Mare în Dosarul nr. 2.812/2003 al Curţii de Apel Cluj − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 februarie 2004.