Decizia Curţii Constituţionale nr. 489/2003

M. Of. nr. 54 din 22 ianuarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 489

din 16 decembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Paula C. Pantea − procuror

Mădălina Ştefania Diaconu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Colegiul Medicilor din România în Dosarul nr. 1.549/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia de contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin consilier juridic, precum şi partea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin consilier juridic. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei ridicate, arătând că, în temeiul textului de lege criticat, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a emis Decizia nr. 139/2002 prin care s-a stabilit cuantumul asigurărilor de răspundere civilă în domeniul medical. Permiţând o asemenea delegare de competenţă către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, textul legal criticat eludează competenţa exclusivă a Parlamentului de a legifera în acest domeniu.

Reprezentantul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, arătând că art. 64 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 respectă competenţa primară a Parlamentului de a legifera, dând în sarcina Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate numai reglementarea sistemului de asigurări de răspundere civilă, iar nu competenţa generală de a reglementa în acest domeniu.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Apreciază că este de competenţa Parlamentului să legifereze, la nivel primar, în acest domeniu, fără a se exclude posibilitatea altor organe de a emite norme secundare, de aplicare a legii, cu caracter tehnic.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.549/2003, Curtea de Apel Bucureşti − Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Colegiul Medicilor din România în cadrul procesului de contencios administrativ cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine că dispoziţia legală criticată, în temeiul căreia Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a emis decizia contestată în contencios administrativ, contravine prevederilor art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1), art. 51 şi art. 58 alin. (1) din Constituţie. Într-un stat de drept, respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie atât pentru cetăţeni, cât şi pentru autorităţile publice. Astfel, reglementarea asigurărilor de răspundere civilă intră în competenţa exclusivă a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării, şi nu poate fi delegată Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Curtea de Apel Bucureşti − Secţia contencios administrativ, contrar dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu şi-a exprimat, prin încheierea de sesizare, opinia cu privire la excepţia ridicată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin nici uneia dintre prevederile constituţionale invocate. Atribuţia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prevăzută de aceste dispoziţii legale, nu se referă la elaborarea unor norme primare în domeniu, ci „emiterea unor norme de aplicare a dispoziţiilor legale, care să asigure un sistem de asigurări de răspundere civilă unitar”, ceea ce nu echivalează cu o delegare legislativă. Aprecierea în concret cu privire la caracterul normelor cuprinse într-o decizie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi cu privire la respectarea prin acestea a dispoziţiilor cuprinse în acte normative cu forţă juridică superioară este de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti, pe calea acţiunii în contencios administrativ.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002, dispoziţii care au următorul conţinut:

„(1) Atribuţiile CNAS sunt următoarele: [...]

p) reglementează în mod unitar sistemul de asigurări de răspundere civilă”.

Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1), art. 51 şi art. 58 alin. (1). În urma republicării Constituţiei României  în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispoziţiile art. 51 au fost preluate în cuprinsul art. 1 alin. (5), iar prevederile art. 58 alin. (1) au devenit art. 61 alin. (1). Ca urmare, dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate au, în prezent, următorul conţinut:

− Art. 1 alin. (3): „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.”

− Art. 1 alin. (5): „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”;

− Art. 2 alin. (1): „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.”;

− Art. 61 alin. (1): „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:

Caracterul constituţional al dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 este legat de calificarea activităţii de reglementare în mod unitar a sistemului de asigurări de răspundere civilă ca fiind o activitate de legiferare, de competenţa exclusivă a autorităţii legiuitoare, ori o activitate de reglementare secundară, care poate fi exercitată de o autoritate de specialitate, cum este Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Din conţinutul textului de lege criticat rezultă că această atribuţie vizează, în mod evident, elaborarea normelor organizatorice şi tehnice care să asigure aplicarea unitară a dispoziţiilor legale în domeniul asigurării de răspundere civilă. Aşadar, normele ce pot fi emise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu ţin loc de reglementare legală, ci vizează aplicarea legii. În cazul în care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ar elabora anumite norme juridice, cu depăşirea atribuţiilor sale legale, în domenii ce pot fi reglementate numai prin lege, actul administrativ astfel emis ar încălca prevederile constituţionale, însă controlul acestuia nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci a instanţelor judecătoreşti.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (3) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Colegiul Medicilor din România în Dosarul nr. 1.549/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie 2003.