Decizia Curţii Constituţionale nr. 488/2004

M. Of. nr. 64 din 19 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 488

din 11 noiembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Aurelia Popa − procuror

Benke Károly − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ghenuţa” − S.R.L. Iaşi în Dosarul nr. 9.273/2003 al Tribunalului Iaşi. 

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că natura unitară şi concursuală a procedurii de deschidere a falimentului este în concordanţă cu textul constituţional al art. 16 alin. (1), precum şi cu cel al art. 53. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 aprilie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 9.273/2003, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ghenuţa” − S.R.L. Iaşi. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi celor ale art. 53 alin. (1). 

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată, în esenţă, că se încalcă principiul egalităţii părţilor în faţa instanţei, întrucât „reclamanta ar avea o poziţie privilegiată, în sensul că acesteia i s-ar crea în continuare dreptul de valorificare a creanţei sale” în dauna creanţei autorului excepţiei, parte care a cerut, printr-o cerere reconvenţională, compensarea celor două creanţe. Prin urmare, se consideră de către autorul excepţiei că i „s-ar crea o situaţie inechitabilă şi discriminatorie prin suspendarea dreptului de a-şi valorifica creanţa”. 

De asemenea, se arată că se încalcă prevederile art. 53 alin. (1) din Constituţie prin „restrângerea exerciţiului de valorificare a creanţei, şi, respectiv, de soluţionare a cererii reconvenţionale, o dată cu soluţionarea acţiunii reclamantei”. 

Tribunalul Iaşi consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. 

Se arată că dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) se referă „în mod expres şi limitativ la cetăţeni, deci la persoane fizice, categorie din care părţile în litigiu nu fac parte”. 

Totodată, se apreciază, pe de altă parte, că „raţiunea pentru care legiuitorul a adoptat această soluţie nu poate fi alta decât nevoia de a se crea un cadru unic în care creditorii să îşi poată valorifica drepturile contra debitorului aflat în stare de faliment”, iar procedurile paralele nu ar face decât să pericliteze această unitate. De asemenea, se susţine că imposibilitatea procedurală creată de art. 35 din Legea nr. 64/1995, în sensul soluţionării separate a acţiunii principale de cererea reconvenţională introdusă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 53, întrucât „utilizarea unor căi şi proceduri diferite de valorificare a dreptului nu echivalează cu o restrângere ori anulare a acestuia, [...] dreptul, în materialitatea sa, rămânând neafectat”. 

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. 

În punctul de vedere prezentat, Guvernul susţine, ca şi instanţa de judecată, că raţiunea instituirii unei asemenea proceduri „rezidă în nevoia practică de a se crea un cadru unic în care creditorii să-şi poată valorifica drepturile împotriva debitorului acestora aflat în stare de faliment”, iar existenţa unei proceduri paralele cu procedura concursuală a insolvenţei ar „compromite eforturile depuse pentru evaluarea activului şi pasivului averii debitorului în vederea distribuirii rezultatului lichidării, în condiţiile legii şi în cotele stabilite, către creditori”. 

De asemenea, se mai arată că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 64/1995, trebuie corelate cu cele ale art. 26 şi 58⁴ din lege, care stabilesc condiţiile exercitării dreptului debitorului de a solicita deschiderea procedurii falimentului, precum şi obligaţia creditorilor să îşi înscrie creanţele în masa credală într-un termen stabilit de judecătorul-sindic, în caz contrar aceştia „pierd dreptul de a participa la distribuirile de sume obţinute din lichidarea bunurilor şi dreptul de a se îndrepta împotriva debitorului pentru realizarea creanţelor, ulterior închiderii procedurii”. Guvernul consideră că aceste prevederi „asigură egalitatea tratamentului tuturor creditorilor ale căror creanţe sunt anterioare deschiderii procedurii concursuale a insolvenţei”, iar suspendarea prevăzută de art. 35 nu afectează dreptul creditorilor la valorificarea creanţelor, întrucât „aceştia vor avea asigurată stabilirea valorii creanţei lor asupra averii debitorilor în cadrul procedurii contradictorii de validare a creanţelor, ce se desfăşoară în faţa judecătorului-sindic”. 

Guvernul apreciază că suspendarea acţiunilor judiciare sau extrajudiciare prevăzută de art. 35 se aplică şi „eventualelor cereri reconvenţionale formulate în cadrul acţiunilor în pretenţii introduse de lichidator ulterior deschiderii procedurii”. 

Prin urmare, se consideră că „suspendarea acţiunilor individuale ar putea pricinui eo ipso o vătămare a dreptului de creanţă, însă numai dacă nu ar exista posibilitatea de declarare a creanţelor în procedura de insolvenţă”, iar existenţa unei asemenea proceduri exclude incidenţa „unei vătămări neconstituţionale a dreptului creditorilor”. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale au următorul cuprins:

− Art. 35: „De la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.”

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt art. 16 alin. (1), precum şi art. 53 alin. (1), acestea având următorul cuprins:

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 53 alin. (1): „Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că, în esenţă, critica formulată constă în susţinerea că suspendarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare de la data deschiderii procedurii falimentului prevăzută de textul criticat instituie o inegalitate de tratament în valorificarea printr-o cerere reconvenţională a creanţei pârâtului-debitor faţă de reclamantul-creditor aflat în procedura lichidării judiciare, restrângându-se totodată exerciţiul dreptului de valorificare a creanţei o dată cu soluţionarea acţiunii părţii adverse. 

Curtea reţine că măsura stabilită prin textul de lege criticat se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de faliment. 

În aceste condiţii, Curtea constată că existenţa unor acţiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, ar face imposibilă evaluarea activului şi pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării. Pentru evitarea acestor situaţii, art. 26 din lege prevede necesitatea ca debitorul aflat în stare de insolvenţă să depună o listă a bunurilor sale, precum şi a numelor şi adreselor tuturor creditorilor. De asemenea, art. 58⁴ din lege prevede că, exceptând salariaţii ale căror creanţe vor fi înregistrate de administrator conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, declaraţiile de creanţe fiind înregistrate într-un registru păstrat la grefa tribunalului. 

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate prin excepţia de neconstituţionalitate nu prevăd excepţii şi nici nu fac vreo deosebire între creditorii titulari ai unor acţiuni judiciare sau extrajudiciare asupra debitorului supus procedurii sau asupra bunurilor sale. 

Curtea constată că susţinerea autorului excepţiei că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 53 alin. (1) din Constituţie, în sensul că restrânge exerciţiul dreptului de valorificare a creanţei şi, respectiv, de soluţionare a cererii reconvenţionale, o dată cu soluţionarea acţiunii principale, este neîntemeiată, titularul unei creanţe având posibilitatea valorificării acesteia în condiţiile Legii nr. 64/1995, în cadrul procedurii stabilite prin această lege. De asemenea, textul de lege în discuţie se referă numai la suspendarea acţiunilor în justiţie, neafectând posibilitatea valorificării creanţei în cauză. 

Curtea reţine că, referitor la celelalte probleme ridicate de autorul excepţiei, şi anume dacă textul criticat se aplică numai acţiunilor introduse anterior deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi falimentului sau şi celor introduse ulterior acestei date, precum şi dacă textul se aplică şi cererilor reconvenţionale, numai instanţa judecătorească este competentă a se pronunţa, acestea reprezentând aspecte care privesc interpretarea şi aplicarea legii, iar nu constituţionalitatea acesteia. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A  C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ghenuţa” − S.R.L. Iaşi în Dosarul nr. 9.273/2003 al Tribunalului Iaşi. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2004.