Decizia Curţii Constituţionale nr. 483/2003

M. Of. nr. 105 din 4 februarie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 483

din 11 decembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Radu-Nicolae Enescu, prin mandatar Dan-Mircea Enescu, în Dosarul nr. 4.378/2003 al Tribunalului Bacău − Secţia civilă.

La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, prin mandatar Dan-Mircea Enescu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, având în vedere prevederile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, mandatarul autorului excepţiei depune note scrise în susţinerea excepţiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 25 iunie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.378/2003, Tribunalul Bacău − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Radu-Nicolae Enescu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece „s-a rezolvat parţial problema restituirii pădurilor preluate abuziv de către stat, restituindu-se până la limita de 10 ha de pădure”. În acest mod „se legiferează preluarea de către stat a pădurilor chiar dacă acesta nu are nici un fel de titlu”. Autorul excepţiei consideră că în cazul dispoziţiilor criticate este vorba despre o „expropriere”, înfrângându-se astfel dispoziţiile art. 41 alin. (3) din Constituţie.

Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul său de vedere, arată că textul criticat stabileşte excepţiile de la aplicarea Legii nr. 10/2001, determinând bunurile care nu se vor restitui potrivit acestei legi, ci potrivit altor dispoziţii legale. Guvernul consideră că dispoziţiile art. 8 alin. (1) constituie o normă de trimitere, iar neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale nu poate fi invocată prin raportarea lor la alte dispoziţii legale.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că aspectul invocat de autorul excepţiei se referă la o soluţie legislativă care corespunde unei opţiuni ce ţine de competenţa legiuitorului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, text de lege care are următorul conţinut: „Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.”

Textul constituţional invocat de autorul excepţiei este cel al art. 41 alin. (3).

Potrivit Constituţiei republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi renumerotarea textelor, art. 41 alin. (3) a devenit art. 44 alin. (3), cu următoarea redactare: „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.”

Autorul excepţiei critică textul pe motiv că „rezolvă parţial problema restituirii pădurilor preluate abuziv de către stat”.

Examinând această critică de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederea legală în discuţie nu poate avea înţelesul pe care i-l atribuie autorul excepţiei, fiind vorba, de fapt, despre o precizare potrivit căreia restituirea bunurilor la care se referă urmează regimul stabilit prin legi anterioare, iar nu normele cuprinse în Legea nr. 10/2001.

Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, a statuat următoarele: „Chiar dacă naţionalizarea sau alte moduri prin care, sub imperiul unor legi anterioare, a luat naştere dreptul de proprietate al statului nu sunt corespunzătoare prevederilor Constituţiei, dreptul subiectiv de proprietate al statului, constituit potrivit reglementărilor legale anterioare actualei legi fundamentale, nu este stins ca efect al intrării în vigoare a acesteia, independent de modificările aduse regimului juridic al proprietăţii. Aşa fiind, […] dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naşte în viitor, prin aplicarea prevederilor legale care îi reconstituie acest drept. Prevederile privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii, potrivit art. 41 din Constituţie, se aplică numai după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.”

Considerentele din această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând elemente de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.

Aspectul invocat de autorul excepţiei privind limitarea suprafeţei restituite pe fiecare titular deposedat la 50 ha pentru terenurile agricole şi 10 ha pentru terenurile forestiere, potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, se referă la o soluţie legislativă care corespunde unei opţiuni politice ce ţine de competenţa legiuitorului, nefiind o problemă de contencios constituţional.

Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea şi amploarea măsurilor pe care le stabileşte prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunităţii vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunţa, dar, în principiu, n-ar putea să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel „legislator pozitiv”.

De altfel, nu revine Curţii Constituţionale aprecierea caracterului măsurilor de reformă agrară din 1945. Ele au fost anterioare perioadei care face obiectul reparaţiilor dispuse prin legile ce fac obiectul criticilor de neconstituţionalitate. În acest sens s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 43 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 aprilie 2003, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, statuând că acest text este constituţional.

Considerentele şi soluţia din această decizie sunt valabile şi în cauza prezentă, neintervenind elemente noi care să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de RaduNicolae Enescu, prin mandatar Dan-Mircea Enescu, în Dosarul nr. 4.378/2003 al Tribunalului Bacău − Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2003.