Decizia Curţii Constituţionale nr. 481/2003

M. Of. nr. 142 din 17 februarie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 481

din 11 decembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ana Ţancu în Dosarul nr. 12.090/2002 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 409C/2003, nr. 410C/2003, nr. 419C/2003, nr. 420C/2003, nr. 421C/2003, nr. 422C/2003, nr. 441C/2003 şi nr. 444C/2003, care au aceeaşi autori ai excepţiei.

La apelul nominal sunt prezenţi Ileana Trifu, Traian Trifu, prin avocat Dumitru Florescu, Carmen Văideanu, Otilia Văideanu, Nicolae Titu Tatus, Alexandru Sen, Ioan Ionescu Tiseanu, Dan Dârzu, Carmen Teodora Dobrescu şi Lucia Olaru.

Din oficiu Curtea ridică problema conexării dosarelor, având în vedere obiectul identic al cauzelor.

Reprezentanţii părţilor prezente, precum şi reprezentantul Ministerului Public nu se opun conexării cauzelor.

Curtea, deliberând, decide conexarea dosarelor nr. 409C/2003, nr. 410C/2003, nr. 419C/2003, nr. 420C/2003, nr. 421C/2003, nr. 422C/2003, nr. 441C/2003 şi nr. 444C/2003 la Dosarul nr. 276C/2003, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, conform căruia „Procedura jurisdicţională […] se completează cu regulile procedurii civile […]”, raportat la art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „[…] întrunirea mai multor pricini […] în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură […] poate fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o”.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul Dumitru Florescu solicită respingerea excepţiei, arătând că asupra constituţionalităţii art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, stabilind că dispoziţiile acestui articol sunt constituţionale. Menţionează, în acest sens, Decizia nr. 69/2003, prin care Curtea a reţinut că, prin consacrarea bunei-credinţe ca o cauză de asanare a nulităţii absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu valabil, legiuitorul a înţeles ca în conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar şi subdobânditorul de bună-credinţă al bunului său imobil să fie preferat cel din urmă. Această soluţie se întemeiază pe principiul validităţii aparenţei în drept. Arată că, de altfel, în speţă, statul a dobândit cu titlu valabil dreptul de proprietate asupra imobilului. Ceea ce urmăreşte de fapt autorul excepţiei prin ridicarea acesteia este discutarea constituţionalităţii Decretului nr. 92/1950 şi implicit a măsurii naţionalizării, lucru inadmisibil în raport cu prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992.

Celelalte părţi prezente solicită, de asemenea, respingerea excepţiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în materie.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin încheierile din 21 noiembrie 2002, 15 septembrie 2003, 1 septembrie 2003, 11 septembrie 2003, 10 septembrie 2003, 24 septembrie 2003 şi 1 octombrie 2003, pronunţate în dosarele nr. 12.090/2002, 1.590/2003, 1.594/2003, 1.766/2003, 1.584/2003, 1.804/2003, 1.790/2003, 1.595/2003 şi 2.301/2003, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti − Secţia a III-a civilă şi Secţia a IV-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie1945 − 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ana Ţancu şi Ludmila Cernea, Marioara Nicorescu şi Ecaterina Doicescu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât înlătură sancţiunea nulităţii şi validează un act viciat, cu consecinţe retroactive. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile criticate contravin, de asemenea, dispoziţiilor art. 41 alin. (1), (2) şi (3) din Legea fundamentală, întrucât, deşi Legea nr. 10/2001 recunoaşte că dreptul de proprietate asupra unui imobil preluat fără titlu valabil nu s-a pierdut niciodată, textul legal criticat validează altei persoane un drept de proprietate asupra aceluiaşi imobil. Şi, în fine, se susţine că aceste dispoziţii contravin şi prevederilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în raport cu art. 20 alin. (2) din Constituţie.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti consideră că dispoziţia legală criticată este neconstituţională în raport de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală. În susţinerea acestei opinii instanţa arată că, dacă am admite că art. 46 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 10/2001 ar consacra in terminis, pe cale legală, principiul ocrotirii bunei-credinţe, într-un domeniu particular, acela al regimului juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, acest caz de validare a unui act lovit de nulitate, încheiat cu bună-credinţă, are un caracter retroactiv. În ceea ce priveşte critica privind încălcarea art. 41 din Constituţie, instanţa arată că textul criticat nu contravine Legii fundamentale.

Curtea de Apel Bucureşti−Secţia a III-a şi a IV-a civilă apreciază că textul legal criticat este constituţional.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, arătând că sub acest aspect Curtea s-a pronunţat prin deciziile nr. 69 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, nr. 191 din 25 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, nr. 71 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2003, şi nr. 72 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 21 martie 2003.

Cu privire la critica potrivit căreia textul legal ar înfrânge art. 41 din Constituţie, Guvernul apreciază că în cauză nu este vorba de o expropriere, ci de un transfer al titlului de proprietate către un subdobânditor de bună-credinţă.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că textul legal criticat nu contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii, care prin Decizia nr. 191/2002 şi Decizia nr. 158/2003 a statuat că prevederile cuprinse în art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu au caracter retroactiv.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 41 din Constituţie, se apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, text de lege care are următorul conţinut:

− Art. 46 alin (2): „Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă.”

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 15 alin. (2), art. 20 alin. (2), art. 41 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare, astfel art. 41 alin. (1), (2) şi (3) a devenit art. 44 alin. (1), (2) şi (3).

Textele constituţionale invocate au următoarea redactare:

− Art. 15. alin. (2): „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”;

− Art. 20 alin. (2): „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”;

− Art. 44 alin. (1), (2) şi (3): „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.”

Textul de lege mai este criticat şi pe motiv că ar fi încălcate prevederile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a mai pronunţat, de exemplu prin Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, Decizia nr. 72 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 21 martie 2003, şi Decizia nr. 185 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 24 iulie 2003.

Cu acest prilej, Curtea Constituţională a constatat că ocrotirea interesului dobânditorului de bună-credinţă a fost determinată de raţiuni care vizează asigurarea securităţii circuitului civil şi stabilitatea raporturilor civile. Ne aflăm în prezenţa unei erori comune a dobânditorilor cu privire la calitatea de proprietar a statului, eroare ce îndreptăţeşte o largă prezumţie de bună-credinţă a acestora, întrucât această eroare comună a tuturor dobânditorilor s-a bazat pe autoritatea unui act legislativ. Astfel fiind, nu poate fi decât de bună-credinţă cel ce se întemeiază pe o dispoziţie a legii.

Soluţiile adoptate, ca şi considerentele pe care acestea se întemeiază, îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ana Ţancu în Dosarul nr. 12.090/2002 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de Ludmila Cernea, Marioara Nicorescu şi Ecaterina Doicescu în dosarele nr. 1.584/2003, 1.804/2003 şi 1.790/2003 ale Curţii de Apel Bucureşti − Secţia a III-a civilă şi nr. 1.590/2003, 1.594/2003, 1.766/2003, 1.595/2003 şi 2.301/2003 ale Curţii de Apel Bucureşti − Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2003.