Decizia Curţii Constituţionale nr. 47/2004

M. Of. nr. 141 din 17 februarie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 47

din 3 februarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Paula C. Pantea − procuror

Afrodita Laura Tutunaru − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. p) şi alin. (2) liniuţa 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001 privind regimul accizelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 523/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Dinamic Oil” − S.R.L. din Arad în Dosarul nr. 8.194/2002 al Tribunalului Arad − Secţia comercială şi contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001 a fost abrogată prin Codul fiscal care a intrat în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004, iar soluţia legislativă anterioară, criticată de autorul excepţiei, a fost preluată în noul act normativ de art. 246 alin. (1) lit. i) şi alin. (2). Aceste prevederi nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale invocate şi nici celor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu creează nici un fel de discriminări, părţile situându-se pe poziţii de identitate juridică.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 ianuarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 8.194/2002, Tribunalul Arad − Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 alin. (1) lit. p) şi alin. (2) liniuţa 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001 privind regimul accizelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 523/2002.

Excepţia a fost ridicată de recurenta Societatea Comercială „Dinamic Oil” − S.R.L. din Arad în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe civile pronunţate de Judecătoria Arad.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât scopul normei menţionate este acela de a facilita supravegherea operaţiunilor efectuate de plătitorii de accize. De aceea, în opinia autorului, se impune o distincţie clară între subiecţii calificaţi, cei cărora li se adresează în mod nemijlocit actul normativ, plătitorii de accize, şi comercianţii care intră în raporturi contractuale cu primii şi nu sunt plătitori de accize. Prin urmare, în cazul de faţă se aduce atingere principiului nediscriminării consacrat de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece legea instituie acelaşi tratament juridic pentru ambele categorii de subiecţi, fără a face diferenţe în funcţie de calitatea lor de plătitori sau de neplătitori de accize. Prin uniformizarea tratamentului sancţionator aplicabil în situaţii distincte se creează o discriminare care nu are la bază un criteriu obiectiv şi rezonabil, condiţie în care această discriminare ar fi justificată.

De asemenea, textul criticat reglementează o contravenţie care prin natura ei este incompatibilă cu producerea unei pagube, iar cuantumul amenzii este vădit disproporţionat faţă de interesul social ocrotit, şi anume, crearea unei posibilităţi permanente şi efective de verificare a desfăşurării tranzacţiilor comerciale având ca obiect produse supuse regimului accizelor. În susţinerea încălcării art. 53 alin. (2) din Constituţie, republicată, autorul excepţiei a făcut trimitere la limitele generale ale amenzii ca pedeapsă penală [art. 53 alin. 1 lit. c) − între 1.000.000 lei şi 500.000.000 lei], care sunt mult mai mici faţă de limitele amenzii contravenţionale prevăzute de normele contestate.

Tribunalul Arad − Secţia comercială şi contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nu este vorba de o încălcare a principiului egalităţii de tratament între agenţii plătitori sau neplătitori de accize, întrucât legiuitorul a dorit să asigure un grad mai mare de siguranţă a plăţilor pentru operaţiunile cu aceste produse, care de regulă implică valori foarte mari. Faptul că amenda pentru contravenţii depăşeşte limitele generale ale amenzii penale nu are nici o relevanţă, deoarece astfel de fapte sunt săvârşite cu privire la categorii de produse care sunt tratate diferit de către legiuitor, tocmai pentru că beneficiile rezultate din derularea activităţilor comerciale specifice sunt foarte ridicate.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece atât agenţii economici care produc sau importă produse supuse accizelor, cât şi cei care cumpără astfel de produse încalcă o normă legală care reglementează regimul juridic special al acestor produse, săvârşind o contravenţie. Astfel, sancţionarea ambelor categorii de agenţi economici nu aduce atingere principiului nediscriminării, deoarece ambele categorii se află, prin săvârşirea aceleiaşi contravenţii − neefectuarea decontărilor prin unităţi bancare −, în situaţii identice.

Dispoziţiile art. 53 din Constituţie, republicată, nu au relevanţă în cauză, întrucât sancţionarea cu amendă contravenţională a agenţilor economici care produc sau importă produse supuse accizelor şi a celor care cumpără astfel de produse, în cazul în care aceste categorii de agenţi economici nu efectuează decontările prin unităţi bancare, nu constituie o restrângere a exerciţiului dreptului de proprietate, în sensul articolului constituţional invocat, ci o limită a exercitării dreptului de proprietate, care este conformă cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

La data sesizării instanţei de contencios constituţional, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituiau dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. p) şi alin. (2) liniuţa 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001 privind regimul accizelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 30 noiembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 523/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, şi care aveau următorul conţinut:

− Art. 56 alin. (1) lit. p) şi alin. (2) liniuţa 12:

„(1) Constituie contravenţii următoarele fapte: […]

p) neefectuarea prin unităţi bancare a decontărilor între agenţii economici producători sau importatori de produse supuse accizelor şi agenţii economici cumpărători de astfel de produse; […]

(2) Prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează: […]

− cu amendă de la 500.000.000 lei la 1.000.000.000 lei, confiscarea cantităţilor de produse astfel cumpărate şi confiscarea veniturilor obţinute din vânzarea produselor pentru care decontarea s-a făcut contrar prevederilor legale, cea de la lit. p).”

Curtea constată că în prezent dispoziţiile legale criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu mai sunt în vigoare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 523/2002, fiind în întregime abrogată prin titlul X art. 298 alin. (1) punctul 39 din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, şi care, potrivit art. 297, a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2004. Acest nou act normativ a conservat soluţia legislativă anterioară a incriminării contravenţionale pentru neefectuarea prin unităţi bancare a decontărilor şi a stabilit cuantumul amenzii contravenţionale, al cărui minim a fost coborât de la suma de 500.000.000 lei la suma de 200.000.000 lei. Prevederile legale criticate, astfel identificate, sunt cuprinse în titlul VIII − Măsuri speciale privind supravegherea producţiei, importului şi circulaţiei unor produse accizabile, capitolul VIII − Sancţiuni, art. 246 alin. (1) lit. i) şi alin. (2), cu următorul conţinut:

„(1) Constituie contravenţii următoarele fapte: […]

i) neefectuarea, prin unităţi bancare, a decontărilor între furnizori şi cumpărători, ca persoane juridice, de produse accizabile; […]

(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 200.000.000 lei la 1.000.000.000 lei, precum şi cu:

− confiscarea produselor, iar în situaţia în care acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la lit. a), b), d), e), l), m), n) şi o);

− confiscarea cisternelor şi recipientelor, precum şi a mijloacelor de transport utilizate în transportul alcoolului etilic şi al distilatelor, în cazul prevăzut la lit. l);

− retragerea autorizaţiei sau oprirea activităţii pentru o perioadă de 1−3 luni, după caz, pentru situaţiile prevăzute la lit. d), e), j), l), m), n), o) şi x).”

Luând în considerare situaţia creată în procesul legislativ menţionat, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii art. 246 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal).

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 20 şi art. 49 alin. (2) din Constituţia României, precum şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. După aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, Constituţia a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispoziţiile invocate sunt cuprinse în art. 20 şi art. 53 alin. (2), cu următorul conţinut:

− Art. 20: „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”;

− Art. 53 alin. (2): „Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”;

− Art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu poate fi primită susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi deci nici susţinerea privind încălcarea art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată, deoarece textul de lege criticat nu stabileşte discriminări întemeiate pe criteriile prevăzute de art. 4 alin. (2) din Constituţie, republicată, (sex, culoare, rasă etc.) ori alte discriminări, şi nici nu se restrânge dreptul de proprietate al persoanelor juridice, aşa cum fără temei susţine autorul excepţiei.

Potrivit dispoziţiilor legale care formează obiectul excepţiei, sunt subiecte ale contravenţiei prevăzute de aceste dispoziţii, furnizorii şi cumpărătorii de produse accizabile, persoane juridice, care nu efectuează decontările între ei prin unităţi bancare, fără vreo discriminare între cele două categorii de persoane juridice.

De altfel, autorul excepţiei nici nu reclamă existenţa unei discriminări ci, dimpotrivă, reclamă lipsa discriminării, susţinând că textul de lege atacat ar trebui să se aplice numai furnizorilor de produse accizabile, iar cumpărătorilor de astfel de produse să li se lase libertatea de a face plata preţului şi în altă modalitate decât decontarea bancară.

În ceea ce priveşte susţinerea că sancţiunea contravenţională prevăzută de textul de lege atacat este de natură să restrângă în mod disproporţionat dreptul de proprietate al persoanelor juridice, Curtea constată că această susţinere nu este fondată, dat fiind că diminuarea patrimonială reclamată de autorul excepţiei nu se produce ca un efect al legii − care nu-şi propune să reglementeze în materia dreptului de proprietate − ci este o consecinţă a tragerii la răspundere contravenţională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţia României, republicată, de respectare a normelor legale.

Curtea reţine, aşadar, că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, fiind de deplin conforme cu acestea, precum şi cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Legea fundamentală, potrivit cărora statul are obligaţia de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, legiuitorul având deplina libertate de a reglementa, în îndeplinirea acestei obligaţii, măsurile necesare pentru eliminarea condiţiilor propice contrabandei şi evaziunii fiscale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), al art. 147 alin. (4), al art. 20 şi al art. 53 alin. (2) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Dinamic Oil” − S.R.L. din Arad în Dosarul nr. 8.194/2002 al Tribunalului Arad − Secţia comercială şi contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 februarie 2004.