Decizia Curţii Constituţionale nr. 479/2004

M. Of. nr. 62 din 18 ianuarie 2005

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 479

din 9 noiembrie 2004

asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 166 alin. (4¹) din Legea învăţământului nr. 84/1995

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Aurelia Popa − procuror

Benke Károly − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 206/2000 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, precum şi celor ale art. I din Legea nr. 713/2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 206/2000 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială „ARIS” − S.A. Baia Mare în Dosarul nr. 1.016/2004 al Tribunalului Maramureş − Secţia comercială. 

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile legale criticate nu instituie un transfer de proprietate şi, prin urmare, nu sunt încălcate prevederile art. 44 alin. (3) şi (6) din Constituţie, iar omisiunea legislativă de reglementare a situaţiei unor bunuri excedează competenţei Curţii Constituţionale. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.016/2004, Tribunalul Maramureş − Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 206/2000 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, precum şi celor ale art. I din Legea nr. 713/2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 206/2000 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială „ARIS” − S.A. Baia Mare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 206/2000 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, precum şi cele ale art. I din Legea nr. 713/2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 206/2000 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (2), (3) şi (6). 

Se apreciază că prevederile criticate „omit a reglementa situaţia terenurilor şi a clădirilor care la momentul apariţiei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 206/2000 şi a Legii nr. 713/2001 erau şi sunt în proprietatea tabulară legală a persoanelor fizice sau juridice”, ceea ce face ca aplicarea prevederilor criticate să reprezinte o expropriere. În acest mod, se încalcă „principiul constituţional potrivit căruia dreptul de proprietate este garantat, indiferent de forma de proprietate”, precum şi dispoziţiile constituţionale referitoare la expropriere, care se face cu o justă şi prealabilă despăgubire, aceasta fiind stabilită prin acordul părţilor sau pe cale judecătorească. 

Autorul excepţiei mai arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 206/2000 a fost respinsă de către Parlament, prin urmare aceasta este inexistentă. 

Tribunalul Maramureş − Secţia comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, „având în vedere că atât proprietatea publică, cât şi cea privată sunt proteguite în egală măsură potrivit art. 41 (devenit, după revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 44) şi art. 135 (devenit art. 136) din Constituţie”. În legătură cu pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la expropriere, se arată că „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2003 reglementează reintegrarea în patrimoniul unităţilor de învăţământ din sistemul învăţământului de stat a imobilelor care au aparţinut Ministerului Învăţământului şi care în baza Legii nr. 15/1990 au trecut în patrimoniul unor societăţi comerciale”. 

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. 

Guvernul precizează că, în realitate, prevederile legale criticate pentru neconstituţionalitate sunt cele ale art. 166 alin. (4¹) şi (4²) din Legea învăţământului nr. 84/1995. 

În punctul de vedere prezentat, Guvernul arată că prevederile art. 166 alin. (4¹) din Legea învăţământului au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea „statuând că aceste prevederi nu aduc atingere dispoziţiilor privitoare la garantarea proprietăţii din Legea fundamentală”. Guvernul susţine că, „în spiritul celor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 85/2001, pentru a elimina o eventuală interpretare a textelor în cauză în sensul neconstituţionalităţii lor, prin Legea nr. 520/2002 s-a modificat alin. (4²) al art. 166 din Legea nr. 84/1995, teza finală a acestui alineat prevăzând expres: «Nu fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului Bucureşti, terenurile şi clădirile deţinute de unităţile de învăţământ în baza unor contracte de închiriere, concesionare sau comodat, proprietarii acestora fiind alte persoane fizice sau juridice»“. Se mai arată că „această soluţie legislativă este menţinută şi prin proiectul de modificare şi completare a Legii învăţământului nr. 84/1995 − forma adoptată de cele două Camere ale Parlamentului”. 

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Se susţine că „textele legale criticate sunt conforme prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege”. 

De asemenea, se mai arată că prevederile criticate nu încalcă nici prevederile constituţionale ale art. 136 alin. (3), întrucât „textul constituţional menţionat prevede că prin lege organică se pot stabili şi alte categorii de bunuri ce constituie obiectul exclusiv al proprietăţii publice, ceea ce se face, de altfel, prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 206/2000 şi art. I din Legea nr. 713/2001”. În acest sens se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 

Avocatul Poporului apreciază că prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (2)−(9) şi art. 136 alin. (1), (2), (4) şi (5) nu au incidenţă în cauză. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 206/2000 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 22 noiembrie 2000, precum şi cele ale art. I din Legea nr. 713/2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 206/2000 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 14 decembrie 2001. 

În realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei formulate în memoriul depus la instanţă de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 166 alin. (4¹) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, astfel cum au fost modificate prin dispoziţiile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 206/2000, prin cele ale art. I pct. 1 din Legea nr. 713/2001 de aprobare a ordonanţei de urgenţă, cu modificări şi completări, precum şi prin dispoziţiile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2001 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 29 decembrie 2001. 

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prevederile criticate au fost modificate prin art. I pct. 14 din Legea nr. 354/2004 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 30 iulie 2004, însă soluţia legislativă iniţială a fost, în principiu, conservată. În concordanţă cu jurisprudenţa sa, Curtea va examina constituţionalitatea textului art. 166 alin. (4¹) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale au următorul cuprins:

− Art. 166 alin. (4¹): „Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat − grădiniţe, şcoli generale, primare şi gimnaziale, licee, seminarii teologice, grupuri şcolare, şcoli de arte şi meserii şi şcoli postliceale − fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului Bucureşti, şi sunt în administrarea consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, prin delegare către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi sunt administrate de acestea. Nu fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului Bucureşti, terenurile şi clădirile deţinute de unităţile de învăţământ în baza unor contracte de închiriere, concesionare sau comodat, proprietarii acestora fiind alte persoane fizice sau juridice.”

Dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în susţinerea acesteia sunt cele ale art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (6), care au următorul cuprins:

− Art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (6): „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. 

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. 

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. [...]

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate constă în susţinerea că prin dispoziţiile art. 166 alin. (4¹) din Legea învăţământului nr. 84/1995 se realizează o expropriere în ceea ce priveşte „terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat”, încălcându-se astfel prevederile constituţionale referitoare la garantarea proprietăţii, precum şi cele referitoare la expropriere. 

Curtea constată că dispoziţiile art. 166 alin. (4¹) din Legea învăţământului nr. 84/1995, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 206/2000, au mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 85 din 20 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 15 iunie 2001, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 166 alin. (4¹) din Legea învăţământului nr. 84/1995. În considerentele acestei decizii, Curtea a reţinut: „acest text de lege nu contravine art. 41 alin. (1)−(3) din Constituţie. Reglementarea cuprinsă în textele de lege criticate de autorii excepţiei priveşte terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea învăţământul preuniversitar, făcând astfel parte din domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti. Apartenenţa acestor bunuri la domeniul public implică în mod incontestabil existenţa unui titlu legal pe care instanţele de judecată urmează să îl verifice. 

În măsura în care în procesul de aplicare a acestor prevederi legale s-ar nesocoti dispoziţiile constituţionale referitoare la protecţia proprietăţii private, prevederile cuprinse în alin. (4¹) al art. 166 din Legea învăţământului nr. 84/1995 ar putea fi interpretate ca având un înţeles contrar Constituţiei. Acest aspect priveşte însă aplicarea legii, care este de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu controlul de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională”. Cu privire la acest aspect, neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 

Din examinarea textului de lege criticat, Curtea observă că nu s-a operat un transfer de proprietate, astfel că nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (3) şi (6), prin care se reglementează exproprierea şi stabilirea despăgubirilor în cazul exproprierii. 

De asemenea, în legătură cu susţinerea autorului excepţiei, în sensul că prevederile criticate „omit a reglementa situaţia terenurilor şi a clădirilor care la momentul apariţiei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 206/2000 şi a Legii nr. 713/2001 erau şi sunt în proprietatea tabulară legală a persoanelor fizice sau juridice”, Curtea constată că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, aceasta se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1−3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 166 alin. (4¹) din Legea învăţământului nr. 84/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială „ARIS” − S.A. Baia Mare în Dosarul nr. 1.016/2004 al Tribunalului Maramureş − Secţia comercială. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2004.