Decizia Curţii Constituţionale nr. 479/2003

M. Of. nr. 124 din 11 februarie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 479

din 9 decembrie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Claudia Miu − prim-magistrat asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 2/2002 al Curţii Supreme de Justiţie − Completul de 9 judecători.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 şi 21, invocând în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie (Decizia nr. 340 din 5 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 4 martie 2003).

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 mai 2002, pronunţată în Dosarul nr. 2/2002, Curtea Supremă de Justiţie − Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public într-o cauză având ca obiect plângerea formulată de Ciprian Vasile Hîrţan, procuror stagiar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-au validat rezultatele examenului de capacitate al judecătorilor stagiari.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt contrare dispoziţiilor art. 16 şi 21 din Constituţia României, deoarece nu se prevede nici o cale de atac în justiţie împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii de validare a examenului de capacitate pentru candidaţii care nu au reuşit.

Curtea Supremă de Justiţie − Completul de 9 judecători apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 92/1992 referitoare la refuzul de a propune Preşedintelui României numirea în funcţia de magistrat, ci cele ale art. 62 alin. 2 care se referă la validarea examenului de capacitate. Prin urmare nu depinde soluţionarea cauzei de prevederile legale criticate, nefiind respectate dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Cu privire la susţinerea referitoare la contrarietatea prevederilor legale criticate în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Guvernul apreciază că este neîntemeiată, deoarece aceste prevederi instituie tocmai posibilitatea de a ataca în justiţie, printr-o plângere suspensivă de executare, refuzul Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Preşedintelui României numirea ca magistrat. Mai mult, contestaţia introdusă la Completul de 9 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie constituie o dovadă că nu este îngrădit accesul la justiţie al magistratului nemulţumit de rezultatele examenului de capacitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate nu instituie un tratament discriminatoriu între candidaţii admişi şi candidaţii respinşi la examenul de capacitate, deoarece aceştia se află în situaţii juridice distincte. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel încât, la situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Cu privire la accesul liber la justiţie, apreciază că dispoziţiile criticate nu conţin norme restrictive privind exercitarea acestui drept de către persoanele la care se referă, ci, dimpotrivă, prevăd dreptul acestora de a formula plângere la Curtea Supremă de Justiţie. Totodată, apreciază că posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen nu constituie un drept de sine stătător, ci un mijloc de realizare a dreptului de a ocupa funcţia pentru care s-a organizat examenul, prin intermediul procedurilor de examen reglementate de lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Prin Încheierea din 20 mai 2002, Curtea Supremă de Justiţie − Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:

− „În cazul în care magistratul nu a fost propus de Consiliul Superior al Magistraturii pentru a fi numit de Preşedintele României, în termen de cel mult 6 luni de la data validării examenului de capacitate îi încetează calitatea de magistrat.

Împotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Preşedintelui României numirea în funcţie a magistratului, acesta se poate adresa cu plângere Curţii Supreme de Justiţie, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. 1. Plângerea este suspensivă de executare. Curtea Supremă de Justiţie judecă plângerea în complet format din 9 judecători. Hotărârea pronunţată este irevocabilă.[...]”

Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în realitate, dispoziţiile art. 64 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, deoarece critica autorului excepţiei le vizează exclusiv pe acestea.

Potrivit susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1) şi (2), care, în urma revizuirii şi republicării Constituţiei României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au următorul cuprins:

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 21 alin. (1) şi (2): „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează, în cuprinsul art. 58−64, examenul de capacitate pe care trebuie să-l susţină magistraţii stagiari − judecători şi procurori − pentru a fi numiţi în funcţie prin decret al Preşedintelui României, potrivit art. 47 din aceeaşi lege, examen care se susţine în faţa unei comisii în compunerea prevăzută de lege şi ale cărui rezultate sunt validate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Dispoziţiile criticate nu se referă la validarea examenului de capacitate, ci la situaţia în care, după desfăşurarea examenului şi în condiţiile în care candidatul a fost declarat reuşit, Consiliul Superior al Magistraturii refuză să propună Preşedintelui României numirea în funcţie a magistratului. Numai în acest caz, expres prevăzut de lege, magistratul se poate adresa cu plângere Curţii Supreme de Justiţie.

Curtea constată că dispoziţiile criticate nu contravin principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât prevederile pe care le cuprind se aplică în mod egal tuturor persoanelor pe care le vizează, şi anume candidaţilor declaraţi admişi la examenul de capacitate, care însă − din motive a căror temeinicie poate fi apreciată de justiţie − nu au fost propuşi de Consiliul Superior al Magistraturii pentru a fi numiţi, prin decret, de Preşedintele României.

De asemenea, Curtea reţine că, în cadrul procedurii prevăzute de art. 64 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, candidaţii declaraţi nereuşiţi la examenul de capacitate nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cei declaraţi reuşiţi la acelaşi examen, astfel că tratamentul diferenţiat ce li se aplică − în ceea ce priveşte folosirea căilor de atac în justiţie − nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, fiind justificat în mod obiectiv şi raţional.

Pe de altă parte, Curtea observă că dispoziţiile art. 21 din Constituţie au în vedere accesul la justiţie pentru apărarea drepturilor şi a intereselor legitime, adică a acelor drepturi şi interese care sunt reglementate prin lege.

Or, posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen sau ale unui concurs nu constituie un drept de sine stătător, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a obţine funcţia pentru care s-a organizat examenul sau concursul, prin intermediul procedurilor de examen sau de concurs pe care legea le reglementează.

A decide altfel ar însemna să se recunoască organelor de justiţie competenţa de a se substitui examinatorilor, de a invalida evaluările făcute de aceştia şi de a le înlocui cu evaluările proprii ale judecătorilor, ceea ce ar exceda în mod evident atribuţiilor instanţelor judecătoreşti.

Aşa fiind, Curtea constată că textul criticat nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, deoarece nu conţine norme restrictive privind accesul la justiţie al persoanelor la care se referă, ci, dimpotrivă, stabileşte dreptul acestora de a se adresa cu plângere Curţii Supreme de Justiţie.

Cu privire la dispoziţiile legale criticate Curtea s-a mai pronunţat, respingând excepţia de neconstituţionalitate, de exemplu prin Decizia nr. 340 din 5 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 4 martie 2003. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei constante a Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii subzistă şi în prezenta cauză.

Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Ministerul Public în Dosarul nr. 2/2002 al Curţii Supreme de Justiţie − Completul de 9 judecători.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie 2003.